SIMPOZION:”Asigurarea succesului școlar prin parteneriat școală-familie”

Ediția a VI-a

ARTICOLE DE SPECIALITATE

 COORDONATOR:

OLGA BARBU

ASIGURAREA SUCCESULUI ȘCOLAR PRIN PARTENERIAT

ȘCOALĂ-FAMILIE

GHID DIDACTIC

VOLUMUL I

Prezenta carte apare în cadrul SIMPOZIONULUI ,, ASIGURAREA SUCCESULUI ȘCOLAR PRIN PARTENERIAT ȘCOALĂ-FAMILIE", EDIȚIA a VI-a

COORDONATORI:

• Profesor Olga Barbu

Școala Gimnazială nr. 6, Râmnicu Sărat, Buzău

• Profesor inginer Stănica Hinta

Școala Gimnazială Nr. 6, Râmnicu Sărat, Buzău

Liceul Tehnologic "Victor Frunză", Râmnicu Sărat, Buzău

PARTENERI:

• Centrul Cultural "Florica Cristoforeanu", Râmnicu Sărat, director, prof. Socol Vîlcu Violeta;
• Primăria Municipală Rm. Sărat, primar, prof. Cîrjan Sorin Valentin;
• Asociația de Tineret, Cultură și Educație "Speranța Râmniceană", președinte Mateevici Volodea

ECHIPA DE PROIECT :

Școala Gimnazială Nr. 6, Râmnicu Sărat, Buzău:

Director, profesor Toader Marinela

prof. Diana Oprea, înv. Florentina Olaru, prof. Florentina Popescu, prof. Gina Nechifor, prof. Irina Băran-Dragomir, prof. Olguta Dinu, prof. Pricopi Ionel, prof. Oprea Horia

Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor publicate aparţine în EXCLUSIVITATE autorilor.

COLABORATORI:

ALBA: ALECUȘAN ELENA GABRIELA, DRĂGOIU OLIMPIA, ISĂILĂ NATALIA, POPA MARIA, MOLDOVAN ALINA;

ARAD: AVRAM TUDOR;ARGEȘ: FETEANU SIMONA EMILIA, MORAR CLAUDIA, TUDOR SORINA, SPIREA LOREDANA PETRUȚA, VASILESCU ELENA SIMONA;

ARAD: MATEI SORINA CARMEN, STRIFLER ADELA, URSOI CRISTINA, MĂGULEAN PAULA;

BACĂU: BONTĂ-BROȘTEANU IULIANA-CRINUȚA, CRISTEA CARMEN-ELENA, CUZIC MIHAI MARIAN, PETRESCU ZAMFIRA-MARIA, SÎRBU BIANCA LĂCRĂMIOARA;BIHOR: CĂTANĂ SANDA FLORENTINA, DENES MELIDA-ANDREA, LASLOU GEORGETA, NAN KINGA ANIȚA, UȘVAT IRINA;

BISTRIȚA-NĂSĂUD: DĂNILĂ IOAN EUGEN, MĂRICUȚ MĂRIOARA;BOTOȘANI: GUCEANU GABRIELA IOANA, GUTĂU LĂCRĂMIOARA, IFTODI MARIAN LIVIU;

BRĂILA: COLGIU LUMINIȚA;BUCUREȘTI: GRIGOROV IULIA ANAMARIA,ION DIANA VIOLETA, MAIOR CRISTINA, MOCANU MIRELA ADELINA, NEGOESCU STELA, SLEDZ CARMEN, STOICA IRINA ELENA, VASILIU FLORENTINA ELENA, ZELDEA MIHAELA;

BUZĂU: CIOBICĂ ELENA MIRELA, CIOCÎRLAN SONIA VALERICA, COMĂNESCU MARGHIOALA,FĂNICĂ DANIEL, MATACHE IOANA ROXANA,OLĂROIU LAURA, OLĂROIU NICOLAE, SARIVAN GEORGE OVIDIU, TATU EMILENA, OLARUFLORENTINA;CLUJ: BORA VALERIA, MERCA LUCICA;

CONSTANȚA: AL SAKBAN LAVINIA, CHESNOIU FLOAREA, MALIC MINE , NEAGU CRISTINA MARIANA;

COVASNA: GASPAR TIMEA ENIKO, SALA ANNA MARIA;

DÂMBOVIȚA: COȘOVEANU FRANCESCA, DUMITRAȘCU DANIELA, DUMITRAȘCU ȘTEFANIA MARIANA;

DOLJ: NEAGOE LOREDANA, PAȘALIU EMILIA;

GALAȚI: ALEXIU MĂDĂLINA, TOCILIANU DIANA;

GORJ : BOLTAȘU LUMINIȚA, BREAZU

NADIA, GREGU NICULINA, VÎLCEANU MARIA COSMINA, MIGIU MARIA, NIMARA LAVINIA, PÎRVULESCU LEONTINA EMILIA, POPESCU ELENA, ZĂVOIANU ILIE, ZESTREANU MIHAELA;

HUNEDOARA: DRĂGOI GEORGETA ELENA, NARIȚĂ GABRIELA;

IALOMIȚA: DOBRE SANDINA;

IAȘI: AȘTEFANEI IRINA , KIU ANIȘOARA; PARASCA MIHAELA, PLEȘCAN MELANIA

ILFOV: BADEA GEORGICA, SIMION AURELIA NICOLETA, DINICĂ RALUCA ANCA;

MARAMUREȘ: BODNAR ANA, BODNAR IOAN, GLODEANU IULIA;

MEHEDINȚI: CHESA ROXANA, VLADU MIHAELA;

MUREȘ : FLOREA MIHAELA-MARIA, LOȚCO ALINA MARIA, RAȚIU IULIA SIMONA, SABĂU CORINA, CHIRTEȘ CODRUȚA;

NEAMȚ: ANTOCI MINODORA CRISTINA;

OLT: CIOCAN NICOLETA LAURA, DUMITRU MIHAELA FLORENTINA, POPESCU NICOLETA, SLĂVULETE CORALIA MARIANA, TUDOR ANDREEA-SILVIA, VIZANTIE MARIA;

PRAHOVA: CIUREA-ILIE MIHAELA-GABRIELA, OSTAFE CORINA, HODOIU DANIELA, STOICA ELENA MIHAELA, LUNGESCU VIOLETA-CRISTINA, RĂDUCEA MIHAELA, POPESCU RUXANDRA;

SĂLAJ: ANTON DANIELA-ALEXANDRA, BALAZS ADINA, BĂRBURAȘ PARMINA-SĂNDICA, CRISTOLȚAN CODRUȚA ANCA, DOBAI MARINELA, SANTAVAN SIMONA MIHAELA;

SIBIU: STRURZ OANA;

SUCEAVA: HALIP VIORICA RODICA;

TELEORMAN: BEȘLEAGĂ RALUCA-IOANA, GOGOI DANIELA IULIANA, IONESCU GHEORGHE;

TIMIȘ: BEJEREA MARIA, BERINDEU DANIELA, SIMON CORINA, CIMPONERESCU TITIANA, GÎRGĂ LAURA IONELA, NICOARĂ LILIANA, VUG ADELA, ONCEA MARIA, POPÎRLAN DOINA LELICA, SÎRBU SIMONA, STOICONI CLAUDIA RAMONA, TRIFOI DALIA;

VÂLCEA: ANTONESCU VALERIA CRISTIA, BRICEAG ELENA DIANA, CĂLUGĂROIU LUIZA CRISTINA, MOȚA IONELA MARINA, NEGREA TAMARA ROXANA, SANDU FLORIN-LAURENȚIU, TUDORA TATIANA;

VASLUI: NEGREA ANDA MARIA, PROFIR ADRIAN.

CUVÂNT INTRODUCTIV

" Familia este un factor important şi de răspundere al educaţiei. Părinţii o conduc şi răspund de ea în faţa societăţii, a fericirii lor şi a vieţii copiilor."

· S. Makarenko)

"Școala trebuie să urmărească tot timpul ca tânărul să părăsească băncile nu ca specialist, ci ca o personalitate armonioasă."

(Albert Einstein)

Tot ceea ce ştim, credem şi gândim despre copil se reflectă în tot ceea ce facem pentru el.

Cu cât ne vom apropia mai mult de el şi îl vom înţelege mai bine, cu atât vom învăţa mai multe despre ceea ce ar trebui să facem pentru a-l ajuta să crească şi să se dezvolte la nivelul întregului potenţial de care dispune.

Ideea centrală este aceea că fiecare copil este unic, iar unicitatea lui reprezintă punctul de plecare în toate deciziile luate în privinţa lui, cu scopul primordial de a-l ajuta să se dezvolte pe deplin.

Educaţia este procesul prin care se realizează formarea şi dezvoltarea personalităţii umane. Ea constituie o necesitate pentru individ şi pentru societate.

În educaţie nu există reţete, există experienţă acumulată, idei, teorii bazate pe cercetări noi, practici confirmate care şi-au demonstrat în timp eficienţa, valori, principii, reguli.

Factorul decisiv în succesul şcolar îl reprezintă colaborarea familiei cu reprezentanţii unității școlare.

Se poate afirma că eficienţa întregii activităţi didactice este determinată, în mod substanţial, de relaţiile pedagogice stabilite între profesori şi elevi, elevi şi elevi, elevi şi clasa de elevi, dar şi de cele stabilite între familie şi şcoală, profesori şi părinţi, elevi şi părinţi. Atât profesorii cât şi părinţii au acelaşi interes deosebit faţă de succesul copiilor şi deţin şi sistemul de legături care să le faciliteze reuşita.

Astfel prin implementarea Simpozionului "Asigurarea succesului școlar prin parteneriat școală-familie", aflat la ediția a V-a, ne-am propus să reunim atât cadre didactice, psihologi, cât și elevi și părinți, sub egida aceluiași parteneriat: școală-familie.

Scopul simpozionului a fost creșterea nivelului calității în învățământul preuniversitar prin promovarea modelelor de bună practică a unor abordări pedagogice și manageriale inovatoare în cadrul relației școală-familie.

Ghidul, structurat în două volume, cuprinde referate şi comunicări ştiinţifice ale cadrelor didactice (volumul I, volumul II și volumul III) parteneriate şi proiecte internaţionale, naţionale şi locale în sprijinul asigurării succesului şcolar prin colaborarea şcoală-familie (volumul III) și creaţii literare ale cadrelor didactice pe teme despre comunicarea şcoală-familie (volumul III), ale peste 100 de cadre didactice din 35 de județe.

Coordonatorii:

Prof. Olga Barbu

Prof. Stănica Hinta

· REFERATE ŞI COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE

ABORDAREA CONFLICTELOR ÎN RELAȚIILE INTERUMANE

Autor: prof. Al Sakban Lavinia,

Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida

Constanţa

Ce este conflictul?

L-am putea defini ca fiind un proces de opunere şi confruntare ce poate apărea între indivizi sau grupuri. În general, conflictul apare ca o formă a interacţiunii umane prin care doi sau mai mulţi membri ai unei colectivităţi intră în dezacord total sau parţial asupra unor probleme. Cu alte cuvinte, conflictul este amestecul intenţionat al unui individ sau al unui grup în eforturile de realizare a scopurilor unui alt grup. Deoarece scopurile celor două părţi sunt de cele mai multe ori incompatibile, realizarea scopului de către una din părţi face imposibilă realizarea acestuia de către cealaltă parte.

Rezolvarea conflictelor

Curentele de gândire prezentate, impun tehnici şi modalităţi diferite de soluţionare a conflictelor. Cunoscuţii teoreticieni ai stilurilor de conducere bazate pe oameni şi sarcini, R. Blake şi J. Mouton propun o tehnica de abordare a conflictului bazata pe dezvoltarea unor relaţii de cooperare intre părţile aflate în conflict.

Cooperarea este necesară datorită dependenţei care există între diferite grupuri sau indivizi. Desigur, simpla existenţă a dependenţei nu generează implicit cooperarea; realizarea acesteia ţine de intervenţia ierarhiei manageriale în sensul coordonării acţiunilor sectoarelor subordonate. Momentele declanşării conflictului nu pot fi marcate cu exactitate în toate situaţiile. Oricum, atunci când indivizii sau grupurile renunţă la colaborare fireşte că starea conflictuală domină. Această tehnica a cooperării este desemnată să reducă percepţiile greşite, să stimuleze comunicarea corectă şi să dezvolte sentimente de încredere între membrii organizaţiei respective.

Retragerea arată o preocupare redusă atât pentru rezultate, cat şi pentru relaţiile cu subordonaţii. Managerii care adoptă această soluţie se retrag din conflict, amână asumarea responsabilităţilor, ignoră situaţiile şi persoanele. Retragerea este caracteristică celor lipsiţi de încredere în ei înşişi. Evitarea conflictului presupune ignorarea acestuia în speranţa că va dispare de la sine. Conflictul insa nu dispare, ci rămâne în stare latentă. El poate reizbucni cu o intensitate mult mai mare dacă situaţia care a generat conflictul este deosebit de importantă pentru organizaţie.

Aplanarea se rezuma la încercările managerului de a mulţumi toate părţile implicate în conflict. în aceasta situaţie sunt supraevaluate relaţiile cu subordonaţii şi sunt neglijate problemele "tehnice" ale organizaţiei. Pentru ca managerul doreşte aprobarea celor din jur, va considera orice situaţie conflictuală ca fiind o gravă disfuncţie, în consecinţa va ceda în fata celorlalţi doar de "dragul" calmării situaţiei. Altfel spus, aplanarea conflictului se întâlneşte atunci când una dintre părţi este dispusa sa satisfacă interesele celeilalte părţi, în dauna propriilor sale interese, fie pentru a obţine un credit din partea celorlalţi, fie pentru ca armonia şi stabilitatea este vitală în organizaţie. Aplanarea, în schimb poate genera în viitor obstacole pentru obţinerea de performanţe ridicate, mai ales în cazul organizaţiilor cu rezultate mediocre.

Forţarea este utilizată îndeosebi în cazul în care managerul doreşte, cu orice preţ, obţinerea rezultatelor, fără a avea consideraţie fata de aşteptările, nevoile şi sentimentele celorlalţi. De obicei, aceasta modalitate de rezolvare a conflictului se bazează pe forţa de constrângere a managerului, care utilizează abuziv sursele de putere pe care le deţine asupra subordonaţilor săi. Pe termen scurt, forţa poate reduce conflictul, dar efectele nu sunt dintre cele favorabile pe termen lung. Practica a confirmat ca într-un climat de constrângere productivitatea va scădea. în realitate, se poate ajunge la motivaţia negativa a subordonaţilor, lucru ce atrage frustrări, în consecinţa conflicte mai grave.

Compromisul presupune concesii reciproce, ambele părţi obţinând oarecare satisfacţie. Aceasta posibilitate de soluţionare a conflictelor porneşte de la supoziţia ca exista întotdeauna o cale de "mijloc" pentru soluţionarea diferendelor, dezacordurile fiind rezolvate prin negocierea unei soluţii de compromis. Compromisul este de fapt o soluţie superficiala de împăcare a tuturor părţilor care presupune sacrificarea convingerilor şi uneori a raţionalităţii. Adoptarea acestei metode se face mai ales atunci când părţile au puteri egale şi sunt ferm hotărâte să-şi atingă scopurile în mod exclusiv.

Confruntarea este o abordare a conflictului care ia în considerare atât nevoia de rezultate, cat şi relaţiile cu subordonaţii. Aceasta constituie, probabil, singura cale de rezolvare definitivă a conflictului şi este utilizată în cazul în care se acceptă diferenţele legitime dintre părţi, cheia soluţionării conflictului fiind recunoaşterea onestă a diferenţelor. Studiile arată că cei mai eficace manageri abordează conflictul prin confruntare, pentru început, iar apoi încearcă aplanarea, compromisul, forţarea şi, abia la urmă, retragerea.

In practică se apelează frecvent la utilizarea mediatorului sau părţii a treia. Metoda este deosebit de eficientă atunci când cele două părţi aflate în conflict nu mai sunt dispuse la o confruntare onestă, fiind prinse între presiunea organizaţiei şi neîncrederea reciprocă. O a treia persoană cu rol de mediator, va încerca să provoace o întâlnire intre părţi, favorizând comunicarea deschisa. în acest fel se reduce emotivitatea şi se creează oportunităţi egale pentru ambele părţi de a-si exprima sentimentele. Pentru a reuşi în demersul sau, mediatorul trebuie să inspire încredere, armonie şi stabilitate. Numai astfel mediatorul oferă o şansă de împăcare a părţilor adverse şi apoi crearea unor facilităţi pentru comunicarea constructivă.

Indiferent de metoda utilizată, în relaţiile interpersonale pot fi puse în practică şi câteva îndrumări utile pentru soluţionarea favorabilă a situaţiilor conflictuale:

ü formulaţi nevoile fiecăruia şi încercaţi să veniţi în întâmpinarea lor;

ü sprijiniţi atât valorile celorlalţi, cât şi pe ale dumneavoastră;

ü încercaţi să fiţi obiectiv şi disociaţi problema de persoane;

ü concentraţi-vă pe corectitudine, nu pe forţă;

ü căutaţi soluţii creative şi ingenioase;

• nu confundaţi oamenii cu problema în discuţie; fiţi dur cu problema, dar blând cu oamenii.
• nu vă disputaţi poziţiile;
• concentraţi-vă asupra intereselor, nu asupra poziţiilor;
• căutaţi soluţii reciproc avantajoase;
• insistaţi pentru folosirea de criterii obiective.

Bibliografie

1. H. Cornelius, S. Faire, Everyone can win, Simon & Schuster, Australia, 1989;

2. S. Deep, L. Sussman, Secretul oricarui succes: Sa actionam inteligent, Editura Polimark, Bucuresti, 1996;

3. R. Lewicki, D. Sauders, J. Minton, Negociation, McGraw-Hill, Boston, 1999;

4. W. F. Mastenbroek, Conflict Management and Organization Development, John Wiley & Sons Ltd., England, 1987;

IMPORTANȚA COLABORĂRII ȘCOALĂ-PĂRINȚI

Alexiu Mădălina-

Școala Profesională Specială "Emil Gârleanu" Galați

Succesul în formarea copilului are ca punct de plecare colaborarea școală-familie, ca intervenție timpurie asigurând premizele dezvoltării elevului.

Mulţi părinţi consideră că momentul când copiii lor calcă pentru prima oară pragul şcolii, este o etapă în care rolul lor în educaţia copiilor scade foarte mult dacă nu chiar dispare. Dimpotrivă, acum rolul lor se dublează: acasă trebuie să creeze un mediu de încredere, echilibrat, în care copilul să se manifeste neîngrădit, iar în relaţia cu şcoala pot colabora cu alţi membri ai comunităţii şcolare pentru a crea un climat care sprijină învăţarea, atât în şcoală cât şi în afara ei.

Cercetările arată că "în programele în care părinţii sunt implicaţi, elevii au performanţe mai mari la şcoală decât aceleaşi programe, dar în care părinţii nu sunt implicaţi" (Henderson şi Nancy, 1995). Gradul de implicare a părinţilor în viaţa şcolară a copiilor lor influenţează şi rezultatele acestora, în sens pozitiv: cu cât părinţii colaborează mai bine cu şcoala, cu atât notele copiilor sunt mai mari. Educaţia nu este un proces de care este responsabilă în mod exclusiv şcoala, dar nici părinţii; este un proces al cărui succes depinde de colaborarea dintre cele două părţi implicate.

Sunt situaţii în care apar bariere de comunicare între cadre didactice şi părinţi, fie din lipsa de experienţă, fie din lipsa spiritului de echipă. Pentru binele copilului este recomandabil ca, fie prin efortul părinţilor, fie prin cel al cadrelor didactice, astfel de bariere să fie îndepărtate. În multe cazuri profesorii cred că părinţii nu acordă suficientă atenţie copiilor lor sau părinţii consideră că profesorii sunt prea distanţi şi nu se implică suficient.

Comunicarea eficientă dintre profesori şi părinţi se reflectă în dezvoltarea copiilor. Responsabilitatea educaţiei şi dezvoltării copiilor trebuie asumată în echipă: şcoală - familie. Implicarea părinţilor ar putea aduce următoarele beneficii:

• creşte stima de sine a copiilor

• îmbunătăţeşte relaţia părinte - copil

• părinţii înţeleg mai bine ce se întâmplă la şcoală

• elevii au note mai mari

• elevii învaţă mai mult, indiferent de nivelul socio-economic, etnie sau de nivelul de educaţie al părinţilor

• au mai puţine absenţe

• îşi fac mai conştiincios temele acasă

• copiii şi părinţii dezvoltă atitudini pozitive faţă de şcoală

• profesorii au aşteptări mai mari de la elevii ai căror părinţi colaborează

• scade riscul consumului de alcool şi al violenţei

• câştigurile nu sunt evidente numai în primii ani de şcoală, ci sunt semnificative, indiferent de vârstă sau de studiu

• elevii se vor adapta mai uşor la schimbările din clasa a V-a, a IX-a

• elevii vor fi capabili să-şi stabilească planuri realiste privind viitorul lor

În ciuda acestor beneficii, părinţii nu găsesc întotdeauna timp şi energie pentru a colabora cu şcoala la care învaţă copiii lor. Pentru unii părinţi, mersul la şcoală încă mai este o experienţă inconfortabilă. (ELENA CIOHONDARU, "Succesul relaţiei dintre părinţi şi copii, acasă şi la şcoală", Humanitas, Bucureşti, 2004).

Crearea unui mediu adecvat de învăţare este sarcina familiei şi a şcolii în egală măsură. Copilul are sarcini de învăţare diverse: unele sunt îndeplinite acasă, altele la şcoală, ceea ce asigura un grad similar de importanţă atât profesorilor şi şcolii în ansamblu, cât şi părinţilor şi mediului familial. Implicarea părinţilor poate preveni sau elimina dificultăţi inerente în viaţa unei şcoli. Împreună, părinţii, copiii şi profesorii pot face din şcoală un loc plăcut pentru toţi cei implicaţi în procesul educativ, un mediu bazat pe încredere, comunicare, respect şi flexibilitate.

Aşteptările părinţilor şi atitudinile lor privind educaţia copilului sunt la fel de importante ca şi activităţile desfăşurate de cadrele didactice. Cei mai mulţi părinţi doresc să fie implicaţi în educaţia copiilor, dar mulţi nu ştiu cum să devină implicaţi. Cei mai mulţi profesori simt că implicarea părinţilor este esenţială, dar mulţi nu ştiu cum să facă acest lucru. Şcoala are nevoie să încurajeze şi să promoveze implicarea părinţilor ca parteneri.

Bibliografie:

• Elena Ciohodaru, "Succesul relaţiei dintre părinţi şi copii, acasă şi la şcoală", Humanitas, Bucureşti, 2004;
• Stănică I., Popa M.," Psihopedagogie specială", Editura Pro Humanitas,București, 2001;
• Ionescu, M.,-"Educația și dinamica ei", Editura Tribuna învățământului, București, 1998;

ROLUL DIRIGINTELUI ÎN COMUNICAREA CU FAMILIILE ELEVILOR

Prof. Antoci Minodora Cristina

Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri", Săbăoani

Dirigintele ȋndeplineşte o sarcină importantă ȋn cadrul instituţiilor de ȋnvăţămȃnt contribuind la educarea şi pregătirea elevilor din punct de vedere educativ. Profesorului diriginte i se încredinţează ȋndrumarea unei clase, devenind astfel părintele spiritual al clasei. Deşi are un rol uriaş ȋn formarea şi educarea elevilor, successul activităţii sale la catedră depinde şi de colaborarea cu familiile elevilor, de capacitatea ambelor părţi, școala si familie, de a-şi uni eforturile spre un ţel comun: binele celui educat. Responsabilitatea educaţiei ȋi revine atât profesorului diriginte dar şi părinţilor care, alături de educatori, trebuie să se implice ȋn actul educativ. În zilele noastre se vorbeşte tot mai mult de parteneriatul şcoală-familie-comunitate, un parteneriat lărgit care implică ȋn educaţie familia dar şi alţi membri ai comunităţii de care aparţin.

Implicarea părinţilor ȋn procesul educativ este, ȋn general, mult mai vizibilă ȋn primii ani ai şcolarităţii şi scade pe măsură ce elevul ȋnaintează spre ȋnvăţămȃntul gimnazial şi liceal. Această lipsă de interes din partea părinţilor sau a şcolii reprezentată de dirigintele clasei poate conduce la dezvoltarea unor comportamente negative ȋn rȃndul elevilor. Părinţii sunt primii dascăli ai elevilor şi familia este locul unde se dobȃndesc cei şapte ani de acasă. În familie copilul ȋşi formează deprinderi de comportament care vor fi ulterior modelate de dascăli. Dirigintele trebuie să ȋşi cunoască bine elevii şi să aibă cunoştinţe, informaţii despre mediile ȋn care trăiesc elevii pentru a putea să ȋi ȋnţeleagă şi să ȋi ȋndrume eficient. De aceea, este necesară comunicarea ȋntre părinti-elevi-dascăli, respectiv diriginte.

O situaţie aparte o constituie elevii ai căror părinţi sunt plecaţi să muncească ȋn străinătate. Lipsa timpului de calitate petrecut ȋn familie şi absenţa colaborării părinţilor cu şcoala pot dezvolta o o serie de comportamente negative ȋn rȃndul acestor elevi precum: abandon şcolar, absenteism, rezultate slabe la ȋnvăţătură, violenţă. Dirigintele nu trebuie să ȋi neglijeze pe aceşti părinţi şi să caute să ȋi implice ȋn procesul educativ, să ȋi ȋncurajeze să menţină legătura cu şcoala, chiar daca prezenţa fizică nu este posibilă. Mediul virtual oferă soluţii de menţinere a colaborării şi cu părinţii care muncesc ȋn străinătate.

Dupa Henderson si Nancy, 1995, programele care implică părinţii sunt mult mai eficiente şi conduc la rezultate mai bune la ȋnvăţătura faţă de programele ȋn care nu sunt implicaţi părinţii. De aceea, dirigintelui ȋi revine sarcina de a iniţia parteneriate, proiecte, diverse activităţi la care să participe şi părinţii elevilor. Parteneriatul educaţional este o forma de comunicare, cooperare şi colaborare ȋn sprijinul elevului la nivelul procesului educaţional. Dirigintele are nevoie de susţinerea familiei iar colaborarea familiei cu şcoala presupune identificarea unor metode, soluţii care să vină atȃt ȋn interesul elevului cȃt şi al şcolii. De asemenea, şcoala are datoria de a oferi sprijin părinţilor ȋn aşa fel ȋncȃt să ȋi transforme ȋn participanti activi la educaţia propriilor copii. Atunci când parteneriatul şcoală - familie funcţionează, elevii au rezultate mai bune la ȋnvăţătură şi un comportament pozitiv faţa de ceilalţi colegi dar şi faţă de cadrele didactice: "şcoala, pentru a da roade, are nevoie de sprijinul conştient şi de colaborarea părintilor. Educaţia dată ȋn şcoala se dovedeşte a fi muncă irosită şi ineficace, daca familia e ostilă şi ineficace"(H. H. Stern- Educaţia părinţilor ȋn lume)

Parteneriatul şcoală -familie poate lua forme variate. Una dintre cele mai cunoscute activităţi desfăşurate de profesorul diriginte şi care implică părinţii elevilor sunt şedințele cu părinţii, desfăşurate fie cu prezenţă fizică fie ȋn mediul virtual. Aceste şedințe cu părinții, organizate peridioc, oferă părinţilor şi profesorilor posibilitatea ȋntȃlnirii faţă ȋn faţă şi discutarea anumitor aspecte generale care ţin de buna funcţionare a procesului educativ. Aceste şedințe pot fi completate si de organizarea unor lectorate cu părinţii, pe diferite teme care pot viza aspecte variate ale problemelor ce pot apărea atȃt ȋn sala de clasă dar şi ȋn mediul familial. Dirigintele poate invita diferiţi specialişti ȋn probleme de educație, specialişti care să ȋmpărtăşească din experienţa lor şi să ofere suportul necesar fiecărui părinte ȋn parte.

Una dintre cele mai importante forme de organizare şi concretizare a comunicării diriginte-părinte activ implicat ȋn educaţie o reprezintă convorbirile individuale. Acestea prezinta avantajul că oferă informaţii individualizate atȃt din partea părinţilor dar şi a dirigintelui. Anumite situaţii delicate necesita confidenţialitate şi pot fi discutate doar prin intermediul unei convorbiri individuale. Părintele poate furniza dirigintelui informaţii esenţiale despre starea de sănătate a elevului, despre problemele cu care se confruntă iar dirigintele are obligaţia de a prezenta rezultatele şcolare, comportamentul ȋn clasă, frecvenţa copiilor la ore.

Discuţiile telefonice sunt foarte frecvente, de asemenea şi reprezintă o modalitate rapidă de comunicare ȋntre părinți şi cadre didactice, respectiv diriginte. Aceste convorbiri telefonice sunt utlile mai ales ȋn cazul părinţilor care sunt plecaţi la muncă ȋn străinătate şi doresc să mențină legătura cu şcoala. Grupurile formate pe whatsapp au luat amploare ȋn ultima perioadă şi sunt o modalitate excelentă de comunicare ȋntre diriginte şi părinţii elevilor care au posibilitatea de a fi la curent cu aspecte importante legate de activitatea şcolară şi extraşcolară. La nivelul fiecărei instituţii de ȋnvăţămȃnt se pot organiza şi alte activităţi care să contribuie la consolidarea parteneriatului şcoală-familie: Ziua Porţilor Deschise, vizite, serbări şcolare, excursii, expoziţii şcolare, lecţii deschise, grupuri de suport pentru părinţii ai căror elevi ȋntâmpină dificultăţi.

Implicarea părinţilor ȋn activităţile desfăşurate ȋn şcoală ȋi ajută pe părinși să ȋnteleagă importanţa şcolii ȋn formarea propriilor copii şi să dezvolte ei ȋnșişi o atitudine pozitivă faţă de şcoală, faţă de cadrele didactice. Colaborarea şcoală-familie ajută enorm profesorul diriginte ȋn munca sa şi, in acelaşi timp, contribuie la dezvoltarea armonioasă a elevilor şi la perfecţionarea abilităţilor educaţionale ale părinţilor.

Bibliografie:

Adina Baran -Pescaru - Parteneriat in educaţie, familie-şcoală-comunitate.Editura Aramis, Bucureşti, 2004.

Ioan Nicola - Tratat de pedagogie şcolara, Editura Aramis, Bucureşti, 2003.

H. H. Stern, Educaţia părinţilor ȋn lume, Editura Didactică şi pedagogică, 1972.

COMUNICAREA EFICIENTĂ ÎNTRE ȘCOALĂ ȘI FAMILIE

ANTON DANIELA-ALEXANDRA,

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 HOROATU CRASNEI

Lucrarea de față își propune să evidențieze rolul pe care îl are comunicarea în relația școală-familie, calitățile pe care trebuie să le aibă un dascăl și sprijinul moral pe care familia e datoare să îl ofere în activitatea intructiv-educativă.

Școala este instituția specializată care formează și dezvoltă competențele necesare integrării în viața socială și pe piața muncii a individului. De aceeea, aceasta are un rol definitoriu în viața unui om, este piatra de temelie a construcției numită viață.

Până la intrarea elevului pe băncile școlii, familia este cea care îi formează acestuia câteva comportamente: îl învață să vorbească, să meargă, să empatizeze, să simtă, să zâmbească, să întreprindă mici activități până la intrarea în colectivitate. Rolul familie în dezvoltarea personalității unui copil este definitoriu, deoarece în familie se pun bazele unui comportament care dezvoltă personalitatea copilului.

Procesul instructiv-educativ își propune să formeze ,,profilul absolventului european" bazându-se pe dezvoltarea competențelor cheie: comunicare în limba romană, comunicare în limbi străine, competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologii, competență digitală, A învăța să înveți, competențe sociale și civice, spirit de inițiativă și antreprenoriat, sensibilizare și exprimare culturală. Astfel, fiecare elev trebuie să își exprime ideile în limba maternă, în limbi străine, să aibă competențe digitale, de exemplu să știe redacta un text în format word, să creeze o prezentare power point etc, să știe calcula, să își cunoască valorile naționale, patrimonial cultural, să cunoască noțiuni ce țin de dezvoltarea fizică și stilul de viață sănătos, să aibă spirit de inițiativă, să știe coopera într-un grup, să își dezvolte gustul estetic pentru frumosul din natură etc. Părinții sunt chemați frecvent la școală pentru a se implica direct în procesul educativ. De exemplu, în calitate de diriginte, pe lângă întâlnirile periodice la ședințele cu părinții, conform planificării, la disciplina consiliere și orientare, profesorul diriginte organizează lectorate cu părinții, îi invită la serbări, activități extrașcolare pentru a fi parteneri direcți ai educației.

Relația dintre școală și familie este una de interdependență, deoarece împreună urmăresc același scop: educarea copilului/elevului. În concepţia pedagogică modernă, pentru ca profesorul să poată concepe, organiza, proiecta actul educaţional, are neapărată nevoie de: pregătire, tact şi măiestrie psihopedagogică, care sunt cerute, îndeosebi, de ipostaza de educator. Parafrazându-l pe domnul Marin Călin, competențele unui profesor sunt condiţionate de aptitudinile pedagogice şi de nivelul culturii profesionale. De aceea, profesorul ideal trebuie să aibă următoarele competențe: comunicative (relaţia profesor - elev din prisma relaţiilor de transmitere şi decodificare a mesajului informaţiilor); informaţională (câmpul de cunoştinţe, actualitatea şi actualizarea acestora); teleologică (capacitatea de a concepe rezultatele educaţiei din punctul de vedere al unor scopuri plurale nuanţate, raţional gândite şi operaţionalizate); instrumentală (de creare a unor performanţe comportamentale ale elevilor adecvate scopurilor urmărite printr-un ansamblu de metode şi mijloace pedagogice); decizională (alegerea între cel puţin două variante de acţiune a variantei care este mai optimă, mai valoroasă sau mai utilă); apreciativă (evaluare şi autoevaluare corectă). Prin urmare, competențele au o sferă de cuprindere mai mare decât aptitudinile, ele presupunând și rezultatele activității, pe lângă cunoaștere, ele au și capacitatea de a efectua un lucru bine, corect, interesant.

În consecință, între școală și familie trebuie să existe mereu o comunicare eficientă. Fiecare subiect implicat în educarea copilului trebuie să fie deschis la oportunități, responsabil și maleabil. Fără familia elevului, școala nu ar reuși să formeze personalități creatoare, responsabile care să corespundă condițiilor actuale și de perspectivă ale societății. Rolul familiei și al școlii e acela de a asigura viitorului adult o perspectivă optimistă, presarată de succes.

Bibliografie

Ilie, D., Marian, Elemente de pedagogie generală, teoria curriculum-ului şi teoria instruirii, Editura Mirton, Timișoara, 2005

Osterrieth, P. Copilul şi familia (trad.), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973

Şchiopu, U. (coord.) Dicţionar de psihologie, Editura Babel, Bucureşti, 1997

Şchiopu, U., Verza, E. Adolescenţă, personalitate şi limbaj, Editura Albatros, Bucureşti, 1989

https://pshihopedagogie.blogspot.com/2008/08/tema-5-gradul-ii.html, consultat în 17.02.2022

https://www.youtube.com/watch?v=OlNboAOoTmw, consultat în 17.02.2022

SUCCESUL ȘCOLAR ȘI MEDIUL FAMILIAL

Antonescu Valeria Cristia,

C.N. ,, Mircea cel Bătrânˮ Râmnicu Vâlcea

În ultimul deceniu, în literatura socio-umană termenul de succes este tot mai mult invocat. Se vorbește de succes în aproape toate domeniile în care omul se manifestă: în economie, în cultură, în politică. Și în domeniul educației a existat mereu un mare interes în ceea ce privește dimensiunea legată de succes. Cu privire la sensurile conceptului de succes, acestea sunt corelate cu un ansamblu de termeni corelativi, menționând doar o parte din ei: reușită, randament, eficiență, calitate, progres. În literatura românească de specialitate, autorii nu au căzut de acord în vederea folosirii unui singur concept, ci au privit această dimensiune prin prisma a diferiți termeni.

Inteligența școlară desemnează după concepția lui Jean Piaget echilibrul între asimilarea cerințelor școlare și acomodarea la acestea. În școala tradițională, s-a accentuat mai mult operația de asimilare a cunoștințelor în defavoarea acomodării, a formării de noi scheme mentale și comportamentale la subiectul educațional. Inteligenta școlară se diferențiază de inteligenta globală, generală, mai ales prin specificitatea conținutului său, supunându-se, în același timp legilor generale ale dezvoltării mintale. Inteligenta școlară reprezintă doar o formă specifică, particulară a inteligenței generale. Se poate defini inteligența școlară numai în raport cu activitatea școlară, aceasta exprimând gradul de adaptare a elevului la cerințele activității de tip școlar. Este o noțiune relativă, care depinde în același timp de variațiile permanente ale școlii, ale sarcinilor școlii și ale personalității elevului. Nu înseamnă că inteligența școlară este singurul factor care determină reușita școlară, cum nici inteligența școlară nu este o valoare psihică absolută. Pentru a vorbi de eficiența reușitei școlare, trebuie să facem apel la organizarea întregii personalități, dar și la trăsăturile afectiv-motivaționale și volitiv-caracteriale ale elevului. A evalua inteligența școlară presupune a cunoaște tensiunile, barierele externe și interne ale elevului, natura și relațiile existente, gradul de mobilizare a efortului voluntar, direcția activității, sau altfel spus câmpul psihologic în care se desfășoară activitatea elevului.

Performanțele școlare pot fi ierarhizate în diferite grade sau niveluri de eficiență mintală, începând cu inteligența superioară și până la deficiența mintală. Realizarea conduitei inteligente constă în colaborarea celor mai variate procese, operații mintale. Învățarea de tip școlar nu surprinde doar cunoștințe dintr-un singur domeniu, ci este o activitate cu un conținut variat (literar, matematic, tehnic), astfel încât reușita școlară presupune o aptitudine cu o structură stratificată în mod complex, asigurând elevului realizarea celor mai diverse operații și acțiuni, cum ar fi spre exemplu: învățarea unei poezii sau formule, analiza gramaticală sau literară a unui text, rezolvarea de probleme practice sau teoretice, formarea deprinderilor motorii sau intelectuale, reproducerea de informații sau compunerea de lucrări.

Sarcinile pe care mediul social le impune copilului reprezintă momentul funcțional esențial în dezvoltarea inteligenței subliniind totodată și interdependența dintre conținut și formă în dezvoltarea activității mintale, încercând să-l pregătească pentru viața culturală, profesională și socială. Dacă mediul nu creează sarcini adecvate, nu formulează cerințe noi, nu impulsionează și nu stimulează, cu ajutorul unor noi scopuri, dezvoltarea intelectului, atunci gândirea copilului nu-și dezvoltă integral posibilitățile de care dispune, implicit nu-și atinge formele superioare sau dacă le atinge, o face cu întârziere. De aceea este eficient ca atât familia, cât și școala să dea sarcini adecvate în funcție de vârstă și de particularitățile psihologice ale copilului. De asemenea, copilul cu cât se va implica în mai multe tipuri de activități potrivit intereselor sale, cu atât șansele dezvoltării sale sunt mai mari.

Mediul familial reprezintă un loc central în dezvoltarea individului. Atitudinile părintești au consecințe durabile asupra personalității în formare. Este de preferat ca părinții să reverse asupra copilului o dragoste "rațională" și spontană, fără slăbiciuni și răsfăț, o dozare optimă a frustrărilor adaptative, în raport cu trebuința de autonomie a copilului. O educație completă, înțeleasă atât în sens afectiv, cât și în sens instructiv, nu o pot oferi decât familia și școala împreună. Astfel, raportul corect dintre familie și școală, colaborarea dintre ele au un rol foarte important. Familiile trebuie să fie implicate în îmbunătățirea învățării acasă, precum și în școală. Familiile pot întări învățarea acasă, prin implicarea în școlile în care studiază copiii, încurajându-i pe aceștia să participe la lecții și susținându-le interesul pentru discipline interesante.

Comparativ cu generațiile anterioare, familia de azi petrece foarte puțin timp împreună. Părinții și copiii se confruntă cu dorința de a echilibra cererile vieții de familie cu cele impuse de locul de muncă. Părinții se află într-o perioadă când petrec foarte puțin timp cu copiii lor și de aceea simt o nevoie imperioasă de a se implica în educație. Pe de cealaltă parte, școlile trebuie să răspundă nevoilor părinților și să le ofere acestora sprijinul necesar pentru a se putea implica în procesul de învățare a copilului. o serie de activități pe care părinții ar trebui să le realizeze cu copiii lor:

-să elaboreze un program zilnic pentru teme, care să fie verificat regulat; să existe un loc liniștit de studiu, fără televizor sau radio. Să se descurajeze convorbirile telefonice în timpul lucrului. Părinții să încurajeze eforturile copilului și să fie disponibili să le răspundă la întrebări, precum și să discute cu ei ceea ce și-au însușit.

- să citească împreună cu copilul. Părinții trebuie să-l ducă pe acesta la bibliotecă și să-l ajute să-și găsească cărți potrivite. Când părinții le citesc copiilor sau citesc împreună cu ei performanțele acestora se îmbunătățesc.

-Să folosească televizorul cu moderație. Să stabilească un anumit program la televizor și chiar să-l ajute să aleagă programele, să le urmărească împreună și să le discute.

- Să păstreze legătura cu școala. Să știe ce învață copilul, care-i sunt temele și cum le rezolvă. Să-și stabilească un program în care să meargă la școală și să discute cu profesorii.

-Să-i laude pe copii și să le aprecieze efortul. Să-i încurajeze să persevereze, să cultive o atmosferă caldă, dar în același timp să stabilească standarde referitoare la modul de rezolvare a temelor. Părinții joacă un rol dominant în influențarea încrederii și motivației copilului de a deveni un om de succes. Ar trebui să-i încurajeze nu doar să-și îmbunătățească temele, ci și să-i introducă într-un program de îmbunătățire a activităților lor.

Bibliografieː

Băran-Pescaru, Adina, (2004), Parteneriat în educație, familie-școală-comunitate, Ed. Aramis, București

Rudică, T.,(1977), Dialogul familial, E.D.P., București

PARTENERIATUL ȘCOALĂ-FAMILIE

Prof.Aștefanei Irina,

Liceul Tehnologic "Petru Rareș"Tg.Frumos, jud.Iași

Parteneriatele dintre şcoală şi familie sunt relații de colaborare și activități care implică personalul școlii, părinții și alți membri ai familiei elevilor dintr-o școală. Parteneriatele eficiente se bazează pe încrederea și respectul reciproc și pe responsabilitatea partajată pentru educația copiilor și a tinerilor la școală. Familiile sunt primii educatori ai copiilor lor și continuă să influențeze procesul de învățare și dezvoltare al copiilor lor în anii școlari și mult timp după aceea. Pe de altă parte, şcolile au o responsabilitate importantă în a contribui la educarea generațiilor viitoare, iar familiile au încredere în școli pentru a oferi fundații educaționale pentru viitorul copiilor lor. În același timp, școlile trebuie să recunoască rolul primar al familiei în educație. De aceea este important ca familiile și școlile să colaboreze în parteneriat.

Parteneriatul şcoală - comunitate locală se desfăşoară mai ales pe acele componente care vizează copiii: educaţie, sănătate, siguranţă, instruire, petrecere a timpului liber, administrarea spaţiului şcolar etc. Însă, parteneriatul şcoală-familie este cel mai important deoarece părinţii sunt primii educatori ( familia fiind prima şcoală a copiilor) şi parteneri ai şcolii. Aceasta înseamnă că rolul părinţilor este acela de a împărţi acest rol cu învăţătorul, iar mai târziu cu profesorii, apare nevoia de colaborare cu şcoala, chiar de implicare activă în cadrul ei.Atunci când cele două medii educaţionale ( şcoala şi familia) se completează şi se susţin, ele pot asigura într-o mare măsură o bună integrare a copilului în activitatea şcolară, dar şi în viaţa socială.

Implicarea părinţilor în educaţia şcolară a copiilor este un element cheie în educaţia propriilor copii. Ei îşi doresc tot ce e mai bun pentru copiii lor.

Ca parteneri într-o relaţie, este normal ca părţile implicate să aibă anumite aşteptări una faţă de cealaltă. Prin urmare, profesorii doresc din partea părinților:

• să ofere copiilor lor condiții optime ca aceștia să se dezvolte;
• să le ofere un mediu sigur, liniștit și prielnic pentru a învăța;
• să sugereze copiilor importanța educației pentru viața de adult;
• să-i îndrume pe copii să realizeze un echilibru între activitățile școlare și cele casnice;
• să comunice des și deschis cu profesorii;
• să-i învețe pe copii auto-disciplina și respectul față de alții;
• să-i determine pe copii cum să reziste influențelor nefaste;
• să-și accepte responsabilitatea de părinte fiind un bun exemplu;
• să susțină acțiunile școlii.

De asemenea, părinții au și ei expectanțe privitoare la activitatea cadrelor didactice cum ar fi :

• să fie receptivi la nevoile, interesele și abilitățile copiilor;
• să comunice des și deschis cu părinții;
• să stabilească cerințe școlare nepărtinitoare pentru toți elevii;
• să manifeste dăruire în educarea copiilor;
• să trateze pe toți elevii corect;
• să intensifice disciplina pozitivă a copiilor;
• să ofere indicații cu privirea la modul în care părinții îi pot ajuta pe copii să învețe.

O piedică pusă în faţa parteneriatului şcoală- familie o reprezintă resursele limitate de timp pe care părinţii le consumă pentru educaţia propriilor copii sau în relaţia cu şcoala, gradul ridicat de stres al unui astfel de parteneriat cu activităţi propuse şi cu un orar zilnic bine stabilit, cu obiective clare de atins, sau chiar educaţia limitată a părinţilor. În această situaţie, cadrele didactice trebuie să înţeleagă nivelul de disponibilitate existent pentru implicarea părinţilor în activităţile şcolare, dar şi să-şi adapteze strategiile pentru a contribui la realizarea unui parteneriat reuşit între şcoală şi familie. Pentru a nu se ajunge la asemenea dificultăţi, este de preferat ca părinţii să ia legătura cu şcoala nu doar atunci când sunt chemaţi la şedinţele cu părinţii sau atunci când copiii se confruntă cu anumite dificultăţi. Ei trebuie să participe la toate evenimentele importante ale şcolii (serbări, festivităţi, concursuri, spectacole, etc.), să uşureze misiunea educativă a şcolii prin continuarea educaţiei în cadrul familiei, dar şi să manifeste disponibilitate pentru participarea la cursuri cu caracter educativ realizate pentru părinţi.

În concluzie, pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii şi, implicit, succesul în viaţă, e nevoie ca toţi factorii implicaţi în procesul educaţional să formeze o echipă în care fiecare ştie ce are de făcut şi îi acordă partenerului respectul şi încrederea cuvenită.

BIBLIOGRAFIE

• Agabrian, M.,Milea V., Parteneriate școală-familie-comunitate, Ed.Institutul European, Iași, 2005
• Cerghit, I., Formele educaţiei şi interdependenţele lor, curs de pedagogie, Universitatea Bucureşti, 1988
• Ezechil, L.,Comunicarea educaţională în contextul şcolar, EDP, Bucureşti, 2002.
• Stăiculescu, C., Şcoala şi comunitatea locală -parteneriat pentru educaţie-Ed.ASE, Bucureşti, 2007
• Stăiculescu, C., Managementul parteneriatului şcoală-familie, Ed.ASE,Bucureşti, 2007

PARTENERIATUL EDUCATIV ŞCOALĂ -FAMILIE, UN SUCCES AL PROCESULUI EDUCAŢIONAL

Badea Georgica,

Şcoala Gimnazială Nr.1, Mogoşoaia

În societatea noastră, când familia capătă parametrii valorici nemaiîntâlniţi până în prezent, colaborarea şcolii cu acest factor de educaţie constituie un element sine qua non în procesul educaţional. Că familia este prima "şcoală" a viitorului cetăţean, este un adevăr indubitabil, dar nu se poate lua în considerare ideea că, odată ce copilul păşeşte pragul şcolii, influenţa familiei scade sau ar deveni un adjuvant de ordin cu totul secundar. Am constatat că mulți părinți socotesc că vârsta de 6-7 ani, când copilul lor calcă pentru prima oară pragul școlii,este o etapă în care rolul lor în educația copiilor scade foarte mult dacă nu chiar dispare.Dimpotrivă, acum rolul lor se dublează : acasă trebuie să creeze un mediu de încredere, echilibrat, în care copilul să se manifeste neîngrădit, iar în relația cu școala pot colabora cu alți membri ai comunității școlare pentru a crea un climat care sprijină învățarea, atât în școală cât și în afara ei.

Cercetările arată că "în programele în care părinții sunt implicați , elevii au performanțe mai mari la școală decât aceleași programe, dar în care părinții nu sunt implicați"(Henderson si Nancy-1995).Gradul de implicare a părinților în viața școlară a copiilor lor influențează și rezultatele acestora, în sens pozitiv: cu cât părinții colaborează mai bine cu școala, cu atât notele copiilor sunt mai mari.

Familiile trimit copiii la şcoală, acolo unde speră ca ei să-şi dobândească instrumentele necesare pentru a reuşi în viaţă. Părinţii au aşteptările lor privind activitatea cadrelor didactice. Iată câteva dintre ele: să fie sensibili la nevoile, interesele şi talentele speciale ale copiilor; să stabilească cerinţe şcolare identice pentru toţi copiii; să manifeste entuziasm în educarea copiilor; să-i ajute pe copii să-şi sporească stima de sine; să întărească discipina copiilor; să comunice des şi deschis cu părinţii; să ofere recomandări privitoare la modul în care părinţii îi pot ajuta pe copii să înveţe.

Şcolile preiau copiii şi-i trimit înapoi în familiile lor, acolo unde presupun că le va fi furnizat sprijinul de care aceştia au nevoie pentru a creşte şi a învăţa. De asemenea, cadrele didactice au anumite aşteptări din partea părinţilor: să creeze copiilor oportunităţi de învăţare (un mediu sigur de dezvoltare fizică şi psihică); să susţină scopurile, regulile şi politica şcolii; să sublinieze în discuţiile cu copiii, importanţa educaţiei pentru viaţă; să-şi accepte responsabilitatea de părinte, fiind un bun exemplu; să-i ajute pe copii să realizeze un echilibru între activităţile şcolare şi cele extraşcolare; să-i înveţe pe copii auto-disciplina şi respectul pentru cei din jur; săi încurajeze pe copii să fie cât mai buni (să se autodepăşească) şi să-şi stabilească scopuri realiste; să comunice des şi deschis cu cadrele didactice (fără a jigni sau a critica competenţa profesională a acestora).

Cercul acesta, în care familia şi şcoala îşi împart acţiunea asupra capacităţilor copiilor, este unul ce a fost considerat centrul dezvoltării, al dezbaterilor şi al informaţiilor de orice fel.

De-a lungul anilor, am observat că există o strânsă legătură între randamentul superior al elevilor şi prezenţa activă, în şcoală, a părinţilor şi invers. Sunt cazuri însă, când elevii cu multiple posibilităţi, evoluează lent, fiindcă familia nu prezintă interes. Cauzele unor eşecuri şcolare sunt multiple; şcoala are sarcina, dar şi menirea să le depisteze şi să intervină, uneori, când este cazul, în situaţii delicate. Un sfat la timp, o îndrumare competentă, vizita la domiciliu sunt mijloace care, mai ales la elevii din clasele primare, pot da rezultate favorabile, în creşterea randamentului şcolar.

Creşterea randamentului şcolar este strâns legată şi de modul în care familia concepe stimularea elevului. Dezinteresul părinţilor faţă de notele copilului, trecerea pe planul doi a acestei datorii faţă de copil, nu numai că atrofiază voinţa copilului, dar îl şi jigneşte. De cele mai multe ori, randamentul slab al copilului este rezultatul slabei preocupări a părinţilor în controlul propriilor copii.

Trebuie reţinut că este o condiţie fundamentală a bunelor rezultate- stabilirea unui acord deplin între cerinţele şcolii şi ale familiei.

Se întâlnesc şi cazuri când unii părinţi sunt permanent nemulţumiţi de situaţia copiilor la învăţătură, deşi aceştia au note bune. Aceşti părinţi nu ştiu să dea satisfacţie copilului, inspirându-i teamă, făcându-l să apară timorat la lecţie.

De asemenea, datorită slabei exigenţe manifestată de unele familii privind învăţătura, la unii elevi randamentul şcolar este tot mai mult stopat de preocupări extraşcolare care, nedirijate şi necanalizate pe făgaşul normal, pot duce la insuccese la învăţătură. Foarte mulţi copii folosesc timpul liber în mod haotic, televizorul şi calculatorul se transformă, în prea mare măsură, în divertisment, controlul părinţilor nu este eficace şi în marea majoritate, părinţii sunt nemulţumiţi pentru notele copiilor, iar rezultatele slabe la învăţătură le pun pe seama şcolii. De această dată, colaborarea cu familia capătă valenţe noi şi orice stagnare în aceste relaţii aduce prejudicii nivelului de cunoştinţe al elevului. Instrumente ca: orarul, program de meditaţii, formele de întrajutorare şcolară, pregătirea în şcoală a elevilor care manifestă carenţe sau pasivitate, sunt aduse la cunoştinţă familiei, căreia i se recomandă a le urmări şi sprijini îndeaproape.

Un sprijin eficient în creşterea randamentului şcolar ar trebui să vină din partea comitetului de părinţi, care este interesat activ în problemele şcolii. În cadrul acestui comitet sunt invitaţi părinţi ai căror copii au regrese la învăţătură, sunt informaţi despre comporamentul copiilor lor în şcoală şi responsabilităţile ce le revin. În acest mod, pornindu-se de la clarificarea sarcinilor instructiv-educative în spiritul unei conduceri şi organizări ştiinţifice a şcolii, încercăm să integrăm activitatea familiei în contextul cerinţelor şcolii, deşi nu totdeauna o facem cu suficientă perseverenţă.

Din cele arătate se pot desprinde următoarele concluzii:

• creşterea randamentului şcolar nu poate fi considerată o sarcină de care răspunde numai şcoala, ci şi familia elevului ;
• randamentul şcolar este în strânsă relaţie şi unitate cu randamentul educativ al familiei;
• se recomandă crearea, pe lângă fiecare unitate de învăţământ a unei "şcoli a familiei", sau a unui complex de măsuri care să faciliteze propaganda pedagogică în rândul părinţilor;
• trezirea şi stimularea interesului părinţilor prin invitarea lor la acţiunile iniţiate de şcoală;
• creşterea prestigiului şcolii îşi are sorgintea şi în modul în care aceasta ştie să-şi apropie familia în obţinerea unor rezultate remarcabile;
• colaborarea şcolii cu familia nu este un act întâmplător, ci o coordonată majoră a conducerii ştiinţifice a şcolii.

Bibliografie:

• Bunescu Gh., Alecu Gh., Badea D., "Educaţia părinţilor", Editura didactică şiPedagogică, Bucureşti, 1997;
• Şincai, Eugenia, Alexandru, Gheorghe, "Şcoala şi familia", Editura GheorgheAlexandru, Craiova, 1993;
• Şoitu, L., Vrăjmaş, E., Păun, E., "Consiliere familială", Institutul European, Iaşi, 2001

EDUCAŢIA COPIILOR- SCOPUL COMUN AL FAMILIEI ŞI AL ŞCOLII

Profesor Balazs Adina

Colegiu Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" Zalău,Sălaj

"A educa" înseamnă a utiliza diverse forme de învăţare împreună, indivizii copiind diferite forme de gesticulare de la o persoană la alta. Scopul educării este dezvoltarea aptitudinilor, îmbogăţirea cunoştinţelor, familiarizarea cu noi direcţii.

Şcoala este factorul extrem de important, dar are nevoie de familie, pentru a sprijini şi îndruma adultul în devenire. Şcoalaeste o instituţie care oferă servicii educaţionale care transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi formează competenţe, este una dintre instituţiile esenţiale ale societăţii. O şcoală dezvoltată este aceea care răspunde unei game cât mai largi de nevoi ale societății, este deschisă la parteneriate cu alte instituții.

Familia este leagănul social al copilului şi sprijinul său pe aproape toată viaţa. Părinţii au dreptul, dar şi obligaţia de a colabora cu instituţia de învăţământ în scopul realizării obiectivelor educaţionale. Împreună, părinţii, copiii şi profesorii pot face din şcoală un loc plăcut, un mediu bazat pe încredere, comunicare, respect şi flexibilitate.

Şcolile trebuie să răspundă nevoilor părinţilor, să încurajeze şi să promoveze implicarea acestora în activitățile școlii şi să le ofere sprijinul necesar pentru ca ei să se poată implica în procesul de învăţare al copiilor.

Activitatea: <>Prin organizarea acestei activități mi-am propus să dezvolt atitudini și comportamente pozitive, să stimulez părinții în promovarea unui stil de viaţă bazat pe iubire, respect, toleranță și implicare în viața copiilor lor, a colectivității clasei a X-a,dar și a școlii.

Grupul țintă: Elevii clasei a X-a și părinţii elevilor clasei a X-a.

Scopul activității: Colaborarea dintre familie şi școală pentru o implicare cât mai activă în procesul de formare a elevului.

Obiective: Identificarea responsabilităţilor membrilor parteneriatului familie-școală; Derularea unor activităţi specifice, pregătite pentru stimularea unor procedee de colaborare între membri.

Cunoașterea individuală a copiilor pentru o mai bună colaborare școală - copil, școală - familie.

Competenţe: Îmbunătăţirea gradului de implicare a părinţilor în viața școlară a copilului cu scopul obținerii unei mai bune pregătiri a școlarului ce urmează a se forma pentru viaţa de adult.

Implicarea familiei în activitatea şcolară a copiilor se desfăşoară pe două coordonate:

a) relaţie părinte-copil: controlul frecvenţei, al rezultatelor şcolare, al temelor, ajutor în îndeplinirea sarcinilor, suport moral şi material;

b) relaţia familie-şcoală:sprijinirea şcolii în activitatea de cuprindere la cursuri a tuturor elevilor, la îmbunătăţirea frecvenţei acestora, în organizarea şi desfăşurarea activităţilor extracurriculare; lecţii deschise pentru părinţi, ateliere de lucru practice, vizite, excursii, serbări aniversare,reuniuni comune cu elevii şi părinţii.

Această activitate a debutat cu completarea un Chestionar (prezentat mai jos) atât pentru părinți cât și pentru elevi.

CHESTIONAR PENTRU PĂRINŢII CLASEI A X -A

1. Ce aşteptaţi de la copilul dvs în acest an şcolar?

...........................................................................................

2. Cât timp petreceţi zilnic cu copilul dvs.?

...........................................................................................

3. Care sunt cele mai frecvente cauze ale discuţiilor în contradictoriu cu copilul/copiii dvs?

a. vestimentaţie b. limbaj c. anturaj (prieteni) d. timp liber e. şcoala f. bani g.altele. Care?.................................................................................

4. Cum procedaţi atunci când copilul dvs. încalcă regulile?

...........................................................................................

5. Enumeraţi câteva recomandări pe care le-aţi făcut copilului/copiilor dvs. în legătură cu comportamentul la şcoală şi în clasă.

...........................................................................................

6. Ce-i place copilului dvs. să facă în timpul liber?

...........................................................................................

7. Care sunt activităţile familiale pe care aţi dori să le facă copilul dvs.?

...........................................................................................

CHESTIONAR PENTRU ELEVII CLASEI A X -A

• Ce aştepţi de la părinţii tăi?

.................................................................................................

2. Cât timp petreci zilnic cu părinţii tăi?

...........................................................................................

3. Care sunt cele mai frecvente cauze ale discuţiilor în contradictoriu cu părinţii tăi?

a. vestimentaţie b. limbaj c. anturaj (prieteni) d. timp liber e. şcoala f. bani

g. altele. Care? .........................................................................................

4. Cum procedează părinţii tăi atunci când încalci regulile?

..........................................................................................

5. Enumeră câteva recomandări pe care ţi le-au făcut părinţii tăi în legătură cu un stil de viaţă sănătos?

........................................................................................... 6. Ce-ţi place să faci în timpul liber?

...........................................................................................

7. Care sunt activităţile familiale care îţi plac cel mai puţin?

...........................................................................................

Din răspunsurile primite de la părinți s-au desprins următoarele concluzii:

• Conștientizarea faptului că creşterea randamentului şcolar este o sarcină de care răspunde atât şcoala, cât şi familia elevului ;
• Creșterea interesului părinţilor privind acţiunile iniţiate de şcoală;
• Dorința părințiilor de a comunica des şi deschis cu dirigintele/cadrele didactice;
• Părinții sunt mai deschiși pentru a primi recomandări privitoare la modul în care ei îi pot ajuta pe copii să înveţe.
• Dorința să-i încurajeze pe copii să fie cât mai buni (să se autodepăşească) și să-şi stabileacă scopuri realiste;
• Importanța pentru viitorul copiilor a echilibrului între activităţile şcolare şi cele extraşcolare;
• Rolul parteneriatului familie-şcoală să-i înveţe pe copii auto-disciplina şi respectul pentru cei din jur.

Deci un parteneriat eficient între familie şi şcoală poate contribui cu adevărat la dezvoltarea armonioasă a elevilor.Comunicarea eficientă dintre profesori şi părinţi se reflectă în dezvoltarea copiilor. Responsabilitatea educaţiei şi dezvoltării copiilor trebuie asumată în echipă: şcoală - familie. Educaţia durează pe tot parcursul vieţii şi are ca scopul să dezvolte responsabilităţi şi independenţe. Prin educaţie indivizii pot să se valorifice, să se ridice la nivelul aşteptărilor societăţii.

BIBLIOGRAFIE

• Băran-Popescu Adina- Parteneriat în educaţie, Bucureşti, Editura Aramis, 2004
• Cristea S.- Fundamentele pedagogiei, Iaşi,Editura Polirom,2010.
• Mircea Agabrian - Școală, familie, comunitate, Institutul European, Iasi, 2006.
• Elena Ciohondaru,-Succesul relaţiei dintre părinţi şi copii, acasă şi la şcoală, Humanitas, Bucureşti, 2004.

ŞCOALĂ ŞI FAMILIA ÎMPREUNĂ

Prof. înv. primar: Bejerea Maria Şcoala Gimnazială Ştiuca, Timiş

Educaţia, sub toate formele ei, e chemată să găsească soluţii prin care copilul să se adapteze rapid şi eficient la societatea în care trăieşte. Oricât s-ar strădui, şcoala nu poate înlocui restul instituţiilor care au misiunea de formare a cetăţenilor conştienţi, cu o conduită civilizată. Educaţia şcolarilor în şcoală nu are sorţi de izbândă fără o colaborare strânsă cu alţi factori activi implicaţi în procesul instructiv-educativ. Între aceştia, familia, considerată dintotdeauna celula de baza a societăţii şi "un soi de personalitate colectivă" de a carei armonie generală depinde dezvoltarea personalităţii copilului, are un rol foarte important în ajutorul pe care trebuie să îl dea şcolii. Oricine lucrează în învaţământ observă cum familia nu mai poate realiza socializarea primară prin care copilul să-şi interiorizeze valorile civice fundamentale. Pe o astfel de temelie şubredă şcoala nu poate construi certitudini. Formarea ca cetăţean se afla sub influenţa societăţii şi în special a familiei. Cu părere de rău trebuie să spun că se constată în ultima vreme o depărtare a familiei de şcoală, o scădere a interesului părinţilor pentru rezultatele şcolare. Părinţii sunt îngrijoraţi de viitorul copiilor dar, în acelaşi timp nu mai au răbdare să le acorde atenţie. Acest lucru se constituie într-un semnal de alarmă care m-a determinat să aflu care sunt adevăratele cauze ale acestui fenomen încât să pot remedia măcar o parte dintre ele. Se impune o reconsiderare a relaţiei familie-şcoală. Aceasta nu trebuie sa fie semidirecţională, redusă la simpla informare a părinţilor asupra rezultatelor la învăţătură. Şcoala trebuie să convingă familia ca ea să devină un participant activ în procesul de instruire-educare.

În această lume în permanentă schimbare, aflată sub presiunea competiţiilor de orice fel, părinţii, cadrele didactice, comunitatea locală se străduiesc împreună să încurajeze sistemele de îmbunătăţire a educaţiei, pentru a-i ajuta pe copii să se dezvolte.

Colaborarea dintre familie şi şcoală este un factor esenţial în procesul de educare a şcolarilor. Numai împreună putem reuşi să dăm societăţii un cetăţean pregătit, gata să înfrunte problemele inerente ce apar, capabil să relaţioneze, să se integreze în colectivitate , să facă faţă cerinţelor acesteia.

Pentru fiecare părinte, educația propriilor copii nu este doar un privilegiu, ci o mare responsabilitate morală și socială.

Bucuria de a avea copii trebuie s-o legăm de datoria de a-i forma ca oameni de valoare. Atmosfera caldă, de înțelegere în familie reconfortează climatul necesar pentru munca intelectuală. Lipsa de înțelegere, exigența prea mare, dădăceala și severitatea au efecte dăunătoare asupra copilului, mai ales în perioada în care materia de studiat se aglomerează și se instalează starea de oboseală. Este și datoria părinților de a-i ajuta pe copii, aceștia putând învăța de la părinți cum pot și cum trebuie să învețe, cum să-și pregătească lecțiile, cum să-și organizeze munca și timpul liber

Familiile în societatea modernă se confruntă cu solicitări ridicate, cu o competiţie crescută pentru obţinerea atenţiei copiilor şi uneori, din dorinţa de a le oferi siguranţa economică, petrec mai puţin timp cu cei mici. Dacă mai există şi lipsă de comunicare între şcoală şi familie, situaţia devine mai complicată. De aceea, şcolile încearcă să vină în întâmpinarea părinţilor prin organizarea unor activităţi comune, un rol important avându-l lectoratele deoarece prin intermediul acestora cadrele didactice îi pot îndruma pe părinţi, îi pot face să înţeleagă rolul pe care îl are parteneriatul şcoală-familie în procesul de instruire a copiilor.

Parteneriatele eficiente sunt planificate şi implementate cu grijă, personalul şcolii trebuie să se instruiască şi să ceară la nevoie ajutorul unor specialişti în consiliere şcolară pentru a pune în practică cooptarea părinţilor. Un prim pas este evaluarea, la începutul anului şcolar, a nevoilor, perspectivelor şi modelelor părinţilor, în ceea ce priveşte implicarea şcolară. Această evaluare îl ajută pe cadrul didactic în planificare şi în transmiterea mesajului către părinţi că le este apreciată opinia şi că va fi luată în considerare de către şcoală.

Comunicarea depinde de stilul educatorului, dar şi de elevii ce intră în relaţie cu el. Incitarea, dialogul provocat și mereu provocator trebuie să caracterizeze actul de comunicare în orice activitate cu elevii. Creditarea sub aspect moral, afecțiunea, sinceritatea, sunt ușor simțite de elev, care dă drumul sufletului si minții sa zboare. Lecţiile cu caracter practic accentuat, care obligă la observație, la intervenție personala și cooperare, plac și descătușează energiile mintale și sufletești. O modalitate noua de a reacționa în sensul unei bune comunicări e ascultarea activa, prin care i-am ajutat pe copii să-și exprime sentimentele. Chiar cei negativi au devenit mai prietenoși. Cel ascultat simte astfel simpatie pentru învățător, relația devine mai bună, mai intima. Dispoziția de a vorbi depinde de încrederea in adult și de folosirea unui limbaj potrivit. Ei trebuie să fie siguri ca destăinuirile lor nu se lovesc de critici sau amenințări. Ca să formăm comportamentul pe care îl dorim la copil trebuie să-i fim exemplu.

În final, subliniez faptul că în relaţiile inter-personale nimic nu trebuie considerat definitiv, căci aşa este natura umană, într-o căutare continua. De aceea, actul comunicării e un demers ce nu ia niciodată sfârşit. Respectându-ne partenerii așezaţi în bănci, interesele şi opiniile lor, fiind sinceri cu noi şi cu ei în tot ce facem, fiind drepţi şi corecţi cu toţii, alergând alături într-o cursă pentru un ţel, ne vom afla într-o firească şi fericită comunicare.

Colaborarea dintre şcoală şi familie - factor hotărâtor în educarea şcolarului pentru integrare în societate. Educaţia, sub toate formele ei, e chemată să găsească soluţii prin care copilul să se adapteze rapid si eficient la societatea în care trăieşte. Oricât s-ar strădui, şcoala nu poate înlocui restul instituţiilor care au misiunea de formare a cetăţenilor conştienţi, cu o conduită civilizată. Educaţia şcolarilor în şcoală nu are sorți de izbândă fără o colaborare strânsă cu alţi factori activi implicaţi în procesul instructiv-educativ. Între aceştia, familia, este considerată dintotdeauna celula de baza a societaţii şi "un soi de personalitate colectivă" de a carei armonie generală depinde dezvoltarea personalităţii copilului, are un rol foarte important în ajutorul pe care trebuie să îl dea şcolii.

Colaborarea mea cu familia s-a concretizat într-un program comun de activităţi ale şcolii cu aceasta. Am inclus lectorate cu părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la domiciliul elevului, serbări şcolare. Părinţii au văzut în mine un prieten, un colaborator, un om care-i poate ajuta. Aşadar e o sarcină a şcolii să identifice situaţiile problemă din familiile copiilor, să dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de colaborare şcoală-familie este determinantă în educarea copiilor. Educaţia în familie devine astfel un proces de pregătire pentru viaţă, prin întâmpinarea şi rezolvarea problemelor de viaţă.

Bibliografie:

• Agabrian M., Milea V. ,,Parteneriat şcoală- familie- comunitate", Ed. Institutul European, Iaşi, 2005
• Bătrân E. ,, Educaţia în familie", Ed.Politică Bucureşti, 2005
• Cristea S. ,,Fundamentele pedagogiei", Ed. Polirom Iaşi, 2010

PARTENERI PENTRU COPII

Prof. ptr. înv. primar Berindeu Daniela Prof. ptr. înv. primar Șimon Corina Școala Gimnazială Liebling

Activitatea educativă din școală nu poate fi izolată, separată de alte influențe educative ce se exercită asupra copilului și mai ales, nu poate face abstracție de acestea. Educația trebuie să se manifeste permanent ca o acțiune coerentă și unitară a școlii și familiei. Interesul comun determină o mișcare de apropiere dublu sens, familie - școală, școală - familie, în vederea unei suficiente cunoașteri de ambele părți. Unitatea de acțiune este condiționată de unitatea de vederi, de un mod comun de lucru și de o bună cunoaștere reciprocă. Disponibilitatea părinților pentru soluționarea în parteneriat a problemelor școlarilor trebuie formată și stimulată. Părinții sunt deschiși la sugestiile învățătoarei atunci când sunt tratați cu încredere, ca niște adulți responsabili, când învățătoarea nu pierde din vedere faptul că părinții își cunosc bine copiii, chiar dacă nu au întotdeauna abilitatea de a acționa într-un sens favorabil acestora.

În cadrul claselor noastre familia reprezintă un partener ideal, de aceea îi vom oferi ocazii frecvente și variate de a se implica în activitățile școlii. Proiectul de parteneriat le foloseşte părinţilor pentru a cunoaşte şi respecta obligaţiile legale privind creşterea şi educarea copiilor, cadrelor didactice pentru perfecţionarea muncii în echipă, cunoaşterea copiilor, cunoaşterea cerinţelor şcolii. Termenul de "parteneriat" se bazează pe premisa că partenerii au un fundament comun de acţiune şi un principiu al reciprocităţii, ceea ce le permite să-şi unească eforturile spre atingerea unui ţel comun. Colaborarea părinţi-învățătoare presupune construirea unei relaţii clădite pe unificarea unui sistem de valori şi cerinţe adresate copilului. O astfel de relaţie impune respectarea unor condiţii:

• comunicare între cei doi parteneri (învățătoare-părinte);
• respect reciproc;
• implicarea partenerilor în identificarea şi promovarea intereselor copilului.

Pornind de la premisa că parteneriatul Școală - Familie este o experienta benefică care stimulează și sărbătorește succesul educației, am desfășurat împreună copii, părinți, școală, comunitate o serie de activități prin care am urmărit formarea unor deprinderi şi bune practici de relaţionare şi comunicare între parteneri, dar și dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de problemele educative ale şcolarilor şi eliminarea discriminărilor de orice natură.

Una dintre cele mai eficiente şi mai la îndemână modalităţi de concretizare a colaborării cu familia s-a dovedit a fi participarea părinţilor la activităţile din școală. Le-am dat astfel posibilitatea de a cunoaşte nivelul de pregătire al elevului, deprinderile însuşite, capacitatea sa de relaţionare cu colegii, metodele şi procedeele specifice activităţii şcolare.

Vă prezentăm câteva dintre activitățile desfășurate:

,,Copii şi părinţi împreună la Masterchef * Conştientizarea rolului unei alimentaţii echilibrate în dezvoltarea armonioasă a omului.* Participarea activă la prepararea unor reţete.

,,Petrecere în pijamale VESELE "

* Respectarea regulilor jocurilor propuse. * Manifestarea comportamentului competitiv, dar şi a spiritului de echipă.

,,Prietenie- vizitarea fermei familiei Măgurean "

* Manifestarea interesului faţă de creşterea

animalelor.

Pentru ca parteneriatul să fie eficient, nu doar formal, este esenţial să fie implicaţi în adoptarea deciziilor, să devină participanţi activi în derularea acţiunilor, să identifice, în tematica acţiunilor, valorificarea informaţiilor pe care ei le-au oferit despre copiii lor. Părinţii și învățătoarea au, în egală măsură, răspunderea contribuţiei şi eforturilor comune pentru a construi o relaţie de bună colaborare în beneficiul copilului. Ȋn concluzie putem spune că parteneriatul Școală- Familie poate fi terenul unor relații educative din care fiecare să fie beneficiar: copil, părinte, educator. Fiecare poate să învețe și să se simtă VALORIZAT ȘI IMPORTANT.

Bibliografie:

1. Agabrian, Mircea, Millea, Vlad (2005), Parteneriate școală-familie-comunitate. Studiu de caz, Institutul European, Iași;

2. Baran-Pescaru, A. (2004), Parteneriat în educație: familie-școală-comunitate, Editura Aramis, București;

3. Robu, Maria, "Empatia în educaţie", Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008

4. Pescaru, Băran, Adina, "Parteneriat în educaţie",Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004

PARTENERIATUL ŞCOALĂ-FAMILIE

Beşleagă Raluca-Ioana,

Liceul Teoretic "Al.Ghica" Alexandria

Familiile sunt primii educatori ai copiilor lor și continuă să influențeze învățarea și dezvoltarea copiilor lor în timpul anilor de școală și chiar mult timp după aceea. Școlile au o responsabilitate importantă în a ajuta la dezvoltarea generațiilor viitoare, iar familiile se bazează pe școli pentru a oferi bazele educaționale pentru viitorul copiilor lor. În același timp, școlile trebuie să recunoască rolul principal al familiei în educație întrucât este important ca familiile și școlile să colaboreze în parteneriat.

Cercetările au demonstrat că școlile cu rezultate bune au un nivel ridicat de implicare a părinților și a comunității locale. Această implicare este strâns legată de îmbunătățirea rezultatelor învățării, a prezenței și în general a comportamentului elevilor. Implicarea familiei poate avea un impact major asupra învățării elevilor, indiferent de mediul social sau cultural al familiei. Dezvoltarea parteneriatelor familie-școală poate să nu fie întotdeauna ușoară. Este nevoie de angajament și de timp.

Liniile importante în stabilirea unui parteneriat şcoală-familie sunt:

1. comunicarea;

2. construirea comunității și a identității;

3. recunoașterea rolului familiei;

4. luarea deciziilor consultative;

5. participarea activă a ambelor părţi implicate.

Comunicarea familie-școală trebuie tratată cu seriozitate și trebuie apreciată, recunoscută și recompensată de școli și de sistemele de învățământ. Este esențial să se ofere profesorilor și directorilor de școli programe de educație și formare pentru a-i pregăti să comunice eficient cu familiile elevilor. Este la fel de important să încurajăm familiile să comunice eficient cu școlile, întrucât comunicarea trebuie să se realizeze în ambele sensuri pentru a fi cu adevărat eficientă.

Construirea unei comunităţi pune accentul pe activitățile care îmbunătățesc calitatea vieții într-o comunitate, respectând cultura, tradițiile, valorile și relațiile din acea comunitate. Prin includerea activităților care modelează sentimentul de identitate al elevilor, școlile pot construi un sentiment de comunitate în elevii săi. Activitatea școlilor include aspecte ale dezvoltării sociale, emoționale şi morale a tinerilor.

În calitate de educatori primari ai copiilor lor, părinții și familiile lor au o influență de durată asupra atitudinilor și realizărilor copiilor lor la școală. Ei pot încuraja învățarea copiilor atât în şcoală, cât și în afara școlii și sunt, de asemenea, în măsură să sprijine obiectivele școlii. Părinții caută în școli un mediu sigur pentru copiii lor. Părinții au dreptul de a fi consultați și de a participa la deciziile privind proprii lor copii. Părinții pot juca roluri semnificative în procesele decizionale din școală. Instruirea și informarea pentru a profita la maximum de aceste oportunități pot fi furnizate ca parte a activităților de parteneriat.

Bibliografie:

• Bezede, R., Parteneriatul şcoală-familie. Iniţiative locale, Ch., 2009;
• Cucoş, C., Pedagogie, Buc., Ed. Polirom, 2006.

PARTENERIATUL ȘCOALĂ - FAMILIE,

CHEIA SUCCESULUI ȘCOLAR

Prof. Bodnar Ana și Bodnar Ioan

Școala Profesională Ruscova

În ultimul deceniu, în literatura socio-umană termenul de succes este tot mai mult invocat. Succesul şcolar trebuie analizat din perspectiva obţinerii de către elevi a unui randament şcolar superior, care să le permită în viitor integrarea socio-profesională şi realizarea ca personalităţi productive, receptive faţă de schimbări, inteligente, creative, capabile să ia decizii şi să se adapteze la situaţii noi.

Pornind de la cadrul cel mai general al condiţiilor externe, trebuie menţionatǎ însemnǎtatea pe care o are mediul familial, natura influenţelor acestuia pentru întreaga dezvoltare a copilului.Elevul provenit dintr-un mediu familial favorizant beneficiazǎ chiar de la începutul şcolaritǎţii de un ,,capital cultural" identic sau foarte apropiat de cultura vehiculatǎ de şcoalǎ, ceea ce îi va asigura succesul şcolar şi ulterior, cel profesional.

Unul din factorii responsabili ai reuşitei şcolare a elevilor, alǎturi de familie, este şcoala.

Parteneriatul şcoală-familie este o formulă pedagogică, noţiune relativ nouă inserată în domeniul educaţiei. Pedagogul Sorin Cristea (2000) consideră că acest parteneriat este de fapt un segment care "reflectă mutaţiile înregistrate la nivelul relaţiilor existente între instituţiile implicate direct şi/sau indirect în proiectarea şi realizarea obiectivelor sistemului de învăţământ: şcoala, familia, comunitatea locală, agenţii sociali, factori de asistenţă socială.''

În ţările dezvoltate, cu deosebire pe continentul nord-american, parteneriatele şcoală - familie sunt esenţiale în procesul de educaţie a elevilor şi în succesul lor la şcoală. Ele reprezintă o componentă esenţială în organizarea şcolii şi a clasei de elevi, și nu doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă din sfera relaţiilor publice.

Colaborarea realǎ dintre şcoalǎ şi familie, mai ales în cazul elevilor slabi la învǎţǎturǎ, poate fi un factor favorizant al învingerii de cǎtre elev a dificultǎţilor sale şcolare. Relaţiile interpersonale destinse, atmosfera emoţionalǎ şi psihosocialǎ calmǎ şi degajatǎ a mediului familial şi şcolar îşi pune amprenta asupra imaginii de sine, asupra trebuinţelor eului, dorinţei de autodepǎşire a elevului, care influenţeazǎ neîndoielnic succesul sǎu şcolar.

Calitatea educaţiei şi succesul şcolar necesită abordarea de strategii și practici variate privind relaţiile de colaborare dintre şcoală, familie şi comunitate. Unitatea școlară, centrată pe elevi și, totodată, responsabilă pentru educaţia formală a elevilor, trebuie să aibă în vedere crearea unor astfel de parteneriate, pentru a ajuta elevii să aibă succes la şcoală şi mai târziu, în viaţă.

Luând parte la activităţile şcolare ale copiilor lor, părinții pot de asemenea influenţa pozitiv succesul şcolar (Garcia et al., 2001).

Analizând activitatea noastră în acești ani cu familia, am concluzionat că pentru o relaţie optimă cu părinţii este nevoie de a îmbina variate forme şi metode de colaborare a şcolii cu familia şi comunitatea, una dintre acestea fiind implicarea părinților în proiecte și parteneriateşcolare.

În acest sens am realizat o cercetare pornind de la premisa că, dacă școala are susținerea familiei și există o bună comunicare între cele două, atunci elevul se îndreaptă în direcția dorită. Astfel voi demonstra contribuția pe care o aduce implicarea familiei în dezvoltarea si educarea copilului, în obținerea rezultatelor dorite și importanța parteneriatului școală-familie.

Pentru stimularea părinților de a se implica în activitățile școlare în vederea atingerii succesului școlar, am desfășurat un proiect educațional cu tema "Împreună pentru binele copiilor ", în semestrul I , anul școlar 2021/2022.

Scopul proiectului : implicarea părinților în toate activitățile școlare ca factor important în educarea copilului și în conducerea spre succes.

Activitățile propuse în proiect:

• Vă invităm să ne vedeţi clasa.
• 2.Obligaţiile părinţilor, obligaţiile şcolii.
• 3.Cât de bine ne cunoaștem copilul?
• 4.Cum , cât şi când îmi ajut copilul ?
• 5.Învățător pentru o zi .
• 6. Ce meserie au părinţii mei ?
• 7.Uite , vine Moș Crăciun !

La finalizarea proiectului am avut o întâlnire cu părinții pentru a afla impresiile despre activitățile proiectului.

Impactul asupra părinţilor a fost unul extraordinar, ei și-au exprimat deschiderea și disponibilitatea de implicare în viața școlară a copiilor lor.

Când familiile sunt parte activă în viaţa şcolii câştigă toată lumea: părinţii mai multă experienţă în cunoaşterea copilului, elevul e ajutat căci atenţia şi ajutorul în îndeplinirea cu succes a sarcinilor şcolare vine atât din partea cadrelor didactice cât şi a părinţilor, iar cadrele didactice sunt ajutate să atingă obiectivul de individualizare a procesului instructiv - educativ. Orice părinte doreşte succesul copilului său şi stă în puterea noastră , a cadrelor didactice să ni-i apropiem în vederea asigurării succesului şcolar .

În concluzie, pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii şi, implicit, reușita în viaţă, e nevoie ca toţi factorii implicaţi în procesul educaţional să formeze o echipă luptând pentru același scop.

BIBLIOGRAFIE:

1.Agabrian, M., & Milea V. (2005). Parteneriate şcoală-familie-comunitate. Iași: Institutul European

2.Băran - pescaru, Adina, (2004) ,Parteneriat în educație: familie - școală - comunitate, Ed.

Aramis Print, Bucuresști

3.Cristea Sorin, ( 1998), Dictionar de pedagogie, E.D.P., Bucuresti.

4. Harwood, Robin s. a. (2010) Psihologia copilului, Editura Polirom, Iasi, Seria Collegium, 5. Mitrofan Iolanda, Mitrofan N.,( 1985), Familia de la A...Z. Mic dictionar al vietii defamilie,

Ed. Stiintifica, Bucuresti.

FAMILIA-CENTRUL UNIVERSULUI COPIILOR

Prof.înv.primar Boltașu Luminița

Șc.Gimnazială Bâlteni -Gorj

Familia are rolul de a asigura copilului mediul potrivit de viaţă, afecţiune, dragoste, ocrotire, să reprezinte modelul de viaţă pe care copilul, încă de la naștere începe să și-l însușească. Părinţii sunt modele importante pentru copiii lor și au rol deosebit în dezvoltarea socială, etică și emoţională a acestora.

Noţiunea de familie nu e un concept static. Definiţia familiei variază de la o epocă la alta și dintr-un loc în altul. Dicționarul explicativ al limbii române din 1998, la pag. 366, definește familia ca fiind "forma socială de bază, întemeiată prin căsătorie și care constă din soț, soție și descendenții acestora." Familia este "unitatea socială constituită din adulţi și copii, între care există relaţie de filiaţie naturală sau socială indiferent de orice alte considerente. Familia reprezintă cea mai importantă curea de transmisie a normelor culturale din generaţie în generaţie." "Familia reprezintă o formă superioară de comunitate, în principal a soţului, soţiei și copiilor, care se bazează pe relaţii sociale și biologice, având drept scop principal pregătirea unei generaţii viitoare, sănătoasă și temeinic educată, care să participe la dezvoltarea societăţii." (Familia este considerată, în orice societate, ca fiind cel mai important agent al socializării individului. Acest lucru este motivat în primul rând datorită faptului că familiei îi revine principala responsabilitate a socializării în cei mai sensibili ani din acest punct de vedere.

Tot familia reprezintă pentru individ locul unde acesta stabilește primele legături emoţionale strânse, unde învaţă limbajul și începe să interanalizeze normele și valorile sociale în urma desfășurării unor acţiuni de socializare intenţionate sau neintenţionate ale părinţilor.

Ocupând un loc specific în structura socială, familia oferă copilului un status într-o subcultură a rasei, clasei, etniei, religiei și regiunii, lucru deosebit de important în determinarea pe mai târziu a valorilor și așteptărilor pe care le învaţă, valori care sunt în funcţie de clasa socială a părinţilor. Rolul familiei în socializarea individului este continuat și completat de școală.

Școala reprezintă agentul formal căruia societatea i-a atribuit sarcina socializării tineretului cu anumite îndemânări și valori. În cadrul organizat al școlii, copilul învaţă să fie disciplinat, să respecte regulile impuse, să fie ordonat și punctual și, mai presus de toate să se supună autorităţii unor persoane care nu îi sunt rude și pentru care el nu mai reprezintă ceva unic, special, ca în familie, ci devine parte a mulţimii.

Influențele educative pe care familia le exercită asupra tinerilor se pot manifesta fie direct, prin acțiuni mai mult sau mai puțin dirijate, fie indirect, prin modele de conduită oferite de către membrii familiei, precum și climatul psihosocial existent în familie.

Modelele de conduită oferite de către părinți, pe care tinerii le preiau prin imitație și învățare, precum și climatul socio-afectiv în care se exercită influențele educaționale constituie primul model social cu o influență hotărâtoare asupra copiilor privind formarea concepției lor despre viață, a modului de comportare și relaționare în raport cu diferite norme și valori sociale.

Bibliografie

1.Mitrofan I. Mitrofan,N-Familia de la A la Z,Mic dicționar al vieții de familie,EdituraȘtiințifică,București.1991

2.Stănciulescu ,E.,Sociologia educației familiale,Editura Polirom.Iași,1998

SECRETELE UNUI BUN PARTENERIAT ȘCOALĂ - FAMILIE

profesor Bontă-Broșteanu Iuliana-Crinuța

Școala Gimnazială "Al.I. Cuza" Bacău

Calitatea educaţiei şi succesul şcolar necesită abordarea de strategii și practici variate privind relaţiile de colaborare dintre şcoală, familie şi comunitate. Școala, centrată pe elevi și, totodată, responsabilă pentru educaţia formală a copiilor/ elevilor, trebuie să aibă în vedere crearea unor astfel de parteneriate, pentru a ajuta elevii să aibă succes la şcoală şi mai târziu, în viaţă. Atunci când părinţii, elevii şi ceilalţi membrii ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze. Din parteneriatele şcoală - familie cei câștigați sunt, în esență, elevii dacă se acţionează în următoarele direcţii: ajută profesorii în munca lor; generează și perfecționează competențele şcolare ale elevilor; îmbunătăţesc programele de studiu şi climatul şcolar; dezvoltă abilităţile educaţionale ale părinţilor, creează un mediu de siguranță sporit în şcoli.

În ultimii ani se pune accent și pe un angajament mutual clar stabilit între părinţi şi școală, în baza unui contract educațional individual privind educaţia copilului. Scopul contractului are ca principiu asigurarea condiţiilor optime de derulare a procesului de învăţământ, prin implicarea şi responsabilizarea părţilor în educaţia beneficiarilor direcţi ai educaţiei elevilor. Cele mai importante componente ale contractului sunt: Şcoala are responsabilitatea cea mai importantă în procesul instructiv-educativ; Părintele este o persoană responsabilă pentru educarea şi comportamentul copilului şi pentru colaborarea cu şcoala spre beneficiul copilului; Elevul este și el responsabil pentru propria educaţie. Din momentul semnării acestuia, contractul educațional dintre familie şi şcoală se consideră ca un sistem de îndatoriri reciproce în colaborarea părinţilor cu şcoala pentru a educa şi forma copilul.

Pentru eliminarea disfuncționalităților se recomandă stabilirea unui set de norme, concentrate în câteva principii esențiale, a căror cunoaștere şi valorificare orientează şi sporeşte calitatea interacţiunilor de colaborare între şcoală, familie şi alți agenţi educativi comunitari. Câteva dintre aceste principii sunt: 1. Principiul definirii caracterului, sferei şi modului de funcţionare a Parteneriatului şcoală-familie-comunitate asigură delimitarea criteriului valoric de funcţionare a acestuia (cultural, artistic, de asistenţă socială, juridică; ajutor economic etc.); a criteriului de respectare a sferei de acțiune (parteneriat intern şi extern) şi a criteriului de stabilire a modului de funcţionare (de promovare), bazat pe variate reţele educative, proiecte etc. 2. Principiul elaborării unui contract şi a unui program concret, în care se determină scopul, funcţiile, coordonatele, finalitățile, modalităţile de colaborare şi evaluare ale acestuia, pentru a asigura responsabilitatea şi instituţionalizarea acţiunilor partenerilor educaţionali. 3. Principiul respectării codului deontologic al Parteneriatului şi al obligaţiunilor asumate presupune o cultură civic-comunitară de la toţi agenţii educativi şi conformarea la normele etice şi la cele din codul deontologic. Părinţii şi agenţii comunitari sunt orientaţi să respecte drepturile copilului, să-l ocrotească, să-l susţină, să-l stimeze; să accentueze calităţile pozitive ale copilului, dezvoltându-le; să fie corecţi şi toleranţi cu elevul; să dea dovadă de tact, empatie, competenţă; să asculte şi să susţină iniţiativele partenerilor; să fie deschişi spre colaborare. 4. Principiul abordării sistemice şi sistematice al acţiunilor proiectate în cadrul colaborării, orientează agenţii implicaţi în colaborare spre acţiuni sinergice, bine gândite şi proiectate, abordate sistematic, coerent în complexitatea lor. Părinţii şi agenţii comunitari sunt îndrumaţi spre respectarea unor principii şi metode raţionale, a unui plan realist în realizarea funcţiilor educaţiei, în conformitate cu abordarea interdependenţei tuturor componentelor acestora: actori, condiţii, posibilităţi, norme, finalităţi, conţinuturi, metode şi mijloace, diverse activităţi şi variate forme de evaluare. 5. Principiul axării pe calitatea şi varietatea acţiunilor, formelor şi metodelor de colaborare şcoală-familie-comunitate presupune valorificarea eficientă a modalităţilor şi acţiunilor parteneriale. Școala și părinţii trebuie să ajusteze parteneriatul educaţional la interesele şi nevoile elevului de prezent şi viitor. 6. Principiul centrării pe formarea integrală a personalităţii elevului şi educația de calitate a părinților; transformarea acestora în parteneri şi actori ai propriei formări. Partenerii stimulează părinţii şi agenţii educativi, precum şi elevii, în dezvoltarea personală, formularea scopurilor pentru moment şi de perspectivă; să analizeze informaţiile din exterior, raportându-le la perspectivele strategice de educaţie, de acţiune. Aplicarea principiilor a demonstrat că ele constituie câteva puncte de reper pe care se întemeiază şi se structurează procesul educaţional în direcţia optimizării parteneriatului şcoală-familie-comunitate. Ca rezultat al activizării colaborării şcoală-familie-comunitate şi axării relaţiilor acestora pe principiile unui parteneriat educaţional amplu, verificat în cadrul formal-nonformal-informal, se observă o responsabilitate mai mare din partea părinţilor şi agenţilor comunitari cu privire la educaţia elevului.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. Agabrian, M., Milea V. (2005). Parteneriate şcoală-familie-comunitate. Iași: Institutul European.

2. Ion-Ovidiu, Pânișoară (2013).Profesorul de succes. 59 de principii de pedagogie practică.București: Editura Polirom.

PARTENERIATUL GRĂDINIŢĂ- FAMILIE

FACTOR IMPORTANT ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII PREŞCOLARILOR

Autor: prof. înv. preşc. Bora Valeria

Instituţia: Grădiniţa cu P.P. ,,Paradisul Piticilor" Dej

Într-o lume tot mai izolată, mai puţin dispusă pentru socializare, cooperarea între factorii educaţionali, grădiniţă-familie, devine necesară şi se impune ca obligaţie morală din partea acestora pentru a favoriza socializarea copiilor, pentru a-i familiariza, prin exemple şi modele, cu adevărate valori ale spiritualităţii umane. Educaţia vârstelor mici este considerată temelia personalităţii individului, de aceea educaţia trebuie să răspundă, în primul rând, nevoilor individuale şi să realizeze echilibrul între acestea şi dezvoltarea socio-emoţională a copilului.

Când copilul este mic influenţele sunt organizate şi structurate de către adulţii ce îl înconjoară: mai întâi părinţii şi ceilalţi adulţi din familie, apoi educatoarea şi ceilalţi copii cu care relaţionează. Responsabilitatea dezvoltării copilului, în primele etape ale vieţii sale, revine familiei şi nu întotdeauna influenţele sunt pozitive. Chiar şi atunci când grădiniţa oferă programe bune şi eficiente, experienţele negative acumulate de copil, uneori, în familie, nu pot fi contracarate. Mai mult, ceea ce asimilează copilul de la grădiniţă se poate pierde dacă familia nu întăreşte şi nu valorifică suficient aceste achiziţii. Prin urmare, pentru ca activitatea desfăşurată în cadrul unui program de educaţie preşcolară să fie eficientă pe termen lung este necesar ca specificul şi obiectivele acesteia să fie prezentate familiei, pentru ca, ulterior, să se iniţieze o colaborare strânsă între aceasta şi grădiniţă.

Dacă familia este implicată de la început în programul educativ, ea va percepe corect importanţa colaborării cu grădiniţa, beneficiile acestei colaborări, iar implicarea sa în activitatea grădiniţei va fi conştientă, interesată şi reciproc avantajoasă. În acest context, unul dintre obiectivele parteneriatelor dintre grădiniţă şi familie este educarea copiilor în sensul omeniei, a generozităţii, a empatiei, a iubirii pentru semenii lor.

Chiar dacă traversăm o perioadă mai dificilă în ceea ce privește socializarea, identificarea unor căi, a unor mijloace de comunicare între grădiniță și familie reprezintă o prioritate pentru cunoașterea comprehensivă a copilului.

Stabilirea unei relaţii de comunicare eficienţă cu părinţii asigură o dezvoltare optimă a copilului. Colaborarea eficientă dintre educator-părinţi în cadrul unor parteneriate este esenţială pentru stabilirea unei strategii comune în educarea acestora.

De la începutul perioadei pandemice interacţiunile fizice dintre educatori și părinți au fost vizibil stagnate, treptate ele s-au desfășurat pe diferite aplicații accesibile părinților. Unele aspecte privind educarea copiilor au fost discutate în particular sau au fost notate şi transmise părinţilor prin diferite mijloace tehnice.

Dacă modul de organizare a interacțiunilor cu părinții a cunoscut diferite schimbări și modul de desfășurare a activităților în cadrul parteneriatelor s-a schimbat. Unele activități au implicat părinții atât în organizarea, cât și în desfășurarea lor, astfel s-a oferit posibilitatea părinţilor să îşi descopere şi mai mult copilul, să-l perceapă într-un mod realist în funcţie de vârsta lui cronologică şi mentală şi nu în ultimul rând să îşi însuşească o serie de metode noi de lucru cu proprii copii, metode active, participative ce pot fi folosite cu succes şi acasă.

În această perioadă multe dintre activități s- au desfășurat în mediul familial copiilor sub directa îndrumare a părinților, iar dovada derulării lor a constituit-o filmulețele, pozele trimise pe grupul întocmit de comun acord. Chiar dacă părinții nu au mai participat la activități desfășurate în mediul instituționalizat al grădiniței au fost implicați alături de copii în diferite acțiuni precum:

-activități realizate împreună cu animalul de companie, diferite activități sportive asistate de animale: echitație, plimbare în parc.

-activități de toamnă în mediul rural, culesul fructelor și al legumelor.

-realizarea unei fapte bune, precum: pregătirea unui pachețel pentru un copil nevoiaș și oferirea lui în preajma sărbătorilor.

-realizarea unui desert la alegere, împreună cu părinții, acasă.

-activități casnice realizate de copii, cu scopul ușurării muncii părinților, arătarea iubirii prin fapte.

Cu cât stilurile de relaţionare, metodele de disciplină şi atitudinile în relaţia cu copiii sunt mai asemănătoare între grădiniță și familie, cu atât probabilitatea manifestării problemelor de comportament este mai redusă. O relaţie de comunicare optimă între părinţi şi educatori este esenţială pentru a asigura dezvoltarea optimă a competenţelor emoţionale şi sociale ale copilului.

Parteneriatul educator-părinte presupune o relaţie bazată pe colaborare, adică pe muncă în echipă. Aceasta nu este o relaţie dezechilibrată în care unul dintre parteneri este superiorul celuilalt, ci o relaţie de reciprocitate bazată pe respect, pe drepturi si obligaţii egale. Experienţa educatorului în relaţia cu copiii vine adesea în complectarea experienţei părintelui în relaţia cu copilul său.

Activitatea cu părinţii, ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copilului în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respect de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni.

Implicarea părinţilor prin parteneriat în activităţile instructiv-educative, în activităţile extracurriculare şi în tot ceea ce înseamnă activitatea în grădiniţă şi în afara ei, este importantă atât pentru ei cât şi pentru copii.

Colaborarea grădiniţă - familie, acţiunile comune, continuarea muncii educatoarei de către părinţi, implicarea acestora în acţiunile organizate de grădiniţă, transformarea unor deprinderi în obişnuinţe este benefică copilului care treptat prin modul de comportare va scoate în evidenţă rezultatele acestui parteneriat.

Concluzia este că, numai o bună colaborare între grădiniţă şi familie, o mai mare implicare a părinţilor în activitatea grădiniţei (inclusiv în luarea deciziilor) va îmbunătăţi colaborarea dintre aceşti factori, foarte importanţi în creşterea şi dezvoltarea socio-emoţională a copilului preşcolar.

Bibliografie:

1. Băran, Adina, (2004), Parteneriat în educaţie: familie - şcoală - comunitate, Editura

Aramis Print, Bucureşti

2. Bunescu, G., Alecu, G., Badea, D., (1997), Educaţia părinţilor. Strategii şi programe,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

3. Dumitrana, Magdalena, (2000), Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania,

Bucureşti

4. Dumitrana, Magdalena, (2011), Cum creşte un pui de om, Editura Compania, Bucureşti.

FAMILIA, FACTOR DECISIV AL SUCCESULUI ȘCOLAR

Prof. Breazu Nadia

Liceul Tehnologic Motru

` Studiile relevă că o implicare sporită a părinților în viață unei școli oferă șanse la o educație cu un grad sporit de performanță pentru toți elevii. A dezvolta parteneriate școală-familie nu este întotdeauna ușor. Familiile care înțeleg sistemul de învățământ și dificultățile cu care se confruntă școala reprezintă o sursă valoroasă pe care școala nu își permite să o piardă. O școală care are suportul familiilor poate avea surse inepuizabile de experiențe din diverse domenii, surse care pot fi valorificate prin implicarea directă în actul educațional.

Familia este primul educator al propriului copil și aceasta continuă să influențeze procesul de dezvoltare și de învățare al acestuia pe tot parcursul vieții. Școala are o responsabilitate importantă în formarea și educația adolescenților și trebuie să ofere încredere familiei că reprezintă fundamentul educației pentru viitorul adolescentului.. De aceea este foarte important pentru familii și școli să fie în parteneriat.

Apropierea dintre școală și familii se realizează gradual. În relația cu școala, părintele parcurge mai mulți pași: a) părintele "învață" - se informează asupra modului de conducere și organizare a procesului instructiv-educativ; b) părintele ajută - sprijină școala în realizarea unor proiecte și activități; c) părintele devine un suport al imaginii pozitive despre școală - înțelege importanța școlii în formarea copilului său și are o atitudine pozitivă față de școală; d) părintele devine o sursă de informație complementară - furnizează dirigintelui sau învățătorului informații despre comportamentul copilului în familie, despre problemele afective și de sănătate ale acestuia; e) părintele devine o sursă educațională - contribuie la educația propriului copil, îl ajută și îl sprijină în activitatea zilnică de acumulare de cunoștințe; f) părintele ca profesor - oferă cadre de referință pentru raportarea valorică a copiilor săi; g) părintele - inițiator al schimbărilor din școală - are dreptul și chiar obligația să solicite adaptarea școlii la cerințele societății actuale - părintele poate să propună unele schimbări care să contribuie la dezvoltarea individuală sau colectivă a copilului.

Implicarea părinţilor în rezolvarea problemelor şcolare şi în sprijinirea procesului instructiv-educativ are o serie de motivaţii, dintre care enumerăm : părinţii îşi cunosc copiii şi doresc să îi descopere ca elevi, părinţii au nevoie de informaţii referitoare la îndeplinirea rolului de elev de către copilul lor.

Forme de colaborare a părinţilor cu şcoala:

• prezenţa la şedinţe şi lectorate ;
• asistarea elevilor în efectuarea temelor ;
• participarea la activităţi cultural-artistice şi sportive ;
• organizarea unor expoziţii, serbări, excursii ;
• organizarea unui colţ verde în şcoală ;
• atragerea unor fonduri pentru şcoală ;
• susţinerea bibliotecii prin donaţii de cărţi.
• Participarea părinților la lecții efective la clasă cu informații din domeniul lor de calificare;
• Participarea la activitățile extracurriculare de educație nonformală;
• coordonatori ai unor evenimente speciale;
• reparaţii şi îmbunătăţiri; munca în bibliotecă,
• participanţi la proiecte speciale artistice şi ştiinţifice care necesită ajutor suplimentar din partea adulţilor ,
• organizatori ai zilelor de naştere şi a altor sărbători,
• colectori de fonduri- aceşti părinţi îşi oferă talentele şi cunoştinţele pentru a colecta fonduri în sprijinul financiar al şcolii, cum ar fi program de gospodărire (pictură pe sticlă) într-un proiect special

O comunicare optimă diriginte-familie are rolul de a acţiona în mod pozitiv asupra copilului şi de a stopa comportamentele negative. De multe ori apar dificultăţi de comunicare şi de dezvoltare a relaţiei şcoală-familie. De aceea trebuie cunoscuţi factorii care favorizează dar şi blochează o comunicare eficientă. Lipsa de comunicare din partea uneia dintre ele afectează evoluţia elevului, rezultatele şcolare şi natura comportamentului.

Într-o şcoală prietenoasă, părinţii acţionează ca voluntari . Acest fel de activităţi întăresc relaţiile comunitare de încredere şi bunăvoinţă reciprocă. Fiecare activitate este importantă pentru că arată posibilitatea că fiecare se poate implica în transformarea şcolii într-o comunitate adevărată.

În concluzie, toţi părinţii trebuie încurajaţi să profite de numeroasele oportunităţi pe care le au pentru participala viaţa propriului copil din cadrul şcolii şi de a extinde sensul de comunitate în familiile lor. Noi, profesorii trebuie să găsim mijloace de a comunica şi de a evidenţia experienţele evolutive ale copiilor la şcoală, trebuie să pregătim un flux constant de informaţii de calitate îndreptate spre părinţi, astfel încât să-i determinăm să-şi reexamineze atitudinile faţă de rolul de părinte şi opiniile despre experienţele prin care trec copiii şi să abordeze mult mai preocupaţi întreaga experienţă şcolară.

Bibliografie:

1. Nica I., Ţopa L. - Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I , E.D.P. , Bucureşti, 1974

2. Ecaterina Adina Vrasmas - Consilierea şi educaţia părinţilor , Editura Aramis, 2002.

FAMILIA- "LEAGĂNUL IUBIRII"

PROF. ÎNV. PREŞC.

BRICEAG ELENA DIANA,RM.VÂLCEA

Relațiile dintre părinți și copii sunt cele mai importante pârghii ale dezvoltării viitorului adult. De la vârste fragede, modul în care părinții se comportă în fața copiilor, le vorbește, îi implică în diferite acțiuni corespunzătoare vârstei lor, îi apostrofează sau admonestează ori îi stimulează (când e nevoie), constituie baza ea ce va fi determinat copilul să întreprindă când va crește.

Fiecare copil este diferit; acest lucru este exact ceea ce îl face să fie special.

Există câteva lucruri esenţiale, comune tuturor copiilor: toţi au nevoie de dragoste, de seriozitate, hrană bună şi exerciţiu. Fiecare copil are nevoie să fie protejat şi acceptat; are nevoie ca ceilalţi să-l placă. Fiecare micuţ are nevoie să fie călăuzit şi chiar îi trebuie un anumit element de control din partea adultului, pe măsură ce îşi dezvoltă încrederea în sine şi face primii paşi spre independenţă.

Cu cât paşii sunt mai fermi, mai inteligenţi, cu atât sunt mai mari şansele ca aceşti copii să devină ceea ce ne dorim şi ceea ce am fi vrut să fim când, la rândul nostru eram în perioada de formare.

Singura cale de a forma copiii buni este să devenim mai întâi părinţi buni.

Copiii sunt singura speranţă pentru viitor, tot aşa cum noi, părinţii, suntem singura lor speranţă pentru prezentul şi viitorul imediat.

Pentru a creşte copii buni vom folosi multe ingrediente esenţiale - iubire, disciplina, iertare, şi multe alte calităţi, toate folosite cu enorm de multă muncă, grijă şi răbdare, totul spre binele final al copiilor noştri, pentru că ne aşteaptă o mare răsplată.

Viaţa nu e simplă - ba e chiar dură, foarte dură. E valabil pentru oricine. Ca să devină nişte învingători, părinţii şi copiii trebuie să supravieţuiască într-o lume dură. Şi asta înseamnă să înveţe ce este disciplina. Lipsa disciplinei este sinonimă cu dezastrul.

Dezvoltarea autocontrolului presupune adesea experienţe dureroase, dar rezultatul merită efortul depus.

"Bunătatea în cuvinte crează Încredere.

Bunătatea în gândire crează Pofunzime.

Bunătatea oferită crează Dragoste"

(Lao Tzu)

De departe, cel mai important ingredient în formula de formare a copiilor buni este dragostea adevărată, profundă. Iubirea adevărată presupune să faceţi ceea ce e mai bine pentru copii, şi nu neapărat ceea ce este mai uşor pentru dumneavoastră.

Prin îmbrăţişări se eliberează mare parte din problemele fizice şi emoţionale şi astfel oamenii sunt ajutaţi să trăiască mai mult, mai sănătos, mai puţin stresant şi să aibe un somn liniştit.

Prin iubire, implicare şi afecţiune îi putem uşura copilului drumul în viaţă, ajutându-l să învingă.

BIBLIOGRAFIE:

1) DUMITRANA MAGDALENA: "COPILUL, FAMILIA SI GRĂDINIȚA!", EDITURA "COMPANIA", BUCUREȘTI, 2000

2) PREDA VIORICA: "COPILUL SI GRĂDINIȚA", EDITURA "COMPANIA", BUCUREȘTI, 1999;

3) ZIG ZIGLAR: "PUTEM CREȘTE COPII BUNI ÎNTR-O LUME NEGATIVĂ!?", EDITURA "CURTEA VECHE", BUCUREȘTI, 2000

METODE DE PREDARE-ÎNVĂȚARE-EVALUARE ON-LINE

Prof. Călugăroiu Luiza-Cristina

Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu" Drăgășani,

Colegiul Național Informatică ,,Matei Basarab"

Jud. Rm.Vâlcea

Informatizarea învăţământului, a cunoscut o importantă creştere în ultima perioadă, presupune atât dotarea cu calculatoare și laptopuri a unităților școlare dar mai ales folosirea acestora de către profesori la oră, mai ales în această perioadă în care învățământul tradițional (față în față) a fost înlocuit cu cel online.

Actul educațional a dus la necesitatea adaptării și personalizării procesului instructiv-educativ de către fiecare dintre noi, cadrele didactice, în măsura posibilităților și a priceperii.

Luând în vedere toate aceste considerente, abordarea temei " Resurse educaționale utile în procesul de predare-învățare-evaluare on-line" este una binevenită, întrucât schimbul de idei dintre cadrele didactice a fost considerat dintotdeauna un factor important în dezvoltarea abilităților educative ale acestora.

Studii întreprinse pe această temă au desprins o serie de concluzii interesante cu privire la eficienţa utilizării resurselor educaționale online , dintre care amintim:

• oferă informaţii organizate;
• chestionează pe cel ce învaţă;
• stimulează creativitatea;
• constituie un mijloc atractiv de a verifica, consolida şi recapitula cunoştinţele;
• ne determină să găsim soluţii interactive şi moderne de abordare a lecţiilor;
• diminuează factorul de stres;
• este prezent caracterul ludic;
• reduce timpul de studiu;
• se modifică pozitiv atitudinea faţă de computer.

Deși nu toți copiii posedă instrumentele necesare pentru desfășurarea unei lecții online, elevii, s-au familiarizat cu sesiuni on-line desfășurate prin cadrul platformei GOOGLE CLASSROOM. Mai mult de atât, am descoperit pentru ei diferite programe și site-uri de lucru cu ajutorul cărora încercăm să le creăm materiale interactive, atractive, educative, stimulative și originale.

Unul dintre acestea este WORDWALL- o platformă foarte ușor de utilizat de către cadrele didactice pentru a crea materiale pentru elevi.

https://wordwall.net/ro/resource/7977875/rom%c3%a2nia-forme-de-relief

https://wordwall.net/ro/resource/7977129/vecinii-%c8%99i-punctele-extreme-ale-rom%c3%a2niei

Dând un click pe acestă adresă, cadrul didactic are posibilitatea de a selecta jocurile pentru elevi după tema dorită sau poate crea propriul cont în vederea personalizării activității. Contul se crează prin completarea câtorva informații (alegerea unui nume de utilizator, parolă, adresă de email pentru confirmarea și finalizarea înscrierii/creării contului).

Apoi, prin alegerea opțiunii "Crează", se pot realiza exerciții variate ,cu grad diferit de dificultate, în funcție de clasă, de tema lecției.

Educația online oferă posibilități nelimitate de a înfrumuseța actul educațional...dar prezența copiilor și a cadrului didactic față în față în vederea realizării feed-back-ului permanent, în timp real, într-un ambient potrivit/instituționalizat, râmân factori esențiali în formarea viitorului adult.

EDUCAȚIA ÎN FAMILIE- CARACTERISTICI, DIFICULTĂȚI ȘI SOLUȚII

Profesor învățământul primar Cătană Sanda Florentina

Școala Gimnazială Nr. 1 Aștileu, județul Bihor

Afirmația lui Pestalozzi conform căreia " ceasul nașterii copilului este ceasul începutului educației sale" pare astăzi pe deplin firească, după cum sintagma "familia este prima școală a omenirii" nu mai are nevoie de argumente. La aceste idei, care pun în evidență primordialitatea și prioritatea în timp a familiei între factorii educative , am mai putea adăuga și pe cea cu privire la caracterul continuu al educației în familie, știut fiind că părinții acționează educativ asupra copilului toată perioada cât acesta este membru al familiei chiar după ce o părăsește prin sfaturi, îndemnuri, îndrumări, etc.

De altfel rolul de educatori, care li se atribuie părinților , își află temeiul în însăși etimologia cuvântului "educație" care în limba de origine (latină) înseamnă "hrănire" , "creștere" , "scoatere din " , "formare". Așadar , întrucât părinții realizează toate aceste valențe ale educației, sunt educatori. În urma acestei afirmații se naște întrebarea : Este pregătită și aptă familia spre a-și îndeplini cu competență aceste atribuții ? Dacă mulți dintre părinți au aptitudini și trăsături temperamental-caracteriale necesare muncii educative, nu același lucru se poate afirma cu privire la cunoștințele, priceperile și deprinderile presupuse de o asemenea activitate. Ar putea rezulta de aici că părinții nu pot și nu trebuie să-și îndeplinească atribuțiile de educatori? Nicidecum ! Căci carențele în domeniul cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor necesare acestei activități pot fi și sunt compensate prin munca pe care cadrele didactice o desfășoară în vederea inițierii lor în problemele de educație. Dacă vom desfășura activitatea educativă din familie în raporturi de complementaritate cu cea desfașurată de școală, carențele sesizate mai sus se vor estompa. Fără îndoială că și familia contribuie la educarea integral a copiior , realizând toate componentele educației. Dintre componentele educației exista una în realizarea căreia familia are rolul de "vioara întâi" : aceasta este educația morală. Desigur că aceasta nu se va realiza în familie prin lecții sau conferințe ci prin atmosfera creată și prin exemplul personal al părinților și al celorlalți membri ai familiei. Valori morale ca cinstea, omenia, sinceritatea, demnitatea, hărnicia, spiritul adevărului și al dreptății au ca "manual" însăși persoana părinților iar ca "lecții" comportamentul lor de fiecare zi. Prin aceasta se așază "fundamentul" educației morale fără de care grădinița, școala sau liceul nu vor putea construi edificiul educației morale, oricât de ingenious ar fi conceput. Carențele competenței părinților în domeniul educației, de care am amintit în rândurile de mai sus , pot fi compensate și prin climatul afectiv care există în familie și care nu poate fi întâlnit în nici una din instituțiile de învățământ. Iar aceasta are o deosebită valență formativă , mai ales când este vorba de educația morală. De aici apare se conturează idea că puterea educației în familie se află într-un raport invers proporțional cu vârsta copiilor. Ceea ce înseamnă că părinții care au copii de vârstă preșcolară vor trebui să acorde importanță sporită educației acestora, alocându-le mai mult timp și mai multă atenție.

Uneori apar în familie și probleme de educație care depășesc posibilitățile acesteia de a le rezolva. În aceste cazuri părinții se vor adresa fie educatorilor de profesie (educatoare, învățător, profesor diriginte), fie în cazuri speciale medicului, psihologului, logopedului, pe care grădinița ori școala îi vor recomanda.

În finalul acestor considerații prin care am dorit să sensibilizez părinții asupra câtorva probleme de educație în familie, încercând și câteva soluții , s-ar putea recomanda părinților la întâlniri sau ședințe cu părinții, celor preocupați de educația propriilor copii câteva lucrări vechi dar frumoase pe teme de educație în familie. Est vorba despre cartea pedagogului ceh I. A. Comenius "Școala maternă", și de cea a pedagogului elvețian I.H. Pestalozzi "Cum își învață Gertruda copiii". Lectura lor le-ar putea fi de folos, nu numai prin soluții la problemele de educație pe care le au cu copiii, ci și prin sugestiile pe care le conțin.

BIBLIOGRAFIE

• Dicționar de sinonime, sub redacția prof. univ. dr. Gh. Bulgăr , București , Editura AAlbatros, 1972
• Dicționar de psihologie social, București, Editura Științifică și Enciclopedică 1981
• Henri Joubrel, Paul Bertrand, Dicționar al educației în familie, traducere în limba franceză de Ion Fuhn , București, Editura Didactică și Pedagogică , 1968.

EDUCAȚIA PARENTALĂ ȘI ROLUL EI ÎN GRĂDINIȚĂ

Prof .înv preșcolar Chesa Roxana

Prof .înv preșcolar Vladu Mihaela

Grădinița cu P.P. nr 20 Dr.Tr Severin

Educația parentală urmărește reducerea gradului de vulnerabilitate a persoanelor și presupune un transfer de competențe eficiente, de la specialist la familie, pe termen lung. Educația parentală, se adresează tuturor categoriilor de părinți, fără excepție, vizând activarea resurselor parentale intrinseci, sporirea competențelor parentale (educația copiilor),abilităților educative și nu modificarea unui comportament sau a unei structuri existente. Educaţia părinţilor este o formă de intervenţie asupra părinţilor în favoarea educaţiei copiilor lor; este un set de măsuri educative şi de sprijin care ajută părinţii pe următoarele dimensiuni:

# Înţelegerea propriilor lor nevoi (fizice, sociale, emoţionale, psihologice);

# Cunoaşterea şi acceptarea nevoilor copiilor lor;

# Construieşte punţi de legare între părinţi şi copii.

Rolurile parentale constituie "un ansamblu de comportamente (îngrijire, supraveghere, educație) pe care părinții le desfășoară în raport cu copiii: orice societate prescrie, printr-un sistem de norme (culturale, instituționale, juridice), conținutul rolurilor parentale..." Responsabilitățile parentale

• Acoperirea nevoilor de bază ale copiilor (asigurarea resurselor și îngrijirea mediului domestic)presupune satisfacerea condiţiilor ce asigură supravieţuirea: hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, accesul la servicii medicale de bază etc. Ce poate afecta calitatea parentală?

• Protecţia copiilor. Ține de responsabilitatea părinţilor pentru integritatea fizică, psihică, spirituală, etnică și culturală a copiilor în relaţiile lor cu mediul înconjurător, cu persoane, grupuri şi instituţii. Se manifestă prin două tipuri de comportamente: cele de monitorizare parentală sau control parental și cele de transmitere a abilităţilor de autoprotecţie.

• Sprijinirea dezvoltării fizice și psihice a copiilor. Țin de promovarea aspectelor legate de dezvoltarea copilului: fizice, emoţionale, cognitive, sociale, morale, sexuale, spirituale, culturale și educaţionale. Printre competenţe parentale, ce țin de această responsabilitate, sunt: stricteţea, ataşamentul emoţional şi controlul asupra balanţei de putere în relaţia dintre părinţi și copii.

• Reprezentarea intereselor copiilor în comunitate - rolul jucat de părinte în interacţiunile dintre copii şi diverse persoane, grupuri, instituţii din comunitate mai ales atunci, când vârsta copilului nu îi permite să se reprezinte singur.

Funcţiile parentale deficitare:

Abilitatea de a-şi ţine sub control durerea; Capacitatea de a-i trasa limite copilului, spre a-l responsabiliza. Avantaje: stimulează formarea responsabilităţilor la copil, le conferă un anumit grad de independenţă şi autonomie în luarea deciziilor, dezvoltă personalități creative, distincte şi originale. Copiii deveniți adulți se vor simţi importanți, speciali, cu o stimă de sine înaltă. Dezavantaje: tendințe de a deține controlul în orice situație asupra celor din jur, dificultăți în a înţelege şi respecta regulile (normele, legile), nevoile, dorinţele şi intimitatea celorlalţi, dificultăţi interrelaţionale. Incapacitate de adaptare în colectivele grupurilor sociale, comportamentul fiindu-I apreciat a fi inadecvat, obraznic. Este expus la izolare. Complicaţii: există pericolul dezvoltării unei personale depresive, anxioase, dependenţă de substanţă (medicamente, droguri, alcool), cu tulburări comportamentale paranoidale. Pareting-ul afectuos- restrictiv se caracterizează prin atitudinea față de copil: Copilul se află pe primul plan.Lui ise permite să-și satisfacă orice dorință, fără a i se fixa anumite reguli de conduită. N-are nici un fel de îndatoriri. Grad mult prea înalt de afectivitate, cu prea multă grijă și control exagerat, generat de îngrijorările şi fricile părintelui de a nu i se întâmpla copilului ceva." Stilul parental-familial supraprotectiv conţine stilurile: nesigur, tendinţe anxioase. Avantajele acestui stil sunt minime.

Dezavantaje: Supra afectivitatea părinților prin" supra grijă" ,"jertfire", "dăruire", agresează emoțional copilul, făcându-l incapabil de 16 autoafirmare.Tensiunea și panica din orice, a părintelui, învaţă copilul să nu aibă încredere în tot" ce vine"din afara familiei. Unii copii se simt sufocaţi, devin răzbunători, fug de acasă, se îndepărtează de părinți. Se expun riscului, pentru a-şi afirma nevoia de independenţă. Alţii devin total dependenţi, incapabili să-şi poarte singuri de grijă. Căută un "protector" căruia i se vor supune necondiţionat, devenind dependenți, imaturi afectiv.

Bibliografie

1. Cuzneţov, L., Etica educaţiei familiale, Ed. CEP ASEM, Chişinău, 2002.

2. Dewey, J., Trei scrieri despre educaţie, E.D.P., Bucureşti, 1977, - 415 p

3. Dolean, I, Meseria de părinte, Ed., Aramis, Bucureşti 2002, - 198 p

DE VORBĂ CU PĂRINȚII

Prof.inv.preşcolar Chesnoiu Floarea

Grădiniţa"Fraţii Grimm"-2 Mai

Judeţul Constanţa

DECALOGUL PÃRINŢILOR

1. să-ţi iubești copilul;

2. să-ţi protejezi copilul;

3. să fii bun exemplu pentru copilul tău;

4. să te joci cu copilul tău;

5. să lucrezi cu copilul tău;
6. să lași copilul să dobȃndească singur experienţe de viaţă, chiar dacă suferă;
7. să-i araţi copilului posibilităţile și limitele libertăţii umane;
8. să-l înveţi să fie ascultător;
9. să aștepți de la copil numai aprecierile pe care le poate da, conform gradului de maturitate și propriei experienţe;

10. să-i oferi copilului trăiri cu valoare de amintire: călătorii, excursii, vacanţe, spectacole, serbări de familie, manifestări sportive.

Ceea ce putem face noi, educatorii, este promovarea unei educaţii pentru părinţi prin care să-i pregătim pentru îndeplinirea cu competenţă a rolului de educatori ai propriilor copii, "înarmându-i cu cunoştinţe teoretice şi practice privind procesul de creştere şi educare a acestora şi formându-le temeinice convingeri despre necesitatea unei susţinute munci educative în familie..." (Dicţionar de pedagogie)

Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activităţi ale şcolii cu aceasta (lectorate cu părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la domiciliul elevului, serbări şcolare). Părinţii trebuie să vadă în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta prin atitudinea nepărtinitoare pe care trebuie să o afişăm. Aşadar e o sarcină a şcolii să identifice situaţiile problemă din familiile copiilor, să dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de colaborare şcoală-familie este determinantă în educarea copiilor. Educaţia în familie devine astfel un proces de pregătire pentru viaţă, prin întâmpinarea şi rezolvarea problemelor de viaţă.

Până la cuprinderea într-o unitate de învăţământ, rolul primordial în educaţie îl are familia. Odată cu înscrierea într-o unitate de învăţământ ponderea se schimbă, rolul mai mare îl are şcoala, dar nici acţiunea educativă a familiei nu este de neglijat. Între acţiunile educative ale celor doi factori există mai degrabă un raport de complementaritate decât de rivalitate, acţiunea fiecăruia venind să o completeze pe a celuilalt. Familia reprezintă nucleul social în care se naşte copilul şi de la care primeşte primele elemente de educaţie. Ea este "prima şcoală" a copilului şi exercită influenţe şi asupra dezvoltării ulterioare a lui.

Familia este factorul educativ care are sub îndrumare individul uman pe cea mai lungă durată din viaţa sa. Copilul trăieşte cea mai mare parte din timpul său în familie, unde învaţă limba, obiceiurile şi comportamentele civilizate, de aceea se spune că "cei şapte ani de-acasă" au un rol hotărâtor asupra formării ulterioare a personalităţii. În perioada celor şapte ani, copilul se află în perioada celei mai mari plasticităţi a sistemului nervos, fapt ce oferă familiei posibilitatea producerii prin educaţie a primelor modificări care dau direcţia dezvoltării şi formării personalităţii. Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţia pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la comunitate.

Potenţialul educogen al familiei este condiţionat de structura, de nivelul material şi cel cultural, de atmosfera relaţională şi afectivă din cadrul familiei: înţelegere între soţi, viaţă normală, bună organizare, de responsabilitatea lor faţă de educaţia copiilor.

Prin comportamentul membrilor familiei, în primul rând al părinţilor, ei constituie un model pentru copil. Prin modul cum îşi formează şi-şi menţin autoritatea faţă de copii, cum îşi manifestă dragostea faţă de ei, cum rezolvă situaţiile conflictuale, părinţii pot avea rol de educatori autentici sau pot pierde această calitate. Acest rol îl poate îndeplini numai o familie stabilă şi sănătoasă. Responsabilitatea pentru educaţia copiilor nu este o chestiune particulară a părinţilor. Copiii de astăzi vor fi cetăţenii de mâine; de aceea, întreaga societate este interesată şi trebuie să se implice direct.

Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte despre cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament, elevul le datorează educaţiei primite în familie. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral estetic, ş.a.. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale (despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiectelor casnice), familia este cea care ar trebuie să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi gândirea copiilor. Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare. Părinţii trebuie să asigure copilului cele necesare studiului, trebuie să-şi ajute copilul la învăţătură. Acest ajutor trebuie însă limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să se efectueze tema copilului. Cu timpul părinţii se vor limita la controlarea temei de acasă şi a carnetului de note. Deci, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să ajungă să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.

Parteneriatele dintre şcoală şi familii pot:

a. ajuta profesorii în munca lor;

b. perfecţiona abilităţile şcolare ale elevilor;

c. îmbunătăţi programele de studiu şi climatul şcolar;

d. îmbunătăţi abilităţile educaţionale ale părinţilor;

e. dezvolta abilităţile de lideri ale părinţilor;

f. conecta familiile cu membrii şcolii;

În ceea ce priveşte relaţia şcoală-familie se impun deschideri oferite părinţilor privind aspectele şcolare, psihopedagogice, pe lângă aspectele medicale, juridice etc.

În concluzie, trebuie spus că cei doi factori educativi, familia şi şcoala, trebuie să aibă acelaşi scop - formarea personalităţii umane integrale şi armonioase.

Bibliografie:

E.Stănciulescu, Sociologia educaţiei familiale, volumul I, Editura Polirom, Iaşi, 1997;

A.Baban, Consiliere educativă, Editura Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001;

D.O.Ştefănescu, A.Bulai&co, Sociologie-Manual pentru clasa a XI-a, Editura Humanitas

Educaţional, 2008;

E.Şincai, G.Alexandru, Şcoala şi familia, Editura Gheorghe Cârţu-Alexandru, Craiova, 1993;

RELAȚIA PĂRINTE-COPIL-EDUCATOARE, FACTOR IMPORTANT ÎN DEZVOLTAREA ARMONIOASĂ A COPILULUI

Prof. Cimponerescu Titiana

Grădinița P.P. Nr. 25 Timișoara

Implicarea familiei în cadrul programului desfăşurat în grădiniţă este esenţială pentru îmbogăţirea mediului stimulativ, fixarea şi lărgirea cunoştinţelor asimilate în sala de grupă. Implicarea familiei în program va întări sprijinirea ţelurilor educaţionale. Implicarea părinţilor în activitatea preşcolară este în beneficiul copiilor, al familiei şi al calităţii actului educaţional.

Dezvoltarea personalităţii copilului este un proces complex, care se desfăşoară în timp şi presupune acţiunea simultană a eredităţii, a educaţiei şi a mediului.

Influenţa părinţilor asupra formării copilului ca viitor om cu respect faţă de cei ce-l educă se simte încă din perioada grădiniţei. Nu de puţine ori se întâlnesc copii care nu respectă cerinţele educatoarei sau care fac aprecieri necuviincioase la adresa ei. De cele mai multe ori, aceşti copii vin din familii care au obiceiul de a ponegri autorităţile locale, şefii de la locul de muncă sau chiar educatoarea sau învăţătoarea copiilor mai mari. Copilul este obişnuit deci, cu lipsa de respect. Aceşti copii, de multe ori, refuză să vină la grădiniţă. Discutarea cadrului didactic în directe făcute de către părinţi sădesc în sufletele copiilor neîncrederea, frica.

Atunci, când unii copii povestesc acasă, de exemplu, că educatoarea nu-i apreciază lucrarea ca fiind cea mai bună, părinţii fac afirmaţia celor protejaţi. Dacă copilul nu spune primul poezia la serbare, părintele nu caută cauza, ci acuză educatoarea că ar fi lipsită de tact pedagogic. Desigur că, în felul acesta, copilul îşi pierde încrederea în educatoare şi devine nepoliticos, reacţionând în mod greşit.

Copilul nu se educă numai prin îndemnurile părinţilor, ci şi prin exemplele personale pe care părinţii le oferă acestuia. Există multe cazuri când părinţii intră în grădiniţă fără să salute personalul care lucrează în incinta acesteia. Prin firea lucrurilor, copilul trebuie să găsească în imediata sa apropiere, realitatea corectă a persoanei de care sunt ataşaţi, realitate care să-i inspire conduita. Desigur că, aceste exemple de conduită se corectează pe parcurs, se îmbogăţesc, ajungând chiar să se modifice. În acest proces, intervin grădiniţa, şcoala, societatea care contribuie la modelarea personalităţii copiilor. Prima etapă în acest proces de organizare şi formare a membrului societăţii este reprezentată, însă, de identificarea cu personalitatea tatălui sau a mamei.

Lipsit de un model, de un exemplu cu care să se identifice în propriul său cămin, copilul va găsi astfel de modele în afara acestuia, într-o persoană valoroasă pentru el, cum ar fi , de exemplu: educatoarea, învăţătoarea.

Din nefericire însă, adeseori, copilul care este lipsit de autoritatea părintească pozitivă şi eficientă îşi va afla prieteni printre indivizii străzii. În acest caz, efectele negative pot fi prezise cu corectitudine.

Copiii provin din familii care se deosebesc între ele prin condiţiile de trai, prin gradul de cultură al părinţilor, fapt care îşi imprimă pecetea asupra caracterului şi conduitei copilului.

Se mai produc încă abateri de la regulile morale şi civice în unele familii. Cel mai frecvent se înregistrează astfel de cazuri acolo unde părinţii consumă alcool. Unii copii observă aceste fapte şi le sesizează părinţilor, în felul lor, dar, sincer.

Tensiunile şi conflictele dintre părinţi şi copii, pot avea o intensitate diferită şi o durată variabilă, distingându-se forme simple, cum ar fi: cearta, neînţelegerea, contrazicerea, refuzul asumării unei obligaţii conjugale sau forme complexe, precum: agresivitatea fizică, violenţa, alungarea unui partener de la domiciliu. În condiţiile în care părinţii vor avantaja un copil în favoarea altuia, nerespectând raportul dintre merit şi recompense, pot apărea situaţii de rivalitate, gelozie fraternă. Copilul dezavantajat va utiliza mecanisme de apărare, cum ar fi: încordarea, izolarea sau prefăcătoria, minciuna.

Părinţii trebuie să acorde copilului atenţie totală pentru ca acesta să vadă că suntem interesaţi să îl ascultăm. Retragerea cu el într-un loc liniştit şi evitarea prezenţei altor persoane la discuţie îi pot arăta copilului că părinţii sunt cu adevărat interesaţi de problema lui. Copilul trebuie să fie sigur că "problema" se va rezolva "între ei". Indiferenţa este la fel de dăunătoare. Copilul se simte respins şi neglijat dacă, atunci când îşi împărtăşeşte gândurile părinţilor, aceştia continuă să privească la televizor sau să îşi vadă în continuare de treabă. Încetarea oricărei activităţi este necesară pentru a-şi demonstra disponibilitatea.

În cazul copiilor mici este importantă şi atitudinea pe care părinţii o au. Ei nu trebuie să se simtă dominaţi nici măcar fizic, din această cauză fiind bine ca părinţii să coboare la nivelul lor atunci când le vorbesc sau îi ascultă.

Din cele observate în timpul activităţii mele în incinta acestei grădiniţe am dedus că de educarea şi îngrijirea copiilor prea puţin se ocupă ambii părinţi, rezultatele fiind pe măsura participării lor la educaţie.

Este important pentru copii să vadă că părinţii vin la serbările lui sau cu ocazia altor activităţi desfăşurate în incinta grădiniţei sau în afara acesteia. Copiii ai căror părinţi au fost alături de ei cu ocazia acestor evenimente au fost foarte fericiţi, dar au existat şi copii ai căror părinţi nu au putut fi alături de ei din diferite motive. Aceşti copii au fost foarte supăraţi, suferind chiar din cauza absenţei părinţilor lor.

Şedinţele cu părinţii sunt prilejuri pentru a-i informa pe aceştia referitor la modul cum se comportă copilul lor în relaţia cu ceilalţi copii, cum se descurcă acesta în cadrul activităţilor educative, etc. Tot la aceste şedinţe, educatoarea este informată de părinţi despre problemele pe care aceştia le parcurg şi de cele mai multe ori le oferă soluţii.

Aşadar, dialogul dintre educatoare şi părinţi este foarte necesar, de exemplu: educatoarea constată că sunt copii care vin la grădiniţă obosiţi. În acest caz, li se adresează părinţilor, fie atrăgându-le atenţia să solicite mai puţin copilul în diferite activități, fie să petreacă mai puţin timp privind programul TV sau jucând jocuri pe telefon.

Grădiniţa, prin metodele şi procedeele pedagogice, are datoria de a interveni direct în cazurile de îndrumare greşită a copilului în familie. Toate îndrumările şi intervenţiile trebuie să aibă în vedere viitorul om ce ar putea altera atmosfera în propriul său cămin şi, chiar, la locul de muncă în care acesta va ajunge.

Familia, ca prim grup cu care ia contact copilul, rămâne reperul permanent şi fundamental în condiţia indivizilor, în manifestarea unor atitudini civice, moral-comportamentale.

Bibliografie:

• Agabrian, Mircea, (2006), Şcoala, familia, comunitatea, Editura "Institutul European", Iaşi;
• Boniface Jean, Legrand Jean-Andre, Andre de Peretti, (2001), Tehnici de comunicare, Editura Polirom, Iaşi;
• Dumitrana, M., (2002), Copilul , familia şi grădiniţa, Editura Compania , Bucureşti;
• Truta Elena, Mardar, Sorina, (2007), Relaţia profesor-elevi: blocaje şi deblocaje, Editura Aramis, Bucureşti.

ROLUL PĂRINȚILOR ÎN TERAPIA LOGOPEDICĂ

Ciobîcă Elena-Mirela, prof. logoped,

C.J.R.A.E. Buzău

Când spunem "logopedie", gândul ne zboară la limbaj, la povești, la jocuri și frământări de limbă. Și da, așa este, pentru că logopedia este o știință a limbajului, a corectării deficiențelor de pronunție, a îmbogățirii vocabularului, a jocurilor-numărători, a ritmului și a rimei. Logopedia ne ajută să antrenăm limba, buzele, obrajii, mușchii feței, musculatura de expresie, așa cum educația fizică antrenează postura corpului și diferite grupe de mușchi. Totul se realizează treptat, în ritmul fiecărui logopat, prin joc și joacă, cu dragoste și cu răbdare. Fiecare participant la procesul terapeutic are un rol important, începând cu logopedul, logopatul și continuând cu familia. Scopul intervenției logopedice este atât corectarea sunetelor deficitare, necesară în favorizarea succesului școlar și în integrarea ușoară a copiilor la școală și la grădiniță, cât și dezvoltarea intelectuală, socio-emoțională și creșterea stimei de sine.

Așa cum spuneam, orice tulburare a limbajului este un factor de risc al insuccesului şcolar prin influenţele exercitate asupra comunicării, dezvoltării intelectuale și socio-emoționale. În aceste cazuri, este necesară intervenţia logopedică, care, prin rolul său corectiv, va facilita succesul şcolar și integrarea armonioasă a copilului în colectivul de elevi.

De o mare importanță pentru succesul terapiei va fi implicarea familiei copilului în programul terapeutic-recuperator. Consilierea părinţilor are ca obiectiv conștientizarea rolului pe care îl au în evoluţia favorabilă a procesului terapeutic. Calitatea comunicării între specialistul logoped și familia copilului va influenţa evoluţia cazului, trasând direcţiile spre rezolvare, ameliorare sau stagnare, agravare.

Rolul părinților în terapia logopedică începe încă dinainte ca micuțul să ajungă într-un cabinet logopedic, deoarece părintele trebuie să își pregătească copilul pentru ceea ce urmează să se întâmple. El va trebui să îi explice că vor merge într-un loc minunat, ca la grădiniță/școală, unde va cunoaște pe cineva, care îi va arata niște trucuri și, împreună, vor forma o echipă, iar în final, el va putea să exprime tot ce își dorește și va fi înțeles de ceilalți. Copiii care știu pentru ce vin la logoped sunt mai interesați de ceea ce se întâmplă, sunt mai puțin stresați, mai ales dacă, cu ajutorul imaginației și a răbdării, mama sau tata le creează un interes pentru terapia logopedică. Pe această bază, logopedul va crea o relație și îl va motiva pe copil în vederea depășirii dificultăților avute.

Deseori, părinții consideră că, în cadrul intervenției logopedice, doar specialistul participă la recuperarea copilului însă, în practică, s-a demonstrat că progresele au loc atunci când părinții și familia copilului se implică activ în terapia logopedică. Această implicare ar trebui să existe încă de la primele ședințe de logopedie, logopedul având rolul de a-i încuraja pe părinți să asiste la orele de terapie pentru a observa tehnicile de lucru, astfel încât aceștia să le aplice și acasă.

După începerea terapiei, repetarea exercițiilor puse la dispoziție de logoped este foarte importantă. Ideal este ca părintele să repete, împreună cu copilul, cuvintele și exercițiile recomandate, în fiecare zi, măcar câte 10 minute. Acesta trebuie să fie calm, natural, plin de înțelegere și, în același timp, ferm. În unele cazuri, părintele consideră dificultățile copilului un eșec personal, dezvoltă o serie de frustrări pe care, inconștient, le transferă copilului care, ulterior, refuză să vorbească, se retrage în sine, nu mai are încredere în el. De aceea, logopedul va urmări, pe lângă tehnicile de corectare a vorbirii, și dezvoltarea unei atitudini pozitive la copil în ceea ce privește vorbirea.

Ce trebuie și pot să facă părinții:

- să lucreze partea de motricitate grosieră și fină, precum si miogimnastica (exerciții de respirație, exerciții de suflat, exerciții pentru aparatul fonoarticulator precum: pisica scoate limba, ursulețul șterge dinții, limba în obrăjori, vibrează buzele, indienii, rotunjește buzele, umflăm obrajii, spargem balonul etc.).

- în formarea şi dezvoltarea abilităţilor de procesare fonologice se au în vedere trei mari paliere: codarea fonologică în memoria de scurtă durată; reprezentarea fonologică în memoria de lungă durată; accesul la structura fonologică a cuvântului. Părinții vor utiliza onomatopee, cărți cu sunete, instrumente muzicale pentru a antrena auzul fonematic. De asemenea, vor exersa despărțirea cuvintelor în silabe, precizarea sunetului inițial sau final al cuvintelor etc.

- dacă se lucrează la emiterea sunetelor, este important ca, odată emis sunetul de către copil, părintele să exerseze cu copilul emiterea acestuia și acasă (la început, sunetul se lucrează izolat, apoi în silabe - simple și inverse și, ulterior, în cuvinte/propoziții).

- un rol important îl are părintele în etapa de consolidare a sunetului - consolidarea se realizează atunci când copilul reușește să pronunțe sunetul "lucrat" în vorbirea reflectată, adică atunci când repetă silabe, cuvinte, propoziții. Pentru fixarea și consolidarea sunetelor se folosesc multe activități ludice, poezii, ghicitori, povești scurte, fișe de lucru.

- părinții vor continua cu socializarea şi formarea autonomiei personale şi sociale, cu exersarea şi consolidarea deprinderilor de viaţă cotidiană, precum și cu dezvoltarea autocontrolului şi expresivităţii emoţionale.

În toate etapele de desfășurare demersului terapeutic este loc pentru implicarea familiei în recuperarea propriului copil prin: includerea acestora în schimbul de informaţii despre copil; informarea familiilor în legătură cu activităţile propuse în programul terapeutic; solicitarea constantă a efectuării unor exerciții (demonstrate și explicate de către logoped) acasă, de către copil împreună cu părinții; anunţarea familiilor despre schimbările survenite în cadrul demersului terapeutic.

Bibliografie:
1. Gherguţ, Alois (2005). Sinteze de psihopedagogie specială. Iaşi: Polirom.
2. Simon, Anne Marie (2004). Consiliere parentală. Iaşi: Polirom.

SUNTEM MAI BUNI ÎMPREUNĂ !

Prof. Ciocan Laura Școala Gimnazială Rotunda

Perioada copilăriei este extrem de importantă. În cadrul ei începe să se contureze dezvoltarea personalităţii. Mecanismele de reglare, autoreglare şi capacitatea de reacţie sunt încă în curs de formare. Pe acest fond, numeroşi factori care acţionează în familie, în şcoală, în societate, în natură şi care par inofensivi la prima vedere, pot agresa organismul în formare.Copiii trebuie ajutaţi să-şi dezvolte capacitatea de adaptare rapidă şi activă la mediu, să-şi făurească o manieră raţională, igienică de activitate, de odihnă, de folosire a timpului liber.Copiii trebuie să fie învăţaţi treptat să cunoască, la nivelul lor de înţelegere, care este valoarea regimului de viaţă ordonat, care este importanţa unor deprinderi igienice, alimentare, comportamentale, bine constituite, care sunt avantajele ritmului şi ale alternanţelor în activitatea de învăţare, care sunt efectele nocive şi consecinţele vieţii dezordonate.

Copilul trebuie ferit de epuizare. Este necesar să-i ofere condiţii de odihnă şi momente de recreere şi joc. Familia, ocupă un loc aparte în sistemul instituţional al educaţiei. Acţiunea ei pe întreaga perioadă a dezvoltării include şi toate laturile formării personalităţii.Ea reprezintă unul din mediile de socializare şi educare din cele mai complete datorită posibilităţilor ce le are de a-l introduce pe copil în cele mai variabile situaţii.

Mediul familial ocupă un loc central în multitudinea factorilor determinanţi ai evoluţiei individului. Copilul nu este un adult în miniatură, ci el este o persoană într-un moment al dezvoltării sale, deosebit de receptiv la influenţele pozitive sau negative. Trăsăturile şi coordonatele personalităţii se cristalizează în raport cu modelul şi contextul trăit în mod direct, nemijlocit, de către copil în mediul său familial, iar atitudinile părinţilor au consecinţe durabile asupra personalităţii, în formarea copilului. Primul model oferit copilului este familia sa, iar calitatea şi tipul relaţiilor copil-părinţi vor marca profund evoluţia viitoare a copilului (G. Mauco).

Educaţia constituie un sistem complex şi unitar, care prezintă mai multe dimensiuni, corespunzătoare principalelor laturi ale personalităţii umane: educaţia intelectuală, educaţia estetică , educaţia civică, educaţie pentru sănătate, educaţie tehnologică.Aceste dimensiuni se află în raporturi de interdependenţă şi complementaritate, ce-i conferă educaţiei în cadrul şcolii un caracter sistemic, deschis şi dinamic.

În perioada copilăriei timpurii, eforturile depuse de părinţi şi educatori trebuie să se bazeze pe un schimb bogat de informaţii, de experienţe şi pe colaborare în asigurarea celor mai bune condiţii de creştere şi dezvoltare a copiilor, respectând regulile nou impuse care țin de distanțarea fizică, de igiena personală, de dezinfectarea spațiilor și a suprafețelor cu care intră în contact copiii. E de dorit ca părinții să regăsească un sprijin în serviciul de educaţie timpurie, să se simtă responsabili şi responsabilizaţi pentru a colabora cu educatorii şi a asigura condițiile necesare pentru a traversa, cu cât mai puține riscuri, perioada de pandemie și post pandemie.

Contextul actual, declanșat de pandemia COVID-19, măsurile întreprinse de societate în vederea depășirii unor situații limită create de starea în care trăim, impun adoptarea unor noi modalități de comunicare și colaborare. Indiferent de tipurile de servicii pentru educație timpurie (creșe, grădinițe, centre de zi etc.) care răspund nevoilor familiei şi copilului, este foarte importantă pentru dezvoltarea copilului relaţia partenerială dintre educatori, ca profesionişti care îşi derulează activitatea în acel serviciu şi părinții copilului. Statutul familiei ca prim educator al copilului reprezintă un factor important în stabilirea parteneriatului între serviciile de educaţie timpurie şi familie. Familia reprezintă primul context formativ pentru copil, reprezintă mediul socio-cultural în care copilul s-a născut, în care creşte şi de aceea este foarte important respectul pentru moştenirea culturală a fiecărei familii şi valorificarea acesteia în contextele în care copilul nu se află alături de părinții săi.

Cooperarea dintre părinți și educatori este esențială atât pentru a asigura un mediu securizant copiilor, familiilor și personalului din unitățile de învățământ, cât și pentru a oferi sprijin educațional prin intervenții coerente și consecvente din partea celor doi factori fundamentali de educaţie a copilului.

Practica educaţională dovedeşte ca nimic din ceea ce îl înconjoară pe copil nu are o mai puternică forţă decât afecţiunea , ca element distinctiv al ambianţei necesare dezvoltării puiului de om. Cele mai frumoase raţionamente si cele mai nobile sfaturi nu fac cât un gest de mărinimie , de iubire si respect .

Bibliografie

1. Linton , R., Fundamentul cultural al personalitatii , Ed.Stiintifica , Bucuresti , 1968

2.Kay , Kuzma , Ascultarea de bună voie , Editura Viaţă şi Sănătate ,Bucureşti , 2002

MODALITĂȚI DE IMPLICARE A FAMILIEI ÎN ACTIVITATEA ȘCOLARĂ A COPIILOR

Înv. Ciocîrlan Sonia Valerica

Liceul Tehnologic Beceni

Com. Beceni, jud. Buzău

Reforma învățământului redefinește raporturile familiei cu școala, unitatea de învățământ fiind privită tot mai mult ca un serviciu public. Aceasta impune :

• Obligația școlii de a desfășura o activitate transparentă , de a fi evaluată pentru a permite familiei să opteze pentru una sau alta din școli;
• Creșterea importanței contactului familie-școală pentru reușita copiilor.

Implicarea familiei în activitatea școlară a copiilor se desfășoară pe două coordonate :

• Relația părinte-copil : controlul frecvenței, al rezultatelor școlare, al temelor, ajutor pentru îndeplinirea sarcinilor , suport moral și material.
• Relația familie-școală : alegerea filierei și unității școlare; contacte directe cu reprezentanții instituției școlare sub forma :
• Reuniuni de informare a părinților cu privire la documentele privind reforma curriculară;
• Consultarea părinților la stabilirea curriculumului la decizia școlii, alcătuirea schemelor orare ale clasei de elevi și programul școlar al elevilor.
• Activarea asociativă a părinților prin intermediul Comitetului de părinți pentru sprijinirea școlii în activitatea de cuprindere la cursuri a tuturor copiilor , de îmbunătățire a frecvenței acestora , în organizarea și desfășurarea activităților extra curriculare;
• Lecții deschise pentru părinți , ateliere de lucrări practice , vizite , excursii, serbări aniversare;
• Întâlniri interindividuale, consultații pedagogice ;
• Corespondența cu părinții;
• Lectorate cu părinții;
• Activități cu comitetul de părinți;
• Reuniuni comune cu elevii și părinții.
• Forme de colaborare
• Comitetul de părinți : constituit la nivelul fiecărei clase din 3-5 membri (inclusiv dirigintele)
• Adunările cu părinții asigură schimbul de experiență, conformarea opiniilor și căutarea soluțiilor pentru activitățile educative. Vizează analiza activității instructiv educative a clasei, a evoluției fiecărui elev în parte și instruirea părinților pe teme ca :
• Particularitățile dezvoltării personalității copilului pe toate planurile la o anumită vârstă.
• Temperamentul și rolul său în activitatea educativă.
• Caracterul și formarea lui în familie.
• Influența familiei în orientarea carierei.

Se pot programa adunări comune la care să participe părinți și copii.

• Vizitele la domiciliu permit cunoașterea condițiilor de muncă și viață a elevului, modul de organizare și petrecere a timpului liber și de odihnă , capacitatea și concepția părinților despre educație, ce fel de influență exercită asupra copilului.
• Convorbirea individuală cu părinții elevilor este utilizată mai ales cu familiile care domiciliază la mare distanță de școală și vizează avertizarea asupra comportării elevilor, asupra absențelor sau rezultatele deosebite la învățătură și purtare.

Un impact deosebit asupra părinților se poate obține și prin următoarele activități :

• Crearea unui "Buletin informativ al școlii" pentru informarea generală a acestora ;
• Organizarea unor activități speciale ca : Seara părinților, Clubul părinților care să faciliteze o cunoaștere și o apropiere între părinții clasei și în final o armonizare a cerințelor și influențelor educative.

Bibliografie

• Nicoleta-Adriana Florea, Cosmina-Florentina Surlea, "Consiliere și orientări" , Editura Arves 2007
• Nicola Ioan, "Tratat de pedagogie școlară", Editura Aramis, București, 2003

PARTENERIATUL ȘCOALĂ -FAMILIE- COMUNITATE. FACTOR ȘI SPRIJIN PENTRU SISTEMUL EDUCAȚIONAL

Autori: Prof. înv.prim.dr. Ciurea- Ilie Mihaela-Gabriela

Prof. înv.prim. Ostafe Corina

Școala Gimnazială "Andrei Mureșanu",

Ploiești, Prahova

"Structura externă reprezintă cele trei contexte care influențează activitatea de învățare și dezvoltarea copiilor" (Agabrian, Millea, 2005, p.14).

După analiza efectuată asupra rolului familiei şi a şcolii în educaţia elevilor, este necesară o analiză a relaţiilor şcoală-familie-comunitate.

Delimitările conceptuale referitoare la acest termen sunt numeroase, distincte, în funcție de schimbările și de relațiile stabilite la nivel de grup.

Astfel, oamenii pot avea în comun fie lucruri, obiecte, fie ființe.

Implicarea comunității în viața școlară, în dozarea eforturilor educative conduce la crearea unei strânse legături școală -familie- comunitate, mai ales dacă obiectivele vizează interesul educabililor.

În ceea ce privește acțiunile de promovare, instituțiile educaționale românești nu cunosc (în totalitate) metode sau tehnici pe care să le utilizeze în promovarea ofertei educaționale.

Privind din punctul de vedere al parteneriatului cu mediul exterior al școlii, comunitatea, se observă o atenție sporită acordată acestui aspect, urmată de o creștere vizibilă a activităților privind eficiența comunicării cu școala, familia, comunitatea.

Conform art.191 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, publicat în Ordinul M.E.N.C.S. nr. 5079/2016, "Unităţile de învăţământ, de sine stătător sau în parteneriat cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu alte instituţii pot organiza la nivel local centre comunitare de învăţare permanentă".

În funcție de preocupările fiecărei instituții se pot înființa diverse centre, care pot fi subordonate local, subvenționate de către autoritățile locale, prin donații sau prin sponsorizări Actualmente, România se află la finalul listei, în ceea ce privește participarea populației la cursuri de educație pe tot parcursul vieții. În documentul intitulat "Education and Training Monitor" din anul 2015 al Comisiei Europene, cea mai scăzută participare din Uniunea Europeană la astfel de programe a înregistrat-o România, 1,5% din totalul țării. Pentru anul în curs, s-a prognozat ca cel puțin 10% dintre românii cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani să participe la activități de pregătire.

Fiecare instituție apropiată copilului poate influența formarea acestuia și poate contribui la dezvoltarea diverselor laturi.

Dintre instituțiile partenere se remarcă:

• biserica: dezvoltă latura afectivă, morală și religioasă a copilului;
• poliția: ajută la formarea educației preventive și la cultivarea unui comportament adecvat în societate;
• teatrul;
• muzeul;
• biblioteca;
• O.N.G-urile: promovează voluntariatul și soluționarea unor cazuri speciale din comunitate;
• diverse societăți;
• mass-media: promovarea activităților întreprinse și inovație în crearea unor acțiuni etc.

Parteneriatul determină pozitivism pentru școală, elevi, familii, dar și pentru comunitate.Dezvoltarea unor relații susținute și cuprinzătoare cu școlile, familiile și comunitatea este un domeniu îndelungat de necesități și anchete pentru școli, cât și pentru cercetători (González, Moll, & Amanti, 2005; Molina, 2013; Harvard Family Research Project, 2002; Moll, Amanti, Neff, & Gonzales, 1992).

Nu există un ghid curricular care să ofere o abordare pentru extinderea conexiunilor puternice între școli, familii și comunități, care ar depăși complexitatea incredibilă și natura unică a acestor setări.

BIBLIOGRAFIE

• Ababrian, M., Millea, V. (2005). Parteneriatele școală-familie-comunitate. Iași: Institutul European.
• González, N., Moll, L., & Amanti, C. (2005). Funds of knowledge: Theorizing practices in households, communities, and classrooms. New Jersey, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.

FAMILIA ŞI ŞCOALA ÎMPREUNĂ SPRE SUCCES

Prof.COLGIU LUMINIŢA

Şcoala Gimnazială "ION CREANGĂ"- BRĂILA

Motto: Dacă porţi copilaria cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată. - Abraham Sutzkever

Atunci când vorbesc de copilăriei mă gândesc la lumea mirifică din care lipsește tristețea. Universul copilăriei este tot ceea ce ne înconjoară și ne face fericiți. Este cel mai important lucru pentru un copil chiar dacă acesta nu îşi dă seama. Chiar dacă vrei sau nu, universul copilăriei se dezvoltă şi în el pătrund gânduri rele sau bune, lucruri pe care doreşti să le ascunzi pentru tot restul vieţii, dar şi lucruri pe care ai dori să le împarţi cu toţi din jurul tău. În acest univers mai pătrund nişte gânduri numite: "Gândurile dorului şi ale durerii".

Lumea copilăriei este de fapt un tărâm, un imperiu al jocului. Copilul se manifestă prin joc, de la cea mai fragedă vârstă iar jocul cunoaşte o diversitate de modalităţi de manifestare. De fapt, jocul copilului, al acestui"homo ludens"este nelimitat şi permanent, este o stare continuă, determinată de lipsa de griji, trăit intens şi firesc, desfăşurându-se într-un anumit spatiu.

Dacă alipesc cuvântului copilărie termenul bunătate, în fața ochilor minții, precum o icoană, îmi apare figura blândă a bunicii. Este zâmbetul duios al mamei, povestea spusă de bunica, cartea preferată, filmul care ne impresionează, prietenii de joacă cu invențiile lor năstrușnice. În universul copilăriei credem în dragoste și frumusețe.

Copilul este deosebit de sensibil în legătură cu posibilităţile sale intelectuale, la situaţiile în care nu ar putea fi preţuit şi stimat, lăudat şi apreciat. Să nu uităm că insuccesul, în general, face să slăbească combativitatea şi tenacitatea în muncă. Aprecierile părinţilor se răsfrâng în conştiinţa şi conduita copilului, motiv pentru care părintele trebuie să se ferească de a face aprecieri sumare şi rigide sau de a da calificative categorice. Laudele nu sunt niciodată prea multe dacă e vorba de stimularea eului emergent al copilului. Lauda generează simţul valorii şi al demnităţii şi e de datoria părinţilor să încurajeze înflorirea acestui sentiment. De aceea, viaţa în familie, valorile care sunt respectate şi deci experienţele pe care copilul le realizează în colectivul familial depind de felul în care părinţii îşi exercită rolul de educator.

Pentru copii, părintele, adultul din cadrul grupului familial reprezintă sursa securităţii şi încurajării în faţa oricărei situaţii noi, neobişnuite. Apropiindu-se de sufletul copilului, pătrunzând în felul propriu de a simţi şi gândi al acestora, părintele devine confidentul şi sfătuitorul propriului copil. Pentru copil, familia concentrează primul său univers afectiv şi social. Trăsăturile şi coordonatele personalităţii se cristalizează în raport cu modelul şi natura situaţională trăită în mod direct, nemijlocit de copil, în mediul familiar, iar atitudinile părinţilor au consecinţe durabile asupra personalităţii în formare a acestuia.

Familia este considerată, în orice societate, ca fiind cel mai important agent al socializării individului. Acest lucru este motivat în primul rând datorită faptului că familiei îi revine principala responsabilitate a socializării în cei mai sensibili ani din acest punct de vedere. Modelele de conduită oferite de către părinți, pe care tinerii le preiau prin imitație și învățare, precum și climatul socio-afectiv în care se exercită influențele educaționale constituie primul model social cu o influență hotărâtoare asupra copiilor privind formarea concepției lor despre viață, a modului de comportare și relaționare în raport cu diferite norme și valori sociale. Pentru majoritatea copiilor familia este cadrul protector în care se nasc, care le asigură existenţa şi afecţiunea de care au nevoie pentru a supravieţui, a creşte, şi a-şi dezvolta personalitatea.

Familia este mediul în care venim pe lume, ne dezvoltăm şi la rândul nostru ne formăm o altă familie. Este locul unde găsim înţelegere, linişte şi soluţii la problemele care ne frământă. Cu condiţia ca în familie să existe comunicare, respect şi iubire.

Se pot distinge trei tipuri de familii:

familia extinsă, care cuprinde copiii, părinţii, bunicii, unchii, mătuşile şi verii, cu alte cuvinte pe toţi cei care au un strămoş comun;

familia nucleară sau primară, specifică epocii noastre, compusă din părinţi şi copii;

familia mono-parentală, în care copiii sunt crescuţi de un singur părinte, în cele mai multe cazuri de către mamă.

Unii dintre cei mai importanţi factori care menţin familia unită sunt stima şi iubirea reciprocă, dorinţa partenerilor de a duce o viaţă comună, implicarea acestora în creşterea şi educarea copiilor, comunicarea autentică între membrii familiei, existenţa unei locuinţe proprii şi a unor venituri satisfăcătoare. O familie armonioasă are un mod de viaţă echilibrat datorită deschiderii şi dorinţei membrilor ei de a-şi îndeplini în mod complet rolurile în cadrul familiei. Cu alte cuvinte, armonia familială este produsul unei relaţii bazate pe încredere, respect şi iubire între soţ şi soţie, părinţi şi copii, părinţi şi bunici, bunici şi copii.

Pentru buna dezvoltare a copilului, pentru formarea unei personalităţi armonioase, căldura căminului părintesc, afecţiunea părinţilor, înţelegerea familială sunt esenţiale. În creşterea, educarea şi formarea acestuia este nevoie de mult tact, de o îmbinare corectă a înţelegerii şi afecţiunii cu autoritatea părintească, astfel încât să lucreze disciplinat, dar cu plăcere, respectându-şi şi iubindu-şi părinţii. Prin menţinerea unor legături permanente, strânse cu şcoala, cu învăţătorul, ca şi prin urmărirea cu atenţie discretă a prieteniilor pe care le leagă în timpul liber, intervenind la timp, ferm, dar blând, pentru a-l feri de exemple şi comportări rele, părinţii pot avea mai multă siguranţă în educarea copilului lor, în conturarea, formarea, dezvoltarea personalităţii acestuia.

Școala reprezintă agentul formal căruia societatea i-a atribuit sarcina socializării tineretului cu anumite îndemânări și valori. În cadrul organizat al școlii, copilul învaţă să fie disciplinat, să respecte regulile impuse, să fie ordonat și punctual și, mai presus de toate să se supună autorităţii unor persoane care nu îi sunt rude și pentru care el nu mai reprezintă ceva unic, special, ca în familie, ci devine parte a mulţimii.

Bibliografie

Ionescu, M., Negreanu, E., Educaţia în familie. Repere şi practici actuale, Ed. Cartea

Universitară, Bucureşti, 2006, disponibil la https://www.ise.ro

Ecaterina Adina Vrăşmaş, Consilierea şi educaţia părinţilor, Editura "Aramis", Bucureşti, 2002 Revista Învăţământul Preşcolar, nr. 3/2007

ROLUL ÎN EDUCAŢIE A PARTENERIATULUI ȘCOALĂ -COMUNITATE

Prof. Comănescu Marghioala

Liceul Agricol "Dr. C. Angelescu", Buzău

Conștientizând faptul că viață comunitară presupune angajare publică, simț al relațiilor, simțul responsabilității şi capacitatea anticipării, şcoala îşi afirmă dispoziţiile de a angaja parteneriate, deschiderea ei fiind necesară pentru adaptarea la o societate în schimbare continuă.

Şcoala deschisă faţă de schimbare este definită pe baza unor elemente cheie, şi anume: finalităţile ei, ce se referă explicit la dezvoltarea elevului şi la pregătirea sa pentru viaţă şi pentru succes în cadrul unei societăţi care se schimbă continuu; un set de principii referitoare la demnitatea umană, echitate, educaţie permanentă; o cultură organizațională bazată pe valori şi norme democratice; un demers educaţional orientat pe centrarea pe elev asociată cu respectul pentru fiecare persoană ce îşi desfăşoară activitatea în școală și/sau care relaționează cu unitatea școlară.

Cu un management participativ, orientat către asigurarea creşterii calităţii şi exercitat prin mecanisme participative, ce implică în proiectare, decizie, evaluare, unitatea de învățământ trebuie să elaboreze proiecte instituționale centrate pe ameliorare, schimbare, dezvoltare care cuprind programe speciale pentru încurajarea inițiativei/creativității și să stabilească parteneriate cu persoane/instituții din comunitate adică relații constante cu mediul extern al școlii.

Conceptul de parteneriat educaţional constituie o atitudine în câmpul educaţional, şi presupune colaborare, cooperare, comunicare eficientă, acces egal, acceptarea diferenţelor şi interacţiuni îndreptate în scopul optimizării rezultatelor educaţiei.

Parteneriatul educațional se instituie între următoarele instituţii: familie (partener tradiţional al şcolii), şcoală (ca instituţie socială transmiţătoare de valori), comunitate (ca beneficiar al serviciilor educaţionale), agenţii educaţionali (elevi, părinţi, cadre didactice, psihologi, alţi specialişti), instituţii de cultură (universităţi, biblioteci, muzee, centre de cultură), şi alţi factori interesaţi în dezvoltarea instituţională a sistemului de educaţie.

Parteneriatul educaţional reprezintă o forma de colaborare ce vine în sprijinul formarii personalităţii armonioase a copilului, formă ce presupune existenţa unităţii de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni întreprinse de factorii cu responsabilităţi educaţionale. Parteneriatul educaţional funcţionează având la bază principiul unităţii, continuităţii şi consecvenței influenţelor educative. Este necesar ca toți partenerii să aibă același punct de vedere, să acționeze unitar în legătură cu toate problemele legate de viață, activitate, formarea personalității elevilor, să se încadreze într-un sistem de exigențe.

Instituţiile bine determinate ale societăţii, şcoala, familia şi comunitatea, joacă diferite roluri în creşterea şi dezvoltarea fiinţei umane. Pentru valorizarea maximală a acestora pledează instituirea parteneriatului educaţional. Şcoala este instituţia care realizează în mod planificat şi organizat sprijinirea dezvoltării individului prin procesele de instrucţie şi educaţie, concentrate în procesul de învăţământ. O şcoală eficientă este partenera elevului, valorizând respectarea identităţii sale cu familia, recunoscând importanța acesteia şi căutând să atragă în procesul didactic toate resursele educative ale societăţii, pe care le identifică, le implica şi le foloseşte activ.

Factorii educaționali acționează în sprijinul realizării unității între conștiința și conduita elevului, între idealurile lui și cele ale societății din care face parte. Convingerile morale reflectă asimilarea de către elev a unor informații privind normele morale și determinarea atitudinii adecvate.

Mediul familial are influențe deosebit de puternice asupra formării personalității copilului, care își menține forța educativă uneori toată viața. Creșterea și educarea copiilor reprezintă îndatoriri și responsabilități deosebit de importante ale familiei oricare ar fi dificultățile economice sau de altă natură.

După intrarea copiilor la grădiniță sau la școală, funcția educativă a familiei nu încetează, ci ea continuă cu aceeași importanță, realizându-se într-o ipostază nouă, de interacțiune a funcției educative din familie, cu funcția educativă a instituțiilor de învățământ. Astfel, rolul familiei este apreciat ca fiind în mai mare măsură important de către elevii de gimnaziu, decât de către cei de liceu, datorat independenței acestora din urmă față de familiile lor. Nu există diferențe semnificative în ceea ce privește încrederea în ei înșiși, iar în cazul succesului școlar diferențele sunt mici, în defavoarea celor din gimnaziu.

Preocuparea permanentă a părinților ar trebui să fie ridicarea nivelului pregătirii culturale și profesionale pentru a putea fi model și pentru a sprijini proprii copii în dezvoltarea personalității lor. Cunoașterea de către părinți a îndatoririlor socio-educative ce le revin în educarea copiilor presupune și o preocupare pentru pregătirea psihopedagogică, pentru a acționa corespunzător și cu eficiență la realizarea dimensiunilor educației: intelectuală, profesională, moral-civică, estetică și fizică.

Un factor interesant şi mai puțin discutat de obicei este siguranța resimțită de copii în diferitele comunități în care trăiesc şi merg la școală sau de multe ori sentimentul siguranței personale variază în raport cu venitul, cei din familii cu venituri mai scăzute raportând o mai mare nesiguranță (şi invers), ceea ce sugerează probabil că există la această categorie un sentiment al nesiguranţei în general. De aceea, părinții trebuie să satisfacă ,,trebuințele" firești ale copiilor, dar nu trebuie să se sacrifice pe ei, dând totul copiilor.

Autoritatea părintească să se manifeste rațional, uman, justă adică să fie evitate extremele, nici dragoste exagerată dar nici exigență brutală, nici părinți toleranți și indulgenți dar nici părinți tirani.

Există două tipuri de implicare a părinților, anume implicarea de tip "suport", tradițională, în care părintele pregătește copilul pentru școală şi implicarea de tip "parteneriat", în care la școală se creează o atmosferă familiară, iar acasă se acordă o importantă mai mare școlii. Din observațiile făcute a reieșit că majoritatea cadrelor didactice au așteptări ca părinții preferă să fie suport şi mai puțin implicare de tip parteneriat. În acest din urma caz, incluziunea școlară devine problematică, fiindcă părinții copiilor cu probleme au şi ei nevoie mai mare de ajutor decât pot oferi sprijin.

Cercetările privind implicarea familiei în relația lor cu școala arată că disfuncțiile de comunicare apar pe fondul unei neîncrederi reciproce dintre părinți şi profesori/școală și corelează cu rezultatele școlare mai scăzute ale copiilor. Când se încearcă explicitarea conceptului de "implicare a părinților", de către profesioniști, se ajunge la doua sarcini majore: supravegherea copilului (inclusiv sprijinul pentru realizarea sarcinilor sale școlare) atât acasă, cât și participarea la acțiunile inițiate de școală. Acolo unde părinții au așteptări pozitive față de realizările și integrarea școlară a copilului, au încredere în posibilitățile copilului de a face față școlii și de a transmite copilului acest mesaj pozitiv, copiii au reușite și mai ales au o bună motivație de a participa la procesul educativ.

În devenirea personalității elevului, comunicarea permanentă, colaborarea și cooperarea factorilor educaționali reprezintă o prioritate, materializându-se în avantaje oferite de instituții în formarea lui în spiritul valorii societății în care trăiește.

Bibliografie:

1. Ioan Bontaș, Pedagogie, București, Editura ALL, 1994

2. Constantin Cucoș și alții, Psihopedagogie, Iași, Editura Spiru Haret, 1995

ȘCOALA ȘI FAMILIA - ELEMENTE CARE ASIGURĂ SUCCESUL ȘCOLAR

prof. Coșoveanu Francesca

Liceul ,,Voievodul Mircea" Târgoviște

Liceul Tehnologic ,,Nicolae Ciorănescu" Târgoviște

Succesul școlar reprezintă desideratul principal al oricărui cadru didactic și al oricărui părinte, de aceea este important când se vorbește despre succesul educațional să se ia în considerare și ceilalți termeni de referință: randament școlar, rezultat, performanță, eficiență, calitate, progres. Pentru a se putea obține succesul școlar este nevoie să fie identificate principalele tipuri de eșec școlar printre care se numără: note mici, corigențe, situații neîncheiate, nepromovarea examenelor, frecvență redusă sau absenteism, abandon școlar.

Autorul Joe Girard afirma ,,Nu există un lift direct către succes. Va trebui să urci pe scări, treaptă cu treaptă." Dacă am realiza o scară către succesul școlar, așa cum spune Girard am delimita trei etaje până în vârf, acestea fiind ereditatea, mediul și educația, cu alte cuvinte factorii educabilității.

La primul etaj, ereditatea, avem treptele cu factorii biologici sau fiziologici, adică trăsăturile înnăscute ale elevului, și factorii psihologici, trăsăturile psihice ale acestuia. La al doilea etaj, mediul, există treptele mediului geografic - natural și mediul socio - cultural, format din prieteni și comunitate, iar ultimul etaj, educația este format din treptele familiei și școlii. Următoarea imagine redă scara către succesul școlar:

Observăm că cele mai importante trepte în obținerea randamentului școlar sunt familia și școala, tocmai de aceea este importantă comunicarea eficientă dintre acestea și o colaborare constructivă.

În continuare vor fi detaliate câteva modalități prin care parteneriatul școlar cu familia contribuie la asigurarea succesului școlar:

1. Comitetul de părinți și adunările cu părinții.

La începutul anului școlar, la nivelul fiecărei clase este ales comitetul de părinți format din președinte din doi membri. Președintele comitetului de părinți participă la adunările cu părinții elevilor din liceu. În cadrul acestor întâlniri părinții au acces la o serie de informații esențiale pentru dezvoltarea elevului. De asemenea, în cadrul Adunării generale a părinților pot participa diferiți reprezentanți ai instituțiilor și agenților economici parteneri ai unității de învățământ, care pot implica părinții activ în activitățile derulate de aceste organizații la nivelul școlii. De exemplu, agenții economici parteneri unde elevii din învățământul profesional și tehnic derulează activități de instruire practică pot invita părinții să asiste la aceste stadii de pregătire practică, și chiar să contribuie ca ajutor operațional pentru elevii care învață, este tot mai bine dacă părinții au o meserie chiar în domeniul în care se efectuează practica.

2. Ședințele cu părinții.

În cadrul ședințelor cu părinții situația școlară a elevilor se comunică la modul general. Cu toate acestea, organizarea constantă de ședințe cu părinții contribuie la creșterea implicării părinților în educația elevilor, aceștia fiind permanent informați în legătură cu climatul educațional al clasei de elevi, cu activitățile derulate de către elevi și cu progresul clasei.

3. Corespondența și comunicarea cu părinții.

Comunicarea cu părinții reprezintă o altă condiție principală prin care părinții pot fi implicați în activitatea școlară a elevilor care să contribuie la asigurarea succesului școlar. Se recomandă ca minim o dată pe lună sau ori de câte ori este necesar să se realizez comunicarea situației școlare a elevilor, care se poate realiza fie telefonic, fie prin mesaj sau poștă.

De asemenea, în cadrul situațiilor excepționale când au loc abateri disciplinare, situații neîncheiate sau corigențe se recomandă ca părintele să fie convocat la școală pentru a lua la cunoștință și pentru a avea o discuție cu acesta și elevul. În cazul în care acest lucru nu este posibil, părinte nu poate fi prezent datorită programului la locul de muncă, sau datorită contextului pandemic, înștiințarea părinților se poate realiza și prin poștă cu confirmare de primire.

4. Vizite la școală.

Observarea de către părinte a comportamentului și activității copilului în mediul școlar este important deoarece contribuie la conștientizarea realistă a atitudinii elevului față de școală. În acest caz se pot realiza vizite la școală, asistențe la orele de curs cel puțin o dată sau de două ori pe un semestru. Astfel elevii vor simți că au sprijinul părinților, iar aceștia vor putea urmări conduita elevului față de educație, profesor, colegi etc. Se poate organiza o zi a ,,Porților Deschise".

5. Consiliere și orientare.

Pentru o bună înțelegere a nevoilor copilului este nevoie de consiliere și orientare. În cadrul acestor ședințe elevul va participa singur, dar este indicat să fie realizate și ședințe de consiliere la care să participe și membrii familiei, părinții sau reprezentanții legali, astfel încât să existe o mai bună coeziune între toate părțile implicate în educație. În urma ședințelor de consiliere și orientare și a ascultării sfaturilor și părerilor părinților se pot organiza planuri de intervenție care să asigure sprijinul și randamentul școlar urmărit în cadrul procesului instructiv - educativ.

6. Activități extrașcolare și extracurriculare.

O altă modalitate prin care părinții pot fi implicați este organizarea de activități extrașcolare și extracurriculare. În cadrul educației non - formale, elevii sunt mai relaxați și mai receptivi la informațiile prezentate, iar implicarea părinților poate contribui la consolidarea acestora. Printre astfel de activități putem aminti: vizite la muzee, excursii, vizite la agenți economici, activități extracurriculare desfășurate în cadrul școlii, prezentări de carte, vizionări de filme documentare etc.

În concluzie, rolul parteneriatului școală - familie este extrem de important în vederea asigurării succesului școlar. În primul rând, implicarea părintelui în educația elevului asigură o continuitate a procesului instructiv - educativ, care începe la școală și continuă acasă, școala și familia promovând o serie de valori și principii comune. În al doilea rând, implicarea familiei în viața școlară a copilului contribuie la creșterea încrederii în sine și a stimei de sine a elevului, dar și la creșterea rolului școlii pe care elevul îl acordă educației. Nu în ultimul rând, un parteneriat eficient și o comunicare constantă între școală și familie asigură o stabilitate educațională și o bază solidă pentru dezvoltarea intelectuală și emoțională a elevului.

BIBLIOGRAFIE:

1. Cucoș, Constantin (coord.); Balan, Bogdan; Boncu, Ștefan; Butnaru, Simona; Ceobanu, Ciprian; Cozma, Teodor; Dafinoiu, Ion; Diac, Georgeta; Frumos, Florin; Gavrilovici, Ovidiu; Gherguț, Alois; Iacob, Luminița; Labăr, Adrian, Vicențiu; Masari, Gianina, Ana; Moise, Constantin; Momanu, Mariana; Popa, Nicoleta, Laura; Sălăvăstru, Dorina; Seghedin, Elena, Stan, Liliana, ,,Pedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice", Ediția a II - a revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2008

2. Stoica, Marin, ,,Pedagogie și psihologie pentru examenele de fefinitivare și grade didactice: profesori, institutori/ învățători, studenți și elevi ai școlilor normale", Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2005

3. https://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Joe+Girard

STUDIU PRIVIND ROLUL PARTENERIATULUI ȘCOALĂ - FAMILIE ÎN CONDIȚIILE CURSURILOR ONLINE

prof. Carmen - Elena Cristea

Liceul Tehnologic "Dumitru Mangeron" Bacău

Deși ne dorim din tot sufletul ca pandemia să se încheie și să se renunțe la restricțiile impuse în această perioadă, trebuie să fim realiști și să ne focusăm asupra urmărilor acesteia, mai ales asupra copiilor noștri. Specialiștii sunt de părere că Pandemia COVID-19 a adus un stres semnificativ și multă anxietate mai ales în rândul părinților și copiilor. Mulțimea de efecte negative în toate domeniile vieții a afectat profund familiile din toată lumea. S-a constatat că în această perioadă a crescut și violența în familii, inclusiv abuzurile asupra copiilor, peste tot în lume.

În primul an de pandemie, părinții nu doar că și-au adus acasă job-ul și au renunțat la vacanțe și ieșiri în oraș, dar au devenit și educatori sau profesori pentru copiii lor. De la ore de activități extracurriculare mutate exclusiv în apartamentul de bloc, până la a-i ajuta să scrie primele litere în fața tabletei, școala online a fost o provocare serioasă pentru o categorie importantă de români - părinții.

"Numărul părinților care au solicitat intervenție terapeutică a crescut în a doua parte a anului 2020", povestește psihologul Irina Stoica și, la rândul său, mamă a doi copii. "Pentru părinții cu copii în an pregătitor și pentru cei cu copii în clase primare a fost deosebit de solicitant, dar și pentru cei cu mai mulți copii. Îmbucurător, tații au manifestat un interes crescut pentru serviciile de terapie, dar și pentru consiliere parentală."

La rândul său, psihologul Andreea Chiru Magasurprinde un alt aspect: "Pentru unii părinți, mai ales cei cu copii mai mari și cu un cadru social un pic mai larg cumva a fost o perioada bună", însă pentru mulți nu a fost așa, mai ales în cazul părinților de copii mici sau celor care au avut de suferit financiar. "A apărut și teama să nu rămână copiii în urmă cu activitățile și cu școala, să nu aibă de pierdut, de exemplu examenele din anii terminali de asemenea au generat stres și anxietate pentru părinți pentru că trebuiau să se pregătească pentru perioada asta. Au fost și situații legate de aspectele financiare, pentru că unele familii au fost afectate în perioada asta de lockdown".

Studii mai ample, publicate de UNICEF în luna octombrie 2021, ne arată că la nivel global, cel puțin 1 din 7 copii a fost afectat, în mod direct, de măsurile impuse în pandemie, în timp ce peste 1,6 miliarde de copii au suferit pierderi educaționale. Conform raportului UNICEF privind "Crearea unor sisteme de educație reziliente în contextul pandemiei", închiderea școlilor la nivel global a afectat aproape 50 de milioane de copii, de la preșcolari la liceeni.

"Şcolile nu sunt doar un loc pentru educaţie academică, ci şi pentru învăţarea abilităților sociale şi emoţionale, interacţiune şi sprijin social. Închiderea şcolilor nu numai că a perturbat procesul de educaţie a copiilor, ci şi accesul la mese oferite în cadrul școlii, sprijin pentru bunăstare şi referire la servicii medicale şi sociale de bază" (din raportul UNICEF).

Provocările au fost și sunt în continuare semnificative pentru toți: familii, profesori, comunități.Dacă mulți părinți sunt stresați și nu fac față pentru că fie nu au cu cine lăsa copiii acasă în timpul jobului, fie lucrează de acasă și nu pot supraveghea copiii în același timp, profesorii încă se adaptează la pedagogia digitală și învață, la fel ca elevii, principiile învățării online. Tocmai de aceea, este important ca rolurile familiei și ale școlii să se completeze în contextul actual (și în noua normalitate), fără a se afla în contradicție.

Profesorii află de la părinți ce nevoi are elevul, ce pasiuni și interese, dar și ce stări și emoții resimte acesta în această perioadă. Părinții pot afla, în schimb, când și cum are nevoie copilul să fie ajutat și încurajat pentru a reuși și a dezvolta un comportament pozitiv.

În parteneriatul acestora, este nevoie și de membri ai comunității care să asigure dezvoltarea personală și socială, cât și sănătatea fizică și emoțională, prin diferite căi: consiliere, îndrumare spirituală, programe de dezvoltare, servicii de sănătate, parteneriate cu școala etc. - cu atât mai mult în perioada pandemiei.

Acest parteneriat educațional se menține cel mai bine, în contextul învățatului acasă, prin:

• Comunicarea periodică, onestă și eficientă a informațiilor despre copii (stări și dificultăți acasă, pasiuni, nevoi particulare);
• Cunoașterea de către părinți a cadrelor didactice și a comunității (colegi, alți părinți);
• Evitarea învinovățirii unei tabere sau a alteia;
• Discuțiile individuale părinte-profesor pentru învățare personalizată a copilului;
• Colaborarea pentru rezolvarea problemelor copilului;
• Implicarea în activități organizate de școală și comunitate;
• Asistarea copiilor în realizarea temelor și proiectelor online;
• Solicitarea ajutorului când este nevoie;
• Participarea părinților la deciziile luate împreună cu școala;
• Implicarea în cunoașterea nevoilor copilului ca elev (părinți) și cunoașterea elevului în mediul său familial (profesori);
• Colaborarea pentru activități extracurriculare atractive pentru copii, cât stau acasă (ateliere digitale, cursuri online în care să-și formeze pasiuni).

Învățarea online sau hibrid poate fi chiar ceea ce au nevoie copiii, practic, pentru viitorul lor: de autonomie și responsabilitate, de simțul colaborării și de încredere, de reziliență.

Psihologul Andreea Neagu apreciază că "a crescut foarte mult rata de tulburări emoționale - tot ce înseamnă anxietate, depresie, somatizări, îmbolnăviri fără o cauză specifică, mai degrabă pe fond psihologic. Pe lângă faptul că a crescut numărul acestor tulburări, a crescut și intensitatea lor". Copiii și adolescenții, care au stat foarte mult închiși în casă, au nevoie de multă mișcare pentru a se detensiona. Ei au dezvoltat foarte multe comportamente opoziționiste, agresive, și au deficite de atenție, pentru că stau extrem de mult în mediul online, iar acest lucru crește foarte mult zona de probleme de atenție, de concentrare".

În cazul copiilor din medii defavorizate se poate vorbi de o situație extremă, deoarece, din păcate, aceștia nu au nici conectarea cu părinții, pentru că muncesc mult și sunt mai puțin implicați în relația părinte-copil, și nu mai au nici conectarea cu școala, unde se întâlneau cu doamna învățătoare/cadrele didactice și cu colegii și erau angajați în activități educative.

În același timp lipsește o planificare și coordonare unitară la nivel central a întregului proces de învățare la distanță și online. Resursele educaționale online sunt limitate și puțin cunoscute, nu sunt adecvate diferitelor cicluri educaționale sau nu răspund noului curriculum.

După acești doi ani de pandemie, s-a conturat clar ideea că școala online nu este benefică copiilor noștri, dar dacă ar fi să identificăm și un aspect pozitiv al situației, acela ar fi că participarea la ore, cursuri, ateliere poate fi accesată de oriunde. Cu toate acestea, toți factorii implicați, părinți - profesori - elevi - comunitate, vor avea de depus eforturi susținute pentru readaptarea elevilor la învățământul față în față, pentru recuperarea elementelor de conținut neconsolidate și nu în ultimul rând pentru stabilitatea lor fizică și emoțională.

Bibliografie:

• https://cjrae-cs.ro/assets/documente/mat_consiliere/Familia_in_timpul_pandemiei.pdf;
• https://romania.europalibera.org/a/impactul-covid-19-asupra-sanatatii-mintale-a-copiilor-si-a-tinerilor;
• https://romania.europalibera.org/a/parinti-elevii-scoala-pandemie;
• https://www.dw.com/ro/;
• https://www.logiscool.com/ro/blog/ghid/educatia-copiilor;
• https://www.stepbystep.ro/stire/evenimente/pandemia-amplifica-riscurile-la-care-sunt-supusi-copiii-vulnerabili/.

FAMILIA - ,,CEA DINTÂI ȘCOALĂ PEDAGOGICĂ''

Prof. Cuzic Mihai Marian,

Liceul Tehnologic Tg. Ocna, jud. Bacău

Mediul în care se formează viitorul copiilor începe cu familia. De aceea o mare responsabilitate în educarea și formarea copiilor o au părinții, în mod special mamele și bineînțeles apoi cadrele didactice, așa cum frumos ilustrează poetul nostru român, Ioan Alexandru: ,,Familia, iată un loc al practicării înainte de toate a virtuților și desăvârșirilor morale. Cum ești în familia ta, cum te porți cu cele intime ale tale în gândul și faptele tale controlate de conștiința ta și de ochii celor apropiați ție, te vei purta și cu ceilalți semeni ai tai.

Realizând rolul părinților în educarea copiilor, poetul mai sus numit, redă acest fapt în frumosul său poem: ,,Casa părintească": ,,Sfânt obicei, părinții din părinți/O mână sapă și alta se închină/Și Domnul picură din mila Lui/Ulei în graiul lămpii pe colină''. De asemenea și Preafericirea Sa Daniel, Patriarhul României subliniază buna colaborare dintre familie, școală și nu în ultimul rând Biserică, factori importanți în educarea copiilor: ,,Întrucât bazele educației se pun în familie, esențial este ca părinții, bunicii, rudele elevilor să conștientizeze rolul major pe care îl au în formarea personalității acestora, în formarea caracterelor, în promovarea valorilor perene sau permanente si in protejarea copiilor de anturajele nocive și de influențele negative ale internetului".

În ceea ce privește școala, aceasta are rolul de a continua actul educativ atât prin oferirea unui bagaj informativ riguros, cât mai ales prin formarea personalității depline a elevului, dornic sa participe la viața comunității, prin calitățile reale și spirit creator. Iar Biserica, prin rolul său educațional, peste veacuri, vine în întâmpinarea nevoilor societății, constituindu-se într-un reper spiritual și un sprijin moral atât în vremuri bune sau în situații de criză.

Raportul părinți-copii, pentru a putea funcționa, presupune roluri bine definite. Părinții trebuie să își facă treaba, stabilind reguli raționale, care odată impuse, trebuie respectate. Întâlnim în societatea de astăzi numeroase familii destrămate, tinerii fiind privați de susținere, atât materiala, dar mai ales emoțională si spirituală.

Colaborarea dintre școală și familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la orientarea elevului, dar și înarmarea părinților cu privire la toate problemele apărute în această acțiune. Pe baza cercetărilor de specialitate din Europa și nu numai, rezultă faptul că o colaborare bună dintre familie și școală este în beneficiul elevului. Dacă cele două medii educaționale, familia și școala, se susțin și se completează reciproc, asigură o buna integrare a copilului cât privește activitatea școlară, dar și în viața socială. Când părinții sunt parteneri în educația copiilor cu școala, rezultatele determina performanțele elevilor, reducerea abandonului școlar precum și scăderea delicventei.

1. Principii de colaborare dintre școală și familie:

- Copiii să se implice ca participanţi activi în interacţiunile familie-şcoală, centrată pe învăţare,

- Să ofere tuturor părinţilor oportunităţi de a participa activ la experienţele educaţionale ale copiilor lor, chiar dacă vin sau nu la şcoală,

- Colaborarea dintre familie și şcoală să fie folosită doar pentru rezolvarea problemelor dificile şi drept cadru de sărbătorire a realizărilor, a performanţelor deosebite,

- Relaţia dintre cele doua instituţii atât de importante să constituie fundamentul restructurării educaţionale şi al reînnoirii comunităţii,

- Eficienţa profesională a cadrelor didactice, a administratorilor şi a întregului personal al şcolii, să fie maximizată prin dezvoltarea unor abilitaţi concrete, esenţiale, făcând conexiuni cu părinții şi comunitatea.

2. Scopurile acestor principii sunt:

- Să ajutăm şcolile sa privească parteneriatele cu familia ca pe o primă resursă şi nu ca pe un ultim refugiu, în promovarea învăţării şi dezvoltării;

- Să stabilim colaborarea şcoală - familie la nivel naţional, ca pe un standard al politicilor şi practicilor educaţionale.

În relaţia dintre şcoală și familie, problema profesionalismului cadrului didactic reprezintă un element esenţial în cadrul serviciului făcut altora, fără a se gândi la avantaje personale, iar în ceea ce privește competenţa, servirea clienţilor, să fie doar un cod de etică profesională. În ţările europene se pune problema trecerii la o nouă etapă a colaborării dintre şcoală și familie, iar accentul să se pună pe un angajament mutual, clar stabilit intre cele două părți, părinţi și profesori, pe un ,,contract parental" privind copilul individual, iar contractul dintre familie şi şcoală să nu se considere doar un ,,drept opţional", ci un sistem de obligaţii reciproce de colaborare.

Educaţia răspunde atât cererii sociale cât şi nevoilor şi aspiraţiilor individuale. Ea presupune eliberare de energiilor lăuntrice, prin împlinirea armonioasă şi creatoare a insecurităţii, a inferiorităţii şi dependenţei pe care le poate simţi fiinţa umană într-o societate aflată într-o dinamică schimbare. Modul de dezvoltarea a societății depinde de felul în care elevul a fost pregătit atât în școală, cât și în familie, acesta se va integra perfect atunci când va ajunge la maturitate.

BIBLIOGRAFIE:

1. Robu, Maria, "Empatia în educaţie", Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008

2. Pescaru, Băran, Adina, "Parteneriat în educaţie", Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004

3. Cucoş, Constantin (coord.), Psihopedagogie, Iaşi, Polirom, 1998

4. Patriarhul Daniel Ciubotea, Cf. Cuvânt bun, nr. 9, Tulcea, p 3.

5. Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, Editura Eminescu, București, 1985, p 94

EDUCAȚIA FACE DIFERENȚA

Prof. Dănilă Ioan Eugen

Lic. Tehn. "Florian Porcius", Rodna,

jud. Bistrița-Năsăud

Egiptenii și babilonienii studiau triunghiurile prin intermediul scribilor cu mult înaintea erei noastre dar habar n-aveau că ele vor avea aplicabilitate și în zilele noastre în acest vast domeniu al educației contemporane, când trebuie să analizăm relația școală-părinți-elevi. Osterrieth afirma în 1975 că această relație "are semnificația de recunoaștere intimă și profundă a valorii persoanei copilului și de încredere în potențialul lui de dezvoltare".

Pentru ca această relație să-și dovedească punctele forte trebuie ca fiecare component al acestui triunghi să conștientizeze responsabilitățile proprii și să-și îndeplinească rolul activ în această ecuație. Astfel, părinții sunt responsabili pentru creșterea copiilor și trebuie să le asigure acestora condițiile necesare dezvoltării fizice, mentale, morale, spirituale și sociale. Ei pot realiza acest lucru doar dacă dau curs unor acțiuni definitorii cum ar fi supravegherea atentă, cooperarea, informarea copilului despre drepturile acestuia în domeniul educației și al formării profesionale în viitor.

Responsabilitate trebuie să fie și cuvântul de ordine din partea cadrelor didactice care sunt răspunzătoare în fața copiilor de asigurarea accesului la sistemul de educație, de monitorizarea progresului școlar și a comportamentului fiecărui elev, de consilierea părinților în ceea ce privește dezvoltarea copiilor dar fără a leza demnitatea și personalitatea lor și de stabilirea unui set de recompense și sancțiuni asumate de ambele părți.

În ceea ce privește elevii, aceștia trebuie să aibă o ținută morală și fizică adecvată în timpul orelor de curs precum și în pauzele de recreație, să participe activ la toate activitățile extracurriculare, să respecte prevederile R.O.I. și R.O.F.U.I.P., să colaboreze cu dirigintele, cu reprezentanții Consiliului elevilor, cu Asociația de părinți și să respecte conducerea unității școlare.

În această ordine de idei, în unitatea unde activez ca profesor, s-au pus bazele unui proiect intitulat "Educația face diferența", în cadrul programului ȘCOALĂ PENTRU TOȚI aflat pe axa prioritară Educație și competențe. Obiectivul general l-a constituit reducerea abandonului școlar timpuriu pentru 595 de elevi iar ca și obiective secundare am avut implementarea unor măsuri de prevenție/intervenție și crearea unui nucleu școală-familie-comunitate pentru a transforma mediul școlar într-unul prietenos și de calitate. Acțiunile întreprinse au constat în asigurarea unui program tip creșă, asigurarea unei mase zilnice, evenimente extracurriculare prilejuite de sărbătorirea unor zile importante, seminarii cu părinții, ședințe de consiliere individuale și de grup, cu scopul de a reduce deficiențele de dezvoltare socială a copiilor prin intermediul unor activități de consiliere școlară și logopedie.

Școala părinților a avut ca și scop implicarea acestora la activitățile proiectului, prezența lor în sala de clasă și contribuția fizică la o serie de activități dirijate bineînțeles de către specialiștii implicați în proiect. Acest parteneriat a dus la creionarea unor seturi de măsuri remediale pe mai multe paliere, astfel:

• domeniul limbă și comunicare presupune stimularea auzului fonetic și lexical, corectarea exprimării și expresivității verbale, activități pentru a stimula comunicarea verbală;

• domeniul științe scoate în evidență formarea și dezvoltarea unor deprinderi de muncă individuale, stimularea senzorială, perceptiv-olfactivă și antrenarea tuturor analizatorilor în perceperea noțiunilor complexe de cantitate, însușiri de obiecte, simboluri grafice și cifre;

• domeniul om și societate reliefează aprecierea unor comportamente pozitive, finalizarea lucrărilor conform cerințelor, spiritul de colaborare și integrare între coechipieri, precum și organizarea unor activități care să determine comunicarea în grup și ascultarea celuilalt;

• domeniul psihomotric scoate în evidență organizarea unor activități pentru stimularea psihomotrică, acțiuni cu valențe practice, întreceri, concursuri care să determine educarea unor trăsături comportamentale precum voința, perseverența, rigoarea, strictețea și disciplina;

• domeniul pedagogic-ameliorativ presupune desfășurarea activităților intructiv-educative cu conținut specific vârstei și particularităților individuale, precum și activități pe grupuri, activități obligatorii sau opționale;

• domeniul estetic și creativ se remarcă prin organizarea unor acțiuni cu valențe practice și aprecierea unor comportamente pozitive în strânsă legătură cu organizarea unor activități pentru exersarea deprinderii de a cânta în grup și individual, precum și a unor tehnici și instrumente utilizate în pictură, desen și modelaj;

Bibliografie:

Duță Nicoleta, Empatia în școală.Cunoaștere, comunicare, competență, București, Editura Universitară, 2010;

Ecaterina Adina Vrasmas, Consilierea și educația părinților, Editura Aramis, 2002;

Prezentare PPT - "EDUCAȚIA FACE DIFERENȚA";

https://www.dppd.ro/pedagogie/pedagogie2.html

ASIGURAREA SUCCESULUI ȘCOLAR ÎN MEDIUL ONLINE,

PRIN PARTENERIAT ȘCOALĂ - FAMILIE

Laslou Elena Georgeta,

Centrul Școlar de Educație Incluzivă "Orizont" Oradea

Denes Melinda,

Centrul Școlar de Educație Incluzivă "Orizont" Oradea

Trăim într-o perioadă în care apar schimbări peste schimbări. Cu toții suntem puternic influențați de schimbările majore din cadrul societății actuale.

În contextul pandemiei globale și școala a trecut prin schimbări majore, a fost nevoită să se adapteze rapid la un ritm incert și să regândească procesul instructiv-educativ și de recuperare cu toți factorii implicați: elevi, profesori și părinți. O perioadă mare de timp, școala din clasă "s-a mutat" în mediul online, iar profesorii au fost nevoiți să predea de acasă.

Conform unui studiu, "distanțarea și statul acasă au deconectat milioane de copii de educația tradițională și au lăsat puțin timp părinților să se pregătească pentru a susține educația copiilor lor acasă".

În acest context, care sunt și cum se modifică rolurile familiei și ale școlii, în educația copiilor?

Studiile și cercetările contemporane atestă faptul că în activitățile școlare în care sunt implicați părinții, elevii obțin rezultate mai mari la școală, comparativ cu aceleași activități, dar în care părinţii nu sunt implicaţi. Gradul de implicare al părinţilor în viaţa şcolară a copiilor lor, influenţează rezultatele acestora în sens pozitiv: cu cât părinţii colaborează mai bine cu şcoala, cu atât rezultatele copiilor sunt mai bune.

Cu atât mai mult, în contextul acestor vremuri, cunoașterea și înțelegerea familiei în calitate de partener constant și autentic, devine extrem de importantă pentru școală. În acest context, pentru a sprijini familia, școala trebuie să ia act de aceste schimbări, prin atitudini și comportamente noi, adecvate.

Obișnuiți fiind ca orele să se desfășoare în sala de clasă sau în cabinetele de terapie, școala online a devenit o provocare pentru noi toți. Adaptarea la școala online a fost un proces dificil, care a stârnit tot felul de emoții și temeri, atât pentru profesori, cât și pentru elevi și părinți.

Situația poate să devină și mai provocatoare în cazul în care orele online se desfășoară cu elevi care prezintă dizabilități intelectuale și alte dizabilități asociate, precum: tetrapareză, hidrocefalie, encefalopatie, microcefalie, malformație generală complexă, epilepsie, paralizie cerebrală, retard grav neuromotor.

Chiar dacă acea perioadă nu a fost deloc una ușoară, școala online a însemnat totuși școală pentru toți elevii.

Aparatura și o conexiune foarte bună la internet, au fost aspecte importante pentru a putea desfășura activitățile online, însă nu suficiente. Rolul esențial în desfășurarea orelor online, l-au avut relațiile de colaborare cu familiile elevilor, parteneriatul școală-familie. Părinții au fost cei care au acordat asistență tehnică copiilor pentru logarea pe platforma educațională și suport fizic și emoțional pe toată durata desfășurării activităților. În aceste vremuri, mai mult ca oricând, este foarte important ca părinții să devină parteneri și să se implice cât mai mult în relația cu școala. Astfel, cu răbdare, compasiune și susținere, timpul petrecut acasă cât și conceptul de școală online, a fost o oportunitate de a întări relația familie-școală de care e atâta nevoie pentru viitorul copiilor.

Pe toată durata școlii online, relația/comunicarea cu părinții a fost esențială. Părinții au fost îndrumați și implicați în toate activitățile desfășurate: începând cu logarea pe platforma educațională, evaluarea copiilor, întocmirea Programelor de intervenție personalizate, planificarea întâlnirilor, desfășurarea activităților. Astfel, activitățile au fost planificate în aşa manieră încât să îi motiveze pe părinți să participe la activitățile de recuperare și prin faptul că s-a ţinut cont de orarul acestora de lucru, de timpul disponibil, de angajamentele profesionale, sarcinile domestice sau de anumite condiţii speciale (de exemplu limbajul folosit în cadrul întâlnirilor - un limbaj prea complicat poate fi descurajator sau neînţeles).

Scopul nostru comun, a fost stabilirea unor strategii de intervenție prin care să putem menține achizițiile/deprinderile anterior formate, într-un climat plăcut și vesel. În acea perioadă, întâlnirile desfășurate online, au reprezentat pentru majoritatea elevilor noștri, cam singura cale de socializare în afara familiei. Așa că ne-am propus ca toate activitățile terapeutice desfășurate, să fie cât mai vesele, atractive și distractive.

Obiectivele fixate au urmărit dezvoltarea limbajului (în special a celui receptiv), menținerea/dezvoltarea deprinderilor motrice (în special motricitatea fină), menținerea/dezvoltarea structurilor spațiale (spațiul apropiat), stimularea cognitivă.

Ne-am gândit ce fel de materiale didactice am putea folosi în această situație? Condiția a fost ca toate materialele recomandate, să poată fi ușor manipulate de către elevi, să nu pună în dificultate părinții în a le procura sau confecționa și să nu presupună costuri majore.

Așa că am început să reciclăm, tot ce se putea recicla: pungi alimentare, staniol/ambalaj din plastic de la diferite alimente, tuburi de la hârtia igienică/folie alimentară, servețele, dopuri, flacoane, sticluțe cu pulverizator, bureți de vase, dar am folosit și cutii alimentare, făină, eșarfe, acuarele, cartoane colorate, jucării preferate, cântecele, materiale video pentru copii.

Într-adevăr, nu este ușor să deții controlul în spatele unui ecran și să faci ore online, însă cum se spune că toate lucrurile au și o parte pozitivă, cred că marele avantaj al acestei perioade a fost faptul că elevul a putut fi văzut în mediul lui - am putut observa care este comportamentul lui acasă, ce obiceiuri are, ce dificultăți întâmpină, cum este în raport cu familia. Și bineînțeles, timp mai mult petrecut cu părinții elevilor, care are ca rezultat îmbunătățirea relației școală - familie.

Sunt multe lucruri care se schimbă, dar care pot fi transformate în experiențe pozitive pentru fiecare dintre noi. Însă, îndiferent de forma în care se desfășoară actul educațional - în clasă sau acasă, școala şi familia sunt două instituţii care au nevoie una de alta. Şcoala şi familia trebuie să dezvolte un parteneriat bazat pe încredere şi respect reciproc, să facă loc unei relaţii deschise, permeabile, favorizante schimbului şi comunicării de idei.

În concluzie putem spune că educaţia nu este un proces de care este responsabilă în mod exclusiv şcoala, dar nici părinţii. Este un proces al cărui succes depinde de colaborarea dintre cei doi parteneri. De aceea, este atât de important să existe o comunitate unită, în care fiecare partener să contribuie cu resurse, dar și cu compasiune, pentru același scop: binele copiilor.

Și atunci când reușești măcar o parte din ceea ce ți-ai propus, te bucuri de bucuria elevilor dar și de recunoștința părintelui.

ROLUL COLABORĂRII FAMILIE-ŞCOALĂ ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII COPILULUI

Prof. Dobre Sandina

-Liceul Teoretic Carol I ,Fetești,Ialomița

Relaţia şcoală - familie este un subiect des abordat în literatura de specialitate şi supus atenţiei întregii societăţi, mai ales pe fondul schimbărilor sociale din ultimul timp. Toţi vorbim astăzi despre integrarea în Uniunea Europeană. Acest proces atrage după sine o serie de schimbări şi la nivel şcolar. Una dintre aceste schimbări se referă la relaţia şcoală-familie.

Motto: "Iubirea este necesară, deoarece pentru fiecare dintre noi nu este suficient faptul de a exista. Un copil poate să trăiască fericit numai atunci când ştie că este iubit. Numai atunci devine complet el însuşi." Luigi Verdi

Dacă până în prezent acest parteneriat şcoală-familie a fost dezvoltat unilateral, fiind de multe ori considerat "responsabilitatea şcolii", acest lucru trebuie să se schimbe pe viitor. O educaţie de calitate se realizează atunci când, la procesul de formare al copilului participă în mod armonios toţi factorii educaţionali. Relaţia de colaborare permanentă cu familia este una dintre condiţiile esenţiale care asigură succesul şcolar.Copilul trăieşte un sentiment de mândrie atunci când părinţii săi se implică în activităţile şcolii sau îl sprijină în realizarea sarcinilor de învăţare. În mod sigur aceste fapte au ecouri pozitive în formarea personalităţii copilului, în conştiinţa lui. Ca urmare îşi va respecta mai mult părinţii, va învăţa să aprecieze munca celorlalţi, îi va fi asigurat succesul şcolar. Dăruirea, tinereţea, experienţa, profesionalismul, puterea, curajul, interesul, dedicarea, perseverenţa, implicarea, sensibilitatea sunt câteva din calităţile şi în acelaşi timp valorile unui mare pedagog care, prin implicarea eficientă a părinţilor în dezvoltarea intelectuală a copiilor, asigură o educaţie de calitate.Colaborarea eficientă şcoală - familie reprezintă o reuşită a procesului educaţional. Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia, întreaga societate, iar colaborarea este absolut necesară. Şcoala trebuie să colaboreze cu familia :

• în domeniul învăţării elevului ;
• în domeniul comportamentului ;
• în domeniul dezvoltării fizice ;
• în domeniul dezvoltării intelectuale, morale şi estetice ;
• în domeniul deprinderilor şi priceperilor de muncă, deprinderilor igienico - sanitare;
• în domeniul activităţilor libere, angajării copilului în diferite domenii de activitate în afara clasei şi a şcolii.

Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului, din următoarele puncte de vedere: fizic, intelectual, moral, estetic. Pe parcursul mai multor ani de muncă la catedră mi-am pus mai multe întrebări legate de relaţia dintre şcoală şi familie. O întrebare a fost aceasta: ,,Cum am îmbunătăţit eu relaţia şcoală - familie?" Această relaţie s-a îmbunătăţit printr-un parteneriat adevărat între şcoală şi familie. Acest parteneriat a urmărit să atingă următoarele obiective :realizarea unei comunicări optime între părinţi şi diriginte ;

• înlăturarea factorilor perturbatori în cadrul comunicării şcoală - familie ;
• creşterea gradului de implicare a părinţilor în toate activităţile şcolare şi extraşcolare ;
• schimbarea mentalităţii neadecvate a unor părinţi faţă de şcoală ;
• cunoaşterea de către părinţi a posibilităţilor şi nevoilor psiho-fizice ale copiilor ;
• învăţarea unor deprinderi şi tehnici de muncă intelectuală sub formă de activităţi comune : elevi-părinţi -diriginte.

Numai implicând toţi factorii educaţionali în formarea personalităţii umane vom reuşi să atingem toate aceste obiective. Un parteneriat eficient şcoală - familie este dorinţa oricărui diriginte. In fiecare an, am încheiat astfel de parteneriate eficiente cu părinţii elevilor, bazate pe principii de comunicare şi colaborare. Obiectivele propuse le-am urmărit pe tot parcursul anului, iar rezultatele pozitive nu au întârziat să apară. Dacă vom reuşi să-i atragem pe părinţi de partea noastră într-o colaborare eficientă, într-un parteneriat, sub deviza "Împreună vom reuşi", se vor îmbunătăţi astfel relaţiile ce se stabilesc între şcoală şi familiile elevilor, iar realizarea acestui obiectiv va avea un impact pozitiv asupra formării de caractere, personalităţi şi valori viitoare. Activităţile desfăşurate în parteneriat facilitează înlăturarea barierelor de comunicare dintre participanţi, clarifică unele probleme ivite la nivelul grupului de elevi, îndeamnă la autocunoaştere, la autodepăşire, la găsirea acelei soluţii care să conducă la realizarea obiectivelor propuse. Am aplicat părinţilor elevilor pe care îi îndrum o serie de chestionare, pentru a-mi da seama de interesul pe care-l manifestă fiecare părinte pentru şcoală, pentru copilul său şi ce aşteptări au aceştia.Analizând răspunsurile date de părinţi şi din discuţiile cu aceştia, am ajuns la concluzia că e nevoie de implicare şi colaborare pentru o educaţie valorică din perspectiva afectivităţii, a cunoaşterii, a trebuinţelor, atitudinilor, valorilor şi motivaţiei. Pentru ca parteneriatul să devină eficient, am propus o serie de acţiuni comune la care să participe atât elevii, cât şi părinţii lor sau alţi parteneri educativi din comunitate. În acest fel, activităţile au devenit benefice, finalizându-se printr-o evaluare ce a vizat atingerea obiectivelor propuse.

Forme concrete de colaborare cu părinţii în cadrul parteneriatului încheiat :
a) lectorate şi consultaţii pe teme educative ;
b) activităţi extraşcolare ;
c) lecţii demonstrative pe teme educative ;
d) colaborarea cu alţi parteneri educativi ;

Implicându-i pe părinţi şi stabilindu-le responsabilităţi în acţiunea comună de educare a propriilor copii, de supraveghere şi control al acestora, de participare la activităţile educative comune, am reuşit să-i conving, să-i motivez, iar rezultatul a fost "aproape" de cel aşteptat.La finalul anului şcolar, am putut spune că am avut împliniri dar şi eşecuri. Am înţeles că atât părinţii, cât şi noi, diriginții, avem de învăţat unii de la alţii. Am înţeles că au fost şi cazuri când nu am făcut suficient, împiedicându-ne în propriile noastre prejudecăţi. Sunt familii care trec prin situaţii dramatice. Sunt copii care trăiesc adevărate drame. Să îi descoperim, să îi ajutăm. Să apelăm mai des la instituţiile statului abilitate în acest sens, să nu uităm că nepăsarea sau ignoranţa noastră şi a părinţilor pot distruge destine. Sigur, nu este uşor. Uneori familia, din diverse motive, îşi face în jurul ei un zid care nu este uşor de trecut. Alteori, lipsa de educaţie a părinţilor înşişi este atât de profundă, încât ai impresia că nu mai poţi face nimic. Familia actuală nu mai este cea de acum 20 de ani, nici măcar cea de acum 10 ani. Să ţinem seama de acest fapt, mai ales, să încercăm să ţinem pasul, să nu ne lăsăm păcăliţi sau intimidaţi, pentru că noi suntem cei care putem aduce speranţa şi cei care vom forma caracterele, personalităţile şi valorile viitoare

Bibliografie:
1. Allport, G. W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998.
2. Alb, G., Achim, V., Elevul - participant la propria formare, în Învăţământul primar, nr. 2-4, Editura Miniped, Bucureşti, 2004.
3. Athanasiu, A., Elemente de psihologie medicală, Editura Medicală, Bucureşti, 1999.
4. Beznea, N., Familia şi şcoala în relaţie de parteneriat educaţional, în Învăţământul primar, nr. 1-2, Editura Miniped, Bucureşti, 2005.

PARTICIPAREA FAMILIEI ÎN VIAŢA ŞCOLARĂ A COPILULUI

Prof. Drăgoi Georgeta Elena

Școala Gimnazială Nicolae Țic Brănișca

Ansamblul strategiilor, acţiunilor şi resurselor pe care părinţii le folosesc în perioada şcolarizării, pentru a spori şansele copiilor de succes şcolar şi social, în competiţia şcolară, a fost denumit management parental. Termenul de ,,management parental" a apărut pentru a pune în evidentă caracterul activ al acţiunii educative a familiei, care nu mai rămâne un receptor pasiv al efectelor acţiunii educative a şcolii asupra copiilor lor.

Managementul parental cuprinde două categorii de activităţi:

1. activităţi casnice- întrebările privind temele şcolare, ajutorul la rezolvarea temelor, discutarea alegerii cursurilor (curriculum la alegere) cu copilul etc.

2. activităţi şcolare- participarea la şedințele cu părinţii, deţinerea de funcţii în consiliile şcolare, discuţii individuale cu cadrele didactice etc.

Termenul "implicarea parentalã"[i] folosit într-un sens mai larg, include câteva forme diferite de participare în educaţie şi la şcoalã. Părinţii pot sprijini comportamentul la şcoală al copiilor participând la activităţile şcolii şi răspunzând obligaţiilor şcolii. Se pot implica şi mai mult ajutându-şi copiii în activitãţile şcolare, sprijinindu-i, stabilind timpul şi spațiul necesare orelor de studiu, încurajând un anumit comportament (precum cititul din plăcere), ajutându-i la efectuarea temei şi ţinându-i sub observaţie. În afara casei, părinţii pot juca rolul de intermediari pentru şcoală. Se pot oferi voluntar pentru a ajuta la activităţile şcolare sau la lucrul în clasã. Sau pot avea un rol activ în conducerea şi luarea deciziilor necesare pentru planificare, dezvoltare şi pentru educarea copiilor comunitãţii.

Extinderea definiţiei sintagmei "implicare familială" este primul pas pentru ca şcolile să creeze locuri de învăţare mai incluzive şi mai productive pentru elevi şi adulţi. Angajamentul cade pe construirea unor relaţii de încredere cu membrii familiilor; aceasta înseamnă relaţii în care părinţii şi profesorii se respectă unii pe ceilalţi, cred în abilitatea şi dorinţa celorlalţi de a-şi îndeplini rolurile, au unii faţă de ceilalţi o mare consideraţie, şi au încredere în ceilalţi că pun înainte de toate interesul copilului. Construirea relaţiilor se îmbunătăţeşte atunci când şcolile utilizează practici centrate pe familie, care respectă circumstanţele unice şi personale ale tuturor familiilor, inclusiv ale acelora care au copii cu dizabilităţi sau dovedesc abilităţi de conducere .Reuşita şcolară a copilului este influenţată atât de stilul parental, stilul educativ al familiei, cât şi de raportul dintre stilul familiei şi stilul şcolii. Reuşita şcolară depinde de un stil parental caracterizat printr-o combinaţie flexibilă de afecţiune şi susținere parentală (încurajări, sfaturi, recompense) a activităţii şcolare, pe de o parte, control şi exigenţă în evaluarea acestei activităţi, pe de altă parte. Este recunoscută legătura dintre dezvoltarea cognitivă, norma de internalitate şi reuşita şcolii.

Dezvoltarea cognitivă este influenţată de nivelul coeziunii familiale, în special acordul/dezacordul între părinti în legătură cu problemele legate de copil. În general, au dificultăţi în dezvoltarea cognitiva copiii care trăiesc într-un mediu familial caracterizat prin dezacord rezultat de obicei dintr-o atitudine superprotectoare a mamei (nivel înalt de afecţiune, nivel scăzut de exigenţă faţă de performanţele copilului, control continuu şi substituirea activităţii personale a copilului) şi a atitudinii autoritare a tatălui (nivel înalt de exigenţă, nivel scăzut al afecţiunii exprimate)[ii]. Dobândirea normei de internalitate se asociază cu stabilitatea practicilor şi rolurile parentale, cu atitudinile sistematice ale mamei de responsabilizare a copilului, cu deschiderea precoce a acestuia către câmpul cognitiv şi cu un joc subtil între presiunea afectivă, încurajarea autonomiei şi control parental de tip "autorizat" - sistematic, îmbinat cu nivel înalt al suportului parental. Copiii care nu dobândesc norma de internalitate sunt educaţi în familii în care presiunile scad odată cu înaintarea lor în vârsta, rolurile parentale şi practicile educative sunt instabile.

Stilul educativ matern este favorabil dezvoltării copilului şi adaptării lui şcolare atunci când: manifestă conduite proactive care ţin seama de capacităţile copilului; are conduite reactive care facilitează învăţarea, când copilul are dificultăţi; stimulează gândirea copilului; întăreşte pozitiv comportamentul copilului (încurajează reuşitele lui); arata puţine stări negative faţă de copil; atribuie semnificaţie răspunsului copilului şi stima faţă de el; tinde/oferă o justificare/explicaţie pentru răspunsul copilului; lasă copilului iniţiativa în timpul activităţilor de învăţare; furnizează copilului standarde de performantă.

BIBLIOGRAFIE

• Cerghit, Ioan, Neacşu Ion, Prelegeri pedagogice, Polirom, Iaşi, 2001
• Cucoş, Constantin,Pedagogie, Polirom, Iaşi, 2002
• Tomşa, Gheorghe, Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, M.E.C, Bucureşti, 2005

PARTENERIATUL ŞCOALĂ - FAMILIE - CHEIA SUCCESULUI ŞCOLAR

Prof. Drăgoiu Olimpia Maria

Şcoala Gimnazială Câmpeni, Alba

Este esenţial să existe o bună colaborare între părinte şi şcoală, este necesar să se realizeze un parteneriat eficient cu părinţii deoarece un cadru didactic responsabil învaţă de la părinţi despre copiii lor, şi, la rândul lui, oferă părinţilor informaţii necesare eficientizării procesului educaţional.

Proiectul educaţional ,,Părintele, partenerul meu la şcoală'' pe care l-am iniţiat la clasa pregătitoare are menirea de a introduce părinţii în lumea şcolarului prin activităţi care au rolul de a informa şi forma, de a explica cum să fie părintele cel mai bun partener de lecţii pentru copilul său.

Acest proiect a debutat în anul premergător înscrierii copiilor în clasa pregătitoare prin activitatea intitulată ,,Ziua porţilor deschise".

Activitatea propriu-zisă a fost precedată de o scurtă prezentare a importanţei clasei pregătitoare din sistemul nostru educaţional. Clasa pregӑtitoare reprezintӑ un cȃṣtig pentru copii, ea reprezentȃnd o trecere uṣoarӑ de la grӑdiniṭӑ la ṣcoalӑ, fiind ȋn acelaṣi timp o cale spre ȋnvӑṭӑmȃntul de tip occidental, cel ȋn care copilul ȋnvaṭӑ sӑ comunice, sӑ experimenteze ṣi sӑ facӑ lucruri practice.

Activitӑṭile de ȋnvӑṭare cuprinse ȋn programa ṣcolarӑ sunt diverse ṣi interactive, fiind adaptate vȃrstei copiilor, astfel cӑ ȋnvӑṭarea se realizeazӑ prin jocuri ṣi activitӑṭi interdisciplinare care contribuie la dezvoltarea abilitӑṭilor de integrare a copiilor ȋn societate.

Clasa pregӑtitoare a iscat multe controverse, dar, dupӑ experienṭa anilor trecuṭi se pot vedea efectele sale benefice.

Copiii sunt ajutaṭi sӑ socializeze, sӑ se integreze ȋn mijlocul altor copii de vȃrsta lor ṣi vor face faṭӑ mult mai uṣor exigenṭelor clasei I unde procesul instructiv-educativ este diferit faṭӑ de cel din grӑdiniṭӑ.

Redau în continuare planul activităţii desfăşurate în şcoala noastră:

• Primirea musafirilor - părinţii copiilor ce se vor înscrie la şcoală în anul şcolar următor
• Oferirea unui pliant informativ
• Vizitarea spaṭiilor dedicate activitӑṭilor clasei pregӑtitoare.
• Discuṭii cu personalul unitӑṭii de ȋnvӑṭӑmȃnt - directori, ȋnvӑṭӑtori.
• Prezentarea Planului-cadru, a competenṭelor specifice ṣi a disciplinelor care se studiazӑ ȋn clasa pregӑtitoare.
• Activitate interdisciplinarӑ desfӑṣuratӑ cu preṣcolarii aflaṭi ȋn vizitӑ, activitate coordonatӑ de mine.

După un scurt cuvânt de introducere, le-am propus copiilor să ne jucăm un joc de intercunoaştere, ,,Dӑ-l mai departe!", apoi să ne jucăm un joc didactic intitulat ,,Recunoaṣte personajul ṣi opera literarӑ din care face parte!"

A fost o activitate reuşită care şi-a îndeplinit scopul principal, acela de a-i familiariza pe părinţi cu curriculum-ul clasei pregătitoare şi cu activităţile ce se vor desfăşura în şcoală.

Acest parteneriat cu părinţii a fost dezvoltat şi prin alte activităţi ce au avut în centrul preocupărilor creionarea celui mai bun traseu posibil pentru copiii acestora: rapoartele scrise către părinţi care le-au oferit acestora detalii despre progresul copiilor şi specificarea domeniilor în care aceştia au nevoie de ajutor; participarea la evenimentele şcolare (serbări, aniversări şi alte evnimente similar); voluntariatul părinţilor pentru activităţile din şcoală (amenajarea sălii de clasă, sprijinul copiilor în timpul orelor şi al pauzelor).

COLABORAREA ȘCOALĂ-FAMILIE

Prof. Daniela DUMITRAȘCU

Școala Gimnazială DRAGOMIREȘTI

În mod tradițional, pedagogia a pus un puternic accent pe relația dintre profesor și elev. De mai puțină atenție s-a bucurat studierea avantajelor și limitelor comunicării dintre profesor și părinți ca urmare a tipului de relație stabilit între părinți și copiii lor. Cu toate acestea, interacțiunea dintre profesor și elev nu este de multe ori decât o prelungire a problemelor pe care copilul le întâmpină în relația cu părinții lor. Profesorii sunt o "sursă de protecție, aprobare, afecțiune și sfat" (C.M.Charles). De aceea cadrul didactic trebuie să posede o bună cunoaștere a mediului familial din care provine elevul și să utilizeze toate aceste informații pentru a construi cele mai bune strategii de dezvoltare didactică.

Relația cadrelor didactice cu părinții trebuie să fie una pozitivă, consistentă și reciproc acceptată. Iată de ce dascălii trebuie să cunoască atât profilul elevilor din clasă, cât și pe cel al părinților acestora. Mulți profesori se plâng de dificultatea de a-i implica pe părinți în procesul de învățământ. Uneori acest lucru se întâmplă din cauza unor deficiențe de ordin comunicațional. În alte situații, deși profesorul face eforturi semnificative să își apropie părinții, se lovește de un zid de indiferență și lipsă de interes.

De cele mai multe ori, cadrele didactice se așteaptă să interacționeze doar cu părinți activi. Aceștia cred că principala responsabilitate pentru rezultatele copiilor le aparține lor ca părinți (indiferent dacă rezultatele acestora sunt pozitive sau negative). Ei consideră că în calitate de părinți trebuie să-și asume un rol în gestionarea acestor responsabilități și, în consecință, oferă un sprijin activ în cadrul procesului de învățare prin care trece copilul lor.

Dar mai există și cea de-a doua categorie de părinți: părinții pasivi. Cu aceștia se confruntă cadrul didactic la școală când vorbește despre părinți neimplicați, cu care este greu de colaborat. Părinții care sunt văzuți ca pasivi consideră că școala are principala responsabilitate în rezultatele pe care le obțin copiii lor. sunt de părere că ei trebuie să acționeze doar în momentul când școala le cere acest lucru (școala are responsabilitatea să îi pună în temă și să îi atenționeze).

Această diferențiere între părinți activi și părinți pasivi este primul pas pentru a înțelege și a acționa. Profesorul trebuie să mobilizeze energia părinților activi (în care are parteneri firești pentru activitatea didactică) și să găsească modalități de a motiva părinții pasivi pentru a-i face mai activi. Deși este neplăcut să constatăm acest lucru, trebuie să știm că părinții pasivi nu se vor transforma niciodată în părinți activi. Ceea ce putem face este să sprijinim motivarea lor pentru a le optimiza gradul de activism.

Un părinte pasiv, absent din viața copilului său, poate să producă deficiențe în dezvoltarea copilului (chiar dacă părintele nu este absent fizic, el poate să arate o neimplicare emoțională - prin lipsa unei susțineri, a suportului și a controlului). De multe ori, faptul că există prea puțin (sau deloc) control din partea părintelui este perceput de către copil ca fiind în legătură cu lipsa sau diminuarea dragostei parentale.

Părinții care dau dovadă de puțină implicare în evoluția copilului tind să eșueze pentru că produc - printre altele - o stimă de sine scăzută la acesta. Cealaltă extremă presupune controlul: copilul nu mai este lăsat să se descurce singur, părintele este cel care veghează (de la un nivel mai relaxat până la niveluri foarte stricte). Este vorba despre părinți super-protectori, care își controlează permanent copiii, care fac alegeri în locul acestora, care nu îi lasă să-și trăiască singuri viața, să aibă propriile greșeli. Deoarece echilibrul este destul de greu de atins, părinții tind să se situeze ori într-o extremă, ori în alta.

Și lipsa controlului, și monitorizarea excesivă pot să conducă la același rezultat pentru copil: lipsa încrederii în sine, anxietate, dezinteres față de evenimentele importante din propria viaț. Toate aceste aspecte sunt foarte importante pentru profesor, deoarece succesul sau insuccesul școlar depinde în mare măsură de ele. Echilibrul este întotdeauna important, dar pentru a-l obține - de multe ori - părintele poate să aibă nevoie de ajutorul calificat al profesorului.

Profesorul trebuie să colaboreze cu părintele pentru a echilibra nevoia de afecțiune pe care copilul o manifestă și pentru a compensa elementele care devin deficiente. O discuție cu părintele este importantă și trebuie să fie focalizată pe toate aspectele care țin de dezvoltarea copilului (nu doar pe rezultatele școlare, ci și pe evoluția pe termen lung).

Părinții trebuie încurajați și abilitați să preia o parte tot mai însemnată a responsabilităților care privesc decizia prin consultarea, administrarea, constituirea unui lobby omogen pe lângă terțe persoane pentru interesele școlii și ale beneficiarilor săi.

Școala este un loc de întâlnire nu numai al profesorilor cu elevii, al ideilor cu metoda și creativitatea, ci și al părinților cu un context educativ nou. Prezența părinților în activitățile școlii este de natură să prezinte copilului imaginea consistentă a colaborării între adulții semnificativi din viața sa, precum și să dea substanță cadrului nonformal de educație permanentă. Inițiative precum accesarea de fonduri extrabugetare, democratizarea și profesionalizarea managementului, responsabilizarea elevilor pentru propria formare, implicarea părinților și a agenților comunitari în educație devin comportamente organizaționale de bază.

Efectele parteneriatului cu părinții sunt de natura performanțelor școlare crescute, a accesului deschis spre tehnologia informației și a comunicării, a frecvenței și a punctualității îmbunătățite, a violenței reduse în rândul copiilor, a dezvoltării personale a adulților implicați. un parteneriat eficient nu se construiește pe loc; este nevoie de timp pentru câștigarea încrederii, intercunoașterii potențialului, definirea scopurilor comune și activarea concertată a resurselor.

Elevul are de-a face zilnic cu două figuri de autoritate ale adultului: părintele și profesorul. Dacă acestea se află în discordanță, elevul va avea dificultăți în a se adapta la fiecare dintre ele. De aceea profesorul trebuie să aibă o bună cunoaștere a stilurilor parentale și a influențelor culturale și să încerce prin discuții cu părinții, dar și prin modularea personalității proprii, să ofere un echilibru și să-i faciliteze elevului o adaptare ușoară între planul educațional al familiei și cel al școlii.

COLABORAREA ȘCOALĂ-FAMILIE

Prof. Ștefania-Mariana DUMITRAȘCU

Școala Gimnazială MOGOȘANI

În mod tradițional, părinții pe care îi numim "implicați" sunt cei care participă la întâlnirile de la școală, se oferă să preia diferite sarcini în activitățile extrașcolare, îi însoțesc pe copii în deplasările cu grupul-clasă și/ sau se află tot timpul în apropierea profesorului. Deseori, în practica relațiilor cotidiene, contribuția cea mai importantă care se așteaptă de la părinți în regim stabil și diferențiat este implicarea acasă, ca mod de cultivare la copil a unei atitudini conștiente față de învățătură. Ca și în alte demersuri educative, consecvența și creativitatea profesorilor sunt esențiale în eforul de îmbunătățire și armonizare a comportamentului elevilor și părinților cu intențiile declarate ale școlii.

Pe de altă parte, părinții "neimplicați" pot fi "dificili" prin atitudinea defensivă și retragerea sprijinului pe care odată l-au oferit școlii. Profesorul este răspunzător ca, în momentele de scurtcircuitare a relației cu părinții, să deceleze condiționările acestui fapt și să ia măsuri pentru depășirea contradicțiilor și fluidizarea comunicării. Dacă de la bun început părinții au avut o poziție de expectativă și non-intervenție, este semn fie că mesajul transmis de profesor nu a fost din cele motivante și clare, fie că grupul de părinți se confruntă cu situații socio-economice de cumpănă în care școala nu reprezintă o prioritate.

În cazul distorsiunilor de relaționare dintre profesori și părinți, următoarele aspecte pot fi analizate:

• Percepția părinților despre școală (publicații, inițiative recente care zdruncină imaginea școlii, percepția sensibil mai bună despre școala unde învață copiii decât despre școala la nivel național sau despre percepția adulților care nu au copii la școală).
• Centrarea familiei fir pe copil (în cazul familiilor din clasa mijlocie), fie pe adult (în cazul familiilor sărace, din nevoia primară de asigurare a condițiilor de supraviețuire și orientare secundară spre educație).
• Experiențele negative ale părinților în raport cu școala, fie că nu s-au străduit destul ca elevi, fie că școala nu a avut un discurs potrivit tipului lor de personalitate.
• Caracterul formal al întânirilor dintre profesori, marcat de lipsa interacțiunii, de criticism, de chestiuni administrative și nu de metodologia învățării.
• Înțelegerea diferită a implicării părinților în viața școlii, în funcție de bazele culturale ale etniei.
• Modalitățile de exprimare a nemulțumirii de către părinți și profesori.

Beneficiile implicării părinților asupra evoluției generale a copilului sunt vizibile în:

• Aspirația spre un nivel academic superior, respectiv note mai mari / calificative mai bune, înscrierea la cursuri opționale, urmărirea de scopuri pe termen lung, participarea la activități extracurriculare în sprijinul învățării școlare;
• Tendința de evitare a comportamentelor negative: consum de medicamente, fuga de acasă, cedarea la presiunea anturajului, implicarea în acte infracționale, provocarea unor incidente în clasă;
• Rată de participare mai mare în activități comunitare: cluburi, sport, muzică, biserică, voluntariat.

Relațiile de colaborare dintre profesori și părinți întăresc identitatea școlii și sporesc prestigiul instituțional și personal al celor implicați, dau un sens de utilitate timpului petrecut împreună și deschid perspectiva unor preocupări informale cu valore formativă. Ambele părți au de câștigat dacă sunt vizile în comunitate, în special dacă își atrag colaborarea altor parteneri de tip asociații profesionale, organizații nonguvernamentale, celebrități locale etc.

Continuitatea și consecvența părinților și profesorilor în ceea ce privește programul de studiu și regimul de comportament al copilului acasă și la școală sunt variabile de impact în educație. În acest sens, este recomandat ca așteptările, solicitările, recompensele și sancțiunile să se desfășoare potrivit unui continuum logic, anunțat și motivat.

Profesorul trebuie să aibă o viziune și un plan operațional în ceea ce privește implicarea părinților pe durata întregului an. Comunicarea școală-familie nu este de natură a fi lăsată pe seama întâlnirilor întâmplătoare sau conversațiilor sporadice.

Implicarea părinților ca direcție distinctă a politicii școlii are efect pe trei paliere diferite ale relației cu comunitatea:

• Sporirea interacțiunilor părinte-copil, acasă, în termeni superiori de durată, calitate, nivel;
• (auto)recunoașterea abilităților părinților de a acorda ajutor competent în educație;
• Îmbunătățirea atitudinii și a performanței elevilor.

Este necesar ca echipa de conducere a școlii aibă o preocupare constantă pentru elaborarea și actualizarea unui plan de marketing care să evidențieze rolul școlii în dezvoltarea academică, socială, emoțională, estetică, fizică a elevilor. Pentru afirmarea școlii și construirea unei identități proprii onorabile, imaginea instituțională este importantă, completată de rezultatele cuantificabile (număr de absolvenți, performanțe, integrare în muncă sau în alte structuri de învățământ) și de elemente persistente ale culturii organizaționale ce țin de mituri, eroi, simboluri, modele comportamentale, ritualuri și ceremonii. Mesajul transmis comunității trebuie să fie consistent, să provină din mai multe surse și să exprime specificul unității respective în peisajul educativ local.

Pentru evidențierea activității școlii în comunitate, propunem câteva idei:

• crearea în școală a unei atmosfere primitoare și expresive: plasarea la intrare în școală a produselor realizate de către elevi, a anunțurilor despre evenimente viitoare etc;
• proiectarea de către părinți a materiale de prezentare a școlii: identificarea punctelor comune, a informațiilor esențiale și a așteptărilor părinților;
• afirmarea performanțelor elevilor în comunitate;
• monitorizarea gradului de apreciere a statutului de membru al comunității școlare;
• organizarea întâlnirilor de intercunoaștere pentru părinții elevilor din clasa a V-a cu învățători, profesori, elevi mai mari;
• oferirea de programe pentru adulți în timpul anului școlar, în colaborare cu centrele locale de informare;
• implicarea elevilor în proiectele de comunitate;
• oferirea de informații despre înscrierea sau transferarea elevilor;
• realizarea unui film de prezentare a școlii;
• stabilirea contactelor cu mass-media locală;
• editarea revistei școlii.

Încercați să faceți din întâlnirile cu părinții evenimente plăcute, productive, în care să transmiteți mesajul și să primiți feedbackul dorit de la părinți, să luați decizii prin consultare și să creați punți de interes spre întâlnirile viitoare.

PARTERENIATUL ȘCOALĂ-FAMILIE ȘI EFECTELE LUI ASUPRA ELEVULUI

Prof. Dumitru Mihaela Florentina

Școala Profesională Specială-Balș

Şcoala şi familia trebuie să găsească făgaşul colaborării autentice bazată pe încredere, respect reciproc, pe iubirea faţă de copil, să facă loc unei relaţii deschise, permeabile, favorizante schimbului şi comunicării de idei.

Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenţa materială, cât şi un climat familial, afectiv şi moral.

Acasă trebuie să creeze un mediu de încredere, echilibrat, în care copilul să se manifeste neîngrădit, iar în relaţia cu şcoala pot colabora cu alţi membrii ai comunităţii şcolare pentru a crea un climat care sprijină învăţarea, atât în şcoală cât şi în afara ei.

Educaţia nu este un proces de care este responsabilă în mod exclusiv şcoala, dar nici părinţii; este un proces al cărui succes depinde de colaborarea dintre cele două părţi implicate.

Reacţia scolii ca instituţie de educaţie, formare si orientare, la mobilitatea socială și economică, trebuie să fie de adaptare a conţinutului, structurii și funcţiilor sale, de creare de premize favorabile pentru elevi, care să le permită integrarea socială rapidă, flexibilitatea, iniţiativa și rezolvarea de probleme, diminuarea imprevizibilului.

Şcoala trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru valorizarea maximă a fiecărui individ printr-o raţionala stimulare intelectuală a elevilor, a aptitudinilor și a trăsăturilor lor de personalitate.

Şcolile care duc la bun sfârşit mult mai eficient această responsabilitate se consideră pe ele însele și elevii lor ca parte a sistemului social ce include familiile și comunităţile. Când şcolile, familiile și comunităţile lucrează împreuna ca parteneri, beneficiari sunt elevii.

Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi pregătirea părinţilor pentru toate problemele ce le comportă această acţiune. În ceea ce priveşte relaţia şcoală-familie se impun deschideri oferite părinţilor privind aspectele şcolare, psihopedagogice, pe lângă aspectele medicale, juridice etc.

O bună colaborare între familie și scoală se poate realiza prin parteneriate. Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes la şcoală și, mai târziu, în viață.

Atunci când părinţii, elevii și ceilalţi membri ai comunității se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţială în organizarea școlii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sunt de mult considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor publice.

Parteneriatele dintre școli, familii și comunitate pot ajuta profesorii în munca lor; perfecţiona abilităţile şcolare ale elevilor; îmbunătăţi programele de studiu și climatul şcolar; îmbunătăţi abilităţile educaţionale ale părinţilor; dezvoltă abilităţile de lideri ale părinţilor;

Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această acţiune.

Dacă până în prezent acest parteneriat şcoală-familie a fost dezvoltat unilateral, fiind de multe ori considerat "responsabilitatea şcolii", acest lucru trebuie să se schimbe pe viitor. O educaţie de calitate se realizează atunci când, la procesul de formare a micilor şcolari participă în mod armonios toţi factorii educaţionali. Relaţia de colaborare permanentă cu familia este una dintre condiţiile esenţiale care asigură succesul şcolar.

Copilul trăieşte un sentiment de mândrie atunci când părinţii săi se implică în activităţile şcolii sau îi sprijină în realizarea sarcinilor de învăţare. În mod sigur aceste fapte au ecouri pozitive în formarea personalităţii copilului, în conştiinţa lui. Ca urmare îşi va respecta mai mult părinţii, va învăţa să aprecieze munca celorlalţi, îi va fi asigurat succesul şcolar. Dăruirea, tinereţea, experienţa, profesionalismul, puterea, curajul, interesul, dedicarea, perseverenţa, implicarea, sensibilitatea sunt câteva din calităţile şi în acelaşi timp valorile unui mare pedagog care, prin implicarea eficientă a părinţilor în dezvoltarea intelectuală a copiilor, asigură o educaţie de calitate.

BIBLIOGRAFIE

Stăiculescu Camelia-,,Managementul parteneriatului şcoală-familie", Ed.ASE,Bucureşti, 2007

Adele Faber, Elaine Mazlish-,,Comunicarea eficientă cu copiii-acasă şi la şcoală"- editura Curtea veche, Bucureşti,2010

ASIGURAREA CALITĂŢII ÎN EDUCAŢIA TIMPURIE ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

Prof. Fănică Daniel

Şcoala Gimnazială Cândeşti

Loc. Cândeşti, jud. Buzău

Asigurarea calității presupune la nivel de instituție de învățământ, în conformitate cu prevederile legale, trei mari procese: evaluarea internă a calității, evaluarea externă a calității și îmbunătățirea calității.

Evaluarea internă

Evaluarea internă este realizată de Comisia pentru Evaluarea și Asigurarea Calității (CEAC), stabilită la nivelul fiecărei instituții de învățământ, pe baza standardelor naționale de calitate (standarde și standarde de referință) și a altor prevederi din legislația calității.

CEAC este compusă din reprezentanți ai personalului instituției de învățământ, un reprezentant al sindicatului, un reprezentant al elevilor, al părinților (pentru educația timpurie, învățământul primar și cel secundar) și reprezentanții altor actori esențiali, în funcție de nivelul de învățământ (reprezentanți ai autorităților locale, ai minorităților naționale, ai angajatorilor).

CEAC stabilește strategia și procedurile pentru îmbunătățirea calității, publică un raport anual de evaluare a calității educației în instituția de învățământ, propune conducerii școlii programe și măsuri pentru îmbunătățirea calității educației și cooperează cu toate părțile interesate în acest proces (profesori, elevi, părinți, personal didactic, consiliu local etc.).

Raportul de evaluare internă a calității educației se publică, anual, pe site-ul ARACIP urmând un format și având un conținut stabilit la nivel național.

Evaluarea externă

Evaluarea externă este realizată de ARACIP (pentru învățământul preuniversitar) și ARACIS (pentru învățământul superior), pe baza standardelor naționale de calitate și a procedurilor comune, care se aplică, nediscriminatoriu, instituțiilor publice și private de învățământ.

Îmbunătățirea calității

Îmbunătățirea calității educației semnifică evaluarea, analiza și acțiunea corectivă continuă din partea furnizorului de educație / instituției de învățământ, bazată pe selectarea și adoptarea celor mai potrivite proceduri, precum și pe alegerea și aplicarea standardelor de referință.

Rezultatele evaluărilor interne și externe sunt utilizate, în primul rând, de către managementul instituției de învățământ, pentru analiza calității activităților educaționale și administrative și pentru elaborarea deciziilor privind obiectivele dezvoltării instituționale. La nivelul instituției de învățământ raportul anual de evaluare internă a calității educației cuprinde propuneri de activități de îmbunătățire. De regulă, aceste propuneri sunt preluate în planurile de dezvoltare instituțională, prin acțiuni specifice de îmbunătățire.

La nivelul autorităților locale și la nivel central, rezultatele evaluărilor interne și externe sunt utilizate pentru deciziile referitoare la finanțarea instituțiilor de învățământ, pentru studii de diagnoză și prognoză, precum și pentru elaborarea rapoartelor anuale privind starea învățământului la nivelul județului și la nivel național.

Un rol important în îmbunătățirea calității, în învățământul preuniversitar, îl joacă inspectoratele școlare județene / al Municipiului București, care, conform legislației calității, au un rol esențial în monitorizarea și controlul calității, prin intermediul inspecției școlare, care poate avea obiective derivate din ariile de îmbunătățire scoase în evidență prin rapoartele de evaluare internă și evaluare externă.

La fel, Ministerul Educației, are, conform legii, un rol esențial în monitorizarea și controlul calității, fiind răspunzător și de controlul și implementarea măsurilor de asigurare și îmbunătățire a calității recomandate de ARACIP.

Elemente specifice ale sistemului de calitate în educația și îngrijirea timpurie a copilului

Recent (în 2019) educația timpurie a fost inclusă în sistemul de calitate aferent învățământului preuniversitar.

În sistemul de învățământ România, educația timpurie cuprinde învățământul preșcolar (oferit de grădinițe - care se adresează copiilor între 3 și 6 ani) și cel antepreșcolar (oferit de creșe - care se adresează copiilor sub 3 ani). În lipsa unui curriculum specific, până în 2019, sistemul de calitate aferent învățământului preuniversitar era aplicat doar pentru grădinițe, creșele fiind considerate, preponderent, instituții de ocrotire a copilului și mai puțin instituții de educație.

Începând cu 2019, odată cu adoptarea curriculumului specific pentru învățământul antepreșcolar, creșele au intrat sub acoperirea sistemului de calitate aferent învățământului pre-universitar, având aceleași obligații în privința respectării standardelor naționale și urmând același ciclu de viață în domeniul managementului calității - evaluare internă și evaluare externă (pentru autorizare de funcționare provizorie, acreditare și evaluare externă periodică).

În prezent, datorită faptului că legislația aferentă funcționării creșelor nu a fost modificată, instituțiile antepreșcolare de învățământ trebuie să îndeplinească, în continuare, și cerințele aferente, care țin de partea de îngrijire a copilului, elaborată la nivelul instituțiilor naționale responsabile cu protecția copilului și cu sănătatea publică.

CĂMINUL -LOCUL UNDE ÎNCEPE IUBIREA

Fețeanu Simona Emilia

Colegiul Tehnic "Costin D. Nenițescu" Pitești

Familia este locul din care începe povestea fiecăruia din noi, în care se țese treptat pânza pe care mai târziu, mai pricepuți sau stângaci fiecare dintre noi își pictează propria istorie. Familia este echivalentul iubirii și al căldurii, fiind inima oricărei societăți, un indicator al stării de bine al acesteia.

Impactul pe care familia îl are asupra copiilor este unul colosal, răspunderea educației și creșterii unui copil putând fi considerată fără exagerare o datorie sacră. Ea determină caracterul, trăsături psihice și morale ale copilului, influențându-i existența pe tot parcursul vieții.

Familia poate fi percepută ca un factor hotărâtor pentru fericirea noastră, căci este spațiul sigur în care descoperim că ne putem dezvălui adevăratele trăiri, că putem fi noi înșine fără a ne teme că vom fi judecați, în care sentimentele sunt cultivate cu grijă și respect.

Atmosfera sufletească resimțită în familie ne determină traiectoria, reflectându-se în fiecare aspect al vieții noastre. Familia constituie mediul în care copilul se naşte, trăieşte primii ani ai existenţei personale, se dezvoltă şi se formează pentru viaţă, păstrând o serie de trăsături, deprinderi și aptitudini pentru totdeauna. Ea reprezintă un prim instrument de reglare al interacţiunilor dintre copil şi mediul social, prima sită de cernere a unor principii, părinții încercând de fiecare dată să insufle copiilor lor cele mai înalte valori. Are rolul central de asigurare a condiţiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei care stau la baza construcției personalităţii individului. În structura caracterului nostru sunt asimilate diacronic elemente de ordin afectiv, motivațional, cognitiv și volitiv, iar primul profesor pe care îl avem este indubitabil familia.

Ea este mediul prielnic pentru naşterea, dezvoltarea şi desăvârşirea fiinţei umane, un proces complex desfășurat pe tot parcursul vieții. În organizarea proprie, ea oferă garanţii de moralitate, este prima şcoală care pregăteşte copilul pentru viaţa socială, deprinzându-l să-şi împlinească datoria, să-şi disciplineze voinţa, dându-i simţul ierarhiei şi ordinii. De modul în care se achită de aceste obligații depinde cursul vieții sale, rezultatele observându-se pe mai multe planuri și în mod special în modul în care copilul se integrează ulterior în societate. Familia este un oficiu înalt al respectului, al demnităţii, al libertăţii interioare, punându-și pecetea asupra comportamentului copiilor și direcționându-i către o anumită conduită psiho-morală. Mediul familial oferă siguranţă, linişte, afecţiune, seninătate, care constituie o atmosferă prielnică pentru o dezvoltare normală şi echilibrată. Acesta ne ajută să relaționăm, să ne orientăm și adaptăm cu ușurință în societate, mediază între noi și mediu, iar în primii ani ai vieții și ne ajută să ne reglăm conduita, până la momentul în care suntem apți să realizăm aceste lucruri pe cont propriu.

Familia are şi o însemnată funcţie educativă, reprezentând prima instituţie de educaţie. Ea ne oferă lecții extraordinare de omenie, moralitate, dragoste necondiționată, dăruire, unitate. Înțelegerea corespunzătoare a acestui rol are un efect benefic în creșterea și educarea unui copil, părinții înțelegând pe deplin rolul extraordinar care le-a fost atribuit. Ei sunt cei care gravează în sufletul copiilor lor lecții pentru întreaga viața, creșterea unui copil fiind cea mai prețioasa lucrare pe care o poate face un om. Este o misiune înaltă și nobilă, un privilegiu care aduce bucurie sufletească, împlinire, dar și o enormă responsabilitate. Părinții care înțeleg acest lucru vor căuta cu seriozitate să dezvolte frumosul în sufletele copiilor lor, vor prețui ocaziile pe care le au de a petrece timp împreună, insuflându-le idealuri, caractere deosebite și dorința de a-și explora potențialul și a se perfecționa pe tot parcursul vieții.

Influența familiei trebuie să fie un sănătoasă, încurajatoare, plină de inspirație, iar căminul copilului să fie perceput de acesta ca o oază de liniște, de acceptare, iubire, adevăr și înțelepciune. Viața oricăruia dintre noi este o călătorie, pe parcursul căreia se vor întâlni dificultăți, impedimente, nedreptăți, căci fiecare drum are părțile sale întunecoase, la care copilul este expus treptat odată cu înaintarea sa în vârstă. El trebuie înarmat cu acele trăsături care vor face posibilă adaptarea lui la momentele dificile, dorința de a le surmonta, încrederea în sine că totul va fi bine și indiferent cât de fără speranța poate părea totul într-un anumit moment al vieții, există soluții, iar cei care ne scriu povestea suntem noi înșine. O viața plină de înțelegere, de compasiune, de empatie începe acasă.Viitorul societății depinde de copiii noștri, iar aceștia depind de modul în care îi pregătim pentru viață, de căminul în care cresc.

Bibliografie:

Bonchiș, E. (2004). Familia și rolul ei în educare copilului, Iași: Ed. Polirom.

Munteanu, A. (2006). Psihologia dezvoltării umane, Iași: Ed. Polirom.

ȘCOALA ȘI FAMILIA - PARTENERI PENTRU ASIGURAREA SUCCESULUI ȘCOLAR

Prof. Florea Mihaela-Maria,

Școala Gimnazială Solovăstru, jud. Mureș

"Educația este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ceea ce ai învățat în școală". (Albert Einstein)

Cu toții știm că educația începe încă din prima zi de viață a copilului și continuă pe tot parcursul vieții. Astfel, educația începe acasă, părinții având cel mai important rol în transmiterea ei și se continuă, se aprofundează de către cadrele didactice în domeniul educațional. O bună colaborare între familie și școală are ca scop dezvoltarea intelectuală, emoțională și socială a copiilor, în cele mai bune condiții. Uneori este dificil de păstrat o strânsă legătură cu familia, deoarece nu întotdeauna părinții sunt dispuși sau în caz contrar, profesorii nu sunt mereu deschiși la acest gen de activități. De asemenea, timpul reprezintă o mare piedică într-o astfel de colaborare, ținând cont că fiecare dintre participanți are un anumit program de lucru de la care nu se poate abate.

Familia și școala trebuie să împartă responsabilitățile în educarea copiilor, fiecare având un rol fundamental în dezvoltarea integrală a acestora. Dezvoltarea unui parteneriat între familie și școală are o importanță majoră. Scopul unui astfel de parteneriat este implicarea şi participarea reală a părinţilor în activităţile de la clasă şi la cele extracurriculare.

Cadrele didactice trebuie să colaboreze cu părinții, pentru ca efortul pe care îl realizează la clasă să continue și acasă. Pentru aceasta este nevoie de cunoașterea prealabilă a părinților de către învățător, a climatului familial. Într-o astfel de echipă constituită în jurul copilului, nimeni nu este mai presus, nimeni nu este mai bine pregătit şi fiecare are nevoie de celălalt. Părintele poate învăţa de la cadru didactic, dar şi acesta de la părinte sau ambii de la copil. Între părinți și cadre didactice trebuie să existe o relație de încredere și ajutor reciproc.

Participarea activă a părinţilor la activităţile din cadrul școlii creează copiilor sentimente de siguranţă, înţelegere, bucurie. Astfel de activităţi aduc bucurie în rândul copiilor şi adulţilor, dar şi plăcerea că au petrecut timp de calitate împreună. În cadrul unui parteneriat, în funcție de scopul urmărit şi modul concret de realizare, se pot desfășura diverse activități. În timpul ședințelor cu părinții sau a lectoratelor se pot viziona diverse materiale, pe baza cărora se pot face dezbateri pe anumite teme. De asemenea, organizarea unor expoziţii cu lucrări realizate de către copii, prin care părinţii au posibilitatea să-şi cunoască copilul din prisma rezultatelor muncii sale.

Participarea părinţilor la anumite activităţi demonstrative îi ajută să cunoască metodele şi procedeele folosite și îi îndrumă în lucrul cu copiii sau în rezolvarea temelor. Aceștia pot observa modul de comportare și socializare al copilului, precum şi gradul de implicare al elevului în cadrul activităţii. Alte activități extrașcolare mult așteptate de copii, sunt atelierele de lucru, organizate cu diferite ocazii, unde copiii împreună cu părinții și cadrul didactic desfășoară diverse activități: cântă, recită poezii, dansează, confecționează, gătesc, pe scurt, petrec timp prețios împreună.

De asemenea, excursiile, drumețiile sau serbările școlare sunt activități prin care putem păstra o strânsă legătura cu părinții, făcându-i parteneri activi în procesul de educare și formare al copiilor. Așadar, dacă reușim să implicăm familia, încă de la început, în programe educative, ea va percepe corect importanţa colaborării cu școala şi beneficiile acestei colaborări, iar implicarea sa în activitatea școlară va fi conștientă, interesantă şi reciproc avantajoasă. Astfel de activităţi pot îmbunătăţi considerabil legătura dintre şcoală și familie, iar părinţii vor avea un interes mai mare vizavi de școală. Copiii vor petrece timp de calitate cu părinții, iar aceștia își vor aminti cu drag și vor retrăi clipe frumoase din perioada copilăriei.

Activităţile extraşcolare, sunt atractive la orice vârstă și produc bucurie, stârnesc interes și facilitează acumularea de cunoştinţe, chiar dacă necesită timp, efort și implicare din partea partenerilor. Așadar, în procesul de educare al copilului este necesar să existe o strânsă colaborare între familie și școală, în vederea realizării unui climat propice absolut necesar elevului pentru o bună dezvoltare și formare armonioasă.

Bibliografie:

Cernea Maria (2000), Contribuţia activităţilor extracurriculare la optimizarea procesului de învăţământ, în " Învăţământul primar" nr. 1, Editura Discipol, Bucureşti

Crăciunescu Nedelea (2000), Forme de activităţi extracurriculare desfăşurate cu elevii ciclului primar, în ,,Învăţământul primar" nr. 2, 3, Editura Discipol, Bucureşti

Vrăşmaş Ecaterina Adina (2002), Consilierea şi educaţia părinţilor, Editura Aramis, Bucureşti

COMUNICARE EFICIENTĂ ÎN RELAȚIA PĂRINȚI-EDUCATOARE

Autori: Gáspár Timea Enikő,

Sala Anna Mária

G.P.P.Hófehérke, Sfântu Gheorghe

Chiar dacă părinții sunt persoanele care influențează covârșitor dezvoltarea copilului pe tot parcursul vieții, începând cu intrarea micuțului în colectivitate, el începe să fie influențat și educat și de către educatoare. Din acest motiv, relația dintre părinți și educatoare trebuie să fie una sinceră, deschisă și de colaborare, astfel încât copilul să fie cel care beneficiază. Părinţii şi educatoarele ar trebui sa fie coechipierii perfecţi în educarea copilului. Comunicarea rezolvă aproape orice fel de problemă. Este astfel evident că părinţii şi educatoarele împărtăşesc o responsabilitate uriaşă. Împreună oferă copiilor încă de mici dorinţa de a învăţa şi a munci din greu. O buna colaborare între ei este esenţială succesului, în scopul motivării copiilor pentru învăţare şi al creşterii interesului lor în această direcție.

În continuare vom prezenta câteva sfaturi bazate pe experiența noastră de mai mult de 20 de ani privind colaborarea benefică și eficientă între părinți și educatoare:

Părinţii:

• Să îşi pregătească copiii pentru grădiniţă. Să le-o prezinte ca fiind interesantă şi importantă şi să le precizeze faptul că se constituie în parteneri valoroşi.
• Să discute cu educatoarele copiilor lor. Să stabilească o relaţie adecvată cu ele. Să conştientizeze că fiecare are de învăţat de la celălalt.
• Să participe la evenimente din grădiniţă. Şedinţele cu educatoarele, evenimentele sportive şi jocurile în grădiniţă - toate le oferă şansa de a le cunoaşte pe educatoarele copilului lor. Mai mult de atât, copilul va fi foarte mândru când părinţii săi merg la grădiniţă.
• Să discute permanent cu copilul despre ce se întâmplă la grădiniţă. Să-i pună întrebări specifice, legate de activitatea din grupă, de educatoare şi de alte acţiuni suplimentare.
• Să creeze acasă un mediu bun de învăţare. Să sprijine învăţarea, prin desfăşurarea de activităţi zilnice cu copilul. Să citească cu el. Să-i limiteze accesul la TV, tabletă sau jocuri la calculator.
• Să ceară şi sfatul educatoarelor. Acestea ştiu multe despre dezvoltarea copilului şi îşi petrec mult timp cu el.
• Să le ofere informaţii utile educatoarelor. Schimbarea condiţiilor familiale, cum ar fi divorţul, boala părinţilor sau chiar moartea unui animal preferat pot determina tulburări de concentrare în învăţare. Să se ofere voluntari. Să ceară membrilor comunităţii să procedeze în mod similar.

Părinţii şi educatoarea, împreună:

• Să aibă expectaţii realiste de la copii şi să-i laude adesea.
• Să stabilească obiceiuri bune de învăţare. Să-i ajute pe copii să îşi planifice activităţile şi să le dezvolte interesul în diverse domenii
• Să se angajeze în discuţii unii cu alţii personal când există probleme, dar şi când apar aspecte bune.
• Să folosească emailul sau platformele online dedicate comunicării cu părinţii pentru a o facilita.
• Fiecare să încerce să ofere oportunităţi de învăţare. Să lucreze ca parteneri.

Educatoarea:

• Să menţină fluxul comunicaţional pozitiv. Să trimită însemnări părintelui, prin care acesta este înştiinţat în legătură cu activităţile grupei.
• Să înveţe despre cultura, viaţa, locul de muncă al celor din familii, pentru a realiza impactul tuturor acestora asupra copiilor. Să fie receptivi la alţi membri ai familiei sau prieteni apropiaţi ai acestora, care sunt interesaţi de educaţia copiilor.
• Să explice clar politica de stabilire a regulilor clasei.
• Să descrie părinţilor modul în care vor fi împlinite obiectivele educative propuse.
• Să spună fiecărui părinte ceva special despre copilul său, astfel încât acesta să înțeleagă motivele pentru care profesorul crede ca cel mic va avea succes.
• Să caute seminarii de dezvoltare profesională sau literatură despre modul în care pot fi contactaţi părinţii. Să ceară directorului sau Consiliului grădiniţei să furnizeze instruire iniţială în domeniul implicării părinţilor în şcoală, precum şi cea referitoare la rolurile educatorilor.
• Să-i ajute pe părinţi să înţeleagă importanţa sprijinului lor. Să mulţumească acestora pentru implicare şi să explice care vor fi avantajele acţiunilor lor pentru copil şi pentru grădiniţă.

O legătură deosebită între educatoare şi părinţi va duce la o relaţie deosebită între copii şi educatoare.Un părinte se poate considera împlinit atunci când împreună cu grădiniţa reuşesc să educe copilul astfel încât el să aprecieze munca, să fie util în societate.

Bibliografie : gradinitadaniela.ro

paradisulprichindeilor.ro

ȘCOALA ȘI FAMILIA
- FACTORI DE EDUCAȚIE PERMANENȚI PENTRU INTEGRAREA COPILULUI ÎN SOCIETATE

Prof. Chirteș Codruța

Colegiul Economic "Transilvania" Tg. Mureș

Motto:"Fără şcoală să nu aştepte nimeni nici părinţi buni, nici fii buni, nici slujbaşi buni, nici cetăţeni buni şi, prin urmare, nici stat bine organizat, bine cârmuit şi păstorit."

Ion Heliade Rădulescu

Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral estetic, ş.a.. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale fiind cea care ar trebui să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi gândirea copiilor. Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare. Părinţii trebuie să asigure copilului cele necesare studiului, trebuie să-şi ajute copilul la învăţătură. Atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să ajungă să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.

Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de unele lucruri încredinţate. Toate acestea reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii "a avea cei 7 ani de-acasă". Din cele 24 de ore ale unei zile, elevul este la şcoală 5 - 6 ore, de restul timpului fiind responsabilă familia elevului.

Cea mai mare dorinţă a tuturor copiilor este de a li se da atenţie, de a desfăşura activităţi împreună cu părinţii. În acelaşi timp, pentru majoritatea părinţilor, a ajunge să-i înţeleagă pe copii, reprezintă o lucrare de o viaţă întreagă, pentru că fiecare copil este diferit în modul lui unic. Dezvoltarea personalităţii copilului şi a formării lui în conformitate cu idealul social şi cel personal este influenţată de diferenţele de ordin economic, social, cultural, care există în familii. Familia, însă în ciuda acestor diferenţe, prezintă anumite însuşiri comune. Condiţiile de viaţă ale copilului sunt influenţate de comportamentul părinţilor. Familia trebuie să aibă disciplina ei.

Educatia elevilor în scoala nu are sorți de izbandă fără o colaborare strânsă cu familia, considerată dintotdeauna celula de baza a societații și "un soi de personalitate colectivă" de a cărei armonie generală depinde dezvoltarea personalităţii copilului. Cu părere de rău se constată în ultima vreme o depărtare a familiei de şcoală, o scădere a interesului părinţilor pentru rezultatele şcolare.

Părinţii sunt ingrijoraţi de viitorul copiilor dar, în acelaşi timp nu mai au răbdare să le acorde atenţie. Şcoala trebuie să convingă familia, ca ea să devină un participant activ în procesul de instruire-educare. Influenţele pe care familia le exercită asupra copilului sunt directe sau indirecte, determinând în mare măsură dezvoltarea personalității acestuia. Modelul moral-civic propus de scoală (un comportament civilizat, demn, tolerant, bazat pe cinste, corectitudine, prietenie) găsește un răspuns pozitiv în familiile unde aceste valori sunt puse la loc de cinste.
Așadar e o sarcină a școlii să identifice situaţiile problema din familiile copiilor, să dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de colaborare şcoală-familie este determinantă în educarea copiilor. Educaţia în familie devine astfel un proces de pregătire pentru viaţă, prin întampinarea şi rezolvarea problemelor de viaţă.

În concluzie, trebuie spus că cei doi factori educativi, familia şi şcoala, trebuie să aibă acelaşi scop - formarea personalităţii umane integrale şi armonioase. Până la cuprinderea într-o unitate de învăţământ, rolul primordial în educaţie îl are familia. Odată cu înscrierea într-o unitate de învăţământ ponderea se schimbă, rolul mai mare îl are şcoala, dar nici acţiunea educativă a familiei nu este de neglijat.

Căile perfectei colaborări constau, în primul rând, în cunoaşterea permanentă, de către şcoală şi familie, a problemelor ridicate de educarea copilului. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale.
Bibliografie

1.Şerbănescu, D. - Exemplul în educaţia copiilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967;
2. Stoian, M. - Abecedarul părinţilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972;

PARENTS AND TEACHERS - A TEAM

Profesor Tocilianu Diana - Laura

Școala Gimnazială nr.7, Galați

Școala Gimnazială "Constantin Gh. Marinescu", Galați

Nowadays everybody is reflecting on what is truly important in life and all they have to be grateful for. The most important thing for a parent is to see his child happy and healthy. For this thing to happen the child needs a healthy environment both at school and at home.

There are people who believe that family has the most important role in achieving success because of their unwavering belief in their children's abilities, perhaps because they pushed them beyond what they believed they were capable of or perhaps because they supported their children to take part in different activities that they were not interested in. But this would not contribute to an individual success if there had not been for the teachers' support.

Moreover, there are families who do not know how to support their children maybe perhaps they do not have enough time to spend with them due to the fact that they are supposed to work in order to gain money to offer their children everything they ask for. Therefore, we as educators can help these families develop the skills needed to support their children in school and beyond.

Furthermore, communication is very important in order to offer the best to the child. Parents should talk to the class teacher whenever he feels like there is a problem with his child, thus both teachers and parents should collaborate to see what is best for the student. One way of achieving this is when students are involved into projects because they usually feel appreciated and this may lead to growing their self-esteem.

In addition, parents are said to play a vital role in school life because a tight collaboration between the teachers and the parents may keep the child focused on what is supposed to be done for school such as homework or projects which may contribute to children being successful or they may discover their skills in different domains that they have not been interested in so far. Moreover, becoming a successful teenager depends on the amount of time parents spend with their own children which should be quality time, on the activities that they agree to do together such as reading before going to bed, or telling jokes, going for a walk in the park or painting together. Children are often asked by their parents how the day at school was not being interested in their feelings which does not mean that parents offer their children affection or support, on the contrary this may lead to frustration and sadness.

As a result, parents cannot overcome this problem on their own, therefore the teacher's role is expected in order to make parental expectations clear. The teacher may offer them defined, actionable opportunities to participate in the activities the children are involved and communicate their expectations of the child's behavior and level of understanding. Though a teacher is not endowed with any real power to influence parents in the home, they may suggest that parents should convey the ideal environment for their children such as lots of bedtime reading, homework checks and talking about school. Some parents just do not know how to manage the time, and it is a teacher's duty to make sure they do.

In conclusion, we may say that both parents and teachers contribute to strengthen the children's education. They should act as a team because neither of them would succeed if they do not cooperate, therefore success may not be achieved and this situation might have negative consequences for a child who may feel disappointed, pessimist and discouraged to continue studying. Each of them has strengths and weaknesses, but neither of them can succeed in achieving success by themselves. Respect must be the basis of this relationship.

Webliography:

https://theparentcue.org/why-parents-should-team-up-with-teachers/

https://www.edutopia.org/blog/academic-parent-teacher-teams-anne-obrien

https://www.ukessays.com/essays/education/the-role-of-parents-in-school-education-essay.php

https://www.savethechildren.org.uk/what-we-do/uk-work/in-schools/fast

https://www.studentachievement.org/blog/9-beliefs-and-attitudes-that-foster-collaborative-family-school-partnerships/

NECESITATEA INTERENŢIEI TIMPURII ÎN CAZUL COPIILOR CU C.E.S

Prof. Înv. Preş. Gîrgă Laura Ionela,

Grădiniţa P.P. N.r. 25

Cercetările cantitative şi calitative efectuate pe parcursul unor perioade îndelungate în

ţările occidentale au demonstrat eficienţa intervenţiei timpurii din diferite puncte de vedere:

stimularea dezvoltării psihice şi fizice a copilului, în sensul scăderii nevoii încadrării copiilor în instituţii speciale de reabilitare mai târziu pe parcursul vieţii şi recuperării dizabilităţilor cu etiologie pre-, peri- sau postnatale la scurt timp după naştere; îmbunătăţirea funcţionării familiei (în situaţiile în care s-a realizat în colaborare cu aceasta); beneficii pe termen lung pentru societate; prevenirea apariţiei unor deficienţe din cauza carenţelor mediului în cazul copiilor veniţi din medii defavorizate (Beirne-Smith, Ittenbach şi Patton, 2002).

Identificarea precoce a nevoilor speciale ale copilului determină prevenirea tulburării asociate. După Bricker şi Cripe (1992, apud Beirne-Smith, Ittenbach şi Patton, 2002), justitificarea utilităţii serviciilor de intervenţie timpurie este bazată pe următoarele considere de natură teoretică: copiii cu dizabilităţi au nevoie de experienţe timpurii mai bogate şi/sau diferite de cele ale copiilor fără dizabilităţi; programele formale şi angajarea unor profesionişti sunt necesare pentru furnizarea experienţelor timpurii care compensează dizabilităţile copiilor; progresele copiilor care participă la programe de intervenţie timpurie sunt

net superioare celor ale copiilor care nu participă.

Intervenţia educativă timpurie pentru copiii cu dizabilităţi vizuale, a cărei eficienţă a fost testată în cadrul proiectului Bielefeld, a fost realizată individualizat, centrarea fiind pe familie (Preda, 1999). Abilităţile spontane ale copilului, evaluate cu un test de dezvoltare, sunt utilizate pentru stimularea dezvoltării viitoare. Părinţii copiilor sunt informaţi în permanenţă de problemele de dezvoltare ale copiilor lor, iar exerciţiile din cadrul planului de intervenţie sunt realizate împreună cu aceştia.

Accentul este pus asupra îmbunătăţirii schimburilor şi interacţiunilor dintre familii, asupra oferirii ocaziei pentru părinţi de a compara dezvoltarea copilului lor cu cea a altor copii. Autorii au relevat efecte importante ale intervenţiei timpurii asupra stimulării dezvoltării copiilor nevăzători, rezultatele fiind diferite în funcţie de severitatea dizabilităţilor

şi asocierii cu alte dizabilităţi.

Intervenţia timpurie poate fi centrată fie numai asupra copilului, fie asupra copilului familiei acestuia şi poate fi realizată în centre specializate, la domiciliul copilului, în cadrul

spitalelor sau în mai multe dintre aceste medii. Serviciile oferite sunt diverse, de la screening în cadrul spitalelor până la servicii de diagnostic şi programe de intervenţie complexă.

Intervenţia timpurie are impact semnificativ asupra familiei sugarului şi copilului mic cu risc, dat fiind faptul că familia copilului cu nevoi speciale experimentează sentimente

complexe, adeseori negative, ca dezamăgire, frustrare, neajutorare, grefate pe izolarea socială, stres major, care interferează cu dezvoltarea familiei şi a copilului. Prin intervenţia timpurie în cadrul familiei, atitudinea familiei faţă de copil şi a fiecărui părinte faţă de sine poate fi îmbunătăţită, părinţii primesc informaţii şi îşi dezvoltă abilităţi de relaţionare şi abordare a ispilului şi problemelor acestuia.

De asemenea, părinţii copiilor de această vârstă fără probleme severe pot primi sprijin pentru asigurarea unui mediu suportiv, securizant şi stimulativ, propice dezvoltării copilului. În acest mod, se evită de multe ori achiziţia unor tulburări de dezvoltare a copilului, care adeseori determină imposibilitatea copilului de a fi încadrat în mediul preşcolar şi, ulterior, şcolar de masă şi orientarea lui spre învăţământul special. În consecinţă, dependenţa copilului şi familiei de instituţiile sociale scade, ceea ce aduce beneficii economice la nivelul societăţii.

Pe termen lung, intervenţia timpurie este eficientă din punct de vedere economic. În principiu, în condiţiile existente la noi în ţară, costurile se reduc adeseori în investiţii în resurse umane, dat fiind faptul că există prea puţine astfel de proiecte de intervenţie timpurie.

Pe de altă parte, costurile legate de dotarea unor cabinete pot fi acoperite prin realizarea de proiecte de finanţare.

Cercetările longitudinale efectuate în alte state au evidenţiat scăderea costurilor şi investiţiilor realizate în educaţia copiilor cu dizabilităţi datorate programelor de intervenţie timpurie aplicate. Costurile cele mai scăzute le-au avut programele începute cel mai timpuriu, chiar de la naştere (Wood, 1981). Studiile pe această temă au fost realizate în ţările occidentale începând aproximativ cu anii 1950, ca urmare a cercetărilor realizate de autori ca Stern, Spitz asupra copiilor foarte mici cu probleme.

Bibliografie:

1. Chelemen, I., (2006), Impactul psiho-social asupra familiei ca urmare a

dizabilității copilului, Editura Universității din Oradea, Oradea

2. Craşovan, F., (1999), Psihologie teoretică generală, Editura Mirton, Timişoara.

3. Luterman, D. (2004). "Counseling families of children with hearing loss and

special needs&quot;. The Volta Review, 104(4), pp. 215-220.

4. Pera, A., (2017), Psihologia şi logica educaţiei, Editura Universitară, Bucureşti.

IMPLICAREA FAMILIEI ÎN ACTIVITATEA EDUCAȚIONALĂ A COPILULUI

Prof. înv. Preșcolar GLODEAN IULIA

Școala Gimnazială Valea Vișeului

Grădinița cu PN Bistra, Maramureș

Părinții sunt cei mai importanți în universul copilului, ei au puterea să influențeze, să motiveze copilul și să-l conducă spre succes. Deosebit de important este ca familia să dea dovadă de respect față de învățare și de școală ca instituție. Pe lângă aceasta, părinții trebuie să se focalizeze pe aspecte esențiale privind motivația, deoarece este indispensabilă în procesul de învățare, se construiește în timp, presupune răbdare.

Părinților le revine sarcina de a se interesa zilnic de activitatea școlară a copilului comunicând în primul rând cu el. Ei pot observa dacă școlarul este motivat sau demotivat în îndeplinirea sarcinilor de învățare, respectiv efectuarea temelor pentru acasă. Prin discuții, cu mult tact și răbdare, se pot găsi acele argumente care să-l facă pe școlar să depășească stările de demotivare, să găsească resursele necesare îndeplinirii obligațiilor școlare, înțelegând importanța acestora.

Văzând că familia îi este alături și că este susținut moral, elevul va reacționa pozitiv dorind să nu dezamăgească și să evolueze.

Familia trebuie să țină cont de următoarele aspecte în motivarea școlarului:

• Să îndrume copilul să-și propună obiective proprii de realizat.
• Să-l ajute să aibă un program organizat.
• Să îl încurajeze pe copil la fiecare pas.
• Să ia în considerare faptul că în timp se produc progresele.
• Să sublinieze utilitatea, caracterul aplicativ al cunoștințelor dobândite în școală pentru viața de zi cu zi.
• Să convingă copilul să se implice în construirea și alegerea traseului educațional.

Orice copil trebuie stimulat să devină implicat în propria sa formare, să i se asigure spațiul unde să își dezvolte personalitatea, să i se dea șansa să progreseze.

În familie copilul trebuie să respecte un program stabilit riguros cu activități, reguli, responsabilități Bineînțeles că nu toți copiii sunt la fel de dotați din punct de vedere intelectual, însă fiecare trebuie motivat după potențialul de care dispune. La fiecare se pot înregistra progrese trebuind valorificate aptitudinile, preferințele pentru un anumit gen de activitate (unii preferă sportul, alții muzica sau pictura), deoarece performanțe se pot realiza în toate domeniile.

Participarea activă a elevului în toate acțiunile ce se întreprind pentru educația lui îl determină să fie responsabil și direct implicat în propria lui formare.

Părinții înșiși sunt adeseori presați de problemele cotidiene și poate uneori nu se adresează în cel mai potrivit mod copilului ori nu dau destulă importanță problemelor lui. Situațiile acestea afectează școlarul, așa că părintele trebuie să caute să inspire entuziasm, energie pozitivă, încredere în depășirea obstacolelor ce se ivesc.

Introducerea ideii că performanțele deosebite se obțin cu un efort susținut constant de o motivație intensă este utilă și pentru motivarea copilului. Văzând că părinții depun eforturi zi de zi și acasă și la serviciu, copilul ar trebui să înțeleagă că fără muncă nu se poate ajunge la rezultate bune.

Aș vrea să menționez câteva beneficii ale implicării părinților pentru ridicarea randamentului școlar al copiilor din clasele primare:

• Părinții pot ajuta copiii să-și gestioneze eficient timpul ca sarcinile școlare să fie efectuate
• Susțin activitățile începute la școală continuându-le și acasă cu copilul
• Școlarii obțin note mai bune și au mai puține probleme de comportament
• Copilul este orientat mai bine spre rezultate bune
• Părinții îl sfătuiesc să socializeze cu colegii care apreciază valoarea performanței

Pentru părinți e necesar să știe că laudele lor, mulțumirea sufletească, recompensele oferite copilului pentru rezultate bune la învățătură au un impact pozitiv spre deosebire de pedepse care erodează motivația, inhibă școlarul. Adoptarea unei atitudini pozitive a părinților, aprecierea școlii ca instituție de instruire și educație vor contribui la formarea și dezvoltarea personalității în ansamblu a elevului.

Bibliografie
1. Bernard, Michel E. DA, POȚI! pentru părinți: Cum să creșteți performanțele copilului la școală, Editura RTS. Cluj-Napoca, (2013)..

2. Buzdugan, T. (2007). Psihologia pe înțelesul tuturor. Editura Didactică și Pedagogică. București.

ŞCOALĂ-FAMILIE. UN PARTENERIAT REAL ÎN BENEFICIUL COPILULUI

Profesor GOGOI DANIELA IULIANA

Liceul Tehnologic "Anghel Saligny" Roșiorii de Vede

Multă vreme s-a considerat că şcoala joacă rolul central şi că forme diferite de acţiuni organizate ar putea înlocui familia, care de multe ori nu are aspiraţiile sau resursele culturale pentru ceea ce propune societatea. În rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare şi învăţare, şcoala dezvoltă o serie de structuri de sprijin în favoarea copilului şi a familiei. În acelaşi timp este nevoie de activităţi de susţinere în afara clasei şi de activităţi de sprijin atât a copilului aflat în situaţii dificile sau de risc, cât şi a familiei şi a cadrelor didactice.

Crearea unor parteneriate cu familia este un proces care necesita coalizarea energiilor și unirea efortului tuturor partenerilor și care trebuie considerat un element legitim al procesului educativ, element care influentează dezvoltarea și activitatea de învățare a elevilor. Parteneriatele cu familia ating un maxim de eficiență și contribuie la obținerea unor beneficii pe termen lung atunci când sunt comprehensive și bine planificate.

Părinţii sunt primii profesori ai copilului, ei începând educarea lui în mediul familial. Împreună cu părinţii, şcoala îşi are rolul bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului. În acest context, educarea părinţilor după principii ştiinţifice de psihopedagogie devine o necesitate.

Copilul din ziua de azi simte nevoia de adulţi disponibili pentru a-i respecta ritmul de viaţă, de adulţi care să participe la jocurile sale şi care să-i transmită zilei de mâine un om care nu poate proveni dintr-un sistem de învățământ clasic şi dintr-o familie care nu-şi asumă toate rolurile. Informarea şi formarea părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune, ca fiecare părinte să cunoască: obligaţiile legale privind educaţia copilului, importanţa atitudinii lui pentru reuşita şcolară a copilului, metodele de colaborare cu şcoala. În acest scop este necesar un dialog între profesori şi părinţi; profesorii trebuie să primească o pregătire în materie de relaţie cu părinţii iar competenţa lor în această materie trebuie considerată ca o aptitudine profesională; părinţii trebuie să fie pregătiţi pentru a juca rolul lor educativ în cooperare cu profesorii; şcolile trebuie să asigure părinţilor asistenţa necesară.

Cooperarea profesor-părinte în beneficiul elevului vine în completarea participării părinţilor la gestiunea şcolii. Ca responsabili legali ai educaţiei copiilor lor ei au responsabilitatea de a influenţa natura acestei educaţii; modelele participative pot ajuta la coordonarea eforturilor educative şi la orientarea adaptării şcolii la schimbările din societate; influenţarea pe plan local asupra rezolvării problemelor şi luării deciziilor. Cu alte cuvinte participarea poate stimula iniţiativele si inovaţiile.

Şcolaritatea este o etapă importantă, dificilă, cu implicaţii profunde în evoluţia copilului. Acest moment îi prinde nepregătiţi pe marea majoritate a părinţilor iar comportamentul familiei intervine astfel de cele mai multe ori într-un mod apăsător, ceea ce poate să conducă pe o cale greşită dezvoltarea intelectuală şi emoţională a acestuia. Toţi adulţii care fac parte din viaţa unui copil (părinte, bunic, profesor) ar trebui să înţeleagă că acesta aşteaptă de la ei să-şi amintească şi să înţeleagă că au fost cândva de vârsta lui.

Pentru ca un copil să aibă succes în şcoală şi mai apoi pe parcursul vieţii, specialiştii spun că există şapte elemente cheie:

• Încrederea - sentimentul de siguranţă, certitudinea că se poate bizui pe ajutorul celor din jur în demersul său spre cunoaştere şi devenire;
• Curiozitatea - dorinţa de a cunoaşte ceva nou;
• Intenţia - pornirea interioară, conştientă,însoţită de dorinţa de a înfăptui ceea ce îţi propui;
• Controlul de sine - capacitatea de control asupra faptelor proprii;
• Raportarea - dorinţa şi capacitatea de a se alătura unui grup, de a participa la activitatea acelui grup încercând să se facă înţeles şi să-i înţeleagă pe ceilalţi;
• Comunicarea - capacitatea şi dorinţa de a transmite şi a face cunoscute celorlalţi, propriile idei şi sentimente;
• Cooperarea - capacitatea de a lucra împreună cu cineva în scopul realizării unui obiectiv comun.

Dacă un copil dobândeşte pe timpul şcolarităţii aceste calităţi, depinde de părinţii şi educatorii lui care au o mare responsabilitate în formarea unitară a personalităţii lui.

Organizaţia şcolară trebuie să-şi deschidă porţile pentru ca familia să cunoască şi să participe la activităţile ce se desfăşoară în incinta şi în exteriorul şcolii dar organizate de aceasta. Cadrele didactice trebuie să iniţieze activităţi care să ofere familiei oportunităţi de a participa alături de copil, de a cunoaşte copilul în situaţii diverse, de a se bucura alături şi cu copilul de realizările lui, de a lucra împreună părinte-copil la diferite proiecte. Este o oportunitate pentru părinţi de a cunoaşte propriul copil în alte situaţii decât cele de acasă, de a cunoaşte grupul din care face parte copilul, de a se simţi bine alături de propriul copil, de a înţelege mai bine caracteristicile vârstei fiului/fiicei, de a relaţiona cu ceilalţi părinţi din grup şi de a găsi puncte comune, de a relaţiona cu profesorii care însoţesc copiii. Este o ocazie de a cunoaşte viaţa şcolii.

Pentru majoritatea dintre noi, sărbătorile de iarnă reprezintă o perioadă a bucuriei, a revederii celor dragi și a întoarcerii către cele sfinte. Un motiv în plus pentru care ne place această perioadă a anului îl reprezintă mulțimea de tradiții de Crăciun din România, care dau Sărbătorii Nașterii Domnului un farmec aparte. Sărbătoarea Crăciunului este şi sărbătoarea colindelor străbune care ne îndeamnă să păstrăm credinţa părinţilor, moşilor şi strămoşilor noştri. Colindele ne aduc în suflet frumuseţea copilăriei, cu toate sentimentele trăite atunci, când noi eram colindătorii. Prin colinde se îmbogăţeşte orizontul spiritual al copiilor, se dezvoltă gândirea, capacitatea de memorare, se dezvoltă ritmul şi auzul muzical, se adâncesc sentimentele de preţuire pentru datinile româneşti. Colindele nasc în sufletele curate ale copiilor nespusă iubire pentru Fiul lui Dumnezeu, având un rol important în formarea lor religioasă.

În fiecare an, de Crăciun organizez cu elevii mei, o serbare închinată nașterii Mântuitorului.

Cântecul, dansul, recitarea de poezii sau interpretarea unor piese de teatru reprezintă câteva dintre formele de manifestare prin care copilul îşi satisface nevoia de afirmare de joc, căpătând încredere în propriul potenţial artistic şi cognitiv. De aceea o sărbătoare şcolară reprezintă un mijloc eficient de educare , de influenţare formativă a elevilor, de sudare a colectivului, de asigurare a unor contexte educaţionale în care relaţionările se produc în condiţii inedite, de încurajare a talentului, de dezvoltare a aptitudinilor şi de stimulare a elevilor timizi sau mai puţin talentaţi. Este foarte indicat ca pe parcursul serbării să iniţiem momente interactive părinţi-copii :jocuri, scenete, recitare, dansuri populare, cântece pe care părinţii fie le cunosc, fie le învaţă împreună cu copiii. Toate acestea contribuie la sudarea relaţiilor dintre copii şi părinţi, atmosfera să fie mai caldă, de sărbătoare a tuturor vârstelor.

Prin unirea forțelor părinților, rudelor, copiilor, am reușit realizarea unui decor deosebit în sala amfiteatru a școlii noastre și a unor costume deosebite. Copiii au învățat foarte repede rolurile și au intrat atât de natural în atmosfera sărbătorilor, încât la final cadrele didactice, conducerea școlii și părinții care au asistat la spectacol, au fost foarte încântați.

La finalul, copiii i-au colindat pe directori, profesori, părinți, iar aceștia i-au răsplătit cu covrigi, ca în fiecare an. Conform tradiției copiii au primit câte un globuleț, pe care l-au atârnat în pomul de iarnă împodobit în holul școlii.

Serbările copiilor încântă şi impresionează prin farmecul şi prospeţimea lor, prin inocenţa şi candoarea protagoniştilor, prin neîntrecuta spontaneitate şi sinceritate, prin ingeniozitatea, naturaleţea şi firescul comportamentului lor scenic.

Unreal PARTENERIAT între ŞCOALĂ şi FAMILIE nu este cel înscris pe o coală de hârtie semnat de părinte şi director, este relaţia activă, de implicare şi de o parte şi de cealaltă, este bucuria şi tristeţea, este succesul şi eşecul, este zbaterea şi rezultatul din care beneficiarul este COPILUL.

COPILUL - o taină pe care întâi trebuie să ne dorim să o descifrăm şi apoi să lucrăm neîntrerupt pentru asta, părinţi şi profesori. Trebuie să-l înţelegem, ca apoi să se înţeleagă pe sine şi lumea în care trăieşte.

Bibliografie:

· Agabrian, Mircea, Scoala, familia, comunitatea, Institutul European, Iasi, 2006.

· Baban, Adriana, "Consiliere educationala", Editura Psinet, Cluj-Napoca, 2003.

· Pescaru, Băran, Adina, "Parteneriat în educaţie",Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004

COLABORAREA FAMILIE - ŞCOALĂ

PENTRU ASIGURAREA REUŞITEI ŞCOLARE

Prof. înv.primar Grecu Niculina

Prof.înv.preşcolar Vîlceanu Maria Cosmina

Şcoala Gimn.Nr.1 Văgiuleşti

Jud.Gorj

Motto:

" Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă voi reuşii sau voi eşua în viaţă! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume!"

Din Child's Appeal

Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special pentru a sigura reuşita şcolară.

Fără sprijinul activ al părinţilor, şcoala nu poate realiza obiectivele educaţionale stabilite, oricât de competenţi ar fi educatorii.

Părinţii trebuie să cunoască, să devină conştienţi de influenţa pe care o exercită prezenţa lor în viaţa copilului, să fie convinşi că educaţia dată copilului, pentru societatea actuală este diferită de cele precedente, că societatea actuală va fi diferită de cea actuală, iar copilul trebuie pregătit corespunzător.

Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţia pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la comunitate.

Aspiraţiile, rezultatele şi sprijinul social şi familial constituie trei aspecte ale unei interacţiuni dinamice între copilul individual şi cercul său imediat.

Implicarea părinţilor joacă un rol semnificativ în cadrul intervenţiei şcolare.

Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi.

Mediul familial este primul mediu educativ şi socializator pe care îl cunoaşte copilul şi a cărui influenţă îi marchează esenţial dezvoltarea ca individ. Legătura copilului cu familia este extrem de puternică şi de neînlocuit.

Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte despre cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament, elevul le datorează educaţiei primite în familie. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral estetic, ş.a.. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale (despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiectelor casnice), familia este cea care ar trebuie să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi gândirea copiilor. Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare. Părinţii trebuie să asigure copilului cele necesare studiului, trebuie să-şi ajute copilul la învăţătură. Acest ajutor trebuie însă limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să se efectueze tema copilului. Cu timpul părinţii se vor limita la controlarea temei de acasă şi a carnetului de note. Deci, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să ajungă să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.

Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de unele lucruri încredinţate. Toate acestea reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii "a avea cei şapte ani de-acasă". Un elev fără "cei şapte ani de acasă" va crea mereu probleme chiar şi ca viitor adult. Aici trebuie reamintit că, în general, elevii nu primesc în cadrul şcolii nici un exemplu sau sfat negativ, toate acestea influenţându-l în afara şcolii. Din cele 24 de ore ale unei zile, elevul este la şcoală 5 - 6 ore, de restul timpului fiind responsabilă familia elevului. Uneori părinţii uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece şi unii şi alţii nu doresc decât dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia. A fi părinte este ceva înnăscut, acest sentiment aflându-se în noi în stare latentă. Se întâmplă totuşi ca ceea ce consideră părinţii a fi o măsură corectă pentru copilul lor într-o anumită situaţie, să nu fie tocmai ceea ce are nevoie copilul în acel moment. De aici apar conflictele, rupturile dintre membrii familiei, renunţarea la intervenţii din partea părinţilor care sunt depăşiţi de situaţie.

Una dintre cele mai importante preocupări ale familiei şi un punct comun pe care îl are aceasta cu şcoala este orientarea şcolară şi profesională. Cei mai mulţi părinţi sunt bine intenţionaţi în alegerea unei şcoli sau unei profesii pentru fiul sau fiica lor. Dar, de multe ori, buna intenţie şi buna credinţă sunt tocmai sursele greşelilor lor deoarece acestea nu ţin loc de competenţă şi de pricepere. Greşelile părinţilor decurg uneori şi din prea marea dragoste pe care o poartă copiilor.

De aceea între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare care se poate realiza prin vizite reciproce, şedinţe şi lectorate cu părinţii.

Un parteneriat familie-şcoală este relaţia cea mai profitabilă pentru toţi cei ce participă la acest demers. Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul nostru şi şcolarul nostru.

Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special pentru acest lucru.

Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om.

Şcoala a rămas punctul de pornire al orientării şcolare şi profesionale prin acţiuni de informare asupra posibilităţilor de continuare a studiilor, de detectare a intereselor profesionale şi a aptitudinilor, de discutare a criteriilor după care elevii îşi decid viitorul şi ponderii de implicare a părinţilor în alegerea şcolii şi a profesiei pe care copiii lor o vor urma, dacă profesia aleasă este cea dorită de copil şi dacă aceasta din urmă are disponibilităţi intelectuale.

BIBLIOGRAFIE :

• Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E.; Vlăsceanu, L., " Didactica", manual pentru clasa a X-a, şcoli normale, E.D.P., R.A., 1997;
• Kant, Im., Tratat de pedagogie. Iaşi, Editura Agora, 1992.
• Nica, I, Ţopa, L., Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974;
• Nicola, I., " Pedagogie", E.D.P., R.A., Bucureşti, 1992;
• *** - " Tribuna învăţământului", 2000.
• Revista Învăţământului preşcolar, 3-4/ 2005.

FAMILIA ȘI ROLUL EI ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII COPILULUI PREȘCOLAR

Prof.Guceanu Gabriela Ioana

Șc.Gim.,,Leon Dănăilă" Darabani

Perioada preşcolară sau vârsta de aur a copilăriei este vârsta unor achiziţii psiho-comportamentale fundamentale a căror calitate va influenţa în mare măsură nivelul de adaptare şi de integrare a copilului în fazele următoare ale evoluţiei şi dezvoltării lui. Vârsta preşcolară este o perioadă a descoperirii, copilul învaţă că există o lume interesantă dincolo de spaţiul casei şi doreşte să se implice în cunoaşterea ei.

Preşcolaritatea aduce schimbări importante atât în planul dezvoltării somatice, a celei psihice, cât şi în planul vieţii relaţionale. Apar diferenţe de solicitări faţă de cele ale mediului familial, din partea învăţământului preşcolar, diferenţe ce presupun noi conduite de adaptare, precum şi adâncirea contradicţiilor dintre solicitările externe şi posibilităţile interne ale copilului de a le satisface.

Dezvoltarea personalității copilului are loc în prezența și sub influența a trei mari grupe de factori determinanți , care se află într-o relație de interdependență și care, în proporții diferite, pun în valoare anumite aspecte ale personalității.

Cele trei grupe mari de factori sunt: ereditatea, mediul și educația. În actul de educare a copilului, familia a fost și este considerată ca factor prioritar și primordial deoarece în ordinea firească a lucrurilor, educația începe din familie.

Familia contribuie la satisfacerea trebuințelor copilului încă din primii ani de viață, oferindu-i modele de comportament, de comunicare, contribuind pregnant la socializarea copilului, la dezvoltarea conștiintei și a conduitelor morale. Relațiile copilului cu familia sunt de durată, consistente, fundamentate pe legături afective care au la bază căldura căminului și înțelegerea.

Familia are datoria de a facilita socializarea copilului și adaptarea acestuia la condițiile impuse de societate, fiind prima colectivitate umană caracteristică omului și absolut necesară devenirii umane.

Educația în familie pune bazele dezvoltării psihice a copilului, iar educația sa la nivel psihic trebuie să urmărească pas cu pas evoluția fizică, urmărindu-se concomitent educația intelectuală, morală în scopul formării caracterului. Cel mai important rol în evoluția psihică a copilului îl au exemplele pozitive din familie.

Primele impresii despre lume și viață, despre fenomene din natură și societate, copilul le primește din familie. Astfel, prin comunicarea continuă cu membrii familiei, el își însușește limbajul, care cu timpul devine un puternic instrument al dezvoltării sale psihice.

În familie copiii își însușesc primele cunoștințe, își formează primele reprezentări și dobândesc experiențe morale.

Familia îndeplineşte importante funcţiuni în procesul general al integrării copilului în mediul social, fapt care se reflectă asupra dezvoltării sale:

• creează o dependenţă absolută a copilului de membrii microgrupului familial: din punct de vedere fizic, psihic, material;
• datorită profunzimii relaţiilor de tip afectiv, impactul emoţional pe care îl exercită este maxim;
• familia oferă primele modele comportamentale, creează primele obişnuinţe şi deprinderi;
• familia creează o anumită matrice existenţială, un stil comportamental care se imprimă asupra întregii evoluţii a individului şi care va genera, de asemenea, rezistenţă la schimbările ulterioare care se impun;
• influenţa educativă pe care o exercită familia este implicită, face parte integrantă din viaţă.

Colaborarea grădiniţă-familie contribuie la constituirea unor relaţii pozitive între acestea, la o coerenţă a practicilor educaţionale şi a cerinţelor referitoare la copil. Astfel părinţii devin parteneri în educaţie deţinând informaţii despre scopul programului educativ la care participă copilul lor, care sunt obiectivele urmărite, cunosc progresele făcute de copil şi cum ar trebui sprijinit acesta şi acasă. Coerenţa şi continuitatea influenţelor educaţionale din grădiniţă şi de acasă asigură o dezvoltare cât mai sănătoasă a copilului.

Procesul educării morale a copilului este de lungă durată, deși începe încă din familie. Deprinderile de comportare civilizată, atitudinile copilului față de alții exprimă de fapt atmosfera morală în care el a fost crescut în familie, sfaturile și îndemnurile pe care le-a primit de la părinți.

În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politețea, cinstea, sinceritatea, decența în vorbire, ordinea, cumpătarea, grija față de lucrurile încredințate. În realizarea acestor sarcini părintele este un exemplu pentru copil. Părinții le spun copiilor ce e bine și ce e ră, ce e drept și ce e nedrept, ce e frumos și ce e urât în comportamente. Aceste noțiuni îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului său și a celor din jur. Tot în sens moral, familia îl îndrumă să fie sociabil, să fie un bun coleg și prieten. Familia contribuie și la educația estetică a copilului, părinții fiind cei care realizează contactul cu frumusețile naturii.

Având în vedere că anii copilăriei sunt și anii grădiniței, specificul muncii educative din grădiniță presupune și organizarea unor activități cu familia copiilor. Rolul familiei nu se poate rezuma la asigurarea condițiilor de viață pentru copil, la asigurarea supravegherii acestuia, ci trebuie vazută ca primul factor în educația și instrucția copilului și un continuator al cerințelor impuse de practica educațională instituționalizată.

În concluzie, familia are misiunea de a realiza o dezvoltare armonioasă a tuturor capacitaților fizice, mintale și afective ale copilului, trebuie să canalizeze interesul și înclinațiile și să-l ajute să-și formeze încetul cu încetul adevărata lui personalitate.

Bibliografie:

• Cucoş Constantin (coordonator), 2008"Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice" , editura Polirom;
• Ezechil Liliana, Păişi Lăzărescu Mihaela, 2002 "Laborator Preşcolar" -ghid metodologic- editura V&I Integral, Bucureşti;
• Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, 2008, "Ghid de bune practici pentru educaţia timpurie a copiilor între 3-6/7 ani";
• I. Mitrofan, N. Mitrofain, 1991, ,,Familia de la A la Z, Mic dicționar al vieții de familie", Editura Științifică, București.

COLABORAREA FAMILIE - ŞCOALĂ

Prof. înv. primar , Gutău Lăcrămioara

Şcoala Gimnazială Nr. 1 Văculeşti , judeţul Botoşani

Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special pentru a sigura reuşita şcolară.

Una dintre cele mai importante preocupări ale familiei şi un punct comun pe care îl are aceasta cu şcoala este orientarea şcolară şi profesională. Cei mai mulţi părinţi sunt bine intenţionaţi în alegerea unei şcoli sau unei profesii pentru fiul sau fiica lor. Dar, de multe ori, buna intenţie şi buna credinţă sunt tocmai sursele greşelilor lor deoarece acestea nu ţin loc de competenţă şi de pricepere. Greşelile părinţilor decurg uneori şi din prea marea dragoste pe care o poartă copiilor.

De aceea între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare care se poate realiza prin vizite reciproce, şedinţe şi lectorate cu părinţii.

Un parteneriat familie-şcoalăeste relaţia cea mai profitabilă pentru toţi cei ce participă la acest demers. Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul nostru şi şcolarul nostru.

Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la succes, ce îl interesează şi-l pasionează, iar părinţii vor cunoaşte în ce momente să-l susţină pe şcolar, în ce fel să-l motiveze şi să-l ajute.

Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special pentru acest lucru. Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om.

Şcoala a rămas punctul de pornire al orientării şcolare şi profesionale prin acţiuni de informare asupra posibilităţilor de continuare a studiilor, de detectare a intereselor profesionale şi a aptitudinilor, de discutare a criteriilor după care elevii îşi decid viitorul şi ponderii de implicare a părinţilor în alegerea şcolii şi a profesiei pe care copiii lor o vor urma, dacă profesia aleasă este cea dorită de copil şi dacă aceasta din urmă are disponibilităţi intelectuale.

Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activităţi ale şcolii cu aceasta (lectorate cu părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la domiciliul elevului, serbări şcolare). Părinţii trebuie să vadă în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta prin atitudinea nepărtinitoare pe care trebuie să o afişăm. Aşadar e o sarcină a şcolii să identifice situaţiile problemă din familiile copiilor, să dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de colaborare şcoală-familie este determinantă în educarea copiilor. Educaţia în familie devine astfel un proces de pregătire pentru viaţă, prin întâmpinarea şi rezolvarea problemelor de viaţă.

În concluzie, trebuie spus că cei doi factori educativi, familia şi şcoala, trebuie să aibă acelaşi scop - formarea personalităţii umane integrale şi armonioase.

BIBLIOGRAFIE :

• Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E.; Vlăsceanu, L., " Didactica", manual pentru clasa a X-a, şcoli normale, E.D.P., R.A., 1997;
• Nica, I, Ţopa, L., Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974;

ȘCOALA, FAMILIA ȘI BISERICA, FACTORII DECISIVI ÎN EDUCAȚIA ELEVILOR

Pr. Prof. Iftodi Marian-Liviu,

Școala Gimnazială Mihail Sadoveanu, Dumbrăvița,

Jud. Botoșani

A educa înseamnă a iubi. Copiii îşi petrec o mare parte din copilărie pe băncile şcolii. De aceea părinţii trebuie să fie la curent cu ceea ce se petrece la şcoală. Trebuie să se întâlnească cu profesorii, să meargă la întâlnirile părinţilor cu profesorii, să primească și să joace un rol esențial în buna educație a copiilor. Acesta este un alt mod de a crea legături între viaţa de acasă şi viaţa de la şcoală şi de a încerca depăşirea dublei vieţi a cărei experienţă o fac atât de mulţi dintre copii.

Pentru o bună educație a elevilor este necesară implicarea a trei factori esențiali și anume: Familia, Școala și Biserica.

Un rol enorm în educarea şi formarea tinerei generaţii îi revine şi Sfintei Biserici prin reprezentanţii ei, mulţi dascăli, fii ai săi sau slujitori ai sfintelor altare. Primele școli au fost înființate în tinda Biserici, preoții având un rol foarte important în educația morală cât și intelectuală a copiilor. La vremea sa Antin Ivireanu sublinia mai apăsat un lucru deja ştiut şi anume că responsabilitatea slujirii învăţătoreşti o au în primul rând episcopii şi preoţii, dar în sens larg, orice creştin ar trebui să se implice în acest proces, să fie un vestitor al cuvântului, pe care ascultându-1 de la cei care-1 predică în Biserică să îl transmită şi altora, fie prin viu-grai, fie fără propovăduire, adică prin puterea faptei. Marele slujitor al lui Dumnezeu a intuit necesitatea unei colaborării dintre Biserică şi Şcoală în procesul educativ, colaborare care n-a fost posibilă dintotdeauna.

Astăzi se poate spune fără nicio exagerare sau laudă de sine că Biserica a devenit cu adevărat parteneră a Şcolii. Putem da câteva exemple de bună practică a colaborării dintre Biserică şi Şcoală. Acest parteneriat are un rol important în educația tinerilor, chiar dacă din nefericire unele organizații politice luptă cu desăvârșire pentru a scoate predarea religiei din școlile din țară.

Sunt multe parohii în care preoţii au avut iniţiativa de a veni în sprijinul copiilor proveniţi, din medii defavorizate prin organizarea unor ore de meditaţii la toate clasele, cu precădere la disciplinele: română şi matematică.

Astfel, în spaţiile bisericii parohiale se dau meditaţii gratuite de către cadre didactice specializate, enoriaşi ai parohiilor respective. Tot în cadrul parteneriatelor Biserică-Şcoală - Comunitate locală, lucrarea educativ-creştină se concretizează şi prin organizarea unor concursuri de creaţie sau interpretare de poezie religioasă, cercuri de pictură pe sticlă, icoane, coruri de muzică religioasă formate în special din tineri. Se cuvine de asemenea să amintim că sub patronajul Bisericii au fost înfiinţate centre de ocrotire a mamei şi copilului, a celor abandonaţi sau a celor aflaţi în prag de delincvenţă juvenilă.

O altă problemă majoră ce pune în mare dificultate familia şi perturbă grav procesul de creştere şi educare a tinerei generaţii o constituie abandonul familiei din spirit de aventură sau din motive financiare, dar totuşi cel mai grav este divorţul părinţilor. Exodul unui părinte ori al ambilor spre ţări mai dezvoltate economic îşi pune iremediabil amprenta asupra personalităţii copiilor. Lăsaţi în grija bunicilor sau a rudelor mai apropiate copiii pot deveni extrem de vulnerabili la multele provocări ale societăţii. Fundamentându-şi învăţătura pe Sf. Scriptură, Biserica dezaprobă şi descurajează separarea sau despărţirea definitivă a părinţilor indiferent de motivaţii.

Se poate constata uşor că din cauza despărţirii părinţilor cel mai mult au de suferit copiii. Ei sunt vulnerabili la sentimente de nesiguranţă şi pierdere a respectului de sine, iar relaţiile cu prietenii şi colegii se răcesc aproape instantaneu fiindcă se simt stigmatizaţi, marginalizaţi, abandonaţi. Ba mai mult, unii nu numai că se simt stigmatizaţi dar chiar se consideră culpabili pentru despărţirea părinţilor. S-a constatat că în majoritatea cazurilor copiii proveniţi din familii dezorganizate sunt instabili emoţional, manifestă fobii şcolare, absenteism, tendinţă de abandon, lipsa motivaţiei pentru învăţare ceea ce duce la eşec şcolar. Unii cad pradă depresiei şi disperării şi îşi caută un refugiu în alcool, tutun sau în aşa numita moarte albă a drogurillor. în ultima vreme s-au înregistat alarmant de frecvente cazuri de suicid ori tentativă de suicid în rândul adolescenţilor şi preadolescenţilor.

Este nevoie de multă răbdare din partea părinților, să-I crească corect pe copii lor. După Sfântul Ioan Gură de Aur, părinte nu devine cineva numai aducând pe lume copii ci părinte adevărat este acela care-I educă și îi crește cum trebuie pe copii săi.

Viitorul societăţii constă în viitorul omenirii, în felul de a fi atât al individului în parte, cât şi al comunităţilor formate din aceştia. Familia este celula de bază a societăţii şi a lumii, atât caformatorcât şi subiect de formare. De formarea unitară şi în unitate depinde dăinuirea ei ca mică entitate duhovnicească şi de încadrarea ei în Biserică, pe calea mântuirii. Formarea şi creşterea familiei în duhul lui Dumnezeu şi integrarea acesteia în pelerinajul spre sfinţenie prin participarea efectivă şi afectivă la Tainele Bisericii îi dă acesteia consistenţă şi un adevărat rost, o poziţionează pe calea desăvârşirii şi îi dă o direcţie de urmat pentru dobândirea mântuirii.

Dacă copilul este educat de părinți încă de mic copil atunci speranța de a fi un bun creștin crește cu desăvârșire, mai ales în societatea modernă în care trăim acest lucru trebuie făcut foarte atent. Copii de astăzi, vor fi "adulții de mâine", generația ce va avea menirea de a duce mai departe moștenirea culturală și religioasă precum sunt valorile, tradițiile și credința în Dumnezeu. Evoluția societății depinde de felul în care creștem și educăm generațiile viitoare.

Bibliografie:

• Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997.
• Bonchiș, Elena, Familia și rolul ei în educarea copilului, ed. Polirom, Iași, 2011.
• Bulgaru, Pr. Prof. Costel, Sfânta Taină a cununiei, privire Liturgică, pastoral-misionară și canonică, ed. Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2011.
• Cucoș, Prof. Constantin, Educația religioasă, repere teoretice și metodice, ed. Polirom, Iași, 2009.
• Leb, Pr. prof. dr. Ioan Vasile, Provocările familiei pentru viitorul societății și al lumii, în "Familia în Societatea Contemporană", volum coordonat de Pr. prof. dr. Viorel Sava și Pr. lect. dr. Ilie Melniciuc-Puică, ed. Doxologia, Iași, 2011.
• Kozlov, Pr. Maxim, Familia-ultimul bastion, trad. de Eugeniu Rogoti, ed. Cartea Ortodoxă, București, 2011.
• Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, ed. Deisis, Sibiu, 2006.
• Teșu, Pr. prof. dr. Ioan C., Familia contemporană între ideal și criză, ed. Doxologia, Iași, 2011.
• Simeon Kraiopoulos, Arhim., Părinții și copii, trad. de Garoafa Coman, ed. Bizantină, București, 2005.

OPTIMIZAREA PARTENERIATULUI ȘCOALĂ- FAMILIE

Profesor psihopedagog Ion Diana Violeta-

Școala Gimnazială Specială nr. 8,

sector 1, București

Educaţia, definită în termeni foarte generali, este un proces al cărui scop esenţial este de a

uşura o anumită modificare de comportament. Părinţii sunt primii profesori ai copilului, ei începând educarea lui în mediul familial. De cele mai multe ori, comportamentul parental este inspirat din propria experienţă de viaţă a acestora, astfel perpetuând atât aspecte pozitive cât şi negative, pe parcursul mai multor generaţii. Împreună cu părinţii, şcoala îşi are rolul bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului. În acest context, educarea părinţilor după principii ştiinţifice de psihopedagogie devine o necesitate.

În calitate de membru în cadrul comisiei pentru activități extrașcolare din cadrul școlii am încercat o valorificare optimă a potenţialului educativ al activităţilor extraşcolare. Am luat în calcul și influența educaţiei informale , dar şi tendinţa multora de a plasa responsabilitatea, mai ales pentru influenţele nocive din zona informalului, altor factori situaţi, evident, în afara şcolii. Elevii devin din simple obiecte ale învățării, ce înmagazinează informații, subiecte active ale propriei lor formări. Acestora trebuie să li se adreseze cadrul didactic atunci când își proiectează activități extrașcolare. Responsabilitatea de manager al clasei implică mai multe roluri: de profesor, de părinte, de prieten. Este binecunoscută importanța educaţiei extraşcolare, deoarece ea completează activitatea şcolară şi educaţia familială.

Trezirea interesului pentru activitatea școlară este punctul de plecare pe tărâmul cunoaşterii şi

în acelaşi timp garanția succesului în activitatea didactică pentru fiecare cadru didactic. Adulţii uită de obicei acest lucru, de aceea nu le acordă la timp atenţia cuvenită, li se pare că este ori prea ușor, ori prea greu, și de cele mai multe ori lasă totul în seama școlii.

Una din ideile directoare ale învățământului modern o reprezintă ideea elevului activ,

organizator, cercetător, independent, participant conștient la propria dezvoltare. Ca activitate

intenţionată şi orientată, educaţia extraşcolară-nonformală permite adâncirea cunoştinţelor şi

dezvoltarea competenţelor din zonele de interes ale elevilor, cultivarea interesului şi dezvoltarea

înclinaţiilor şi talentelor acestora pentru anumite domenii. Ea permite folosirea eficientă şi plăcută a timpului liber al elevilor, dezvoltarea vieţii asociative, dezvoltarea capacităţilor de a lucra în grup şi de a coopera în rezolvarea unor sarcini complexe, dezvoltarea voinţei şi formarea trăsăturilor pozitive de caracter.

De aceea proiectarea unor activități în parteneriat cu părinții este deosebit de benefică.

În relaţia şcoală- familie pot apărea dificultăţi de ordin comportamental ( întâlnite atât la

părinţi, dar şi la cadrele didactice) sau de ordin material (se cere un surplus de efort din punct de

vedere material sau de timp). Aceste dificultăţi pot apărea din părerile diferite privind

responsabilitatea statului şi a familiei cu referire la educaţia copiilor, impactul familial asupra

rezultatelor şcolare ale copilului, participarea la gestionarea şi procesul decizional din şcoală, dar şi randamentul pedagogic al cadrelor didactice sau lipsa de timp a părinţilor.

Pentru a nu se ajunge la asemenea dificultăţi, este de preferat ca părinţii să ia legătura cu

şcoala nu doar atunci când sunt chemaţi la şedinţele cu părinţii sau atunci când copiii se confruntă cu anumite dificultăţi. Ei trebuie să participe la toate evenimentele importante ale şcolii (serbări, festivităţi, concursuri, spectacole, etc.), să uşureze misiunea educativă a şcolii prin continuarea educaţiei în cadrul familiei, dar şi să manifeste disponibilitate pentru participarea la cursuri cu caracter educativ realizate pentru părinţi.

Pentru a facilita comunicarea între şcoală şi familie, cadrul didactic poate să comunice cu

părinţii prin e-mail, în cazul în carea aceştia dispun de un calculator conectat la internet, să realizeze întâlniri după cursuri ori de câte ori se impune acest lucru, la o oră agreată de părinţi.

În concluzie, pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii şi, implicit, succesul în viaţă, e nevoie ca toţi factorii implicaţi în procesul educaţional să formeze o echipă în care fiecare ştie ce are de făcut şi îi acordă partenerului respectul şi încrederea cuvenită.

BIBLIOGRAFIE

• Cosmovici, A., Psihologie generală, Editura Polirom, Iaşi, 1996
• Vrăşmaş, E.A., Consilierea şi educaţia părinţilor, Editura Aramis, Bucureşti, 2002
• Vrăşmaş, T., Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis, Bucureşti, 2001

IMPORTANȚA ACTIVITĂȚILOR EDUCATIVE

ÎN PARTENERIAT CU PĂRINȚII

Prof. IONESCU GHEORGHE

Liceul Tehnologic "Anghel Saligny"

Roșiorii de Vede

Pentru reușita actului educațional, munca depusă de cadrele didactice trebuie continuată, susținută și întărită de familie.

Fiecare copil este unic, acest fapt fiind determinat de particularitățile individuale, precum și de influențele socioculturale ale comunității în care trăiește și se dezvoltă copilul. În realizarea unui parteneriat eficient grădiniță-familie este indicat ca educatoarea să implice familia în anumite activități instructiv-educative. Părinții trebuie sprijiniți să-și cunoască copiii, să le identifice nevoile și să sprijine dezvoltarea și creșterea lor armonioasă.

Relaţia dintre părinţi şi profesori implică ieşirea din frontierele şcolii şi determină o altă abordare a profesiei didactice. În pedagogia tradiţională această temă era tratată sub denumirea de "colaborarea dintre şcoală şi familie". Actualmente, dimensiunile acestei relaţii sunt mult mai cuprinzătoare datorită lărgirii conceptului de colaborare spre cel decomunicare prin cooperare şi, mai nou, prin conceptul de parteneriat care le cuprinde pe toate şi, în plus, exprimă şi o anumită abordare pozitivă şi democratică a relaţiilor educative.

Au fost identificate două dimensiuni principale ale implicării părinţilor în activitatea şcolară a copiilor:

• dimensiunea relaţiei părinte-copil, vizând controlul frecvenţei, al rezultatelor şcolare, al temelor, ajutorul acordat de părinţi în rezolvarea temelor şi, în general, în îndeplinirea sarcinilor şi suportul, respectiv susţinerea morală şi materială a activităţii şcolare acopilului;
• dimensiunea relaţiei familie-şcoală - care se referă, în principal, la alegerea filierei şi unităţii şcolare şi la contactele directe ale părinţilor cu reprezentanţii instituţiei şcolare, cadre didactice şi administratori.

Aceste contacte pot îmbrăca forma unor întâlniri colective desfăşurate în cadrul formal al negocierilor dintre administraţia şcolară şi asociaţiilor părinţilor, al reuniunilor de informare a părinţilor cu privire la conţinuturile şi metodele şcolare, orarelor, exigenţelor cadrelor didactice sau în cadrul informal al unor excursii, vizite, ieşiri ale elevilor la diferite activităţi sportive serbări,aniversări etc. Ele îmbracă, însă, şi forma unor întâlniri interindividuale, în cadrul formal al unor întâlniri programate la iniţiativa cadrului didactic sau a părintelui ori în cadrul informal al întâlnirilor, mai mult sau mai puţin întâmplătoare, la ieşirea din şcoală sau în diferita spaţii publice, al telefoanelor şi scrisorilor, al vizitelor la domiciliul elevilor.

Numeroase cercetări la nivel de învăţământ primar şi chiar secundar au pus în evidenţă aspectul determinant al calităţii interacţiunii dintre familie şi şcoală asupra educaţiei copiilor.

Această recunoaştere a importanţei părinţilor în favorizarea succesului şcolar al tinerilor a determinat autorităţile educative să susţină necesitatea întăririi legăturilor dintre părinţi şi şcoală.

Dealtfel, în contextul actual, aceste legături par a fi mai necesare ca niciodată. Într-adevăr, misiunea socială a şcolii depăşeşte tot mai mult simpla atingere a obiectivelor pedagogice ale curriculum-ului şcolar având în vedere şi faptul că mulţi părinţi sunt prea preocupaţi de problemele familiale, profesionale sau sociale pentru a putea urmări evoluţia copiilor lor sau coerenţa dintre educaţia pe care copilul o primeşte în familie şi cea şcolară.

Şcoala eficientă realizează un parteneriat cu elevul, prin valorizarea şi respectarea identităţii sale cu familia, prin recunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic şi cu toate resursele educative ale societăţii, pe care le identifică, le implică şi le foloseşte active.

Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune când este vorba de interesul copilului. Ea concepe cele două instituţii sociale exprimându-se în schimburi de opinii şi în discuţii, iar atunci când este vorba de decizii, păstrându-şi fiecare identitatea şi aportul specific.

Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activităţi ale şcolii cu aceasta (lectorate cu părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la domiciliul elevului, serbări şcolare). Părinţii trebuie să vadă în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta prin atitudinea nepărtinitoare pe care trebuie să o afişăm. Aşadar e o sarcină a şcolii să identifice situaţiile problemă din familiile copiilor, să dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de colaborare şcoală-familie este determinantă în educarea copiilor. Educaţia în familie devine astfel un proces de pregătire pentru viaţă, prin întâmpinarea şi rezolvarea problemelor de viaţă.

Din multitudinea și varietatea formelor de colaborare nemijlocită, serbarea este un prilej de bucurie, emoție, bună dispoziție pentru copii și părinți, dar și momentul în care copilul "se pune în valoare" folosindu-și imaginația, dicția, mimica, siguranța de sine, plăcerea de a apărea în fața publicului.

Serbările au un rol important în dezvoltarea și educarea copilului pe plan cognitiv, afectiv, moral, estetic, volitiv, fiind totodată un mijloc de socializare.

Pentru a avea o influență pozitivă asupra copilului, serbările trebuie să fie înțelese de acesta și să-l afecteze psihologic. Sensul unui spectacol va depinde de: calitatea lui, de folosirea adecvată a costumațiilor și decorurilor, de participarea afectivă a copilului.

Când bat la porțile sufletului Sfintele Sărbători, ne bucurăm împreună cu copiii de neasemuita frumusețe a datinilor strămoșești și scoatem din comoara inimii și din lada de zestre a neamului tezaurul folcloric românesc: cântecul, jocul și costumul popular specific sărbătorilor.

Pentru a realiza o serbare reușită, care să respecte tradițiile și obiceiurile de Crăciun este necesară o adaptare și prelucrare a repertoriului specific vârstei preșcolare ce cuprinde în forme tradiționale poezii și cântece specifice Crăciunului .

Costumele populare sunt pregătite pentru spectacolul mult așteptat. Atmosfera de sărbătoare din sala de festivități prin ornarea și decorarea cu elemente specifice sărbătorilor constituie un alt prilej de bucurie pentru copii. Ei descoperă și prețuiesc frumusețea obiceiurilor și tradițiilor de iarnă.

În atmosfera spirituală a Crăciunului, interpretarea unor dansuri populare dă posibilitatea de a cunoaște sufletul țăranului român, raritatea portului și cântecului popular.

Dansurile populare, prin frumusețea costumelor, a melodiilor sunt îndrăgite de copii și interpretate cu multă pasiune aproape la toate serbările.

Cântecele populare întâlnite la toate serbările antrenează, tonifică și energizează gândirea, memoria, atenția, imaginația, creativitatea, spiritul de disciplină, prietenia. Dacă jocul și cântecul nu sunt trăite, nu pot pune în rezonanță corzile sufletești ale ființei umane.

Când priviți o serbare cu obiceiuri străvechi ale românilor, cu cântece și dansuri populare, gândiți-vă că priviți un moment, oglinda si sufletul acestui popor care a considerat păstrarea tradiției o datorie și o onoare.

În concluzie, trebuie spus că cei doi factori educativi, familia şi şcoala, trebuie să aibă acelaşi scop - formarea personalităţii umane integrale şi armonioase.

A fi părinte este, astăzi, o "profesie" care trebuie învăţată ca oricare alta.

Bibliografie:

· Baban, Adriana, "Consiliere educationala", Editura Psinet, Cluj-Napoca, 2003.

· Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan, Negreţ Dobridor Ioan, "Prelegeri pedagogice", Editura Polirom, Iaşi, 2001

· Pescaru, Băran, Adina, "Parteneriat în educaţie",Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004

· Agabrian, Mircea, Scoala, familia, comunitatea, Institutul European, Iasi, 2006.

· Nicola, Ioan, "Tratat de pedagogie şcolară", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000.

PARTENERIATUL ȘCOALĂ - FAMILIE

Prof. înv.primar, ISAILĂ NATALIA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,SIMION BĂRNUȚIU"TIUR-BLAJ

Familia reprezintă primul grup în care copilul se naşte. Aici începe educaţia şi tot aici el învaţă primele reguli pentru a putea socializa. Familia îi oferă copilului modelul de comportament necesar integrării în societate.

Grădiniţa şi apoi şcoala au un rol foarte important în preluarea unor sarcini din familie pentru formarea unor competenţe de socializare, relaţionare, comunicare, precum şi formarea deprinderilor de manifestare socio-afective în diverse situaţii.

Dascălul care reuşeşte să-şi adapteze conţinuturile în funcţie de cerinţele elevilor, să creeze un climat socio-afectiv prielnic pentru dezvoltarea armonioasă a elevilor, să stabilească cu părinţii elevilor adevărate relaţii de cooperare, implicându-i pe aceştia în viaţa şcolii, acel dascăl este unul adevărat.

Din dorinţa de a valorifica cât mai mult resursele elevilor săi, dascălul implică familiile acestora în activităţi cât mai variate, urmărind ca această colaborare să aducă beneficii elevilor. Parteneriatul dintre şcoală şi familie trebuie să fie activ, să se bazeze pe transparenţă şi corectitudine, pe o comunicare eficientă.

La începutul şi la sfârşitul unui ciclu de învăţământ, dascălul preocupat de buna dezvoltare a copilului, împreună cu familia stabilesc o punte de legătură, un parteneriat care să cuprindă o serie de activităţi de cunoaştere a copilului şi a celor doi parteneri, părinţii şi educatorul. Cunoscând nevoile copiilor, educatoarea împreună cu viitoarea învăţătoare a copiilor din grupa mare a grădiniţei implementează o serie de activităţi .

În foarte multe cazuri, datorită nevoilor materiale părinţii sunt nevoiţi să petreacă un timp relativ foarte scurt în familie, fie că au un serviciu la care trebuie să nu renunţe şi care le răpeşte un număr mare de ore din zi, fie sunt nevoiţi să plece în străinătate pentru a lucra ca să le asigure necesarul în ceea ce priveşte traiul zilnic. În aceste cazuri copiii sunt supravegheaţi de bunici sau alte rude apropiate, iar sarcina formării acestora va fi preluată de aceste persoane.

În cazul copiilor care provin din medii dezavantajate, importanţa şcolii şi a educaţiei este majoră. De aceea se doreşte şi o educare a părinţilor care fac parte din această categorie ei fiind fie absolvenţi a patru sau opt clase, fie nu au frecventat şcoala.

De multe ori părinţii vin să prezinte educatorilor problemele pe care le întâmpină în educarea copiilor şi cer ajutor acestora în rezolvarea diferitelor situaţii prezentate.

Întâlnirile cu părinţii sub forma şedinţelor, a lectoratelor pe teme cum ar fi: Părintele, prietenul copilului, Reguli şi limite în comportamentul copiilor, Tipuri de copii- tipuri de părinţi, Şcoala- a doua casă, Învăţătorul facilitator sau alte tipuri de activităţi cum ar fi prezentări,studii de caz, jocuri de rol, discuţii individuale, fac ca fiecare partener în educaţie să observe, să-şi clarifice anumite temeri şi să cunoască mai bine mediul în care trăieşte copilul.

Eficienta colaborare în cadrul acestui parteneriat este accentuată în unele şcoli de existenţa mediatorului şcolar care are ca principală responsabilitate a sprijini şi a încuraja participarea tuturor elevilor la şcoală, precum şi de a încuraja implicarea părinţilor în educarea elevilor, în viaţa şcolii. Mediatorul şcolar reprezintă o punte între şcoală, familie şi comunitate, un sprijin pentru fiecare beneficiar al acestui parteneriat, o formă de consiliere şi îndrumare, un punct de informare în armonizarea acestei legături, precum şi omul comunicativ şi cel mai bun negociator.

Unitatea care are în rândul beneficiarilor direcți ai educației grupuri vulnerabile și care a constituit un grup țintă în cadrul proiectului PHARE ,, Acces la educație pentru grupuri dezavantajate" derulând activități în cadrul acestui proiect identifică ca și nevoie a școlii existența unui mediator școlar. Identificarea acestuia este responsabilitatea Consiliului de Administrație al școlii și a Comitetului de Părinți. Angajarea acestuia se face prin Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională și cu avizul inspectoratului județean.

Datorită rolului important pe care îl îndeplinește mediatorul școlar, unitatea școlară care beneficiază de acesta înregistrează o creștere a frecvenței la școală a elevilor, o mai mare implicare a părinților în toate tipurile de activități organizate de școală.

Pentru educatori atragerea în mediul şcolar a părinţilor şi discutarea tuturor situaţiilor duce la stabilirea unor relaţii de colaborare, implicare, cunoaştere a copilului şi a mediului din care provine. Cunoaşterea reciprocă prin astfel de activităţi aduce avantaje copilului, fiecare partener al educaţiei primind un feedback şi încredere în celălalt.

Bibliografie:

• Iosifescu, S., Management educaţional pentru instituţii de învăţământ, Editura ISE-MEC, Bucureşti, 2001
• Manole, L., Absenteismul și abandonul școlar în mediul rural, Editura Agata, Botoșani, 2012

3. Petrovan, R., Ş., Parteneriate educaţionale de la teorie la practică, Editura Aeternitas, Alba Iulia, 2011

COLABORAREA FAMILIE - ŞCOALĂ

PENTRU ASIGURAREA REUŞITEI ŞCOLARE

Prof. Kui Anișoara

Școala Gimnazială Vânători,

Structura Crivești, Jud. Iași

Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special pentru a sigura reuşita şcolară. Fără sprijinul activ al părinţilor, şcoala nu poate realiza obiectivele educaţionale stabilite, oricât de competenţi ar fi educatorii. Părinţii trebuie să cunoască, să devină conştienţi de influenţa pe care o exercită prezenţa lor în viaţa copilului, să fie convinşi că educaţia dată copilului, pentru societatea actuală este diferită de cele precedente, că societatea actuală va fi diferită de cea actuală, iar copilul trebuie pregătit corespunzător.

Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţia pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la comunitate. Aspiraţiile, rezultatele şi sprijinul social şi familial constituie trei aspecte ale unei interacţiuni dinamice între copilul individual şi cercul său imediat.

Implicarea părinţilor joacă un rol semnificativ în cadrul intervenţiei şcolare. Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi. Mediul familial este primul mediu educativ şi socializator pe care îl cunoaşte copilul şi a cărui influenţă îi marchează esenţial dezvoltarea ca individ. Legătura copilului cu familia este extrem de puternică şi de neînlocuit.

Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte despre cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament, elevul le datorează educaţiei primite în familie. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral estetic, ş.a.. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale (despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiectelor casnice), familia este cea care ar trebuie să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi gândirea copiilor. Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare. Părinţii trebuie să asigure copilului cele necesare studiului, trebuie să-şi ajute copilul la învăţătură. Acest ajutor trebuie însă limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să se efectueze tema copilului. Cu timpul părinţii se vor limita la controlarea temei de acasă şi a carnetului de note. Deci, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să ajungă să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.

Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de unele lucruri încredinţate. Toate acestea reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii "a avea cei şapte ani de-acasă". Un elev fără "cei şapte ani de acasă" va crea mereu probleme chiar şi ca viitor adult. Aici trebuie reamintit că, în general, elevii nu primesc în cadrul şcolii nici un exemplu sau sfat negativ, toate acestea influenţându-l în afara şcolii. Din cele 24 de ore ale unei zile, elevul este la şcoală 5 - 6 ore, de restul timpului fiind responsabilă familia elevului. Uneori părinţii uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece şi unii şi alţii nu doresc decât dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia. A fi părinte este ceva înnăscut, acest sentiment aflându-se în noi în stare latentă. Se întâmplă totuşi ca ceea ce consideră părinţii a fi o măsură corectă pentru copilul lor într-o anumită situaţie, să nu fie tocmai ceea ce are nevoie copilul în acel moment. Una dintre cele mai importante preocupări ale familiei şi un punct comun pe care îl are aceasta cu şcoala este orientarea şcolară şi profesională. Cei mai mulţi părinţi sunt bine intenţionaţi în alegerea unei şcoli sau unei profesii pentru fiul sau fiica lor. Dar, de multe ori, buna intenţie şi buna credinţă sunt tocmai sursele greşelilor lor deoarece acestea nu ţin loc de competenţă şi de pricepere. Greşelile părinţilor decurg uneori şi din prea marea dragoste pe care o poartă copiilor.

Un parteneriat familie-şcoalăeste relaţia cea mai profitabilă pentru toţi cei ce participă la acest demers. Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul nostru şi şcolarul nostru.

Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la succes, ce îl interesează şi-l pasionează, iar părinţii vor cunoaşte în ce momente să-l susţină pe şcolar, în ce fel să-l motiveze şi să-l ajute.

Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special pentru acest lucru.

Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om.

Şcoala a rămas punctul de pornire al orientării şcolare şi profesionale prin acţiuni de informare asupra posibilităţilor de continuare a studiilor, de detectare a intereselor profesionale şi a aptitudinilor, de discutare a criteriilor după care elevii îşi decid viitorul şi ponderii de implicare a părinţilor în alegerea şcolii şi a profesiei pe care copiii lor o vor urma, dacă profesia aleasă este cea dorită de copil şi dacă aceasta din urmă are disponibilităţi intelectuale.

Până la cuprinderea într-o unitate de învăţământ, rolul primordial în educaţie îl are familia. Odată cu înscrierea într-o unitate de învăţământ ponderea se schimbă, rolul mai mare îl are şcoala, dar nici acţiunea educativă a familiei nu este de neglijat. Între acţiunile educative ale celor doi factori există mai degrabă un raport de complementaritate decât de rivalitate, acţiunea fiecăruia venind să o completeze pe a celuilalt.

Mediul şcolar îi oferă copilului un prim mediu socializator de tip organizaţional:

• introduce în relaţiile copilului cu adultul o anumită distanţă socială;
• oferă copilului un cadru social, bazat pe anumite reguli de convieţuire cu ceilalţi;
• creează copilului posibilitatea de a se compara cu cei de vârsta lui;
• îl familiarizează pe copil cu microgrupul social în cadrul căruia învaţă să devină partener, să joace unele roluri sociale;
• îl obişnuieşte pe copil cu programul orar, cu programul de viaţă, cu schimbarea mediului de existenţă;
• stimulează dezvoltarea autonomiei personale şi a independenţei.

Se constată că unele familii manifestă totală încredere în rolul pe care şcoala îl are asupra dezvoltării copilului, pe când altele sunt dezinteresate.

Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activităţi ale şcolii cu aceasta (lectorate cu părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la domiciliul elevului, serbări şcolare). Părinţii trebuie să vadă în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta prin atitudinea nepărtinitoare pe care trebuie să o afişăm. Aşadar e o sarcină a şcolii să identifice situaţiile problemă din familiile copiilor, să dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de colaborare şcoală-familie este determinantă în educarea copiilor. Educaţia în familie devine astfel un proces de pregătire pentru viaţă, prin întâmpinarea şi rezolvarea problemelor de viaţă.

În concluzie, trebuie spus că cei doi factori educativi, familia şi şcoala, trebuie să aibă acelaşi scop - formarea personalităţii umane integrale şi armonioase.

BIBLIOGRAFIE :

• Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E.; Vlăsceanu, L., " Didactica", manual pentru clasa a X-a, şcoli normale, E.D.P., R.A., 1997;
• Kant, Im., Tratat de pedagogie. Iaşi, Editura Agora, 1992.
• Nica, I, Ţopa, L., Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974;
• Nicola, I., " Pedagogie", E.D.P., R.A., Bucureşti, 1992;
• *** - " Tribuna învăţământului", 2000.
• Revista Învăţământului preşcolar, 3-4/ 2005.

COMUNICAREA ŞCOALĂ-FAMILIE

Loţco Alina Maria,

Şcoala Gimnazială Hodac

Comunicarea dintre oameni reprezintă un liant foarte important. Oamenii se interconectează creându-se, astfel, o legătură strânsă între ei. Lipsa comunicării dintre oameni sau slaba comunicare duce la o slabă legătură, la necunoaşterea multor lucruri, la evenimente care au loc în viaţa celorlalţi, duce la probleme, la neînţelegeri, la divergenţe sau chiar certuri.

Comunicarea este extrem de importantă atunci când vine vorba de relaţia şcoală-familie. Părinţii trebuie informaţi mereu, în privat sau la comun (dar fără să dăm numele elevilor) de ceea ce fac copiii lor, dar şi invers. Şi părinţii trebuie să păstreze o strânsă legătură cu şcoala, cu dirigintele/ învăţătorul/ educatorul, comunicând permanent.

Pentru o relaţie optimă de colaborare a şcolii cu părinţii pot fi folosite, mai nou, o multitudine de forme şi metode de colaborare. Părintele trebuie să fie un colaborator, un partener care se implică activ prin aceste forme de colaborare. Familia şi şcoala au o influenţă deosebită în formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului, însă părinţilor le revine, totuşi, rolul primordial în educarea copiilor lor.

Un lucru important este acela că părinţii îşi aleg un reprezentant care să fie membru al Consiliului de Administraţie al şcolii, acesta având drept de decizie şi de vot, întărindu-se astfel legătura decizională şcoală-familie.

Prin parteneriatul şcoală - familie se urmăreşte înfăptuirea unei comunicări eficiente dintre cei doi factori, dar şi aflarea şi atingerea unui numitor comun privind educabilul. Există diverse forme de colaborare a şcolii cu familia şi comunitatea. Printre ele se numără următoarele:

• şedinţele cu părinţii - reprezintă o modalitate de a se cunoaşte între ei (diriginţii /învăţătorii / educatorii cu părinţii);
• convorbirile individuale - pot fi convorbiri personale sau telefonice (apel telefonic, mesaj), chestionare; se pot oferi sfaturi din partea şcolii;
• consiliere psihopedagogică - este foarte importantă existenţa unui consilier psihopedagogic sau a unui psiholog şcolar, care poate discuta personal, detaliat despre orice problemă cu părintele elevului, dar şi cu elevul;
• participarea părinţilor la activităţi realizate în şcoală - ei pot participa la anumite lecţii, la activităţi extraşcolare, la serbări şcolare, astfel părinţii au posibilitatea de a cunoaşte abilităţile, deprinderile copilului, nivelul de cunoştinţe, prietenii acestuia;
• vizite la domiciliu - se poate vedea mediul în care trăieşte elevul (eu am fost în vizită la domiciliu la câţiva elevi, unii cu condiţii foarte bune, iar alţii cu condiţii precare);
• excursii, drumeţii, tabere şcolare;
• înştiinţări - trimise părinţilor cu privire la situaţia şcolară şi comportamentul elevilor;
• site-ul şcolii / pagina de Facebook a şcolii - aici sunt vizibile, în mediul online, diverse activităţi care au loc în şcoală; noi folosim pagina de Facebook a şcolii, iar acolo postăm fotografii şi videoclipuri cu activităţi care au loc în şcoală.

În imaginea mai jos se poate vedea pagina de Facebook a Şcolii Gimnaziale Hodac, şcoala noastră, un mod modern de a înştiinţa părinţii cu privire la diverse activităţi ce au loc în şcoală, dar şi extraşcolar.

Bibliografie:

Agabrian, M., Milea, V., Parteneriate şcoală-familie-comunitate, Ed. Institutul European, Iaşi, 2005.

CAUZELE COMPORTAMENTULUI PERTURBATOR AL ELEVILOR ÎN TIMPUL ORELOR DE CURS

Autor Lungescu Violeta-Cristina,

Instituția Colegiul Național Pedagogic "Regina Maria" Municipiul Ploieşti

Comportamentul perturbator interferează cu menţinerea unor relaţii sociale pozitive în clasă. În acelaşi timp, un asemenea comportament are consecinţe negative asupra elevului şi asupra celorlalţi, punându-i în pericol.

Comportamentul perturbator este necompliant, nu răspunde aşteptărilor adultului, cadrului didactic, face dificilă activitatea de educare în școală, cât și acasă.

Într-o situaţie reală, în clasă, profesorul este singura variabilă care poate fi cu adevărat controlată. Pentru a regla comportamentul clasei trebuie să reglăm comportamentul nostru.

Cauzele comportamentului perturbator care ţin de elev sunt variate. Astfel, acesta poate manifesta indiferenţa faţă de ceea ce se predă, acest aspect fiind cauzat de conjunctura sau de situaţia din familie, aspecte medicale, etc. Profesorul trebuie să manifesta în acest caz tact pedagogic şi răbdarea de a analiza situaţia. Numai aşa va putea reacţiona în mod corespunzător şi va putea elimina comportamenul perturbator. De cele mai multe ori, agresivitatea elevului este limitată la competiţie, la adresări neadecvate, la ostilitate, exprimându-se prin injurii, dispreţ, răutăţi etc. Dacă profesorul nu cunoaşte tendinţa elevului de a se afirma, de a câştiga aprecierea adulţilor, se creează o tensiune puternică, care, în loc să-l apropie de profesor, îi poate produce o supărare, un sentiment de duşmănie. În şcoală, pentru a atrage atenţia colegilor, există elevi care, nereuşind să se impună în planul performanţei şcolare, se exprimă într-un mod agresiv. Teama unor elevi pentru o anumită notă, pentru a nu-şi deprecia în ochii părinților și a celorlalţi imaginea despre sine, poate avea ca efect o emoţie, care duce la un comportament perturbator.

Un alt aspect ţine de lipsa de motivaţie a elevilor. Aceasta este determinată fie de percepţia familiei asupra şcolii ca instituţie, fie de propriile constatări ale elevilor, şi de lipsa de atractivitate a materiei, a metodelor folosite, de antipatia faţă de profesor sau faţă de şcoală. Întrucât nu face parte din anticipările lor, şcoala devine mai puţin importantă pentru unii elevi, iar uneori, chiar sâcâitoare. În astfel de circumstanţe, profesorul nu poate recurge la metodele tradiţionale deoarece, în cazul elevilor aflaţi în această situaţie, pedepsele devin irelevante în plan educativ. În acest caz, profesorul trebuie să ofere, prin exemplul propriu, un model pentru comportamentele dorite. De pildă, acesta poate arăta entuziasm pentru obiectul de studiu pe care îl predă şi pentru lucrul cu elevii. Entuziasmul este molipsitor şi se va transmite şi elevilor.

Este recomandabil ca profesorul să comunice elevilor scopurile pe care le urmăreşte, mijloacele şi strategia pe care intenţionează să le utilizeze în acest scop, pentru a-i implica atât în procesul de fixare a obiectivelor, cât şi în acela de proiectare a mijloacelor şi a strategiei adecvate. Această implicare determină asumarea de responsabilităţi din partea elevilor şi creşterea semnificativă a întăririlor pozitive, ca urmare a atingerii obiectivelor propuse. Profesorul trebuie să stabilească o atmosferă pozitivă, de empatie pentru fiecare elev în parte, să implice elevii în mod activ, utilizând astfel disponibilitatea lor naturală de a face ceva.

O altă cauză ar putea fi transferul afectiv. În relaţia familială poate exista un anumit context în care elevul să vadă în profesor o proiecţie a unui părinte cu care are o relaţie defectuoasă. Acesta poate fi cauzat de lipsa stimei de sine, ceea ce atrage după sine frustrarea, manifestată în comportamentul perturbator respectiv.

Lipsa unor valori morale în care să creadă elevul sau familia sa, mediul socio-familial în care s-a dezvoltat, pot produce astfel de derapaje. O soluţie pe care o poate găsi profesorul ar fi crearea unei legături cu familia pentru o privire din interior asupra problemelor apărute.

O cauză a comportamentului perturbator al elevului poate fi profesorul însuşi. Astfel, acesta nu are reguli de grup pe care să le fi negociat în prealabil şi nu să le fi impus. El poate să fie inconsecvent în respectarea regulilor şi aplicarea de sancţiuni când acestea sunt încurcate. Fie, metodele folosite de profesor nu sunt atractive, fie acesta greşeşte în abordare din cauza lipsei de experienţă sau a lipsei de înzestrare pedagogică. La fel de grav este şi atunci când prietenia profesor-elev este greşit înţeleasă sau graniţele ei sunt depăşite nepermis. Indulgenţa exagerată este la fel de distructivă ca şi exigenţa exagerată.

Pot fi utilizate o serie de soluţii de ameliorare sau de prevenire a tuturor acestor cauze. Astfel, trebuie stabilite de la începutul relaţiei profesor-elev, profesor-părinte reguli şi trebuie ca aplicarea acestora să fie monitorizată permanent. Relaţia de comunicare trebuie să fie optimă, bazându-se pe valorizare, evitarea ironiei, un ton ferm, dar încurajator. Profesorul, în strânsă colaborare cu familia, trebuie să găsească mereu modalităţi de gestionare a situaţiilor de criza şi consecvenţă în tot ceea ce face. Aceștia trebuie să stabilească un echilibru între respect şi exigenţă, să recunoască progresele, oricât de mici ar fi acestea şi meritele. Să se bazeze pe ascultare, empatie, cooperare şi colaborare. Ei trebuie să se ferească de prejudecăţi şi să işi gestioneze potrivit propriul comportament.

COLABORAREA FAMILIE-ȘCOALĂ

PROF.-EDUCATOR MAIOR CRISTINA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ " CONSTANTIN PĂUNESCU" -SECT.6, BUCUREȘTI

Motto:" Familia este unitatea de bază a oricărei societăți și a oricărei civilizații"-Rabindranath Tagore

Una dintre cele mai importante condiţii ale creşterii eficienţei activităţii educative desfăşurate cu elevii o constituie asigurarea unei depline unităţi de acţiune a tuturor factorilor educativi: şcoală, familie, comunitate. Dacă este adevărat că şcoala este factorul de care depinde în mod covârşitor devenirea personalităţii umane, tot atât de adevărat este că educaţia coerentă nu poate face abstracţie de rosturile familiei în această comuniune. Școala şi familia sunt două instituţii care au nevoie una de alta.

Parteneriatul educaţional constituie un angajament de colaborare şi cooperare în acţiunea de formare şi educare a elevilor, prin:

F acțiuni şcolare şi extraşcolare ;

F schimbarea mentalităţii neadecvate a unor părinţi faţă de şcoală ;

• cunoaşterea de către părinţi a posibilităţilor şi nevoilor educative a personalităţii copilului.

Relaţia dintre şcoală, familie şi comunitate are un rol determinant în cadrul comunităţii educative. Unul dintre obiectivele şcolilor ar trebui să fie încurajarea familiilor şi stabilirea acordurilor de parteneriat pentru învăţare, şcoala şi familia devenind parteneri egali în asigurarea succesului elevilor

Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul : şcoala, familia, întreaga societate, iar colaborarea este absolut necesară.

Şcoala trebuie să colaboreze cu familia astfel :

¯ în domeniul învăţării elevului ;

¯ în domeniul comportamentului ;

¯ în domeniul dezvoltării fizice ;

¯ în domeniul dezvoltării intelectuale, morale şi estetice ;

¯ în domeniul deprinderilor şi priceperilor de muncă, deprinderilor igienico - sanitare;

¯ în domeniul activităţilor libere, angajării copilului în diferite domenii de activitate în afara clasei şi a şcolii.

Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului: fizic, intelectual, moral, estetic. Relaţia dintre familie si școala s-a îmbunătăţit printr-un parteneriat adevărat care a urmărit să atingă următoarele obiective :

F realizarea unei comunicări optime între părinţi şi cadrul didactic ;

F înlăturarea factorilor perturbatori în cadrul comunicării şcoală - familie ;

F creşterea gradului de implicare a părinţilor în toate activităţile psiho-fizice ale copiilor ;

F învăţarea unor deprinderi şi tehnici de muncă intelectuală sub formă de activităţi comune: elevi-părinţi-cadre didactice.

Numai implicând toţi factorii educaţionali în formarea personalităţii umane vom reuşi să atingem toate aceste obiective. Un parteneriat eficient şcoală - familie este dorinţa oricărui cadru didactic. In fiecare an, s-au încheiat astfel de parteneriate eficiente cu părinţii elevilor, bazate pe principii de comunicare şi colaborare. Obiectivele propuse s-au urmărit pe tot parcursul anului, iar rezultatele pozitive nu au întârziat să apară.

Aşadar,vom trece în revistă câteva dintre activităţile clasice care contribuie la consolidarea parteneriatului:

• Ziua uşilor deschise - un eveniment în cadrul căruia membrii familiei au posibilitatea să viziteze copiii în timpul orelor de clasă, să le observe comportamentul şi atitudinea faţă de activitatea de învăţare, faţă de profesor, de ceilalţi colegi;
• Vizita este o deplasare scurtă cu activităţi la care să participe părinţii şi copiii. Părintele îşi poate observa copilul într-un alt mediu, în afara şcolii, îl poate cunoaşte sub alte aspecte: relaţionarea cu ceilalţi colegi, cu adulţii din grup, comportamentul în locuri publice;
• Serbările şcolare sunt evenimente de o importanţă deosebită în activitatea elevilor şi în viaţa familiilor acestora - atât din punct de vedere afectiv, cât şi cognitiv, oferindu-le elevilor ocazia de a se manifesta într-o manieră personală şi originală. Părinţii pot descoperi nişte aptitudini speciale ale copiilor, nivelul dezvoltării acestora, pot să le evalueze performanţele, să se implice în organizarea acestor activităţi;
• Şedinţele cu părinţii sunt întâlniri tematice organizate de către cadrele didactice, în cadrul cărora care au loc exerciţii de intercunoaştere, autocunoaştere, de cunoaştere a copilului, se dezbat probleme de interes general, studii de caz, se generează situaţii în care părinţii trebuie să propună soluţii;
• Consultaţiile individuale (convorbirile) reprezintă un prilej pentru abordarea individualizată a problemelor cu care se confruntă copilul sau părintele. Se pot oferi sfaturi, părinţii pot furniza informaţii mai private, pe care nu doresc să le facă publice, dar care sunt relevante pentru educaţia şi instruirea copilului;
• Lecţii deschise - asistând la acestea, părinţii pot face cunoştinţă cu abordarea didactică practicată de profesor, cu modalităţile, metodele şi mijloacele de predare-învăţare-evaluare utilizate la clasă;
• Acordul de colaborare şcoală-familie-comunitate, în care sunt stipulate responsabilităţile şcolii,ale părinţilor şi ale actorilor educativi comunitari în procesul educaţional
• Excursii, drumeţii - părinţii pot contribui la organizarea şi sponsorizarea acestor acţiuni, pot asigura supravegherea copiilor, trăiesc emoţii pozitive alături de copiii lor, le oferă modele de comportare;
• Expoziţii de lucrări ale elevilor - prilej de a-i familiariza pe părinţi cu date importante despre evoluţia copiilor, atât pe plan artistic, cât şi în ceea ce priveşte bagajul de cunoştinţe acumulat;
• Sărbătorirea zilei de naştere a copiilor în clasă - copiii învaţă comportamentul civilizat, unele convenţii sociale; se creează legături afective cu membrii familiilor, deoarece invitaţii sărbătoritului pot fi părinţi şi alte rude;

Analizând totusi răspunsurile date de părinţi la chestionarele propuse dar şi din discuţiile cu aceştia, s-a ajuns la concluzia că e nevoie de implicare şi colaborare pentru o educaţie valorică din perspectiva afectivităţii, a cunoaşterii, a trebuinţelor, atitudinilor, valorilor şi motivaţiei. Pentru ca parteneriatul să devină eficient, s-au propus o serie de acţiuni comune la care să participe atât elevii, cât şi părinţii lor sau alţi parteneri educativi din comunitate. În acest fel, activităţile au devenit benefice, finalizându-se printr-o evaluare ce a vizat atingerea obiectivelor propuse.

Forme concrete de colaborare cu părinţii în cadrul parteneriatului încheiat :
a)lectorate si lectorate şi consultaţii pe teme educative ;
b) activităţi extraşcolare ;
c) lecţii demonstrative pe teme educative ;
d) colaborarea cu alţi parteneri educativi ;

Implicându-i pe părinţi şi stabilindu-le responsabilităţi în acţiunea comună de educare a propriilor copii, de supraveghere şi control al acestora, de participare la activităţile educative comune, s-a reuşit convingerea, si motivarea acestora, iar rezultatul a fost "aproape" de cel aşteptat.

Din nefericire în ultimii 2 ani, pandemia cu COVID 19 și-a pus amprenta și pe desfășurarea multor activități , care trebuiau desfășurate conform parteneriatului încheiat la nivel de instituție școlară.

BIBLIOGRAFIE

1 Agabrian M., Milea V. Parteneriate şcoală-familie-comunitate.Iaşi: Institutul European, 2005. 171 p.

2. Alb, G., Achim, V., Elevul - participant la propria formare, în învăţământul primar, nr. 2-4, Editura Miniped, Bucureşti, 2004

3. Allport, G. W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

4. Athanasiu, A., Elemente de psihologie medicală, Editura Medicală, Bucureşti, 1999.

5. Băran-Pescaru A. Parteneriat în educaţie - familie-şcoală-comunitate. Bucureşti: Aramis Print,

6 Beznea, N., Familia şi şcoala în relaţie de parteneriat educaţional, în învăţământul primar, nr. 1-2, Editura Miniped, Bucureşti, 2005.

PARTENERIAT ȘCOALĂ- FAMILIE ÎN CADRUL DIVERSELOR PROIECTE

Prof. înv. primar Malic Mine Școala Gimnazială nr.1 Cuza Vodă

Pentru a realiza o schimbare reală în școală, părinții trebuie să fie direct implicați în educarea copiilor. Pentru a susține aceasta, e nevoie și de sprijin din partea școlilor și comunităților.

În efortul de a stabili legătura cu școlile, acestea ar trebui:

• Să încurajeze familiile și profesorii să stabilească acorduri de învățare. Acestea ar trebui să definească scopurile, expectațiile și responsabilitățile împărtășite ale școlilor și părinților, ca parteneri egali la succesul elevilor.înțelegerile de acest tip folosite împreună cu alte strategii ale școlii întăresc relațiile dintre familii, elevi și profesori și creează un mediu mai puternic de învățare;
• Să instruiască pe cei din conducerea școlii. Școlile bune valorizează implicarea parentală și îi caută pe părinți.Adesea școlile îi contactează pe aceștia doar când sunt probleme. În dezvoltarea unui parteneriat va fi necesară instruirea directorilor, profesorilor și a altor membri din conducerea școlii, precum și a părinților, în scopul de a-i ajuta pe toți colaboratorii să obțină abilitățile necesare.Toți trebuie să sprijine parteneriatele de acest tip;
• Să ofere teme care să-i atragă pe părinți. Cele pe termen lung i-ar implica pe aceștia în procesul de învățare.
• Să acorde părinților dreptul de a lua decizii. Ar putea să se implice în hotărâri care privesc școlarizarea copiilor, școlile pot prezenta opțiuni, pentru ca părinții să se angajeze individual sau colectiv în luarea de decizii referitoare la scopurile și standardele copiilor și cele ale instituției de învățământ.
• Să extindă programul de lucru din școală. Rămânând deschise după-amiază, seara și la sfârșit de săptămână, școlile permit elevilor și familiilor să se angajeze în activități de învățare și recreative și oferă programe de educația adulților și de instruire a părinților.
• Să creeze un centru de resurse pentru părinți. Să desemneze o zonă în școală, unde să invite părinții să împărtășească experiențele celorlalți și să lucreze cu profesorii și conducerea școlii în activități specifice instituției respective de învățământ.

Dar și comunitățile pot sprijini relațiile dintre familii și școli în mai multe moduri:

• Să contribuie la educarea generațiilor următoare, prin voluntariat. Voluntarii pot asista școlile fie cu ocazia unor evenimente speciale, fie prin acțiuni de consiliere. Implicarea familiei și a comunității ar trebui să fie susținută în scopul sprijinirii dezvoltării elevilor de toate vârstele.
• Să sprijine dezvoltarea copiilor și a familiilor lor. Să pună la dispoziția școlii și a familiilor resursele necesare. Organizațiile comunității pot ajunge la părinți, prin oferirea de servicii, cum ar fi cele de îngrijire a copilului, programele de după școală, asistență la lecții, programe de educație pentru părinți sau programe de consiliere a tinerilor și a familiei. Un alt mod de a susține parteneriatul ar putea fi invitarea unor reprezentanți oficiali ai învățământului de a se adresa grupurilor comunității în probleme legate de școală.
• Să sprijine existența unor orare flexibile ale părinților la locul de muncă și a unor programe speciale pentru ca aceștia să participe la activitățile școlare ale copiilor lor.

Ce înseamnă de fapt "implicarea familiei în educație"?Presupune o mulțime de activități. Unii părinți și unele familii poate că au timp să se implice în mai multe moduri, alții doar în una sau două activități.

Răspunsul la întrebarea de mai sus poate fi: "a citi o poveste înainte de culcare....., a verifica temele în fiecare seară....., a discuta cu profesorii asupra progresului copiilor dumneavoastră...., a ajuta școala în a-și stabili standarde de performanță...., a limita vizionarea programelor TV la nu mai mult de două ore în timpul zilelor de școală...., a deveni un susținător al unei mai bune educații în comunitatea căreia aparțineți și a insista în a impune standarde ridicate de comportament copiilor dumneavoastră."

Unii dintre specialiștii consideră că "Părinții care-i cunosc pe profesorii copiilor lor și îi ajută la teme pe cei mici și îi învață să deosebească binele de rău - acești părinți sunt cei care fac diferența."

În ceea ce privește parteneriatul școlii cu familiile elevilor, adesea aceasta se așteaptă ca părinții să acționeze singuri. Dezvoltarea parteneriatelor eficiente cu familiile solicită tuturor celor din conducerea instituției de învățământ să creeze un mediu școlar, care să-i întâmpine deschis pe părinți și să-i încurajeze să întrebe, să-și exprime îngrijorările, precum și să participe în mod adecvat la luarea deciziilor. De asemenea, reprezentanții școlii trebuie să le ofere părinților informațiile de care au nevoie și să le arate cum se pot implica mai bine.

Principiile fundamentale ale colaborării familie-școală:

• Copiii să se implice ca participanți activi în interacțiunile familie- școală, centrate pe învățare.
• Să ofere tuturor părinților oportunități de a participa activ la experiențele educaționale ale copiilor lor, chiar dacă vin sau nu la școală.
• Colaborarea familie-școală să fie folosită pentru rezolvarea problemelor dificile și drept cadru de sărbătorire a realizărilor, a performanțelor deosebite.
• Relația dintre cele două instituții atât de importante să constituie fundamentul restructurării educaționale și al reînnoirii comunității.
• Eficiența profesională a cadrelor didactice, a administratorilor și a întregului personal al școlii să fie maximizată prin dezvoltarea unor abilități concrete, esențiale conexiunii cu părinții și comunitatea.

BIBLIOGRAFIE

Adina Băran- Pescaru- Parteneriat în educație familie- școală- comunitate, Editura Aramis Print, 2004

ŞCOALA ŞI FAMILIA - STÂLPI DE REZISTENŢĂ AI PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV

Prof. înv. primar Măricuț Mărioara

Liceul Tehnologic Florian Porcius Rodna, B-N

"Cel care are imaginaţie, dar nu are învăţătură, are aripi, dar îi lipsesc picioarele." (J. Joubert)

Un cunoscut autor francez care a studiat în profunzime fenomenul învăţării, Michel Gilly, a afirmat că în condiţiile unei civilizaţii complet transformată de progresul tehnic, nevoia de instruire şi educare "devine tot atât de esenţială ca şi nevoia de hrană".

În ansamblul agenţilor educativi, şcoala, se ştie, joacă un rol esenţial. Dar o şcoală de calitate şi de succes nu poate fi înţeleasă astăzi în afara unei redimensionări a relaţiei şcoală-familie-comunitate.

Poziţia celor două instituţii educaţionale - şcoala şi familia - trebuie să fie însă una de parteneriat, chiar şi membri ai comunităţii locale, deoarece crescând miza şcolarizării, există şi părinţi care doresc să se implice din ce în ce mai mult în viaţa şcolii.

În calitatea sa de cel mai apropiat colaborator al şcolii, familia trebuie să o secundeze de aproape şi sincer. Părinţii iau cunoştinţă de cerinţele şcolii faţă de copii, în materie de educaţie, prin diverse moduri: la şedinţele cu părinţii, în discuţiile individuale cu învăţătorii, prin corespondenţă. În general nu se întâmpină dificultăţi în această privinţă. Ele apar acolo şi atunci când părinţii adoptă o altă atitudine faţă de sarcinile trasate de şcoală, aceasta fie în problemele de instruire, fie în cele de educaţie. În acest fel, părinţii creează mari dificultăţi copiilor, căci ei nu mai ştiu ce atitudine să adopte, pe cine să asculte. Printr-o asemenea atitudine, părinţii creează stări de nevroză propriilor copii sau, ceva mai grav, le determină un comportament duplicitar şi ipocrit, pervertindu-le însuşi caracterul. Iată de ce este necesar ca părinţii, comunitatea şi educatorii să formeze un front unitar educativ. Sprijinindu-ne reciproc şi adoptând atitudini unitare vom reuşi să ne creştem sănătos copiii, pentru că ei nu pot fi decât aşa cum îi creştem noi.

O modalitate reală şi firească a colaborării cu şcoala este înfăptuită prin controlul copiilor de către părinţi. În şcoală acest control se efectuează zilnic, la fiecare materie, există deci o preocupare constantă şi sistematică pentru această problemă. Dar acasă? Unii părinţi consideră că aceasta este sarcina şcolii, iar alţii se scuză că nu o fac, deoarece nu au competenţa necesară pentru a realiza un control de fond. În discuţiile noastre cu aceşti părinţi noi trebuie să le explicăm că nimeni nu le poate pretinde un control asupra calităţii temelor şi lecţiilor, dar unul asupra cantităţii acestora, asupra efectuării sau neefectuării lor, este absolut necesar, pentru a preveni situaţia obişnuinţei de a nu le efectua.

Părinţii au datoria să-şi controleze copiii nu numai asupra modului în care îşi îndeplinesc obligaţiile şcolare, ci şi asupra relaţiilor pe care le au în afara şcolii, cu alţi copii, şi, uneori, şi cu adulţii, pentru că acestea pot fi benigne, nepericuloase sau maligne, dăunătoare.

Şcoala şi familia sunt, aşadar, cei doi factori importanţi, cei doi stâlpi de rezistenţă ai procesului instructiv-educativ, iar între aceştia şi mediul extraşcolar sau extrafamilial, comunitatea pendulează copilul, obiect şi subiect al activităţii instructiv-educativ. O bună colaborare între şcoală şi familie este posibilă numai atunci când familia înţelege bine menirea şcolii, iar şcoala consideră familia un aliat, un colaborator sincer, permanent, direct interesat în procesul instructiv-educativ.

Participarea părinţilor la viaţa şcolii este un indicator al procesului de democratizare a educaţiei, în sensul unei creşteri a gradului de deschidere a instituţiei educative către comunitate, precum şi a creşterii vizibilităţii, transparenţei proceselor pedagogice pentru beneficiarii lor. În general, atât reprezentanţii şcolii, cât şi părinţii, conştientizează necesitatea dialogului şi văd efectul său benefic asupra rezultatelor şcolare.

Cadrul social în care educaţia este la ea acasă este şi va rămâne ŞCOALA, această instituţie din care îşi iau zborul spre alte trepte şcolare şi, în final spre viaţa adultă, toţi tinerii, însă să nu uităm că bucuriile şi eşecurile primelor experienţe şcolare sau a celor de mai târziu, emoţiile primelor "iubiri", ale adolescenţei, alegerea profesiunii, a partenerului pentru întemeierea propriei familii, toate se raportează şi se rezolvă în cadrul familiei. Locul în care copilul învaţă să fie iubit şi să iubească, cu mult înainte ca el să fie în stare să facă această distincţie, este cadrul familial.

Având în vedere că, în condiţiile economice actuale, eşecul şcolar depăşeşte cadrul strict al învăţământului şi se impune ca o problemă stringentă a societăţii, cele două instituţii fundamentale pentru educarea copilului - ŞCOALA ŞI FAMILIA - trebuie să-şi concentreze eforturile, acordând astfel copilului interesul pe care acesta îl merită, ştiut fiind faptul că "cine începe bine, sfârşeşte frumos!", acolo în COMUNITATEA din care face parte.

Şcoala şi familia sunt cei doi factori importanţi, pilonii de rezistenţă ai educaţiei. Între aceşti factori, pendulează copilul, obiect si subiect al educaţiei.

Bibliografie:

• A., B. P. - Parteneriat în educaţie Familie-şcoală-comunitate, Editura Aramis, Bucureşti, 2004;
• T., K. - Factorii psihologici ai reuşitei şcolare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978

SUCCES LA ŞCOALĂ, DAR ŞI ACASĂ

prof. Matache Ioana-Roxana,

Palatul Copiilor Buzău

Este important de remarcat că fiecare părinte cu copii, mai cu seamă de vârstă şcolară mică, care reprezintă vârsta dezvoltării active a personalităţii copilului, trebuie să fie conştient şi responsabil de acţiunile sale în cadrul familiei şi în afara ei. Această responsabilitate presupune învăţarea şi dezvoltarea competenţelor parentale şi, totodată, îngrijirea de imaginea şi autoritatea sa, condiţii ce servesc drept bază pentru o dezvoltare armonioasă a personalităţii copilului, inclusiv a laturii morale a acestuia.

Comportamentele sănătoase, benefice, valorile şi atitudinile transmise de familie sunt elemente ce asigură o dezvoltare armonioasă a elevului. Prima şcoală a copilului este familia, iar "cei şapte ani de acasă" nu este o sintagmă aleatorie, ci este reprezentativă pentru ceea ce reuşeşte familia să transmită copilului până când acesta face cunoştinţă cu viaţa şcolară. Bineînţeles că rolul familiei este în continuare important şi nu se opreşte niciodată, parteneriatul şcoală - familie fiind unul de bază. Copilul împrumută tot ceea ce observă în familie. Prima condiţie şi prima formă a societăţii umane, familia, conferă omului ajutor şi siguranţa celui dintâi pas pe care îl face în viaţă şi fără de care nu poate face altul. Putem spune că valoarea familiei este exact aceea a vieţii însăşi. Este important, în acest sens, că atmosfera afectivă din familie are o influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării generale a copilului.

Ambianţa, climatul psihologic din familie influenţează procesul de formare a personalităţii copilului. Apartenenţa copilului la o familie nu poate fi considerată în nici un context drept suport exclusiv de transmitere al moralei şi valorilor, dar educaţia primită în familie are o influenţă covârşitoare în alegerea, selectarea, ierarhizarea valorilor bazale ce definesc sistemul personal de valori al copilului.

Şcoala eficientă realizează un parteneriat cu elevul, prin valorizarea si respectarea identităţii sale cu familia, prin recunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic şi cu toate resursele educative ale societăţii pe care le identifică şi le foloseşte activ. Cele dobândite în mediul familial vor fi preluate şi şlefuite în mediul şcolar. Toate valorile şi atitudinile pe care copilul de dobândeşte acasă sunt un bun fundament pentru a clădi succesul şcolar. Şcoala, alături de familie, influenţează, prin condiţiile concrete în care se desfăşoară procesul de învățământ, personalitatea copilului. Activitatea educativă ce se realizează în şcoală nu poate fi separată, izolată de alte influenţe educative ce se exercită asupra copilului. Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţia pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la comunitate. Implicarea părinţilor joacă un rol important în cadrul intervenţiei şcolare. Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi.

O bună educație cere ca educatorul să inspire elevului stima și respectul, care se poate realiza prin stimă și respect acordate elevului, contribuind la construirea unei imagini de sine bune și a încrederii în capacitățile proprii - de a învăța, de a face bine, de a deveni.

O atitudine importantă pe care educatorul ar putea să o transmită educabililor ar fi grija pentru sănătate.

Astfel, educaţia este în aşa fel construită încât grija sau preocupările pentru o viaţă sănătoasă să fie implementate cu succes în toate formele de activităţi. Cu iscusinţă, dascălul poate presăra o astfel de atitudine în ceea ce abordează ca activităţi. Construirea unor teme/lecţii/activităţi în acest sens poate deveni o obişnuinţă, iar elevii pot învăţa conştient sau inconştient că o viaţă sănătoasă este un mare avantaj. De asemenea, transferul pomenit mai sus are un rol important. Atitudinea pe care un dascăl o are pentru o viaţă sănătoasă poate fi transmisă celor pe care îi educă. Există comportamente responsabile pe care dascălul le poate da drept exemplu: mâncare sănătoasă, mişcare fizică, grija pentru natură etc.

Toate acestea sunt atitudini transmise prin educație, iar educația este transmisă și făcută de cadrele didactice. Marii gânditori umaniști și pedagogi ai lumii și-au exprimat frecvent încrederea în oameni, în capacitățile lui morale, cognitive, estetice, în capacitatea omului de a surmonta greutățile, de a se mobiliza în încercarea de a face să triumfe binele, credința, dreptatea și frumosul.

În concluzie, educaţia este un parteneriat straşnic între instituţia de învăţământ şi familie, iar parteneriatul trebuie bazat pe o bună colaborare şi relaţii de comunicare fructuoase. Toate acestea sunt în interesul elevilor.

Biliografie:

1. Edict, Revista educaţiei, Stolojanu Gabriela, 2018, www.edict.ro

2. Formarea atitudinilor morale la copii în cadrul familiei, Munteanu Tamara, Chişinău, 2019

PARTENERIAT ȘCOALĂ-FAMILIE, CONDIȚIE PENTRU REUȘITA ȘCOLARĂ

Prof. înv. primar Matei Sorina-Carmen

Liceul Teologic Baptist "Alexa Popovici", Arad

Motto:

"Ascultă, fiule, învățătura tatălui tău și nu lepăda îndrumările mamei tale!"

(Proverbe 1:8)

Relațiile dintre copii și părinți s-au schimbat, relațiile dintre elevi și profesori sunt diferite de cele de acum douăzeci-treizeci de ani. "Într-o lume în schimbare, singura constantă este schimbarea!" spunea Colin A. Carnall.

Părinții sunt primii educatori ai copiilor, de aceea sunt primii cei mai importanți parteneri ai școlii. Părinții și învățătorul, iar mai târziu părinții și profesorii trebuie să fie permanent într-o relație foarte bună de colaborare, de implicare activă. Neimplicarea părinților sau o implicare superficială conduc la slaba integrare a copilului în mediul școlar, iar ulterior în viața socială. Când este bine să se implice familia în educația copilului în mediul școlar sau cât de des? Trebuie ca familia să aibă un anumit grad cultural sau de cultură pentru a se putea implica în reușita copilului pe plan școlar? Gradul de implicare al familiei în sprijinul copilului în mediul școlar nu este condiționat de mediul cultural sau economic al familiei. Implicarea ține doar de conștientizarea importanței și necesității implicării, de dorință și de voință. Din experiența la clasă, pot spune că o familie implicată este tot ce e mai bun pentru copil, în special în clasele ciclului primar când se construiesc bazele viitorului adult și nu numai.

De exemplu, dacă analizăm cazul unui elev de clasa I cu rezultate slabe la învățătură și cazul altui elev care creează probleme de disciplină în sala de clasă, învățătorul sau profesorul poate lua măsuri de îmbunătățire a rezultatelor la învățătură, dar și de corectare a comportamentului în cele două cazuri mai sus menționate. Însă, dacă și familiile celor doi elevi sunt atrase în proiecte de parteneriat, înțeleg că aceste responsabilități stau pe umerii familiei în primul rând, rezultatele vor fi admirabile în ambele cazuri. Orice copil poate fi educat. "Un fiu înțelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun este mâhnirea mamei sale." (Proverbe 10:1)

Școala nu este singura responsabilă de rezultatele școlare ale copilului sau de a recupera lipsa educației celor șapte ani de acasă. Cadrul didactic trebuie să comunice permanent cu părinții, să-i ajute să-și cunoască mai bine propriul copil, să creeze ocazii favorabile învățării, dar și familia, la rândul ei, trebuie să susțină valorile școlii pentru care a optat, să fie un bun exemplu în colectivul clasei, să-i învețe pe copii respectul și disciplina atât de necesare în lumea în care trăim, să comunice deschis cu cadrele didactice, deoarece ambele părți implicate se află într-un parteneriat.

Totul sună foarte bine și, aparent, parteneriatul școală-familie se poate desfășura în parametri optimi, însă trebuie avute în vedere și așa-zisele piedici care pot apărea. De exemplu, lipsa unui orar bine stabilit în familie duce la neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială, superficială a sarcinilor școlare, educația limitată a părinților, timpul redus pe care părinții îl alocă educației copiilor lor din diverse motive. "Un fiu înțelept este bucuria tatălui său, dar un om nesocotit disprețuiește pe mama sa." (Proverbe 15:20)

În aceste situații, un rol important îl dețin orele de consiliere și orientare pe care profesorii le pun la dispoziția părinților săptămânal, ședințele cu părinții organizate lunar și/sau la nevoie. Mai mult decât atât, cadrele didactice au posibilitatea să invite părinții la serbări, festivități, concursuri, spectacole, diverse deplasări cu ocazia unor evenimente extrașcolare, excursii, cursuri pentru părinți organizate de școală. "Părinților, nu întărâtați pe copiii voștri, ca să nu-și piardă nădejdea."(Coloseni 3:20) Cursuri pentru educarea viitorilor părinţi, pentru educarea părinţilor cu copii mici, despre relaţia şcoală-familie, rolul mass-media în educaţia părinţilor, programe de formare a formatorilor pentru educaţia părinţilor sunt oricând binevenite deoarece educația se petrece în școală, dar un procent considerabil are loc în afara școlii. Acestea sunt ocazii prielnice ca toți partenerii implicați direct în actul educațional să se cunoască mai bine și să se implice mai mult. Strategiile didactice se pot adapta astfel încât să vină în ajutorul parteneriatului școală-familie. De aceea, pentru a obține succesul pe plan școlar, toți factorii implicați trebuie să fie în deplină unitate, să conlucreze și să-și arate respectul reciproc, deoarece iubirea pentru copil este cea care îi unește.

Un părinte educat va crește un copil educat, iar un copil educat va avea la rândul lui copii educați. Copiii educați vor pune umărul la formarea și dezvoltarea unei societăți educate, care înseamnă prosperitate și progres. Așadar, educația este cea mai bună investiție în viitorul unei nații.

Pentru a ilustra una din diversele modalități de colaborare cu părinții, voi prezenta pe scurt Proiectul etwinning "Spring story" , derulat acum trei ani, proiect ce a permis elevilor mei de clasa pregătitoare (5-6 ani) să "călătorească" prin lumea plantelor și animalelor, să cunoască tradițiile specifice zonei noastre, dar și a celorlalți participanți la proiect, să dobândească mai multe informații despre Pământ și Soare, să înțeleagă mai bine Universul, să își ajute aproapele, oricând, la nevoie și chiar să desfășoare cu părinții activități interesante și benefice. Proiectul "Spring story" a adus multe zâmbete pe fețele copiilor, a adus împreună familia și școala, întrucât am desfășurat activități în care implicarea părinților a fost binevenită.

Acest proiect ne-a oferit multe ocazii să ne cunoaștem mai bine, să relaționăm și în contexte non-formale, să ne exprimăm liber, să conștientizăm ce putem face la o vârstă atât de fragedă, să desfășurăm activități împreună cu părinții mai ales că eram la început de ciclu, să ne bucurăm de minunile naturii create de D-zeu.

În concluzie, proiectul "Spring story" ne-a ajutat să vedem și să înțelegem unitatea în diversitate. Primăvara este și mai frumoasă prin ochii copiilor!

Bibliografie:

Cucoș, C.,2014, Pedagogie, Ed. Polirom;

Joiţa, E., 2003, Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Editura Arves;

Agabrian, M., 2006, Şcoala, familia, comunitatea, Institutul European, Iaşi;

www.didactic.ro

platforma etwinning

Biblia sau Sfânta Scriptură, Traducerea Dumitru Cornilescu, Societatea Biblică din România, 2010.www.resursecrestine.ro

ROLUL COLABORĂRII FAMILIE-ŞCOALĂ ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII COPILULUI DE VÂRSTĂ ŞCOLARĂ MICĂ

Migiu Maria,L.T.Bâlteni -

Grădinița Cocoreni

O educaţie de calitate se realizează atunci când, la procesul de formare a micilor şcolari participă în mod armonios toţi factorii educaţionali. Relaţia de colaborare permanentă cu familia este una dintre condiţiile esenţiale care asigură succesul şcolar.

Copilul trăieşte un sentiment de mândrie atunci când părinţii săi se implică în activităţile şcolii sau îi sprijină în realizarea sarcinilor de învăţare. În mod sigur aceste fapte au ecouri pozitive în formarea personalităţii copilului, în conştiinţa lui. Ca urmare îşi va respecta mai mult părinţii, va învăţa să aprecieze munca celorlalţi, îi va fi asigurat succesul şcolar. Dăruirea, tinereţea, experienţa, profesionalismul, puterea, curajul, interesul, dedicarea, perseverenţa, implicarea, sensibilitatea sunt câteva din calităţile şi în acelaşi timp valorile unui mare pedagog care, prin implicarea eficientă a părinţilor în dezvoltarea intelectuală a copiilor, asigură o educaţie de calitate.

Colaborarea eficientă şcoală - familie reprezintă o reuşită a procesului educaţional. Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia, întreaga societate, iar colaborarea este absolut necesară.

Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului, din următoarele puncte de vedere: fizic, intelectual, moral, estetic. Pe parcursul mai multor ani de muncă la catedră mi-am pus mai multe întrebări legate de relaţia dintre şcoală şi familie. O întrebare a fost aceasta: ,,Cum am îmbunătăţit eu relaţia şcoală - familie?" Această relaţie s-a îmbunătăţit printr-un parteneriat adevărat între şcoală şi familie.

Numai implicând toţi factorii educaţionali în formarea personalităţii umane vom reuşi să atingem toate aceste obiective. Un parteneriat eficient şcoală - familie este dorinţa oricărui învăţător. In fiecare an, am încheiat astfel de parteneriate eficiente cu părinţii elevilor, bazate pe principii de comunicare şi colaborare. Obiectivele propuse le-am urmărit pe tot parcursul anului, iar rezultatele pozitive nu au întârziat să apară. Dacă vom reuşi să-i atragem pe părinţi de partea noastră într-o colaborare eficientă, într-un parteneriat, sub deviza "Împreună vom reuşi", se vor îmbunătăţi astfel relaţiile ce se stabilesc între şcoală şi familiile elevilor, iar realizarea acestui obiectiv va avea un impact pozitiv asupra formarii de caractere, personalităţi şi valori viitoare. Activităţile desfăşurate în parteneriat facilitează înlăturarea barierelor de comunicare dintre participanţi, clarifică unele probleme ivite la nivelul grupului de elevi, îndeamnă la autocunoaştere, la autodepăşire, la găsirea acelei soluţii care să conducă la realizarea obiectivelor propuse. Am aplicat părinţilor elevilor pe care îi îndrum o serie de chestionare, pentru a-mi da seama de interesul pe care-l manifestă fiecare părinte pentru şcoală, pentru copilul său şi ce aşteptări au aceştia.

Analizând răspunsurile date de părinţi şi din discuţiile cu aceştia, am ajuns la concluzia că e nevoie de implicare şi colaborare pentru o educaţie valorică din perspectiva afectivităţii, a cunoaşterii, a trebuinţelor, atitudinilor, valorilor şi motivaţiei. Pentru ca parteneriatul să devină eficient, am propus o serie de acţiuni comune la care să participe atât elevii, cât şi părinţii lor sau alţi parteneri educativi din comunitate. În acest fel, activităţile au devenit benefice, finalizându-se printr-o evaluare ce a vizat atingerea obiectivelor propuse

Implicându-i pe părinţi şi stabilindu-le responsabilităţi în acţiunea comună de educare a propriilor copii, de supraveghere şi control al acestora, de participare la activităţile educative comune, am reuşit să-i conving, să-i motivez, iar rezultatul a fost "aproape" de cel aşteptat.

La finalul anului şcolar, am putut spune că am avut împliniri dar şi eşecuri. Am înţeles că atât părinţii, cât şi noi, învăţătorii, avem de învăţat unii de la alţii. Am înţeles că au fost şi cazuri când nu am făcut suficient, împiedicându-ne în propriile noastre prejudecăţi. Sunt familii care trec prin situaţii dramatice. Sunt copii care trăiesc adevărate drame. Să îi descoperim, să îi ajutăm. Să apelăm mai des la instituţiile statului abilitate în acest sens, să nu uităm că nepăsarea sau ignoranţa noastră şi a părinţilor pot distruge destine. Sigur, nu este uşor. Uneori familia, din diverse motive, îşi face în jurul ei un zid care nu este uşor de trecut. Alteori, lipsa de educaţie a părinţilor înşişi este atât de profundă, încât ai impresia că nu mai poţi face nimic. Familia actuală nu mai este cea de acum 20 de ani, nici măcar cea de acum 10 ani. Să ţinem seama de acest fapt, mai ales, să încercăm să ţinem pasul, să nu ne lăsăm păcăliţi sau intimidaţi, pentru că noi suntem cei care putem aduce speranţa şi cei care vom forma caracterele, personalităţile şi valorile viitoare.

Bibliografie:
1. Allport, G. W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998.
2. Alb, G., Achim, V., Elevul - participant la propria formare, în Învăţământul primar, nr. 2-4, Editura Miniped, Bucureşti, 2004.
3. Athanasiu, A., Elemente de psihologie medicală, Editura Medicală, Bucureşti, 1999.
4. Beznea, N., Familia şi şcoala în relaţie de parteneriat educaţional, în Învăţământul primar, nr. 1-2, Editura Miniped, Bucureşti, 2005.

COLABORAREA ȘCOALĂ-FAMILIE- PREMISĂ ESENȚIALĂ PENTRU INTEGRAREA COPILULUI CU CERINȚE EDUCAȚIONALE SPECIALE

Profesor psihopedagog Mocanu Mirela,

Școala Gimnazială Specială nr. 8, sector 1, București

"... În livadă ne place să avem copaci care rodesc mai devreme sau mai tîrziu, [...] toate aceste roade sunt bune, nici unul nu este de aruncat. De ce să nu acceptăm în şcoli minţi mai agere sau mai încete? De ce nu le-am ajuta? Pierdem timp, dar cîştigăm satisfacţie şi respect... "

Comenius

Educaţia incluzivă porneşte de la premisa că în orice comunitate şcoala există pentru toţi copiii, indiferent de apartenenţa lor culturală, socială, etnică, religioasă şi economică sau indiferent de abilităţile şi capacităţile lor intelectuale sau fizice. Dată fiind această diversitate, conceptul de educaţie incluzivă are în vedere proiectul unei şcoli incluzive, care îi integrează şi valorizează pe toţi copiii, adaptându-se ea însăşi la diversitatea de cerinţe educaţionale, la particularităţile de învăţare şi de dezvoltare ale fiecărui copil. Ea pune accent pe cooperare, parteneriat, învăţare socială şi valorizare a relaţiilor pozitive, umaniste în educaţie.

Modificarea practicii de predare-învăţare-evaluare şi de management al clasei de elevi în care sunt integraţi copii cu C.E.S. vizează nu doar o schimbare de strategie didactică şi de adaptarea procesului educaţional la cerinţele educaţionale speciale ale copilului, ci şi una de comportament didactic. În primul caz, este vorba de proiectarea şi realizarea unui proces educațional diferenţiat, centrat cu adevărat pe necesitățile şi capacităţile de învăţare ale fiecărui copil, în care cadrul didactic se angajează să lucreze în cooperare cu alţii (cu cadrul didactic de sprijin, cu părinții etc.) şi să respecte în cadrul acestui proces principiile educaţiei incluzive: accesul egal la educaţie, non-discriminare, individualizare, abilitare (reabilitarea, readaptarea) etc.

În şcoala incluzivă activitatea de instruire trebuie proiectată şi realizată în manieră diferenţiată, în funcţie de potențialul individual al fiecărui elev. Astfel, elevul este pus în situaţia să-şi asume într-o mai mare măsură responsabilitatea pentru propria învăţare şi dobândirea, în ritm propriu, a cunoştinţelor şi competenţelor necesare, iar cadrul didactic, în acest sens, devine un organizator şi facilitator al activităţii de învăţare.

În școala incluzivă, cadrele didactice din învăţământul preuniversitar se conduc de următoarele axiome:

• fiecare elev este capabil să înveţe şi rostul educaţiei este de a dezvolta potenţialul fiecăruia;
• abilităţile copiilor pot fi dezvoltate printr-o instruire individualizată și diferenţiată eficace;
• inteligenţa nu este distribuită diferit (unii copii sunt mai inteligenţi, alţii mai puţin inteligenţi), ci există mai multe tipuri de inteligenţă ce trebuie identificate, dezvoltate şi valorizate pentru fiecare copil;
• rolul educaţiei nu este de a-i selecta pe cei capabili, ci de a dezvolta potenţialul fiecărui copil.

Cadrele didactice trebuie să lucreze pentru identificarea cît mai timpurie şi dezvoltarea diverselor tipuri de inteligenţă, considerând că orice tip de inteligenţă umană este importantă şi trebuie dezvoltată. Pentru formarea copiilor ca adulţi performanţi sunt importante și:

a) inteligenţa emoţională - capacitatea/abilitatea de a percepe și exprima adecvat emoțiile, de a-și controla stările emoționale;

b) inteligenţa practică - capacitatea/abilitatea de a se adapta și găsi soluții pentru situațiile de învățare și situațiile noi de viață. Cadrul didactic de sprijin exercită, în principal, următoarele atribuții:

• facilitează și susține integrarea școlară a copilului cu cerințe educaționale speciale în colectivul grupei/clasei instituției de învățământ;
• participă, în comun cu comisia multidisciplinară intrașcolară, cu învățătorii/cadrele didactice pe discipline școlare, alți specialiști la:

- elaborarea planului educaţional individualizat și realizarea acestuia;

- realizarea adaptărilor curriculare adecvate nivelului de dezvoltare a copilului cu cerinţe educaţionale speciale; evaluarea rezultatelor aplicării programelor curriculare adaptate; evaluarea, revizuirea și actualizarea planului educaţional individualizat;

• elaborează și implementează strategii de sprijin în toate ariile curriculare, precum și identifică resursele necesare și adecvate realizării acestora;
• realizează activități de recuperare educațională, individuale sau în grup, asistă copilul cu cerinţe educaţionale speciale în pregătirea temelor pentru acasă;
• colaborează cu specialiştii care realizează terapiile specifice în vederea realizării obiectivelor planului educaţional individualizat;
• desfăşoară, după caz, activităţi de tip terapeutic-ocupaţional, individuale sau în grup;
• propune și realizează materiale didactice individualizate în funcţie de dificultăţile de învăţare ale elevilor;
• acordă consultanță și colaborează cu familiile copiilor care beneficiază de serviciile cadrului didactic de sprijin;

În concluzie, proiectarea în manieră diferenţiată a activităţii de predare-învăţare-evaluare este aplicabilă tuturor elevilor, întrucît, alături de implicarea familiei, permite progresarea, în ritmul lor propriu și atingerea performanțelor la nivelul posibilităţilor lor de învăţare.

BIBLIOGRAFIE:

1. Cerghit, I., Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980

2. Cosmovici, A., Psihologie generală, Editura Polirom, Iaşi, 1996

3. Crețu, V., - Incluziunea sociala și școlara a persoanei cu handicap. Strategii și metode de cercetare- Editura Printech, București 2006

4. Popovici, D., V., Elemente de psihopedagogia integrării, Editura Pro Humanitate, Bucureşti, 1999

5. Vlad, M., (coordonator științific)- Evaluarea complexa a copilului cu cerințe educationale speciale- Editura Timpul, Iași, 2006

ROLUL FAMILIEI ȘI AL ȘCOLII ÎN ASIGURAREA SUCCESULUI ȘCOLAR

prof.Morar Claudia,

Tudor Zorina-

Liceul Tehnologic Construcții Mașini Mioveni, Argeș

"Pecetea pe care părinții o lasă asupra structurii și profilului spiritual-moral al personalității propriilor copii se menține toată viața" (M.Golu).

Factorii instituționali ai educației sunt școala, familia, biserica, armata, ș.a.

Totul educă:oamenii, lucrurile, fenomenele, dar în primul rând și în cea mai mare măsură-oamenii. Principalii factori care ajută copilul în desăvârșirea propriei educații sunt familia și școala.

a.Familia are menirea de a-l introduce în valorile grupului de referință, dar și de formare a primelor conduite sau de interiorizare a unor stări de spirit elementare.

Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral, estetic. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoștințele uzuale (despre plante, animale, ocupațiile oamenilor, obiectele casnice ), familia este cea care ar trebui să dezvolte spiritul de observație, memoria și gândirea copiilor.Copilul obține rezultatele școlare în funcție de modul în care părinții se implică în procesul de învățare.

Dezvoltarea personalității copilului și a formării lui în conformitate cu idealul social și cel personal este influențată de diferențele de ordin economic, social, cultural care există între familii.

Familia îl inserează pe copil în civilizație mai mult prin latura expresivă, strict exemplificativă, și mai puțin prin latura teoretică,reflectată.Familia trebuie mai mult să formeze decât să informeze. Copilul absoarbe din mediul apropiat, familial primele impresii, formându-și conduite prin mimetism și contagiune directă.

Copiii vor face sau vor crede precum părinții, imitând comportamentele acestora.La ora actuală multe familii au nevoie de o educație solidă, dată fiind starea precară din punct de vedere material și spiritual.

Copilul obține rezultatele școlare în funcție de modul în care părinții se implică în procesul de învățare.Părinții trebuie să asigure copilului cele necesare studiului, trebuie să-și ajute copilul la învățătură.Cu timpul părinții se vor limita la controlarea temei de acasă și a carnetului de note. Atitudinea părinților trebuie să fie una de mijloc:să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să ajungă să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.

Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politețea, cinstea, sinceritatea, decența în vorbire și atitudini, ordinea, cumpătarea, grija față de lucrurile încredințate.

Din cele 24 de ore ale unei zile, elevul este la școală 5-6 ore, de restul timpului fiind responsabilă familia elevului.Uneori părinții uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece și unii și alții nu doresc decât dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea și îmbogățirea cunoștințelor acestuia.

b.Școala este un important factor al educației sistematice și continue.La nivelul acestei instituții, educația și instrucția ajung într-un stadiu de maximă dezvoltare prin caracterul programat, planificat și metodic al activităților instructiv-educative.Educația se realizează în forme diverse,prin activități în comun, elevii învățând gesticulații unii de la alții.Situațiile de învățare sunt construite premeditat de factorii responsabili din perimetrul acestei instituții.

Menirea școlii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoștințe cât mai mare, ci și de a le stimula calitatea de om.

Factorii care favorizează comunicarea școală-familie sunt:

-transmiterea informațiilor de către diriginte într-o formă accesibilă părinților

-mediul ambiant de discuție să fie plăcut

-capacitatea dirigintelui de a mobiliza părinții să comunice și să le asculte problemele

-evitarea subiectelor care privesc elevii problemă

-rezolvarea problemelor copiilor ,implicarea în găsirea unor soluții

-sprijinirea, încurajarea păriților pentru a schimba atitudinea negativă a elevului

Optimizarea comunicării între profesori și părinți vizează următoarele aspecte:

-calitatea celor doi poli ai colaborării: părinți și profesori

-percepțiile fiecăruia

-atitudinile care îi caracterizează

-caracteristicile instituției școlare

-caracteristicile familiei

-modul de comunicare

Cei doi factori educativi, școala și familia, trebuie să aibă același scop - formarea personalității umane integrale și armonioase.Până la cuprinderea într-o unitate de învățământ, rolul primordial în educație îl are familia.Odată cu înscrierea într-o unitate de învățământ ponderea se schimbă, rolul mai mare îl are școala, dar nici acțiunea educativă a familiei nu este de neglijat.Între acțiunile educative ale celor doi factori există mai degrabă un raport de complementaritate decât de rivalitate, acțiunea fiecăruia venind s-o completeze pe a celuilalt.

BIBLIOGRAFIE

Constantin Cucoș,(2006), Pedagogie, Ediția Polirom, București

Cercel Renata, (2004), Paşi în profesia didactică, Ed. Universităţii din Oradea

Îmbunătăţirea parteneriatului dintre şcoală şi comunitate(2005)- Ghid pentru Consiliile de Administraţie, Bucureşti Centrul Educaţia 2000+

COLABORAREA ŞCOALĂ-FAMILIE - CHEIA SPRE SUCCES

-studiu de specialitate-

Prof. înv. preșcolar Moța Ionela Marina

G.P.P. NR.1 Căsuța Piticilor Horezu

Fiecare copil este unic în felul lui, este o minune irepetabilă şi ar fi păcat ca prin acţiunea noastră să uniformizăm aceste individualităţi. Personalitatea micului şcolar este în formare, deoarece este rezultatul unei evoluţii lungi, care are loc în primul rând în condiţiile interacţiunii cu mediul social. Învăţătorul este şi va rămâne "izvorul viu" al unei vieţi deloc uşoare, cu multe "cărări întortocheate", pe care are misiunea de a-i conduce pe copii spre "ţinta reuşitei".

Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activităţi ale şcolii cu aceasta (lectorate cu părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la domiciliul elevului, serbări şcolare). Părinţii trebuie să vadă în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat, care-i poate ajuta prin atitudinea nepărtinitoare pe care trebuie să o afişeze. Aşadar, e o sarcină a şcolii să identifice situaţiile-problemă din familiile copiilor, să dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de colaborare şcoală-familie este determinantă în educarea copiilor.

Educaţia în familie devine astfel un proces de pregătire pentru viaţă, prin întâmpinarea şi rezolvarea problemelor de viaţă.

Se constată că unele familii manifestă totală încredere în rolul pe care şcoala îl are asupra dezvoltării copilului, pe când altele sunt dezinteresate.

Parteneriatele dintre şcoală şi familii pot: a. ajuta profesorii în munca lor; b. perfecţiona abilităţile şcolare ale elevilor; c. îmbunătăţi programele de studiu şi climatul şcolar; d. îmbunătăţi abilităţile educaţionale ale părinţilor; e. dezvolta abilităţile de lideri ale părinţilor; f. conecta familiile cu membrii şcolii.

În ceea ce priveşte relaţia şcoală-familie, se impun deschideri oferite părinţilor privind aspectele şcolare, psihopedagogice, pe lângă aspectele medicale, juridice etc.

Fiecare copil se deosebeşte de ceilalţi, in primul rând prin caracterul său. În ziua de azi, educaţia este un fenomen social de transmitere a experienţei de viaţă a generaţiilor adulte şi a culturii, către generaţiile de copii şi tineri, in scopul pregătirii lor pentru integrarea in societate.

Factorii instituţionali ai educaţiei sunt şcoala, familia, biserica s.a.m.d., totul educă: oamenii, lucrurile, fenomenele, dar în primul rând și în cea mai mare măsură - oamenii. Între aceștia primul loc îl ocupă părinţii si educatorii. Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv care contribuie pentru formarea unui om apt capabil sa participe la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viata, să fie pregătit pentru muncă. Menirea şcolii este nu numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om.

Ajungem şi la un alt factor care contribuie la educarea copilului, care este familia. Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. Primele noţiuni educative pe care copilul le primeşte sunt cele din familie. In familie se conturează caractere.Atât părinţii cât si educatorii in timpul procesului de învățământ trebuie să intervină in numeroase situaţii pentru a corecta comportamentul copilului. Odată copilul ajuns la vârsta preşcolară, familia împarte într-o bună măsură sarcina educării lui cu dascălii si pedagogii din şcoală; cei din urmă vor fi chemaţi să şlefuiască ceea ce a realizat familia, să completeze golurile din procesul instructiv-educativ care au scăpat pană la această vârstă şi să-l ajute pe copil, în înţelegerea şi lămurirea unor probleme aşa-zis ,,delicate ", cum sunt cele legate de sentimentul de dragoste, de viaţa sexuală, etc. Îmbinarea eforturilor educative din familie şi din şcoala este nu numai recomandabilă ci şi obligatorie, pentru că de multe ori pe măsură ce copiii evoluează, părinţii au de înfruntat alte şi alte probleme care se ivesc la o altă categorie de vârstă şi care se repetă la generaţiile următoare.

Dacă cele două medii educaţionale - şcoala şi familia - se completează şi se susţin, ele asigură într-o mare măsură bună integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială.

Atunci când părinții, elevii şi ceilalți membri ai comunităţii devin şi se consideră parteneri în educaţie, în jurul elevilor se formează o comuniune de suport, care poate funcţiona ca un angrenaj bine pus la punct. Parteneriatele reprezintă o componentă esenţiala în organizarea şi desfăşurarea activităţii în şcoală şi în clasele de elevi. Ele nu mai sunt considerate doar o simplă activitate opţională sau o problemă de natura relaţiilor publice.

Bibliografie:

1. Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan,Negreţ Dobridor Ioan, "Prelegeri pedagogice", Editura Polirom, Iaşi, 2001

2. Pescaru, Băran, Adina, "Parteneriat în educaţie",Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004

3. Nicola, Ioan, "Tratat de pedagogie şcolară", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000

4. www.asociatia-profesorilor.ro/colaborarea-scoala-familie-cheia-spre-succes.html

PARTENERIATUL ÎNTRE FAMILIILE ROMI ȘI EDUCATOAREA

Nan Kinga-Anita,

Școala Gimnazială "Bocskay István" Cherechiu

Relația între familia și educatoarea reprezintă un factor foarte important în procesul intructo- educativ. " Copiii atunci învață mai bine, dacă este asigurat un mediu social, sensibil, când, împreună cu părinții, educatoarele și cu oamenii din jurul lor există o relație armonioasă." ( John Bennet) Dacă ținta noastră primară este să efectuăm acest lucru trebuie să ajutăm să realizeze o relație bună, echilibrată.

În viața unui copil familia este primul mediu educativ, în urma acestuia apar activitățile educative în cadrul grădiniței, interesul fiecărui copil este ca părinții și educatoarea să aibă aceeași scop.

Cum poate reuși o educatoare să aibă o relație adecvată, chiar bună cu părinții? Este o întrebare grea de răspuns și uneori chiar o problemă gravă. Relația între toți oameni se bazează pe încredere acesta este lucrul cel mai important în viața de zi cu zi.

Există multe tipuri de activități de parteneriat cu părinții:

-convorbirea

-scrisoarea educatoarei

-întâlnirile

-activitățile demonstrative

- activități extracurriculare

-serbările

De multe ori comunicarea reprezintă cea mai mare problemă între părinți și educatoare, este de bine venit ca să vorbim cu ei într-un ton prietenos, să ne cunoaștem unul pe celălalt, să cunoască și ei copilul și comportarea lor în mediul grădiniței, să aibă încredere în noi, dacă au nevoie de noi sau de informații despre preșcolari să vină oricând la noi. Mie, personal îmi plac întâlnirile, când părinții își aduc copiii la grădiniță: dimineața poate să-și comunice copilul cum simte și după-amiază pot oferi informații despre ziua petrecută, chiar îi simt pe părinți ca parteneri, prieteni adevărați, care nu se supără dacă copilul lui era mai activ și a stat câteva minute pe scaunul gândirii, părinți cărora le știe că la noi, și copiii lor romi, sunt la fel ca și ceilalți.

În timpul anului școlar uneori ne grăbim și uneori nu putem întâlni cu părinții, atunci trimiteam scrisori, despre știrile importante sau dacă vroiam să le invit la ședință.

Părinții erau invitați(înainte de pandemie) la activități demonstrative, cu această ocazie au avut posibilitatea să-și vadă copiii lor în timpul "predării", ce știe, ce lipse mai are, cum se comportă.

Mie cel mai mult îmi plăceau activitățile extracurriculare. În acest timp o cunoșteam, într-un alt fel părinții și copiii, într-un mediu mai lejer. Părinții mă ajutau la plimbări, la activități ecologice și la teatrul de păpuși. Am văzut cum se comport copiii în jurul lor, dacă știe cum este un comportament adecvat diferitelor situații, dacă îl ajută unul pe celălalt. Câteva dintre activitățile extracurriculare: teatrul de păpuși, Ziua Educației globale, 1 decembrie, așteptarea Moșului Nicolae, 8 Martie.

Serbările sunt activitățile care ne fac ziua și viața mai frumoasă,când ne pregătim cu surprize, poezii, cântece și cadouri, pentru acestea am făcut repetiții după program.

Totul depinde de tine, nu contează dacă un părinte este sărac, bogat, inteligent, tu ești cheia succesului în relația asta, viața este mai ușoară dacă părinții sunt lângă tine, există o înțelegere și parteneriat între ele.

Bibliografie:

https://sites.google.com/site/copiifericitiparintiimplicati/relatia-scoala-familie - data de 12.02.2022.

https://peskiadmin.ru/ro/vyskazyvanie-o-prepodavanii-i-obuchenii-detei-luchshie-citaty.html - data de 14.02.2022.

IMPORTANȚA FAMILIEI ÎN VIAȚA COPILULUI PREȘCOLAR

Prof. Nariță Gabriela

Școala Gimnazială Nr.4 Vulcan

Structură Grădinița P.N. Nr.1

Familia constituie mediul în care copilul se naşte, trăieşte primii ani ai existenţei personale, se dezvoltă şi se formează pentru viaţă. Ea reprezintă un prim instrument de reglare al interacţiunilor dintre copil şi mediul social. Are rolul central de asigurare a condiţiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei şi care stau la baza structurării personalităţii individului.

În cadrul familial se deprind disciplina şi spiritul de iniţiativă şi se cultivă sentimentul demnităţii, dreptăţii, iubirii, respectului şi ajutorului, sentimentul sacrificiului, care sunt elemente de bază ale vieţii sociale. Primul factor care formează persoana într-o perspectivă multidirecţională este familia. Aceasta are menirea de a-l introduce pe copil în valorile grupului de referinţă, dar şi de formare a primelor conduite, sau de interiorizare a unor stări de spirit elementare. Familia trebuie mai mult să formeze decât să informeze. Copilul absoarbe din mediul apropiat familial primele impresii, formându-şi conduite prin mimetism şi contagiune directă. Copiii vor face, sau vor crede precum părinţii imitând comportamentele acestora. La ora actuală multe familii au nevoie de o educaţie solidă, dată fiind starea lor precară din punct de vedere material şi spiritual.

În funcţie de felul cum cei din jur, mai ales părinţii, ştiu să vină în întâmpinarea nevoilor lui şi să înţeleagă, în satisfacerea acestor nevoi, caracteristicile care ţin de vârsta copilului, depinde dezvoltarea optimă a copilului pentru a deveni o fiinţă normală, capabilă de a fi fericită, sau dimpotrivă acesta evoluează la polul opus. Pentru orice persoană (copil, adolescent, tânăr, adult), familia este mediul natural cel mai favorabil pentru formarea, dezvoltarea şi afirmarea lui, asigurînd condiţii de securitate şi protecţie, atât fizică cât şi psihică, în orice perioadă a vieţii. Aici se conturează concepţia despre viaţă şi conceptul de sine.

Ca urmare, acţiunile educative exercitate de părinţi să fie raţionale şi continue, să se bazeze pe faptul că dezvoltarea psihică a copilului se realizează în strânsă legătură cu dezvoltarea sa fizică. În funcţie de caracteristicile anatomo - fiziologice, părinţii pot folosi metode şi procedee educative adecvate fiecărui copil, ei pot să contribuie la dezvoltarea personalităţii acestuia. Până la 6-7 ani, părinţii constituie primul exemplu unicului model de viaţă, de comportare, cu cea mai mare influenţă asupra copilului.

În dezvoltarea copilului de la 1 la 3 ani se remarcă două metode hotărâtor se dezvoltă funcţia de locomoţie şi limbajul. Tot acum se constată o dezvoltare rapidă fizică şi psihică, fapt ce necesită o atentă îngrijire din partea părinţilor. În această perioadă, să i se asigure copilului condiţii de viaţă şi de educaţie corespunzătoare dezvoltării, înţelegând prin această asigurarea unui regim raţional de alimentaţie, de activitate, de odihnă, de somn folosind modalităţi educativ adecvate particularităţilor de vârstă şi individuale, astfel încât copilul să înregistreze progrese pe plan intelectual, afectiv, volitiv. Procesul de dezvoltare nu se realizează în acelaşi fel pe toate planurile şi la toate vârstele.

În cazul în care părinţii nu au o atitudine consecventă, cu cerinţe concrete nu vor reuşi să realizeze echilibrul necesar între dorinţa care n-a fost realizată şi trebuinţa de a se stăpâni a copilului. Considerăm că jocul şi jucăria sunt întrucât cea mai mare parte din timp copilul, în vârstă de 2-6 ani, şi-o petrece jucându-se; jocul fiind principala formă de manifestare prin care îşi satisface nevoia de mişcare şi de cunoaştere.

În perioada preşcolară orizontul de cunoaştere al copilului se lărgeşte ca urmare a experienţei câştigate în contact cu mediul înconjurător, cu grădini publice. Reprezentările şi percepţiile devin mici bogate. Se dezvoltă comunicarea orală; vocabularul activ se lărgeşte.

În perioada preşcolară părinţi trebuie să acorde atenţie deosebită şi formării deprinderilor. Tot acum, la vârsta preşcolară, este necesar să se formeze şi dezvoltarea sentimentelor morale: sentimentul de ruşine, de mulţumire, de iubire, de dragoste şi de compasiune.

În familie, de la părinţi, învaţă copilul primul abecedar al muncii, prin micile treburi şi acţiuni gospodăreşti la care este antrenat: udatul florilor, ştersul prafului, micile cumpărături etc.

Tot părinţii sunt aceia care le dezvoltă voinţa stăpânirea de sine, perseverenţa conştiinciozitatea, spiritul de iniţiativă curajul-trăsături care marchează personalitatea corpului; familia este acea care pune bazele formării unor trăsături de caracter, cum în cinstea, sinceritatea, modestia, în primul rând prin atmosfera de familie, prin exemplul personal.

Climatul familial are impact definitoriu asupra dezvoltării copilului şi există datorită interrelaţionării continue între membrii familiei. El poate fi pozitiv (favorabil) sau negativ (nefavorabil), relaţiile dintre părinţi şi copii fiind raporturi educative cu efecte asupra personalităţii copilului. Iată, în continuare, câteva versiuni de atitudini ce pot fi întâlnite în familie şi tipuri de familii identificate în urma cercetărilor sociologice şi psihologice:

• familia severă, este tipul de familie care promovează disciplina şi seriozitatea, asigurând unitate şi echilibru. În acest tip de familii, agresiunea verbală, cea fizică sau emoţională sunt practici curente ale membrilor săi;
• familia permisivă, aflată în totală opoziţie cu cea severă, inoculează în mintea copilului idei care îl determină pe acesta să creadă că totul îi este permis, normele sociale sunt transmise în mod eronat sau deloc;
• familia rigidă, se conduce după principii de viaţă fixe, abaterea de la acestea fiind privită ca dezastruasă, generează copiilor lipsa de încredere că poate depăşi dificultăţi, dar şi teama de eşec sau de pedeapsă;
• familia libertină, în care domneşte climatul familial relaxat, deseori cauzat de preocuparea excesivă a părinţilor faţă de propria persoană, face dificil demersul copilului în a se maturiza social;

În consecinţă, cu cât părinţii unui copil conştientizează mai repede relaţia cauză - efect dintre atitudinile, comportamentele pe care le adoptă şi modul în care acestea se reflectă în copil, cu atât mai repede vor fi capabili să regleze anumite aspecte şi să promoveze, prin acţiunile lor, principii de viaţă sănătoase.

Firesc este ca membrii unei familii să fie cei dintâi educatori ai copilului. De aceea, odată început parcursul educaţional, cu primii paşi în creşă sau grădiniţă, cadrele didactice fac demersuri susţinute în a atrage familia spre mediul educaţional şi a o implica în activităţile sale specifice, astfel încât premisele colaborării ulterioare să fie bine fundamentate. O bună cunoaştere a copilului, a nevoilor sale, a modului în care reacţionează în diferite situaţii etc., vor ajuta întotdeauna educatorul să îi ofere o educaţie particularizată, pliată pe nevoile sale; pe de altă parte, informarea familiei în legătură cu diferite aspecte specifice procesului educativ, vor ajuta familia să asigure continuitatea intervenţiei de natură educaţională, aducând astfel, cei doi actori educaţionali, unul alături de celălalt în sprijinirea formării, dezvoltării personale a viitorului adult.

Bibliografie:

• Anghelache V., Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar - suport de curs, Universitatea ,,Dunărea de Jos", Galaţi, D.P.P.D., 2011;
• Ursula Schiopu, E. Verza, Psihologia Varstelor. Ciclurile Vietii,1997;
• D'Hainaut, Programe de învățământ și educație permanentă, Editura didactică și pedagogică, 1981;
• GHIȚĂ, Ramona, Cristina, Cerințele educative speciale, în Revista "Didactica", nr. 14,aprilie, 2010, Editura PRO-TIP SRL, București, 2010.

ȘCOALA ȘI FAMILIA -DOI PARTENERI DE BAZĂ

Neagu Cristina Mariana

Școala Gimnazială Numărul 30 ,,Gheorghe Țițeica

- structură Grădinița nr.17 ,,Hansel și Gretel

Școala este una dintre instituțiile esențiale ale societății ale cărui rezultate influențează evoluția beneficiarilor ei direcți cât și pe ceea a comunității. Școala are un rol esențial în refacerea identității sociale și valorizarea potențialului uman.

Parteneriatul între școală și comunitate trebuie să se bazeze pe principiul complementarității serviciilor oferite de către organizațiile care activează în comunitate. Parteneriatul este un proces deliberat bazat pe colaborare, comunicare, acceptarea diversității, responsabilizarea partenerilor și implicarea reciprocă.

Ideea de a folosi școala în beneficiul comunității a apărut prima dată în SUA, în anii 90, când s-a creat ideea că școlile pot servi comunității prin serviciile oferite după orele de curs : sportive, de socializare, recreative, de pregătirea forței de munca. În Europa, după anii 90 s-a remarcat o diversitate a serviciilor oferite comunității : cursuri IT, concerte, cluburi pentru pensionari șa.

Principalul factor al parteneriatului școală-comunitate locală este familia. Familia are rolul determinant în educația informală, aceasta are drepturi și obligații ce reies din statutul de elevi ai copiilor ei în sistemul formal de educație.

Există mai multe forme de organizare a relației școală-familie, cele mai frecvente fiind

• Ședințele cu părinții
• Organizarea unor întâlniri cu părinții
• Discuții individuale între părinți și cadrele didactice
• Asociațiile de părinți
• Voluntariat
• Implicarea părinților în activitățile extrașcolare ale școlii.

Parteneriatul școală-familie poate lua forma unor servicii dezvoltate de către scoală și de care familiile elevilor să beneficieze. Acestea pot fi organizate exclusiv de către școală sau în parteneriat cu alte instituții, organizații. Aceste instituții pot fi centre de consiliere, centre de sănătate, centre pentru supravegherea copiilor la teme ș.a. Astfel școala ca furnizor de servicii complexe va face trecerea de la educația instituțională, cu accent pe instituție, la școala centrată pe elev, pe nevoile acestuia, ale comunității.

Parteneriatele școală-familie pot conduce la programe școlare îmbunătățite, la un climat mai prielnic de învățare, la servicii în sprijinul familiei, la competențe sporite în cazul părinților, inclusiv de leadership, la o rețea de sprijin alcătuită din școala și familii care ajută atât familiile cât și cadrele didactice. Principalul scop al acestor parteneriate este de a asigura succesul tuturor copiilor atât la școală cât și în viață. Dacă elevii, părinții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității locale se privesc ca parteneri egali în educație se creează o comunitate afectivă în jurul copiilor, asigurând succesul acestora.

Indiferent cât de bun este un parteneriat, nu este suficient ca el sa producă elevi de succes. Activitățile care se desfășoară în cadrul parteneriatului își pot propune să angajeze, să ghideze, să conducă copiii la succes. Dacă elevii simt că celor din jur le pasă de munca pe care ei o depun la școală ca elevi, șansele ca ei să învețe mai bine cresc și implicit dorința de-a abandona școala scade.

În ceea ce privește evaluarea, se dorește realizarea unei mai bune transparențe față de părinți. Un rol important îl are ,, portofoliul educațional al elevului care este constituit din elemente care atestă evoluția elevului în contexte educaționale diverse: formale, nonformale, informale.

Responsabilitatea familiei este de a se implica activ în educația copilului, prin susținerea acestuia în implicarea în contexte educaționale diverse. Desigur, apare întrebarea daca familiile cu un capital educațional precar sau resurse materiale scăzute pot asigura pentru copiii lor o buna educație nonformală și informală. Apare astfel problema egalității de șanse.

Parteneriatul școală-familie va fi mai eficient dacă fiecare parte implicată va reține că același subiect este copilul. Școala este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societății. Misiunea școlii este acea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerințele vieții sociale. Menirea școlii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoștințe cât mai mare, ci de a stimula calitatea de om. Școala trebuie să sprijine părinții, să-i ajute în sarcinile lor educative și nu să-i substituie.

In grădinița unde lucrez am încheiat un parteneriat educațional între grădiniță și familie, pornind de la ideea că familia este partenerul de bază la grădiniței, ca urmare l-am numit ,, Grădinița și familia doi parteneri de bază.

Parteneriatul dintre grădiniță și familie, oferă posibilitatea celor implicați de a se cunoaște mai bine, de a comunica deschis, sincer și eficient, având un interes comun: a oferi preșcolarilor un ambient liniștit, sigur și plin de afecțiune unde prin joc si activitățile de învățare prevăzute de programă aceștia să se poată dezvolta armonios atât fizic cât și psihic, emoțional.

Scopul proiectului educațional ,,Grădinița și familia - doi parteneri de bază" îl constituie implicarea părinților în activitățile grădiniței si consilierea părinților privind cunoașterea propriilor copii și aplicarea unor strategii educaționale corecte, atât în cadrul familiei, cât si în instituția preșcolară.

Activitățile propuse de comun, și finalizate pe parcursul anului școlar, sunt variate, interesante, bogate și accesibile. Considerăm, că cel mai important partener și parteneriat la vârsta preșcolară este cel cu părinții.

Atât în crearea atmosferei educaționale, cât și în dezvoltarea cognitivă, emoțional-afectivă, părinții și educatoarele colaborează optim și deschis, oferind posibilitatea fiecărui preșcolar de a-și etala creativitatea, personalitatea, cunoștințele cognitive.

Dezvoltarea personală ocupă un loc primordial în activitățile educaționale oferite de grădiniță, respectiv de educatoarele grupei. Mijloacele de realizare, metodele folosite sunt construite prin joc.

,, Niciodată familia nu a fost mai solicitată și rolul său nu a fost niciodată atât de mare ca azi." - Boutin și During, 1994

Bibliografie:

• Camelia Stăiculescu, Școala și comunitatea - partenere în educație
• Lilian Orândaş, Parteneriatul școală-familie-comunitate în contextul valorizării rolului social al școlii și asigurării unei educații de calitate
• Mircea Agabrian-,,Școală,familie,comunitate"-Editura Institutul European,2007;
• Sincai Eugenia, Alexandru Gheorghe-"Școala și familia" - Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 1993;
• https://www.disacnetsolutions.net;
• www.didactic.ro;
• www.asociatia-profesorilor.ro.

ȘCOALA ȘI FAMILIA, PARTENERI ÎN EDUCAȚIA COPILULUI

Prof. Stela Negoescu

Şcoala Gimnazială "Titu Maiorescu"

Bucureşti

Obiectivul principal al acţiunii educative este formarea personalităţii elevului, care este urmărit atât în familie cât şi în şcoală astfel încât sarcinile şcolare şi ale familiei în materie de educţie se împletesc şi se sprijină reciproc.

O relaţie eficientă profesor părinte presupune o ascultare activă, implicarea familiei în acţiunile extraşcolare ale copilului, cultivarea şi practicarea toleranţei faţă de un punct de vedere diferit.

Este un fapt cunoscut că sunt din ce în ce mai multi părinţi care plasează problemele legate de buna educaţie a copiilor printre cele mai importante preocupări ale lor. Sunt părinţi care ştiu că visurile lor frumoase privitoare la viitorul copiilor nu se înfăptuiesc de la sine. De aceea, aceşti părinţi ţin o strânsă şi permanentă legătură cu şcoala. Ei se străduiesc, îndrumaţi de cadrele didactice, să creeze în mediul familial o ambianţă plăcută, prielnică unei dezvoltări sănătoase a copilului. În felul acesta, influenţa favorabilă exercitată de şcoală asupra copilului continuă şi acasă în sânul familiei.

Influenţele educative pe care familia le exercită asupra tinerilor se pot manifesta fie direct prin acţiuni mai mult au mai puţin dirijate, fie indirect prin modele de conduită oferite de către membrii familiei, precum şi prin climatul psihosocial existent în familie. Modelele de conduită oferite de părinţi pe care tinerii le preiau prin imitaţie şi învăţare precum şi climatul socioafectiv în care se exercită influenţele educaţionale constituie primul model social cu o influenţă hotărâtoare asupra copiilor privind formarea concepţiei lor despre viaţă, a modului de comportare şi relaţionare în raport cu diferite norme şi valori sociale.

Şcoala şi familia urmăresc acelaşi scop educativ şi anume, formarea copiilor spre a deveni oameni multilateral dezvoltaţi, oameni pe care societatea se poate baza.

Pentru relizarea acestui scop unic este necesară unitatea de acţiune, concordanţa dintre mijloacele specifice de influenţare folosite de aceste două instituţii sociale. Şcoala este interesată să colaboreze cu familia, să-şi facă din ea un aliat, pentru ca acţiunea sa educativă să fie mai profundă şi de durată. Colaborarea şcolii cu familia este necesară şi în vederea unei informări reciproce cu privire la dezvoltarea copilului, la competenţele dobândite, la comportarea lui.

În convorbirea cu părinţii, profesorul trebuie să dovedească mult tact. El trebuie să aibă atitudinea unui prieten adevărat, nu a unui şef care dă ordine. Să fie apropiat de părinţi şi copii, să găsească argumente potrivite şi temeinice, ca părinţii să le accepte fiind convinşi de utilitatea lor, dar să nu renunţe la convingerile sale dacă acestea sunt bine întemeiate. Cadrul didactic se va interesa de modul cum este respectat regimul de zi al copilului, cum este ajutat acesta la învăţătură, dacă are create condiţii bune de pregătire a temelor, cum se comportă copilul faţă de părinţi, fraţi, bunici, cum se comportă aceştia faţă de el, ce influenţe pozitive şi negative se exercită asupra lui, cu ce se ocupă în timpul liber, ce prieteni are, cum se odihneşte şi cum se hrăneşte, care este starea lui de sănătate, ce interese manifestă.

În general, toată lumea apreciază efectele benefice ale unei participări active a părinţilor la activităţile şcolare. Numeroase cercetări la nivel de învăţământ primar şi gimnazial au pus în evidenţă aspectul determinant al calităţii interacţiunii dintre familie şi şcoală asupra educaţiei copiilor. Această recunoaştere a importanţei părinţilor în creşterea succesului şcolar al tinerilor a determinat autorităţile educative să susţină necesitatea întăririi legăturilor dintre părinţi şi şcoală.

Atât părinţii cât şi cadrele didactice beneficiază de avantajele unei astfel de colaborări. Binefacerile sunt numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă şi depăşirea stereotipurilor şi continuând cu identificarea unor interese comune în beneficiul copiilor.

Informarea şi formarea părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune, cel puţin, ca fiecare părinte să cunoască: obligaţiile legale privind educaţia copilului, drepturile de care dispune pentru educaţia copilului, importanţa atitudinii lui pentru reuşita şcolară a copilului, metodele de colaborare cu şcoala. În acest scop este necesar un dialog între profesori şi părinţi; profesorii trebuie să primească o pregătire în materie de relaţie cu părinţii iar competenţa lor în această materie trebuie considerată ca o aptitudine profesională. Părinţii trebuie să fie pregătiţi pentru a juca rolul lor educativ în cooperare cu profesorii iar şcolile trebuie să asigure părinţilor asistenţa necesară.

Aşa cum arată şi H.H. Stern "orice sistem de educaţie, oricât ar fi de perfect, rămâne neputincios dacă se loveşte de opoziţia sau indiferenţa din partea părinţilor".

Poziţia unor părinţi care consideră că odată cu intrarea copiilor în şcoală rolul lor s-a încheiat, sau poziţia unor cadre didactice conform căreia şcoala poate totul fără a apela la sprijinul părinţilor sunt greşite. Numai o colaborare perfectă între cei doi factori este de natură să determine o eficienţă maximă a muncii educative

Familia, oricâte merite şi preocupări valoroase ar avea în legătură cu educaţia copiilor, nu va obţine rezultate pozitive decât în condiţiile în care acţionează împreună cu şcoala. Lipsa unei colaborări duce spre un eşec şi din nefericire, cel învins este copilul, pentru care dorim tot ce este mai frumos, pentru care visăm tot ce este mai bun.

Parteneriatul şcoală-familie poate lua forma unor servicii dezvoltate de şcoală şi de care familiile elevilor să beneficieze. Acestea pot fi organizate exclusiv de către şcoală sau în parteneriat cu alte organizaţii şi instituţii. Aceste servicii pot fi: centre de consiliere, centre de sănătate, de practicare a diverselor sporturi, centre pentru supravegherea copiilor la teme după orele de curs, care pot avea şi alte servicii incluse. Predarea limbilor străine, sport, miniexcursii, teatre, spectacole, vizite în diverse locuri..etc, cantine, semiinternate, centre de voluntariat.

Oferta de servicii pentru familii prin intermediul şcolii reprezintă o strategie de întărire a relaţiilor şcoală-familie. Părinţii capătă încredere în şcoală, instituţie care devine mai transparentă şi mai apropiată de nevoile comunităţii. Un punct câştigat este coerenţa serviciilor, părinţii nu mai sunt nevoiţi să caute prin mijloace proprii să beneficieze de diverse servicii, ei le găsesc la şcoală. Şcoala ca furnizor de servicii complexe va face trecerea de la educaţia instituţională la şcoală centrată pe elev, pe nevoile acestuia şi ale comunităţii.

Nu mai puţin importantă este şi colaborarea cu comunitatea şi anume: ONG-uri, Administraţia Publică Locală, organele de drept, agenţi economici, mass-media. În acest context comunitatea reprezintă cadrul cultural, spiritual şi geografic de dezvoltare a elevului.

În concluzie, se poate afirma că numai printr-o colaborare strânsă, susţinută, familia şi şcoala pot pune în aplicare procesul de educare a copilului, că numai aşa se pot forma copii normali, calmi într-o lume zbuciumată, copii mulţumiţi şi fericiţi, într-o societate în permanentă schimbare.

Bibliografie:
1. Balan D.Petrovai, S.Tinca, E. Raduly - "Ghid pentru părinţi",Editura CCD,Cluj, 2000

• Mircea Agabrian -,,Școala, familie, comunitate",Editura Intitutul European,2007;
• Sincan E., Alexandru Gheorghe - "Şcoala şi familia", editura Gh-Cartu Alexandru, Craiova , 1993
• Vrăşmaş E. - ,,Consilierea şi educaţia părinţilor", Editura Aramis, Bucureşti,2001

PARTENERIATUL FAMILIE-ŞCOALĂ - CHEIA SUCCESULUI ŞCOLAR

Autor: prof. Negrea Anda Maria

Școala Gimnazială ,,Horia Stamatin"Bogdănești

,,Succesul nu este un fruct care cade singur din pomul vieții în palma omului." (Seneca)

Familia joacă un rol primordial în formarea și dezvoltarea personalității elevului. Cele mai elementare noțiuni despre mediu înconjurător, noțiuni de igienă, despre principalele reguli de comportament în familie dar și în societate sunt dobândite în familie. Tot familia contribuie și la dezvoltarea intelectuală a elevului, la formarea primelor priceperi și deprinderi sau cum afirmăm noi de cele mai multe ori la formarea celor ,,șapte ani de-acasă". Familia reprezintă prima școala a copilului.

Partenerul de bază al școlii este familia deoarece ajută și influențează atitudinea elevului față de școală, față de profesori și față de procesul instructiv-educativ. Observăm, de cele mai multe ori, că acolo unde familia are o implicare mai profundă rezultatele școlare se îmbunătățesc semnificativ.

Păstrarea unei legături strânse între școală și părinți va duce întotdeauna la rezultate pozitive și la o atitudine sănătoasă a elevului față de școală, ca instituție. Elevul va fi conștient că școala este puntea sa de lansare în viață, către un viitor frumos.

În zilele noastre, cei mai mulți elevi sunt crescuți de bunici sau de alte rude, deoarece părinții sunt plecați în străinătate să muncească pentru a le putea crea un viitor, pentru a-i susține financiar în vederea continuării studiilor. Dar lipsa părinților își pune amprenta pe personalitatea elevului, pe starea lui afectivă și emoțională.

Pentru elevi, familia reprezintă punctul lor de sprijin, motivația lor; sunt singurele persoanele care le oferă un sentiment de siguranță, de încredere. Părinții sunt modele pentru copiii lor.

,,Şcolarul are nevoie de un cadru general de viaţă în care să se simtă în siguranţă. Pentru aceasta el are nevoie de părinţi calmi, înţelegători, afectuoşi, destul de maleabili în raporturile cu copilul, fără a da dovadă de slăbiciune. El are nevoie să simtă că părinţii se ocupă de el, că iau parte la micile lui necazuri şi la problemele care îl interesează, şi că nu se dezinteresează de ceea ce se întâmplă la şcoală. Dar în acelaşi timp, el are nevoie de un cadru de disciplină destul de ferm pentru a nu-l lăsa să-şi închipuie că libertatea lui e fără margini, şi totodată să ştie că părinţii săi împărtăşesc acel nivel de exigenţă"( M.Gilly).

Modalități de implicare a părinților:

-prin participarea la toate lectoratele cu părinții organizate de școală;

-prin participarea la toate activitățile școlare și extrașcolare organizate de școală;

- prin discuții periodice cu dirigintele clasei despre evoluția școlară a copilului;

-prin participarea ca voluntar la organizarea unor evenimente la nivelul clasei;

părintele vine la școală oricând este nevoie;

-prin implicarea în organizarea de tabere, excursii sau alte evenimente unde va avea ocazia să petreacă mai mult timp împreună cu elevul.

Dar, din păcate, în ultimii doi ani, din cauza pandemiei, relația școală- familie a fost afectată, toată conversația desfășurându-se doar online. Mulți părinți, mai ales cei din mediul rural, au pierdut legătura cu școala din cauza lipsei internetului, a dispozitivelor necesare și a faptului că accesul lor în instituție a fost îngrădit, lucru reflectat în rezultatele școlare scăzute ale elevilor.

Şcolile trebuie să planifice şi să implementeze programe de parteneriat pentru a amplifica implicarea părinţilor. Scopul educaţiei este de a forma un om cu o gândire liberă, creativ, sociabil.

De pe urma parteneriatelor familie - şcoală au de câştigat atât părinţii, cât şi cadrele didactice, dar

mai ales copii.(Joița, 2003)

Parteneriatele dintre școală si familie sunt o garanție a succesului elevului din toate punctele de vedere.

Bibliografie:
• Agabrian, M., Şcoala, familia, comunitatea, Institutul European, Iaşi, 2006
• Claff, G., Parteneriatul şcoală - familie-comunitate : ghid pentru cadrele didactice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007

• Baban, Consiliere educațională, Cluj-Napoca, 2001

• Baran-Pascaru, A., ,,Parteneriat în educație:familie-școală, Editura Aramis, București, 2004

COLABORAREA FAMILIE - ŞCOALĂ PENTRU ASIGURAREA REUŞITEI ŞCOLARE

Prof. Negrea Tamara Roxana

Liceul Tehnologic "General Magheru" Rm. Vâlcea

Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special pentru a sigura reuşita şcolară.

Fără sprijinul activ al părinţilor, şcoala nu poate realiza obiectivele educaţionale stabilite, oricât de competenţi ar fi educatorii. Părinţii trebuie să cunoască, să devină conştienţi de influenţa pe care o exercită prezenţa lor în viaţa copilului, să fie convinşi că educaţia dată copilului, pentru societatea actuală este diferită de cele precedente, că societatea actuală va fi diferită de cea actuală, iar copilul trebuie pregătit corespunzător.

Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţia pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la comunitate. Aspiraţiile, rezultatele şi sprijinul social şi familial constituie trei aspecte ale unei interacţiuni dinamice între copilul individual şi cercul său imediat. Implicarea părinţilor joacă un rol semnificativ în cadrul intervenţiei şcolare. Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi. Mediul familial este primul mediu educativ şi socializator pe care îl cunoaşte copilul şi a cărui influenţă îi marchează esenţial dezvoltarea ca individ. Legătura copilului cu familia este extrem de puternică şi de neînlocuit.

Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte despre cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament, elevul le datorează educaţiei primite în familie. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral estetic, ş.a.. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale (despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiectelor casnice), familia este cea care ar trebuie să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi gândirea copiilor.

Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare. Părinţii trebuie să asigure copilului cele necesare studiului, trebuie să-şi ajute copilul la învăţătură. Acest ajutor trebuie însă limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să se efectueze tema copilului. Cu timpul părinţii se vor limita la controlarea temei de acasă şi a carnetului de note. Deci, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să ajungă să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.

Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de unele lucruri încredinţate. Toate acestea reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii "a avea cei şapte ani de-acasă". Un elev fără "cei şapte ani de acasă" va crea mereu probleme chiar şi ca viitor adult. Aici trebuie reamintit că, în general, elevii nu primesc în cadrul şcolii nici un exemplu sau sfat negativ, toate acestea influenţându-l în afara şcolii. Din cele 24 de ore ale unei zile, elevul este la şcoală 5-6 ore, de restul timpului fiind responsabilă familia elevului.

Uneori părinţii uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece şi unii şi alţii nu doresc decât dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia. A fi părinte este ceva înnăscut, acest sentiment aflându-se în noi în stare latentă. Se întâmplă totuşi ca ceea ce consideră părinţii a fi o măsură corectă pentru copilul lor într-o anumită situaţie, să nu fie tocmai ceea ce are nevoie copilul în acel moment. De aici apar conflictele, rupturile dintre membrii familiei, renunţarea la intervenţii din partea părinţilor care sunt depăşiţi de situaţie.

Una dintre cele mai importante preocupări ale familiei şi un punct comun pe care îl are aceasta cu şcoala este orientarea şcolară şi profesională. Cei mai mulţi părinţi sunt bine intenţionaţi în alegerea unei şcoli sau unei profesii pentru fiul sau fiica lor. Dar, de multe ori, buna intenţie şi buna credinţă sunt tocmai sursele greşelilor lor deoarece acestea nu ţin loc de competenţă şi de pricepere. Greşelile părinţilor decurg uneori şi din prea marea dragoste pe care o poartă copiilor. De aceea, între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare care se poate realiza prin vizite reciproce, şedinţe şi lectorate cu părinţii. Un parteneriat familie-şcoală este relaţia cea mai profitabilă pentru toţi cei ce participă la acest demers. Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul nostru şi şcolarul nostru. Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la succes, ce îl interesează şi-l pasionează, iar părinţii vor cunoaşte în ce momente să-l susţină pe şcolar, în ce fel să-l motiveze şi să-l ajute.

Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special pentru acest lucru.

Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om. Şcoala a rămas punctul de pornire al orientării şcolare şi profesionale prin acţiuni de informare asupra posibilităţilor de continuare a studiilor, de detectare a intereselor profesionale şi a aptitudinilor, de discutare a criteriilor după care elevii îşi decid viitorul şi ponderii de implicare a părinţilor în alegerea şcolii şi a profesiei pe care copiii lor o vor urma, dacă profesia aleasă este cea dorită de copil şi dacă aceasta din urmă are disponibilităţi intelectuale.

În viaţă nimic nu este garantat sută la sută. În cele din urmă, fiecare copil va trebui să aleagă singur calea pe care vrea să meargă. Şansele de a influenţa un copil în mod pozitiv pot fi semnificativ crescute dacă, prin aceste dezbateri, lectorate, activităţi de consiliere părinţii ar dedica câteva ore în plus pentru a afla lucruri noi despre dezvoltarea şi comportamentul tipic al copilului.

Până la cuprinderea într-o unitate de învăţământ, rolul primordial în educaţie îl are familia. Odată cu înscrierea într-o unitate de învăţământ ponderea se schimbă, rolul mai mare îl are şcoala, dar nici acţiunea educativă a familiei nu este de neglijat. Între acţiunile educative ale celor doi factori există mai degrabă un raport de complementaritate decât de rivalitate, acţiunea fiecăruia venind să o completeze pe a celuilalt.

Această recunoaştere a importanţei părinţilor în favorizarea succesului şcolar al tinerilor a determinat autorităţile educative să susţină necesitatea întăririi legăturilor dintre părinţi şi şcoală. Dealtfel, în contextul actual, aceste legături par a fi mai necesare ca niciodată. Într-adevăr, misiunea socială a şcolii depăşeşte tot mai mult simpla atingere a obiectivelor pedagogice ale curriculum-ului şcolar având în vedere şi faptul că mulţi părinţi sunt prea preocupaţi de problemele familiale, profesionale sau sociale pentru a putea urmări evoluţia copiilor lor sau coerenţa dintre educaţia pe care copilul o primeşte în familie şi cea şcolară.

Atât părinţii cât şi cadrele didactice beneficiază de avantajele unei astfel de colaborări. Binefacerile sunt numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă şi depăşirea stereotipurilor, şi continuând cu identificarea unor interese comune în beneficiul copiilor. În sfârşit, colaborarea este benefică şi pentru şcoală, părinţii aducând deseori resurse suplimentare ce pot susţine rolul educativ al şcolii dar oferă şi un cadru pentru o continuă reevaluare.

Educaţia, sub toate formele ei, e chemată să găsească soluţii prin care copilul să se adapteze rapid şi eficient la societatea în care trăieşte. Oricât s-ar strădui, şcoala nu poate înlocui restul instituţiilor care au misiunea de formare a cetăţenilor conştienţi, cu o conduită civilizată. Educaţia şcolarilor în şcoală nu are sorţi de izbândă fără o colaborare strânsă cu alţi factori activi implicaţi în procesul instructiv-educativ. Între aceştia, familia, considerată dintotdeauna celula de bază a societăţii şi "un soi de personalitate colectivă" de a cărei armonie generală depinde dezvoltarea personalităţii copilului, are un rol foarte important în ajutorul pe care trebuie să îl dea şcolii. Oricine lucrează în învăţământ observă cum familia nu mai poate realiza astfel de temelie şubredă, şcoala nu poate construi certitudini. Formarea ca cetăţean se află sub influenţa societăţii şi în special a familiei.

Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activităţi ale şcolii cu aceasta (lectorate cu părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la domiciliul elevului, serbări şcolare). Părinţii trebuie să vadă în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta prin atitudinea nepărtinitoare pe care trebuie să o afişăm. Aşadar e o sarcină a şcolii să identifice situaţiile problemă din familiile copiilor, să dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de colaborare şcoală-familie este determinantă în educarea copiilor.

Educaţia în familie devine astfel un proces de pregătire pentru viaţă, prin întâmpinarea şi rezolvarea problemelor de viaţă. În concluzie, trebuie spus că cei doi factori educativi, familia şi şcoala, trebuie să aibă acelaşi scop - formarea personalităţii umane integrale şi armonioase.

Bibliografie:

• Cerghit, I., Radu, I.T., Popescu, E., Vlăsceanu, L., Didactica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997.
• Kant, I., Tratat de pedagogie, Iaşi, Editura Agora, 1992.
• Nica, I, Ţopa, L., Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974.
• Nicola, I., Pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, Bucureşti, 1992.
• Tribuna învăţământului, 2000.
• Revista Învăţământului preşcolar, 3-4/ 2005

ROLUL FAMILIEI ÎN DEZVOLTAREA INTELECTUALĂ A COPILULUI

Nimara Lavinia,

L.T.Bâlteni-Scoala Primara Cocoreni

Părinţii sunt primii educatori din viaţa copilului, fapt recunoscut în pedagogie încă de la Comenius, care, în prima carte de educaţie a copilului, considera că educaţia primită de acesta până la vârsta de şase ani, în primul rând de la mama, este determinantă pentru dezvoltarea sa ulterioară.

Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale, deoarece ea influenţează şi modelează persoana umană. Unii chiar merg mai departe şi susţin că acţiunea ei asupra persoanei este atât de mare, încât ea egalează acţiunea celorlalte grupuri sociale. Familia este adevăratul laborator de formare a persoanei. Noi, adulţii, suntem adesea copleşiţi de grijile zilnice şi ne este tot mai greu să ne aducem aminte cum vedem lucrurile prin sufletul copilului care am fost.

Începând din primii ani de viaţă, copilul preia de la cei din jur gesturi, atitudini, limbajul, exemple de comportament. Prima relaţie a copilului cu lumea exterioară este cea cu familia. Aceasta îi oferă copilului primele informaţii despre lumea care-l înconjoară, primele norme şi reguli de conduită, dar şi climatul socio-afectiv. Acest tip de relaţie este hotărâtoare în devenirea personalităţii, nu numai prin faptul că ea este primordială şi se menţine pe toată durata vieţii, dar şi prin faptul că familia mediază şi condiţionează comunicarea şi interacţiunea cu celelalte componente sociale, în special cu şcoala.

Influenţele educative pe care familia le exercită asupra copiilor se pot manifesta fie direct, prin acţiuni mai mult sau mai puţin dirijate, fie indirect, prin modele de conduită oferite de părinţi, precum şi climatul socio-afectiv în care se exercită influenţele educaţionale constituie primul model social cu o influenţă hotărâtoare asupra copiilor privind formarea concepţiei lor despre viaţă, a modului de comportare şi relaţionare în raport cu diferite norme şi valori sociale. Este unanim recunoscut faptul că strategiile educative la care se face apel în familie, mai mult sau mai puţin conştientizate, determină în mare măsură dezvoltarea personalităţii, precum şi rezultatele şcolare ale copiilor, comportamentul lor socio-moral.

Fiecare copil are un limbaj principal de iubire, o modalitate în care el înţelege cel mai bine afecţiunea părintelui. Iubirea este fundamentul unei copilării lipsite de griji. Fiecare copil are propria modalitate de a oferi şi de a primi iubire. Când copilul se simte iubit, este mai uşor de disciplinat şi de format decât atunci când simte că rezervorul său emoţional este gol. Iubirea adevărată este totdeauna necondiţionată. Iubirea necondiţionată este iubirea totală, este o lumină călăuzitoare care străluceşte în întuneric şi ajută părinţii să-şi dea seama ce trebuie să facă pentru a-şi creşte copilul.Iubirea necondiţionată înseamnă a iubi copilul indiferent de cum arată, de ce talent manifestă, de cum ar vrea să fie, de ceea ce face. Familia trebuie să asigure adăpost, hrană, haine, să-şi asume şi răspunderea formării lor mentale şi sentimentale.

Fără iubire, copilul va muri din punct de vedere emoţional şi va deveni un handicapat pe viaţă; baza emoţională se construieşte în primele 18 luni de viaţă. "Hrana" necesară sănătăţii emoţionale constă în mângâierile fizice, vorbele bune şi îngrijirea tandră. Fundamentul iubirii aşezat în primii ani de viaţă afectează capacitatea copilului de a învăţa şi determină în mare parte momentul în care va fi capabil să sesizeze şi un alt tipă de informaţii.
Mângâierile fizice sunt cea mai puternică voce a iubirii. Copiii care sunt ţinuţi în braţe, sunt îmbrăţişaţi, sărutaţi, se dezvoltă mai devreme din punct de vedere emoţional, decât cei care sunt lăsaţi multă vreme fără un contact fizic. Ţinutul în braţe în timp ce i se citeşte o poveste, devine amintire pentru tot restul vieţii.
Cuvintele de încurajare, "balsam pentru suflet", hrănesc interiorul copilului, dându-i sentimentul valorii de sine şi al siguranţei, căci "în voia limbii este viaţa şi moartea"(proverb ebraic). Tonul vocii, blândeţea, atmosfera afectuoasă , toate comunică o căldură emoţională şi multă iubire. Cuvintele de laudă, de încurajare, cuvintele călăuzitoare, tonul agreabil şi o mânie stăpânită vor aduce oricând un câştig însutit. Un mesaj pozitiv transmis în mod negativ va aduce rezultate negative.

Timpul acordat este darul pe care părintele îl oferă prin prezenţa sa copilului. În multe case, copiilor le este mai greu fără televizor decât fără taţi. Cu cât legătura emoţională dintre copil şi tată este mai puternică, cu atît scade posibilitatea de a se ajunge la un comportament ce presupune delincvenţă. Timpul acordat trebuie să presupună şi un contact vizual plăcut şi plin de afecţiune. A privi copilul în ochi este o modalitate foarte eficientă de a transmite iubire din toată inima către sufletul copilului. Nu trebuie lăsat copilul să creadă că i se oferă iubire pentru că a făcut ceva pe plac în momentul acela, trebuie să i se ofere iubire în mod consecvent, orice ar fi, indiferent de comportamentul lui sau de orice alte împrejurări.
Timpul acordat înseamnă a desfăşura o activitate împreună, cunoscând astfel mai bine copilul, împărtăşind gândurile şi sentimentele. Tot ceea ce se face împreună cu copilul va conta întotdeauna.

Serviciile pline de iubire nu sunt sclavie, se fac de bună voie. Serviciile cu compasiune şi iubire sunt caracteristice părinţilor cu vocaţie. A fi părinte bun nu înseamnă a oferi copilului tot ceea ce îşi doreşte.
Părinţii au rol major în disciplinarea copilului, misiune dificilă care presupune înţelepciune, imaginaţie, răbdare şi multă dragoste. Disciplina presupune o misiune îndelungată şi foarte vigilentă, aceea de a călăuzi copilul de când este sugar şi până la vârsta adultă.
Părinţii sunt cheia capacităţii copiilor de a învăţa şi de a reuşi în toate direcţiile.

Bibliografie:
Revista de comunicări ştiinţifice Didactica, nr.3-ianuarie 2009, Ed. Didactica Publishing House.

EDUCAȚIA ÎN ȘCOALĂ ȘI ÎN FAMILIE

prof. Laura OLĂROIU și prof. Nicolae OLĂROIU

Colegiul Național "B.P. Hasdeu", Buzău, Jud. Buzău

Dacă am încerca să facem apel la concepția colectivă privind marile probleme ale omenirii am putea ușor să dezbatem teme cum ar fi încălzirea globală, problemele economice care presează civilizația modernă sau noile boli cu care omenirea se confruntă. Prea puțini înțeleg însă, că principala barieră ce apare între prezent și o considerabilă evoluție viitoare este mentalitatea individuală, altfel spus, educația.

Termenul de educație este cu toate acestea greșit înțeles ca referindu-se strict la informațiile predate în școli, licee și eventual mai departe în învățământul superior, adevărul fiind cu totul altul.

Educația își are fundamentul și rădăcinile în mediul familial și se dezvoltă odată cu trecerea timpului, o condiție fiind perseverența și gradul de interes al membrilor familiei, care au marea onoare și responsabilitate să "modeleze" un caracter. Nu numai studiile, dar și experiența generațiilor trecute garantează că primii ani ai existenței sunt anii definitorii, când personalitatea individului începe să prindă contur.

Trecând peste bagajul genetic, individul face cunoștință cu normele societății și învață să se supună acestora. Mintea tânărului este astfel deschisă la valori cum ar fi respect, altruism, considerație, spirit competitiv și de echipă, valori pe care instituțiile de învățământ vor reuși, în cazul cel mai favorabil, să le "finiseze".

Ceea ce școala ca instituție reușește să facă este să îndrume tinerele speranțe ale umanității spre direcția în care talentul lor poate deveni benefic; avem astfel medici, programatori, avocați și arhitecți, toți provenind dintr-un sistem care se bazează pe o gamă largă de noțiuni teoretice și nenumărate ore de exercițiu, însă nu îi putem numi cu adevărat educați, poate doar inteligenți sau bine instruiți.

Educația se ascunde undeva în spatele noțiunilor pe care omul reușește să și le însușească în anii de studiu, conlucrând cu acestea pentru a-l desăvârși în cele din urma. Educația reprezintă capacitatea de a asculta, de a-ți expune opinia folosind argumente, de a fi deschis la alte puncte de vedere, reprezintă respect necondiționat pentru orice clasă socială, religie, sex, sau concept cu care în esență poate nu ești de acord, dar față de care iți propui să fii tolerant. La fel de bine prin termenul de "educație" înțelegem moralitate și capacitatea de a respecta și promova niște valori, de a reacționa corect în situații limită și de a lucra în spiritul dreptății.

Cumva, complexitatea cu care termenul mai sus menționat este definit, creează probleme tinerei generații care consideră în mod eronat că școala și noțiunile acumulate pot compensa sau înlocui ceea ce numim în mod tradițional "cei 7 ani de acasă" și de aceea aleg să lase la latitudinea sistemului de învățământ modul în care se formează că persoane.

Principalul dezavantaj este însă că aceștia se trezesc prea târziu și neputincioși într-o lume neprietenoasă care a pierdut pe parcurs valorile după care funcționa, întrucât indivizii aleg să le ignore.

Trăim în epoca în care preferăm să culegem cunoștințe fără să fim capabili să le înțelegem cu adevărat pentru că în superficialitatea noastră ne dorim cât mai mult, nu cât mai bine și observăm în lipsa noastră de considerație fenomene care ne influențează existența, însă suntem prea ocupați ca să le studiem îndeaproape, toate acestea pentru că ne dorim să fim inteligenți, dar presupunem în mod fatidic că educația vine în mod implicit.

Ne imaginăm, probabil, că roboțeii noștri bine instruiți și ușor de direcționat vor putea să susțină și să construiască un viitor mai bun, fiind mai bine pregătiți, însă evităm să ne gândim sau suntem prea ocupați să observăm că încercăm să dezvoltăm umanitatea folosindu-ne de niște marionete rigide care posedă toate informațiile de care au nevoie, dar nu și sensibilitatea necesară descoperirii altora noi. Am învățat, așadar, să reținem fenomene, dar am eșuat gradat în înțelegerea lor.

Singura opțiune rămasă și plauzibilă pentru a îmbunătăți situația este să încetăm să constrângem tânărul să caute simțul civic în cărți sau să sperăm că-și va însuși termenul de respect odată cu capacitatea de a rezolva ecuații de gradul doi, să luptăm cu credința colectivă că un om slab pregătit din punct de vedere școlar este unul needucat și să creștem copii capabili să devină mai puțin persoane și mai mult personalități.

Rămâne astfel să definim educația ca fiind inițial lista aceea de calități fundamentale după care am fost ghidați odată cu începuturile existenței noastre și care mai apoi a fuzionat cu dorința de a cunoaște mai mult, din cât mai multe domenii, pentru a culmina în cele din urmă ca fiind deschiderea către a evolua păstrând simultan demnitatea, coloana vertebrală și integritatea pe care atât familia, cât și școala au încercat să o "sădească" în fiecare dintre noi.

DOI PARTENERI - ACELAȘI SCOP - EDUCAREA COPILULUI

Înv.Olaru Florentina

Şcoala Gimnazială nr.6, Râmnicu Sărat, jud.Buzău

,,A-ţi învăţa copiii să facă binele, înseamnă a le lăsa moştenirea cea mai preţioasă".

Reforma învăţământului aduce o schimbare semnificativă în ceea ce priveşte relaţia învăţătorului cu ceilalţi factori implicaţi în educarea elevului, îndeosebi cu familia. Poziţia familiei este aceea de partener într-un proces de dezvoltare, de conturare a drumului şi rolului social pe care îl va alege copilul. Familia are dreptul de a se implica în alegerea ofertei educaţionale, a carierei de mai târziu, dar şi obligaţia de a urmări şi sprijini eforturile copilului şi ale şcolii.

Expresia ,,parteneriat cu familia" nu înseamnă doar o altă denumire a unei relaţii mai vechi în care familia era informată periodic ori la cerere, asupra evoluţiei copilului în activitatea şcolară. Este vorba de o schimbare de statut a familiei în raport cu şcoala. Familiei îi revin acum mai multe drepturi- pe care noi trebuie să-i ajutăm, să-i conştientizăm şi să beneficieze de ele -dar şi sarcini sporite . Schimbările în plan socio-economic exprimă necesitatea reală a colaborării între şcoală şi familie atât în rezolvarea unor sarcini de susţinere materială, precum şi în cooperarea în alegerea programelor de instruire şi educare( curriculum la decizia şcolii), pentru cunoaşterea personalităţii copiilor, pentru orientarea şcolară şi profesională.

Parteneriatul cu familia înseamnă şi o reconsiderare a atitudinii învăţătorului faţă de aceasta. Îndatoririle învăţătorului faţă de familie sunt: mai multă transparenţă, acceptarea observaţiilor pertinente şi promovarea sugestiilor privind obiectivele şi priorităţile educaţionale, informarea corectă şi operativă. Familia are cea mai mare influenţă asupra copilului, iar trăirile afective reprezintă suportul absolut necesar susţinerii efortului de învăţare.

Rolul părinţilor faţă de copilul devenit elev se schimbă. Părinţii au nevoie de instruire în ceea ce priveşte modul de urmărire al îndeplinirii sarcinilor şcolare şi controlul conduitei copilului. Sunt părinţi care intervin în activitatea de învăţare a copilului în mod necorespunzător, fie având tendinţa de a se substitui copilului în efectuarea unor teme, prin alte metode decât cele indicate, fie manifestând exigenţe nerealiste faţă de acesta.

Activitatea de îndrumare a părinţilor de către învăţător este evident necesară. Unitatea de opinii dintre cele două instituţii - şcoală, familie - trebuie realizată doar în strânsă colaborare. Sunt părinţi care îşi propun să ajute şcoala, cu condiţia ca ei să cunoască obiectivele educaţionale. Pe aceştia trebuie să-i informăm, descriindu-le tipurile de comportamente realizabile, explicarea modalităţii de acţiune, pentru ca metodele de influenţare să nu fie în contradicţie cu cerinţele pedagogice.

Alţi părinţi nu manifestă interesul necesar faţă de evoluţia copilului şi, ca atare lasă şcolii toată grija. Prin metode pedagogice pot fi atraşi alături de şcoală, determinându-i să adere la ideea de colaborare activă. Părinţii sunt cei care trebuie să înveţe de la educatorul copilului pentru a cunoaşte direcţia şi ritmul la care trebuie să se alinieze. Schimbul de idei este profitabil atât pentru şcoală cât şi pentru elev şi părinţii săi.

În lectoratul ,,Şcoala părinţilor" am urmărit ca aceştia:

- să cunoască specificul activităţii şcolii, obiectele de studiu, orarul, tipul de manuale şi rechizite, alte materiale necesare elevului/clasei;

- să cunoască în mod curent rezultatele şcolare ale elevului;

- să cunoască schimbările survenite în evoluţia copilului, înregistrate sistematic de către învăţător;

- să li se creeze condiţiile pentru a-şi exprima nemulţumirile, părerile, îngrijorările;

- să li se creeze condiţii pentru a-şi cunoaşte învăţătorul şi învăţătorul să-i cunoască pe părinţi;

- părinţii să se cunoască între ei, să acţioneze în spirit de echipă pe frontul educaţional.

Familia - şcoala de acasă a elevilor

În vederea cultivării capacităţilor elevilor şi a pregătirii lor pentru o reuşită integrare în societate între învăţător şi elevi trebuie să existe o unitate de păreri şi de acţiune. Toate acţiunile şi măsurile întreprinse de şcoală cu părinţii elevilor au urmărit realizarea educaţiei cu respectarea deplină a drepturilor copilului.

Alături de cerinţele de ordin instructiv, formarea trăsăturilor moral-civice reprezintă una dintre sarcinile de bază pe care trebuie să o realizăm. Climatul de muncă intelectuală instituit în şcoală, trebuie să se regăsească şi la nivel de familie, pentru a nu se da impresia elevilor, că învăţătura este echivalentul şcolii. Învăţătura este echivalentul muncii elevului.

Colaborarea dintre învăţător şi toţi părinţii elevilor e bună, în special cu cei ai căror copii, întâmpină dificultăţi în diverse planuri. În stabilirea obiectivelor comune ale colaborării, am ţinut seama de condiţiile concrete ale colectivului de elevi şi de particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor.

Colaborarea şcolii cu familia trebuie să asigure unitatea influenţelor educative asupra elevilor, precum şi o continuitate ,în ceea ce priveşte evoluţia de la o etapă la alta, a clasei şi a fiecărui elev în parte.

Temele abordate au vizat:

• Dezvoltarea la copii a interesului pentru învăţătură;
• Respectarea regimului zilnic de activitate şi odihnă a elevilor;
• Cunoaşterea anturajului copiilor;
• Îndrumarea şi verificarea lecturii elevilor de către părinţi, alegerea programelor TV;
• Pregătirea psihologică a copiilor în vederea integrării lor în ciclul gimnazial.

Întâlnirile cu părinţii elevilor au avut de obicei un caracter concret şi eficient asupra activităţii reciproce. În primii ani de şcoală, noi contribuim hotărâtor la luarea startului în viaţa socială. Pentru aceasta trebuie să ne cunoaştem cât mai bine elevii, colectivul, să le urmărim evoluţia, reflectând asupra viitorului lor, apelând în permanenţă la sprijinul familiei. Numai aşa vom reuşi să asigurăm condiţii pentru un start bun în viaţa şcolară.

Parteneriatul dascăl-elev

Literatura de specialitate relevă că, relaţia care se stabileşte între elev şi dascălul său este una de interdependenţă, procesul însuşi de predare-învăţare având loc prin interacţiune, inter relaţie, inter cunoaştere. Elevul trebuie privit ca evaluator şi partener, în felul acesta reuşindu-se stabilirea unei adevărate relaţii de parteneriat între cei doi factori ai educaţiei, desigur dacă acest lucru se doreşte cu adevărat de către educator.

În relaţiile cu elevii trebuie respectate nişte reguli:

• să fim prietenoşi indiferent de starea afectivă a elevului;
• să-i ascultăm cu răbdare în problemele ce-i frământă;
• să adresăm întrebări binevoitoare pentru a-l face pe elev să se deschidă;
• să nu-l contrazicem, să nu adopte o atitudine de opoziţie;
• să folosească în discuţii un vocabular adecvat înţelegerii elevului;
• să le furnizăm informaţii pentru prevenirea actelor de indisciplină, precum şi alegerea unui model comportamental.

Relaţia de parteneriat se face simţită în toate disciplinele de învăţământ, dar şi în activităţile

extracurriculare, ţinându-se cont de specificul fiecărei activităţi în parte. Elevul este partenerul nostru în fiecare oră. Între metode, cele mai adecvate sunt dialogul între noi şi elevi, adică relaţia în care clasa devine partenerul nostru, înlocuind acţiunea unilaterală întemeiată pe relaţia autoritatedependenţă şi jocul, pentru că aşa cum spune Blaga, ,,copilul râde: înţelepciunea şi iubirea lui e jocul".

Noi învăţătorii, trebuie să fim deschişi spre trebuinţa de a afla, de a cunoaşte, pentru a le cultiva ataşamentul faţă de şcoală şi învăţătură, dragostea şi interesul pentru cunoaştere.

,,Educaţia este un proces al vieţii şi nu o pregătire pentru viaţă. Cred că, şcoala trebuie să reprezinte viaţa actuală, viaţă tot atât de reală şi de vitală pentru copil ca aceea pe care el o duce în familia sa, cu vecinii săi, pe locurile lui de joacă." (John Dewey)

Părinţii trebuie conştientizaţi, că singura investiţie de valoare pe care o familie o poate face pentru copil este investiţia pentru mintea şi sufletul acestuia.

Bibliografie: Stănciulescu, E., Sociologia educaţiei familiale, Ed. Polirom, Iaşi, 2003;

Sterm, H.H., Educaţia părinţilor în lume, Institutul pentru Educaţie al UNESCO, E.D.P., Bucureşti, 1972; Vrasmas, E., Educaţia şi consilierea părinţilor, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004;

ROLUL FAMILIEI ÎN FORMAREA PERSONALITĂŢII ELEVULUI

Prof. Înv primar PAŞALIU EMILIA-

SC. C-TIN GEROTĂ CALAFAT

Familia este una din cele mai vechi forme de comunitate umană ce asigură menţinerea continuităţii biologice, culturale a societăţii , satisfacerea nevoilor personale , asigurând sentimentul siguranţei , menţinerii şi dezvoltării personalităţii.

Rolul familiei nu se mai poate rezuma la asigurarea condiţiilor de viaţă pentru copil, la asigurarea supravegherii acestuia, ci trebuie văzută ca primul factor în educaţia şi instrucţia copilului şi un continuator al cerinţelor impuse de practica educaţional instituţionalizată .Familia este prima şcoală a copilului şi contribuţia pe care o are la educaţia acestuia poate favoriza sau îngreuia activitatea şcolii.

Chiar şi în cadrul unui parteneriat educaţional eficient familiei îi revin, totuşi, cele mai relevante funcţii:

• Asigurarea condiţiilor favorabile pentru securitatea şi dezvoltarea psihofizică a copilului
• Crearea mediului relaţional care ar influenţa direct socializarea copilului
• Crearea unui climat psihologic favorabil pentru satisfacerea trebuinţei de respect de sine a copilului şi a condiţiilor oportune pentru explorarea sinelui/autocunoaştere încurajarea tentaţiei copilului pentru autoeducaţie
• Oferirea unor modele relaţionale şi comportamentale

În procesul educaţional ponderea cea mai mare a influenţelor le revine părinţilor (sau persoanelor care îi înlocuiesc) şi familiei în întregime. Cei doi părinţi pot avea aceeaşi atitudine fundamentală de acceptare sau de inacceptare şi o pot exprima în mod diferit sau asemănător. Pentru conturarea unei personalităţi de succes familia trebuie să colaboreze cu şcoala fapt ce va influenţa pozitiv procesul de educaţie al copilului pentru o civilizaţie democrată şi liberă , care să-i confere posibilităţi multiple de afirmare.Indiferent de perspectiva din care am considera-o, familia îndeplineşte un rol complex , juridic,economic, cultural şi educativ.

Familia constituie un rezervor de modele pe care le oferă copiilor, înlesnind astfel înserarea lor în cultura societăţii.

Rolul părinţilor este foarte important şi trebuie să fie puternic prin fermitate, nu prin severitate sau brutalitate , prin răbdare şi dragoste . Trebuie intensificat tot ceea ce este satisfăcător din partea copilului şi raportate progresiv, impulsurile sale agresive folosind modelele.Astfel copilul să se regăsească în acest cadru şi să prevadă reacţiile adultului de care este dependent. Schimburile afective sunt necesare acestei construcţii progresive a "personalitații copilului".

În familie copilul îşi însuşeşte limbajul şi corectitudinea în exprimare .Aceasta oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale, informaţii despre plante, animale, obiecte casnice , ocupaţiile oamenilor. Familia se preocupă şi de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvoltă spiritul de observaţie, memoria si gândirea.Părinţii trebuie să dea explicaţii corecte copiilor să îi înveţe să utilizeze dicţionarul pentru însuşirea corectă a explicaţiilor.Este binecunoscut faptul că o deprindere greşit formată este mai greu de înlocuit cu una corectă. În perioada şcolară mică, familia vine în sprijinul şcolii, susţinând "gustul pentru citit" al elevilor. Cel mai important este stimularea curiozităţii copilului de a citi.

Orice greşeală a părinţilor, mai ales în cazul când este repetată des , duce la apariţia unor trăsături morale negative, care se fixează cu timpul. În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire, ordinea, cumpătarea, grija faţă de lucrurile încredinţate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajuta cel mai mult; părintele este un exemplu pentru copil. Părinţii le spun copiilor ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât în comportamente ,îi îndrumă să fie sociabili,să fie buni colegi şi prieteni. Aceste noţiuni îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului său şi a celor din jur.

Factorii familiali sunt ca proximitate şi importanţă cei mai importanţi în dezvoltarea unei personalităţi armonioase, în securizarea fizică, afectivă şi materială a copilului.

Colaborarea şcolii cu familia este o parte componentă a sistemului general al activităţii educative.Şcoala nu trebuie să corecteze singură greşelile de educaţie ale părinţilor , deoarece sistemul acesta nu poate duce decât cu greu la rezultate bune.Ceea ce îndreaptă şcoala poate să fie anulat de metodele greşite folosite în continuare de familie . Este nevoie de o unitate de exigenţe şi de măsuri , şi aceasta face absolut necesară colaborarea dintre familie şi şcoală.Numai împreună pot corecta tot ce s-a greşit până acum , punând temelia unei educaţii morale sănătoase .

Specialiştii au investigat şi investighează în continuare celula familială pentru a construi adevărata imagine a grupului social, a funcţiilor pe care le îndeplineşte , funcţii dintre care cea mai importantă o constituie creşterea şi educarea copiilor, succesul lor şcolar.

Bibliografie

A.S.Makarenko- Carte pentru părinţi ,E.D.S.P.,Bucureşti , 1961

V. Pavelescu -Invitaţie la cunoaşterea de sine Ed. Stiinţifică, 1970 , Bucureşti

Paul Popescu-Neveanu - Psihologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti - 1990

Ursula Şchiopu şi Emil Verza - Psihologia vârstelor, Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti - 1981

Marcello Peretti-La pedagogia della famiglia , Brescia, La Scuola Editrice,1969

Contribuția activităților online la conștientizarea de către părinți a progresului preșcolarilor

Prof. înv. preșc. ZAMFIRA-MARIA PETRESCU

Grădinița cu Program Săptămânal "Agricola" Bacău

Perioada ultimilor doi ani, marcată de modificări profunde în sistemele de învățământ de pretutindeni, generate de noul context educațional impus de pandemie, a adus cu sine și reconsiderarea parteneriatului dintre școală și familie, prin trasarea unor noi coordonate definitorii în activitatea didactică.

Părinții comunică, în privat sau prin intermediul ședințelor, mai mult cu educatorii și profesorii pentru învățământ preșcolar din mediile de educație timpurie decât de la școală. Îmbunătățirea parteneriatului educator - părinte - educabil, în sensul dezvoltării unui climat favorabil cooperării, stă la baza realizării unui învățământ de calitate, în care toți factorii implicați conștientizează menirea pe care o au în acest proces complex de pregătire pentru viață și acționează într-o direcție comună. Obiectivul învăţământului preşcolar este de a oferi sprijin competent pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor în plan fizic, intelectual şi social; deprinderile de autoservire și socializare anticipând o cât mai uşoară adaptare la activitatea şcolară.

O relație puternică educatoare-părinte vine în sprijinul educatoarei în efortul acesteia de a împărtăși cunoștințe și abilități cu familiile copiilor, referitoare la modul în care copiii învață mai ușor (atât la grădiniță - în mediu organizat, cât și la domiciliu - înconjurat de căldura familiei), la posibilitățile de încurajare și stimulare a lui, la valorificarea deplină a potențialului creator al preșcolarului. Interacțiunile frecvente oferă părinților și educatoarelor oportunități diverse de a forma relații de colaborare, în vederea unui schimb autentic de opinii și soluții care să elimine stresul cauzat de lipsa de experiență a părinților și să permită educatoarei o mai bună cunoaștere a particularităților copilului.

În cadrul serviciilor de educație și îngrijire a copiilor preșcolari, educatoarele au un rol important în a comunica cu părinții despre o serie de aspecte legate de dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală a copiilor. Educatoarele sunt considerate ca surse de încredere în oferirea de informații despre evoluția copilului, iar părinții solicită adesea sfatul acestora înainte de a solicita sprijin din partea altor servicii specializate, în caz că se constată nevoia de apela la un psiholog, psihoterapeut, logoped ș.a., profesioniști care, în timp, au potențialul de a modifica traiectoria dezvoltării copiilor prin parteneriate cu familiile, precum și prin interacțiuni directe cu copiii, în grup sau în particular.

În calitate de responsabil al comisiei de evaluare și asigurare a calității din grădinița unde activez am avut ocazia să administrez și să centralizez rezultatele chestionarelor pentru testarea satisfacției beneficiarilor educației, iar concluziile la care am ajuns au constituit un punct important în reconsiderarea activității mele ulterioare. Particularitatea perioadei despre care vorbesc constă în necesitatea ca, pentru o anumită durată (aproximativ două luni) activitatea mea didactică să se desfășoare în mediul online, din cauza condițiilor impuse de pandemie. A constituit totul o mare provocare, atât pentru părinții care se așteptau să treacă perioada critică mai repede și să-și trimită copiii la grădiniță pentru a recupera ceea ce s-a uitat din punctul de vedere al socializării, cât și pentru cadrele didactice care, deși absolviseră o facultate în domeniul pedagogiei învățământului primar și preșcolar, nu dețineau competențe pentru a gestiona o astfel de situație - predarea online - într-un timp atât de scurt, când cei mici abia s-au acomodat cu colectivul. Părerea mea este că au fost avantajate cadrele mai tinere, mai obișnuite să folosească noile tehnologii; la fel a ajutat și faptul că majoritatea părinților dețineau aparatura și competențele necesare lucrului în mediul virtual, fapt care a contribuit la o mai bună cooperare și i-a determinat pe părinți să descopere plăcerea de a lucra împreună cu propriii copii. În tot acest timp, colaborarea cu familia s-a manifestat constant, părinții au participat alături de copii în atelierele virtuale organizate pe Google classroom și s-au inspirat din postările trimise zilnic, cu activități de toate tipurile, pe care să le folosească drept bază de plecare în lucrul cu copii acasă. Răspunsurile prezentate în chestionare au evidențiat faptul că părinții au apreciat faptul că educatoarele le-au comunicat la timp și în termeni clari care sunt obiectivele de învățare ale copiilor, așteptările pe care le au și promptitudinea cu care au fost postate materialele informative și filmulețele demonstrative.

Educatoarele, în schimb, au admis faptul că, în general, formarea lor înainte de angajare nu i-a pregătit pentru a lucra în colaborare cu familiile în asemenea context și s-au simțit nepregătite, trebuind să se adapteze și să învețe multe lucruri într-un timp foarte scurt. Cu toate acestea, ele au menționat avantajele pe care comunicarea virtuală zilnică cu părinții le-a generat, în sensul că au purtat conversații utile cu familiile, legate de creșterea preocupărilor cu privire la dezvoltarea copilului și gestionarea situațiilor dificile, sau reducerea comportamentului agresiv.

Atât părinții, cât și educatoarele au apreciat în termeni pozitivi utilizarea fotografiilor, portofoliilor și platformelor online pentru informații clare și accesibile despre progresul copiilor. Părinții au găsit aceste instrumente originale utile, iar maniera în care tații au ales să se implice în educația copiilor lor preșcolari a fost de-a dreptul surprinzătoare. Au fost solicitate sfaturi de la educatoare privind rutina zilnică a copiilor, gestionarea comportamentului, crearea unor obiceiuri alimentare și de odihnă zilnică sănătoase, unii părinți insistând chiar să afle mai multe despre regalarea emoțională, comportamentul de joacă adecvat vârstei, eliminarea stărilor de agitatație sau interacțiunea cu alți copii și chiar cu adulții pe care îi întâlneau.

Alte formulări pozitive ale părinților s-au referit la: politețea și bunăvoința cu care educatoarele au răspuns întrebărilor părinților, sentimentul de încredere în propriile forțe pe care sfaturile educatoarelor l-a creat, consistența și utilitatea informațiilor furnizate, abordarea centrată pe nevoile fiecărui copil. De asemenea, părinții au apreciat îndrumările educatoarelor care i-au ajutat să înțeleagă mai bine caracteristicile psihofizice ale copilului preşcolar, a particularităţilor de vârstă şi individuale, precum familiarizarea părinţilor cu metode şi procedee educative adecvate care să continue în familie programul educaţional propus de instituţia şcolară și să asigure sănătatea lor emoțională.

Cum este și firesc, au existat și anumite puncte care necesită îmbunătățire pe viitor, în perspectiva colaborării grădiniță - familie, cele mai sugestive fiind legate de: dezvoltarea voinței, a răbdării și auto-controlului la copii (majoritatea părinților au admis că aici este nevoie de o pregătire specială sau de experiență în domeniu), incapacitatea de a observa felul în care se comportă copilul în colectivitate (când părinții nu sunt prin preajmă să le satisfacă imediat orice dorință )și creșterea motivației pentru a interacționa cu alți copii.

Ca o concluzie, parteneriatul dintre instituția de învățământ și familie, deși este, de cele mai multe ori, o inițiativă a unității, aduce clare beneficii dezvoltării și progresului educabililor, părinții valorificând programul educativ desfăşurat în grădiniţă, adăugând atributele armoniei și confortului familial și creând o atitudine pozitivă față de învățare și bazele unor activități extrașcolare ulterioare de succes.

Referinţe bibliografice:

1. Macavei, Elena, Pedagogie. Teoria educaţiei, Editura Aramis, Bucureşti, 2001;

2. Mara, Daniel, Educaţie pentru educaţie, Editura ALMA MATER, Sibiu, 2006;

3. Stahl, Paul H., Familia şi şcoala - contribiţii la sociologia educaţiei, Editura Paidea, Bucureşti, 2002;

ASIGURAREA SUCCESULUI ȘCOLAR PRIN RELAȚIA PROFESOR-ELEV-PĂRINTE

Pîrvulescu Leontina Emilia

Liceul Tehnologic Bâlteni,Gorj

În zilele noastre se vorbește din ce în ce mai mult despre educație, despre factorii implicați în realizarea ei, dintre care cel mai important este familia. În procesul de educație îl are,fără îndoială, școala, dar în calitatea sa de cel mai apropiat colaborator al școlii, familia, trebuie să o secondeze de aproape și sincer. Dialogul cu familia este unul din elementele indispensabile pentru reușita școlară.

Şcoala colaborează cu părinții în diferite forme: convorbiri telefonice, întâlniri individuale cu profesorul, ședințe cu părinții, diferite chestionare. În ziua de azi este necesară legătura, relația dintre școală și familie. Este foarte important ca părinții și școala să formeze o echipă, un tot unitar.Școala nu-și poate realiza pe deplin sarcinile, dacă nu cunoaște condițiile familiale de muncă și viață ale copiilor.Părinții nu pot cunoaște pe deplin psihologia copiilor, dacă nu sunt aduse la cunoștință comportamentul copiilor de la școală.La fiecare ședință cu părinții vorbim despre cum pot ajuta părinții copiii la temele de acasă, la învățarea lecțiilor. Părinții trebuie să cunoască modul în care copiii lor poate fi ajutați când întâmpină probleme.

Trebuie adus la cunoștința părinților că severitatea este necesară, dar cu măsură.Problema este gravă acolo, unde părinții sunt împărțiți, unul sever, altul mai indulgent.Cel mai important obiectiv al parteneriatului dintre școală și familie este obținerea succesului școlar, care constă în obținerea, realizarea unui obiectiv propus pentru o durată maimare de timp.Elevul are nevoie de un mediu familial în care să se simtă în siguranță.

Familia are obligația să-i ofere un climat educativ bun, liniște, înțelegere, afectivitate. Copilul simte când părinții sunt interesați de problemele lui, de rezultatele lui de la școală. Implicarea părinților are un rol important în viața copilului, în rezultatele lui. Familia oferă copilului aproximativ 80% din cunoștințele uzuale despre mediul înconjurător.

Copilul obține rezultatele școlare în funcție de modul în care părinții se implică în procesul de învățare. Părinții trebuie să asigure copilului cele necesare pentru învățătură, și să-șiajute copilul.Trebuie avut în vedere calitatea și cantitatea ajutorului, susținerii, îndrumării.În final, atitudinea părinților trebuie să fie una de mijloc.Cel mai important lucru din viața fiecărui om este comportamentul, respectul, cinstea,sinceritatea, care în mod normal se formează, se învață acasă, în mediul familial. Dacă elevul nu are baza acestor deprinderi, și modelul bun al părinților, va crea probleme, copilul de azi este adultul de mâine.Se constată că unele familii manifestă totală încredere în rolul pe care școala în are asupra dezvoltării copilului, pe când altele sunt total dezinteresate.

Beneficiile parteneriatelor dintre școală și familie sunt

-ajută profesorii în munca lor

-perfecționează abilitățile școlare ale elevilor

-conectează familiile cu membrii scolii

-dezvoltă abilitățile de lideri ale părinților

În vederea asigurării succesului şcolar, cadrul didactic trebuie să aibă în vedere principiul accesibilităţii instruirii. Realizarea accesibilităţii presupune valorificarea următoarelor aspecte:

Educabilităţii - care evidenţiază rolul determinant al educaţiei.

Potenţialul real de dezvoltare - care evidenţiază importanţa condiţiilor de diferenţiere psihologică şi pedagogică a elevilor

Potenţialul maxim de învăţare - care evidenţiază importanţa resurselor psihologice şi pedagogice ale fiecărui elev.

Prin prisma acestui principiu cadrul didactic trebuie să vegheze la calitatea proiectului didactic, care va fi centrat în special asupra realizării unui învăţământ diferenţiat cu obiective operaţionale minime, medii şi maxime. Utilizând individualizarea instruirii ca strategie pedagogică, cadrul didactic are următoarele sfaturi metodologice de ordin teoretic şi practic:

- proiectarea fiecărei activităţi didactice din perspectiva valorificării la maximum a potenţialului fiecărui elev;

- stimularea dezvoltării complexe a fiecărui elev în contextul tuturor formelor de instruire disponibile (formale - nonformale - informale);

- angajarea tuturor resurselor interioare la nivelul corelaţiei funcţional structural dintre: informare - formare, formare - dezvoltare, instruire - educaţie, participare deplină - autoinstruire; subordonarea tuturor resurselor pedagogice activităţii de autoformare- permanentă a fiecărui elev.

Bibliografie :

Cerghit I, I.T. Popescu, Radu I, E.Vlăsceanu : Didactica - manual pentru clasa a- X-a ,EDP ,1997

Nica I , Topa L : Colaborarea şcolii cu familia ,EDP, Bucureşti,1974

PARTENERIATUL ȘCOALĂ -FAMILIE

Prof. înv.primar Pleșcan Melania,

Șc. Gimnazială ,,Aron-Vodă", Aroneanu

În această lume în permanentă schimbare, aflată sub presiunea competiţiilor de orice fel, părinţii, cadrele didactice, comunitatea locală se străduiesc împreună să încurajeze sistemele de îmbunătăţire a educaţiei, pentru a-i ajuta pe copii să se dezvolte. Colaborarea dintre familie şi şcoală este un factor esenţial în procesul de educare a şcolarilor. Numai împreună putem reuşi să dăm societăţii un cetăţean pregătit, gata să înfrunte problemele inerente ce apar, capabil să relaţioneze, să se integreze în colectivitate, să facă faţă cerinţelor acesteia. Familiile în societatea modernă se confruntă cu solicitări ridicate, cu o competiţie crescută pentru obţinerea atenţiei copiilor şi, uneori, din dorinţa de a le oferi siguranţa economică, petrec mai puţin timp cu cei mici.

Factorii de bază care ajută copilul în desăvârșirea propriei educaţii sunt şcoala şi familia. Funcţia educativă a familiei constă în formarea priceperilor, deprinderilor de viaţă, sentimente. Rolul familiei este important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral si estetic. Şcoala, alături de familie, influenţează, prin condiţiile concrete în care se desfăşoară procesul de învățământ, personalitatea copilului.

Obiectivul cel mai important al colaborării dintre şcoală şi familie în perioada şcolarităţii mici îl reprezintă susţinerea eforturilor copilului pentru ca acesta să dobândească primele instrumente ale muncii intelectuale şi să obţină succesul şcolar.

Clasa reprezintă pentru elevi al doilea mediu de socializare, după familie. Aici elevul va trăi şi experimenta, va învăţa deprinderi sociale necesare pentru viaţă. Şcoala eficientă realizează un parteneriat cu elevul, prin valorizarea si respectarea identităţii sale cu familia, prin recunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic şi cu toate resursele educative ale societaţii pe care le identifică şi le foloseşte activ. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care să întărească schimbarea în relaţiile şcoală-familie. Acest concept este parteneriatul educaţional.

Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educaţional. Acesta presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali.

Parteneriatul educaţional se realizează între:

• instituţiile educaţiei : familie, scoală şi comunitate ;
• agenţii educaţionali : copil, părinţi, profesori, specialişti în rezolvarea unor probleme educaţionale ;
• membrii ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării si dezvoltării copilului (medici, factori de decizie, reprezentanţi ai bisericii, ai poliţiei) ;

Părintii, copiii şi comunităţile se influentează puternic unii pe alţii. Mediul în care trăiesc părinţii poate sprijini sau devia vieţile lor, poate determina multe dintre valorile lor. De asemenea, părinţii pot influenţa comunitatea şi pot contribui la dezvoltarea valorilor comunităţii. O comunicare optimă învăţător/ diriginte/ familie are rolul de a acţiona în mod pozitiv asupra copilului şi de a stopa comportamentele negative. De multe ori apar dificultăţi de comunicare şi de dezvoltare a relaţiei şcoală- familie. De aceea trebuie cunoscuţi factorii care favorizează dar şi blochează o comunicare eficientă. Lipsa de comunicare din partea uneia dintre ele afectează evoluţia elevului, rezultatele şcolare şi natura comportamentului.

Educația copiilor trebuie să răspundă nevoilor societății dar și nevoilor și aspirațiilor individuale. De aceea, fiecare pion implicat în procesul de educație (familia, școala și copilul însuși) trebuie să contribuie activ pentru a consolida acest parteneriat și pentru a produce rezultate bune pe termen lung.

BIBLIOGRAFIE
1. Bunescu Ghe., Alecu G. , Badea D. - Educaţia părinţilor. Strategii şi programe, E.D.P., Bucureşti, 1997;
2.Ecaterina Adina Vrasmas - Consilierea şi educaţia părinţilor , Editura Aramis, 2002;

ASIGURAREA SUCCESULUI ȘCOLAR PRIN PARTENERIAT ȘCOALĂ -FAMILIE

PROF.INV.PRIMAR :POPESCU ELENA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ION VÂLCEANU " DRAGOTESTI

Familia este unul dintre factorii care se preocupă de educația copilului. Ea oferă copiilor primele cunoștințe, primele deprinderi, dar și primele modele comportamentale.

În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament, respectul, politețea, cinstea, sinceritatea. Părinții sunt un exemplu pentru copii.

Părinții sunt primii educatori din viața copilului. Un parteneriat familie -școală este cel mai profitabil pentru toți cei care participă la educarea copilului. Colaborarea dintre familie și școală presupune o comunicare efectivă și eficientă .Factorii care favorizează comunicarea sunt :

- transmiterea informațiilor de către învațător într-o formă accesibilă părinților,

- capacitate învățătorului de a mobiliza părinți,

- evitarea discuțiilor care privesc elevii problemă se fac discuți individuale cu aceștia,

- sprijinirea părinților pentru a schimba atitudinea negativă a elevilor.

Implicarea părinților în problemele școlii se referă la construirea unor relați pozitive între familie și școală.

Dacă ne referim la optimizarea comunicării între parinți și învatator se iau în calcul:

- atitudinile care îi caracterizează

- caracteristicile instituțiilor școlare

- caracteristicile familiei

- modul de comunicare

Uneori parinți uită că trebuie să facă front comun cu învațătorul, deoarece și unii și alții nu doresc decat dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea și îmbogățirea cunoștințelor acestuia.

Factorii de bază care ajută copilul în desavârșirea propriei educații sunt școala și familia. Familia are un rol important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral și estetic. Școala influențează prin condițiile concrete în care se desfășoară procesul de învățământ, personalitatea copilului.

Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activități

( lectorate cu părinții, ședințe, vizite la domiciliu). Părinții trebuie să vadă în învățător un prieten, un colaborator .

Se constată că unele famili manifestă totală încredere în rolul pe care școala îl are în dezvoltarea copilului, pe când altele sunt dezinteresate.

Dacă cele două medii educaționale școala și familia se completează și se susțin, ele asigură într-o mare masură buna integrare a copilului în activitatea școlară. Dacă cele două medii educaționale școala și familia se completează și se susțin, ele asigură într-o mare măsură buna integrare a copilului în activitatea școlară.

Parteneriatul educațional între scoala și familie este important din punct de vedere al comunicării, cooperării în sprijinul copilului.

Există două teorii privind relația școală-familie :

- teoria profesionalismului care consideră că un element esențial serviciul făcut altora fără a gândi avantajele personale; criteriile acestei teorii sunt: competența, un cod de etică profesională

- teoria schimbului, care consideră acțiunea umană în funcție de un câștig personal.

Este foarte important ca legatura care se stabilește între familie și școală să se bazeze pe încredere și respect.

BIBLIOGRAFIE:

1. MUNTEANU ANA-2006-PSIHOLOGIA DEZVOLTARII UMANE ,EDITURA POLIROM IASI

2. STANCIULESCU, E, 1997, SOCIOLOGIA EDUCATIEI FAMILIALE EDITURA POLITROM IASI

PARTENERIATUL ŞCOALĂ ŞI FAMILIE - FACTOR HOTĂRÂTOR ÎN ASIGURAREA SUCCESULUI INTEGRĂRII ELEVULUI ÎN SOCIETATE

P.I.P. Popescu Nicoleta, Școala Gimnazială ,,George Poboran", Slatina, Olt

Colaborarea dintre familie şi şcoală este un factor esenţial în procesul de educare a şcolarilor. Numai împreună putem reuşi să dăm societăţii un cetăţean pregătit, gata să înfrunte problemele inerente ce apar, capabil să relaţioneze, să se integreze în colectivitate, să facă faţă cerințelor acesteia.

Familiile în societatea modernă se confruntă cu solocitări ridicate, cu o competiţie crescută pentru obţinerea atenţiei copiilor şi, uneori, din dorinţa de a le oferi siguranţa economică, petrec mai puţin timp cu cei mici. De aceea, şcolile încearcă să vină în întâmpinarea părinţilor prin organizarea unor activităţi comune, un rol important avându-l lectoratele, dearece prin intermediul acestora cadrele didactice îi pot îndruma pe părinţi, îi pot face să înţeleagă rolul pe care îl are parteneriatul şcoală-familie în procesul de instruire al copiilor.

Parteneriatele eficiente sunt planificate şi implementate cu grijă, personalul şcolii trebuie să se instruiască şi să ceară la nevoie ajutorul unor specialişti în consiliere şcolară, pentru a pune în practică cooptarea părinţilor. Un prim pas este evaluarea, la începutul anului şcolar, a nevoilor, perspectivelor şi modelelor părinţilor, în ceea ce priveşte implicarea şcolară.

În urma studiului realizat s-a constatat că:

1.Indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri în educaţia copiilor lor, rezultatele determină performanţa elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, scăderea fenomenului delincvenței;

2.Toţi părinţii doresc cea mai bună educaţie pentru copiii lor;

3. Majoritatea părinţilor vor să se implice mai mult în educaţia copiilor lor, dar mulţi nu ştiu

cum să procedeze;

4.Majoritatea cadrelor didactice simt că implicarea părinţilor este o parte vitală a succeselor, dar mulți nu știu cum să-i implice pe aceștia;

5.Școlile trebuie să încurajeze şi să promoveze implicarea părinţilor;

6.Școlile trebuie să-i încurajeze pe părinţi să le devină parteneri şi să poată lua împreună decizii cu privire la educația copiilor lor.

Conform acestui studiu, părinţii se pot implica în calitate de parteneri în educarea elevilor, alături de şcoală, în următoarele situaţii:

I. Luarea deciziilor.

• Îi încurajează pe părinţi să stabilească ţelurile de atins pentru copiii lor şi pe cadrele didactice să stabilească obiectivele de realizat mai departe pentru obţinerea succesului şcolar. Obiectivele sunt precizate la începutul anului şcolar şi pot fi scrise într-un contract între părinţi, cadrele didactice şi elevi. Acest tip de contract se constituie ca un sistem de obligaţii reciproce în cooperarea părinţilor cu profesorii şi implică colaborarea părinţilor în activităţile şcolare.

II.Acordarea sprijinului.

Părinţii îşi sprijină copiii în multe feluri: le oferă acoperiş, hrană, îmbrăcăminte, protecţie, dragoste, dar ei trebuie să-I ajute și cu activitatea la clasă.

• A le arăta copiilor că şcoala este importantă se poate face în mai multe moduri, dar colaborarea cu şcoala este cea care duce la obţinerea unor rezultate bune în procesul de învăţământ. Putem aminti aici lectoratele cu părinţii, cu activităţi practice, pe ateliere de lucru şi cu informaţii cât mai complete după o consultare în prealabil a părinţilor cu privire la temele de abordat, care i-ar interesa pentru a-şi putea ajuta copiii şi pentru a fi pe aceeaşi lungime de undă cu şcoala. Ideal ar fi să existe la biblioteca şcolii materiale pe care părinţii le pot consulta, venind astfel în întâmpinarea acestora precum rezolvarea problemelor care apar pe parcurs.

• Chiar dacă şcoala organizează activităţi frumoase şi utile pentru părinţi şi pentru copiii lor, este posibil ca participanţii să nu fie într-un număr foarte mare; atunci ar fi posibil ca, prin iniţiativa părinţilor de a organiza la rândul lor unele activităţi, să se vadă cu adevărat că acestora le pasă, şi ar oblige școala la mai multă deschidere și cooperare.

III.Predarea.

• Părinţii îşi pot asuma şi rolul de profesori în anumite situaţii. În primul rând, ştim că de la ei copiii au, la intrarea în clasa I, multe cunoştinţe generale. Rolul părintelui nu se încheie o dată cu începerea clasei I; în responsabilitatea acestuia intră: stabilirea programului de lucru al elevului şi locul pentru teme, cititul împreună cu copilul, convingerea că tema este bine înţeleasă şi terminată, discuțiile despre ceea ce s-a întâmplat la școală în timpul zilei.

• Părinţii se pot oferi voluntari la activităţi la care au experienţă, pe care le-o pot împărtăşi elevilor (de exemplu: cu referire la domeniul în care lucrează). Copiii îşi văd părinţii în acţiune şi simt că au și ei o contribuție important în comunitatea școlară.

IV.Studiul

Părinţii pot colabora cu învăţătorii interesându-se în ce mod şi ce anume s-a predat. Utile sunt consultaţiile cu părinţii, în special la clasa I, situaţii în care cadrele didactice explică noutăţile din curriculum, ce obiective se urmăresc, ce modalităţi de predare se folosesc, ce se aşteaptă de la copii. Participarea părinţilor la astfel de activităţi îi ajută pe aceştia să fie alături de copii, să-i îndrume pentru a se obține rezultatele așteptate.

V.Comunicarea.

• Dacă politica şcolii permite părinţilor, aceştia pot participa la ore oricând.

• Comunicarea constantă, continuă cu părinţii, pe parcursul anului şcolar, pe teme ca: regulile clasei, aşteptările, scopurile îi implică pe aceştia în procesul educaţional.

• Părinţii sunt informaţi la şedinţele lunare sau în scris în legătură cu acele concepte care sunt de predat, ce trebuie aprofundat, consolidat acasă, tipurile de acţiuni la care pot colabora părinții în perioada următoare.

• Comunicarea dintre părinţi şi cadre didactice vizează, dar nu se limitează la situaţia şcolară, politica şcolii în ceea ce priveşte elevii, proceduri, activităţi comunitare, opţiuni educaționale, modalități în care familia poate ajuta școala.

• O modalitate modernă de comunicare, ce poate veni în ajutorul părinţilor foarte ocupaţi, poate fi comunicarea prin intermediul email-ului.

• Conform unui studiu pe tema comunicării dintre familie şi şcoală, s-a constatat că este bine ca părinţii să fie înştiinţaţi şi când copilul are o performanţă notabilă. Astfel, familia are oportunitatea de a privi mai încrezătoare informaţiile despre şcolar şi, în urma unei astfel de abordări, este mai receptivă la sugestiile cadrelor didactice.

VI.Constatări:

În urma colaborării cu părinţii pe baza acordului-cadru de parteneriat şi a PARTENERIATULUI EDUCAŢIONAL "ŞCOALA PĂRINŢILOR" s-a constatat faptul că:
• în ceea ce îi priveşte pe elevi, aceştia au început să-şi asume mai multe responsabilităţi pentru studiu şi comportare în clasă, dacă au observat implicarea părinţilor, s-au îmbunătăţit notele şi lucrul la școală.

În ceea ce îi priveşte pe părinţi, dacă au participat la lectorate, au colaborat cu şcoala mai mult, s-au putut implica în mai mare măsură în nevoile educaţionale ale copiilor, au petrecut mai mult timp cu copiii la şcoală, au sponsorizat acţiuni ale şcolilor, au devenit mai conştienţi de abilităţile şi acţiunile copiilor, au simţit că au contribuit mai mult la educaţia propriului copil, au comunicat mai bine cu proprii copii și cu profesorii.

BIBLIOGRAFIE:

1.• Claff, Godfrey - Parteneriat şcoală - familie - comunitate, ghid pentru cadrele didactice, ediția a II-a, E.D.P. , R.A., București, 2007;

2. Molan, Vasile - Managementul școlar, București, editura Credis, 2003.

ŞCOALA, FAMILIA, COMUNITATEA, FACTORI IMPORTANŢI

ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

Popîrlan Doina Lelica -

Liceul Teoretic "Iulia Hasdeu", Lugoj

"Oameni, fiţi umani, iată prima voastră datorie. Iubiţi copilăria, ocrotiţi-i jocurile, plăcerile, drăgăstoasele ei porniri."

Au trecut mai bine de două secole de când J. J. Rousseau adresa contemporanilor săi acest îndemn la umanitate, însă valabilitatea lui pare mai clară decât oricând. Trăim vremuri în care datorită dezvoltării socio-economice a societăţii a sporit preocuparea pentru copii, pentru asigurarea unor condiţii adecvate de viaţă, a unei educaţii care să permită accesul într-o societate parcă tot mai exigentă.

Cultura umană este de neconceput fără cele două instituţii sociale: familia şi şcoala. Ambele reflectă şi reproduc particularităţile dezvoltării societăţii, ale statului. Dacă învățământul poate fi reformat conform unor strategii elaborate la nivelul macrostructural, familia nu poate fi restructurată la comandă prin directive.

Familia reprezintă cea mai importantă curea de transmisie a valorilor şi a normelor culturale din generaţie în generaţie, ea este o realitate persistentă şi structurală de o importanţă majoră.

Pentru ca o familie să-şi exercite eficient funcţia educativă, ea trebuie să dispună de o anumită cultură un nivel intelectual adecvat, valori morale, etice şi un cadru economic decent de viaţă.

Familia este mediul educaţional cu influenţă decisivă asupra formării personalităţii umane. Potenţialul educogen al familiei este condiţionat de structura acesteia, de stilul de viaţă al membrilor, de climatul socio-afectiv existent, precum şi de statutul socio-economic al adulţilor. Având funcţii importante (economic, de socializare, educativă şi de reproducere) familia ocupă un loc aparte în ansamblul mediilor educative.

Părinţii sunt primii profesori ai copilului, ei începând educaţia lui în mediul familial. Împreună cu familia, şcoala îşi are rolul ei bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului. Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor asigurându-le acestora nu numai existenţa materială cât şi un climat familial afectiv şi moral.

Şcoala este principalul cadru şi mediu educaţional. Între şcoală şi societate se instituie un raport de condiţionare care se transformă treptat într-un adevărat "circuit" societatea susţinând material şcoala.

Şcoala este un mediu care a transformat educaţia într-o activitate realizată în forma unui program educaţional. Copilul respectă un anumit orar în care sunt cuprinse domenii diferite de activitate. Totodată sunt transmise permanent cunoştinţe noi cu ajutorul unor metode şi procedee adecvate asimilării acestora.

Metoda de lucru a şcolii cu părinţii trebuie să aibă la bază unificarea întregului ansamblu de măsuri care contribuie la educaţia copiilor în spiritul drepturilor omului, pentru afirmarea deplină a personalităţii fiecăruia, potrivit potenţialului său nativ şi al mediului familial şi social creat.

Comunitatea

În relaţia şcoală- familie- comunitate trebuie să existe o relaţie de respect, de acceptare reciprocă, de simpatie şi admiraţie reciprocă . Aceasta trebuie să fie bazată pe contact şi colaborare, pentru transmitere de informaţii şi prezentare a unor stări de lucruri, de influenţe pozitive asupra comportamentelor elevilor, pe trăiri afective şi emoţionale reciproce în diferite forme de manifestare.

Prin acţiuni instructiv- educative se dirijează şi se formează elevul, participând la activităţile şcolii şi ale familiei, iar comunitatea, şcoala sunt datoare să participe la activităţile elevilor.

Relaţia şcoală- familie- comunitate este una în care fiecare factor interrelaţionează cu ceilalţi.

H.H.Stern spunea: "Orice sistem de educaţie, oricât ar fi de perfect, rămâne neputincios dacă se loveşte de opoziţia sau indiferenţa din partea părinţilor."

A creşte şi a educa un copil este o operă care cere multă dragoste: aceasta nu înseamnă că ea nu impune şi raţiune, bazată pe cunoştinţe precise. Copilul pe care îl creştem şi îl educăm e unic şi de aceea educaţia trebuie adaptată personalităţii lui.

În concluzie, trebuie spus că cei trei factori educativi, familia - şcoala - comunitatea, trebuie să aibă acelaşi scop - formarea personalităţii umane integrale şi armonioase

Bibliografie:

Dr.Bunescu Ghe., "Democratizarea educaţiei şi educaţia părinţilor", Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei

Stoica Cornelia, "Educaţie şi comportament", EDP ,Bucureşti, 1998

Şincan E.,Alexandru Ghe., "Şcoala şi familia", Editura Ghe.-Cârţu Alexandru, Craiova, 1993

Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E.; Vlăsceanu, L., " Didactica", manual pentru clasa a X-a, şcoli normale, E.D.P., R.A., 1997

Nicola, I., " Pedagogie", E.D.P., R.A., Bucureşti, 1992.

ȘCOALA ȘI FAMILIA -PARTENERI ÎN EDUCAȚIE

Prof. Profir Adrian,

Școala gimnaziala "Episcop Iacov Antonovici" Bârlad

Motto:

"Şcoala, pentru a da roade, are nevoie de sprijinul conştient şi de colaborarea părinţilor Educaţia dată în şcoală se dovedeşte a fi muncă irosită şi ineficace, dacă familia e ostilă şi indiferentă" H. H. Stern - Educaţia părinţilor în lume

Principalii factori care ajută copilul în desăvârşirea propriei educaţii sunt şcoala şi familia.

Școala şi familia reprezintă principala instituție de educare a tinerei generații, dar, alături de acesta, un rol foarte important îl are familia, care reprezintă primul mediu educațional și, totodată, acel mediu fără de care acțiunea școlii nu ar avea succes.

Familia reprezintă primul loc unde începe educația. În familie, copilul începe să-și formeze vocabularul și modul de a se comporta cu cei din apropierea sa, aici învață acele expresii și moduri de manifestare care îi vor servi în educația ulterioară sau, dimpotrivă, acelea de care va putea scăpa cu greu sau deloc. Meritul familiei îl reprezintă formarea temeliei individualităţii copilului, încă de la vârstă fragedă.. Mediul familial oferă primele ocazii de stabilire a unor relaţii sociale, de comunicare afectivă şi verbală.

Climatul familial îşi pune amprenta pe personalitatea sa. În primii ani de viaţă, în care sunt aşezate bazele personalităţii umane, familia reprezintă întreaga "societate" a copilului.

După cei şase ani, educaţia este preluată şi de şcoală instituţie specializată a statului ce are ca principal scop activitatea instructiv-educativă. O bună colaborare începe din primul an de şcoala atunci când familia cunoaşte şi înțelege menirea şcolii iar şcoala înţelege că familia este un aliat sincer şi permanent al procesului instructiv-educativ.

Odată cu intrarea copilului în şcoală, funcţiile educative ale familiei nu încetează, ci se amplifică, în sprijinirea rolului de elev.

Profesorii trebuie să colaboreze cu familia să facă în aşa fel încât să-l facă un aliat şi să se sprijine reciproc în munca de educație.

Se ştie că nici o şcoală nu-şi poate realiza conţinutul, sarcinile şi scopul final dacă nu are sprijinul familiei. Modul cum interrelaţionează părinţii şi dascălii îşi pune amprenta pe formarea şi instruirea copilului. Colaborarea dintre familie şi şcoală presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o unitate de cerinţe şi o unitate de acţiuni, urmărind acelaşi ţel: binele copilului.

Nu trebuie niciodată să uităm că a educa este mai greu decât a instrui. Tocmai în acest sens este nevoie de colaborarea dintre familie şi şcoală. O comunicare optimă profesor/diriginte - familie are rolul de a acţiona în mod pozitiv asupra copilului şi de a stopa comportamente negative.

Relaţia şcoală -familie-comunitate este una în care fiecare factor interrelaţionează cu ceilalţi.

Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această acţiune.

Dascălii trebuie să dea dovadă de profesionalism şi competenţă în munca ce o desfăşoară cu acest dar frumos al omenirii - COPILUL în atingerea scopului, formarea omului societăţii de mâine.

COPILUL - o taină pe care întâi trebuie să ne dorim să o descifrăm şi apoi să lucrăm neîntrerupt pentru asta, părinţi şi profesori. Trebuie să-l înţelegem, ca apoi să se înţeleagă pe sine şi lumea în care trăieşte.

În acest fantastic univers cele mai minunate amintiri rămân în suflet deoarece orice copil, chiar dacă depășește vârsta de 16 ani, rămâne tot aceeași persoană, poate nu ca aspect fizic, dar cu siguranță în adâncul sufletului său. școala, profesorii, colegii, cărțile, filmele, muzica, jucăriile sunt cele mai prețioase amintiri și dacă cineva nu a avut parte de acestea, copilăria acestui copil nu a existat. Copiii noştri înfloresc pe trunchiul viu al vieţii noastre. Ei nu sunt un buchet, ci o minunată grădină de meri. Şi această grădină e a noastră.

Sf. Ioan Gură de Aur rostea: "Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri, fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii şi Dumnezeu."

Consideră elevul o făclie pe care să o aprinzi astfel încât mai târziu să lumineze cu o lumină proprie." (Plutarhv)

BIBLIOGRAFIE

Academia.edu / Forme şi metode de colaborare şcoală-familie

Școala și familia /Patracuta Monica

STUDIU DE CAZ : ROLUL FAMILIEI ȘI AL ȘCOLII ÎN ELIMINAREA COMPORTAMENTELOR AGRESIVE ALE ELEVILOR

Autori: Prof. Răducea Mihaela, Popescu Ruxandra

Instituția: Colegiul Național Pedagogic Regina Maria, loc. Ploiești

Din ce în ce mai frecvente în societatea de astăzi dar şi în universul şcolii, conflictele de orice tip: de interese, de mentalităţi, de idei, de aspiraţii, reprezintă principala cauză a întreruperii comunicării.

Conflictele izbucnesc atunci când diferenţele dintre indivizi cu dorinţe, personalităţi, motivaţii diferite iau amploare, când oamenii nu acceptă valori, priorităţi sau opinii diferite.

Cadrul familial, background-ul informaţional, climatul educativ pot favoriza, în anumite condiţii apariţia unor relaţii conflictuale între elevi. Determinaţi de sistemul propriu de aspiraţii şi nevoi, de familia care şi-a pus decisiv amprenta asupra personalităţii lor, elevii pot avea niveluri diferite de aşteptări care să degenereze în conflicte ample sau mai puţin profunde. Diferenţele de mentalitate, de nivel social, nepotrivirile între personalităţi sau caractere în formare ce caută să se afirme, pot constitui cauze ale conflictelor dintre elevi.

Ne propunem în continuare să realizăm un studiu de caz centrat pe tipul de conflict elev-elev, prin urmărirea unei clase a IX-a de la un liceu cu profil teoretic. Studiul de caz este realizat din perspectiva unei persoane ce cunoaşte îndeaproape elevii, fiind preocupată de menţinerea unei comunicări constante cu familiile acestora: profesorul de limba şi literatura română.

Un tip de conflict observat între elevi mai ales la începutul primului semestru este determinat de diferenţele de mentalitate şi de nivel social care există între aceştia. Aproximativ jumătate dintre elevi sunt navetişti şi provin din mediul rural, fapt ce a declanşat un sentiment de inferioritate faţă de elevii de condiţie socială mai bună sau care locuiesc în mediul urban. Aceste discrepanţe de nivel social au generat două tipuri de rezultate. Pe de-o parte, adâncirea conflictelor dintre cele două categorii de elevi, agresivitate verbală şi chiar fizică. De cealaltă parte, s-a observat încercarea unor elevi ambiţioşi dar de condiţie socială modestă, de a obţine rezultate şcolare foarte bune, motivaţi tocmai de diferenţele care există între ei şi ceilalţi.

Dirigintele şi profesorii clasei au intervenit în ambele tipuri de reacţii, încercând o mediere a conflictelor, o implicare a tuturor elevilor în proiecte şcolare şi extraşcolare comune (colocvii, lecţii deschise, vizite la muzee, activităţi de voluntariat), dar şi o recompensare şi o întărire a comportamentelor dezirabile, a rezultatelor bune obţinute de elevii din mediul rural. Datorită intervenţiei cadrelor didactice ca mediatori şi arbitri, s-a observat o diminuare considerabilă a acestor tipuri de conflicte.

O altă categorie de conflicte este generată de dorinţa unor elevi de a fi recunoscuţi ca lideri ai celorlalţi, manifestând o atitudine dominatoare, în încercarea de a-şi impune ideile cu orice preţ. Acest tip de elev ce aspiră către statutul de lider al clasei este ori un individ cu o personalitate extrem de puternică, ce simte nevoia de afirmare, ori un adolescent ale cărui nevoi afective nu sunt împlinite în familie. Dorinţa elevului de a deveni lider declanşează cel mai adesea o reacţie de reproş şi dezaprobare din partea colegilor, chiar agresivitate verbală ce poate degenera în izolarea elevului de restul clasei. Apare teama, nesiguranţa, neîncrederea în ceilalţi, nevoia de a-i defini drept ,,alţii, duşmanii".

În astfel de cazuri, cadrele şcolare abilitate (dirigintele, psihologul şcolar) trebuie să intervină prin discuţii, consiliere psihologică individuală dar şi prin antrenarea întregii clase în activităţi şi jocuri pe echipe, în care fiecare elev să-şi asume, pe rând, statutul de lider.

Urmărind constant comportamentul elevilor, cadrele didactice pot observa conflicte între elevi, ce nu îşi găsesc sursa imediată în activitatea şcolară. Originea acestor conflicte, care sunt deseori foarte profunde şi mai dificil de soluţionat, se regăseşte în mediul familiei, în atenţia, sprijinul pe care părinţii le acordă sau nu copiilor. Elevii implicaţi la şcoală în relaţii deficitare cu colegii sunt orfani, fac parte din familii dezorganizate, cu părinţi divorţaţi sau plecaţi la muncă în străinătate. De cele mai multe ori, conflictul elev-elev îşi are sursa îndepărtată în conflictul părinte-elev. Nevoia afectivă a acestor copii este extrem de puternică şi lipsa iubirii părinteşti trebuie suplinită în mediul şcolar. Prima tendinţă a elevilor este însă reprimarea sentimentelor dar şi o agresivitate faţă de ceilalţi. Furia determinată de sentimentul de a nu fi iubit se poate întoarce împotriva colegilor sau lucrurilor şi evenimentele pot degenera uşor către agresivitate fizică. Extrem de periculos, acest tip de conflict prezintă ca etape premergătoare creşterea numărului de absenţe (chiar risc de abandon şcolar), scăderea dramatică a rezultatelor şcolare, delincvenţă infantilă. Astfel de elevi par mai maturi decât cei de vârsta lor, pot alege să evite conflictele din familie, părăsind-o fie fizic, fie emoţional, prezintă mare risc de suicid. Elevul poate deveni izolat şi depresiv, se poate refugia în alcool, droguri, relaţii intime nepotrivite, poate lua decizii care să-i modifice viaţa sau se poate implica în activităţi neconforme vârstei sale, asumându-şi mai mult decât poate realiza.

În astfel de cazuri, rolul cadrului didactic devine extrem de important şi delicat, dirigintele va trebui să încerce menţinerea unei relaţii consecvente de comunicare cu elevul pe care nu trebuie să-l privească ca pe un copil cu probleme. Conflictele dintre elevi vor putea fi rezolvate în acest caz doar prin mediere şi negociere, prin iniţierea unor relaţii apropiate, de prietenie. Profesorul va deveni un partener de comunicare al elevului, pentru ca acesta să se poată simţi în siguranţă. Educatorul va ţine seama de particularităţile individuale ale elevului, de activismul, de interesele şi trebuinţele acestuia. Este necesară în acest sens realizarea unor lectorate cu părinţii, pentru a-i face conştienţi de rolul lor în educarea şi sprijinirea copilului.

Un alt tip de conflict elev-elev îşi poate avea sursa în activitatea desfăşurată de profesor în sala de clasă, o activitate bazată exclusiv pe stimularea spiritului competitiv şi nu pe comunicare reală şi eficientă. Fiind adolescenţi cu personalităţi în formare, elevii nu îşi pot rezolva deseori singuri diferendele, de aceea influenţa profesorului ca mediator neutru este esenţială. Comportamentul opresiv sau discriminatoriu din partea profesorului presupune accentuarea nevoilor specifice ale unor elevi în defavoarea nevoilor grupului. De aici atmosfera de intoleranţă ce se instaurează în sălile de clasă sau conflictele dintre elevi, ce se adâncesc din lipsa de tact pedagogic al unor profesori. Elevii încurajaţi pe nedrept de profesor devin egoişti, egocentrişti, agresivi în a-şi expune opiniile. Elevii neagreaţi de profesor au teamă de angajament, determinată de teama de eşec, trec prin stări de respingere, non-valorizare, pierdere a încrederii în sine sau în propriile acţiuni. De aceea, în cazul acestui tip de conflict, cea mai mare responsabilitate revine profesorului care va încerca implicarea tuturor elevilor în activităţi de învăţare, favorizând lucrul în echipă. Elevii vor fi priviţi ca individualităţi, cu un sistem de nevoi şi aşteptări proprii. Se va urmări un câştig din activităţile în comun, altfel echipa se va dezmembra înainte de a-şi finaliza sarcinile.

Sub îndrumarea directă a profesorului, ce posedă atributele maturităţii şi experienţei, conflictele dintre elevi pot deveni pozitive, creative, dacă cei implicaţi doresc să le rezolve sau să le valorifice în acest sens. Elevii vor reuşi singuri atenuarea şi chiar stingerea conflictelor prin negociere, prin discuţii cordiale, deschise, echilibrate. Medierea, negocierea devin în universul şcolii dar şi al societăţii de astăzi cele mai eficiente metode de a asigura o bună comunicare între indivizi cu mentalităţi antagonice, cu sisteme diferite de aspiraţii şi aşteptări.

FORME ŞI METODE DE COLABORARE

ÎN CADRUL PARTENERIATULUI ŞCOALĂ-FAMILIE

Prof. înv. primar Rațiu Iulia Simona

Școala Gimnazială "Radu Popa" Sighișoara

O componentă esențială în organizarea şcolii şi a clasei de elevi o constituie parteneriatul şcoală-familie. Scopul creării unui astfel de parteneriat este dorinţa comună a celor doi factori de a ajuta elevii să obţină rezultate foarte bune în acumularea cunoştinţelor la şcoală şi pentru pregătirea lor de viitori adulţi. Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această acţiune.

Consider că este foarte important ca familia să fie informată că şcolaritatea copilului presupune cunoaşterea de către părinţi a obligaţiilor legale ce privesc educaţia copilului, drepturile de care dispun, importanţa atitudinii lor pentru reuşita şcolară a copilului şi metodele de colaborare cu şcoala.

A fi un părinte activ în educaţia şcolară a copilului nu înseamnă doar a verifica notele sale şi a participa la şedinţele cu părinţii. Este necesar ca părinții să participe la toate evenimentele importante ale școlii, să ușureze misiunea educativă a școlii prin continuarea educației în cadrul familiei.

Familia exercită o influenţă deosebit de importantă asupra copiilor. Primele noţiuni educative pe care copilul le primeşte sunt cele din familie. În familie se construiesc și se conturează caractere.

O parte importantă a implicării părinţilor în educaţia şcolară a copilului este cea de acasă: pleacă de la disciplină, la oferirea unui mediu familial stabil, apoi la transmiterea valorii educaţiei. Totul începe de acasă. Dacă un copil îşi vede părinţii neinteresaţi de şcoală şi nevalorizând educaţia şi rezultatele şcolare, nici el nu va acorda valoare educaţiei. Atunci când părinţii participă în viaţa şcolii şi sunt implicaţi în educaţia sa, copilul este bucuros şi mândru. El se va strădui mai mult, ştiind că va avea un sprijin.

În timpul procesului de învățământ, atât părinţii cât şi dascălii trebuie să intervină în numeroase situaţii pentru a corecta comportamentul copilului. Parteneriatul şcoală-familie este unul în care fiecare factor interrelaţionează cu celălalt.

Atunci când cele două medii educaţionale, şcoala şi familia, se completează şi se susţin, ele pot asigura într-o mare măsură o bună integrare a copilului în activitatea şcolară, dar şi în viaţa socială. Îmbinarea eforturilor educative din familie şi din şcoală este nu numai recomandabilă ci şi obligatorie.

Analizând activitatea mea de-a lungul celor aproape 34 de ani, având calitatea de învăţător, afirm că pentru o relaţie optimă cu părinţii este necesar să îmbinăm forme variate şi metode de colaborare a şcolii cu familia. Astfel, la înscrierea elevilor în şcoală, părinţii au fost informaţi în legătură cu responsabilităţile şcolii şi ale familiei în procesul educaţional, stipulate în Contractul Educaţional încheiat.

De asemenea, în cadrul şedinţelor, a lectoratelor şi a convorbirilor individuale cu părinţii, am discutat aspecte legate de programul şcolar, programele şcolare, evoluţia elevilor, importanţa cunoaşterii personalităţii copilului. Prin implicarea părinţilor în activităţile organizate în şcoală (serbări şcolare, activităţi extraşcolare şi extracurriculare, ateliere de lucru, mese rotunde, drumeţii, concursuri, expoziţii, festivaluri) le-am oferit posibilitatea de a cunoaşte nivelul de pregătire al elevilor, deprinderile însuşite, dar şi comportamentul acestora.

Consultând Avizierul şcolii, părinții află informaţii importante atât pentru ei, cât şi pentru elevi. Activitatea de Consiliere a părinţilor, desfăşurată săptămânal, a fost modalitatea potrivită pentru rezolvarea unor probleme specifice şi oferirea unor informaţii relevante legate de comportamentul elevilor. Consilierea psihopedagogică a reprezentat o variantă a discuţiilor între părinţi şi psihologul şcolar. Consiliul Reprezentativ al Părinţilor, precum şi Asociaţia de Părinţi ai elevilor şcolii au sprijinit conducerea unităţii în modernizarea bazei materiale, îmbunătăţind calitatea activităţii elevilor şi a siguranţei în şcoală.

De asemenea, amintesc prezenţa părinţilor în Consiliul de Administraţie al şcolii, fapt ce a avut un rol important în luarea deciziilor la nivelul unităţii.

Fiind posesoarea Certificatului "Educaţia părinţilor" şi având calitatea de instructor pentru părinţi, am desfăşurat periodic cursuri pentru părinţi, pentru a veni în sprijinul celor dornici să-şi completeze informaţiile şi abilităţile în ceea ce priveşte educaţia copiilor.

Având clasa pregătitoare, în acest an școlar 2021-2022, în cadrul primei ședințe cu părinții, le-am solicitat acestora completarea unui chestionar care să-mi ofere posibilitatea cunoașterii unor date familiale și personale, pentru facilitarea muncii mele instructiv-educative.

De asemenea, situația generată de pandemie m-a determinat să folosesc ca formă de colaborare, grupul creat pe whatsapp, în cadrul căruia îi informez periodic pe părinți în legătură activitatea clasei

Concluzionez, afirmând că, pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii şi, implicit, succesul în viaţă, e nevoie ca factorii implicaţi în procesul educaţional să formeze o echipă în care fiecare ştie ce are de făcut şi îi acordă partenerului respectul şi încrederea cuvenite.

Bibliografie:

Ø Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan, Negreţ Dobridor Ioan, "Prelegeri pedagogice", Editura Polirom, Iaşi, 2001

Ø Nicola, Ioan, "Tratat de pedagogie şcolară", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000

Ø Pescaru, Băran, Adina, "Parteneriat în educaţie", Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004

Ø Robu, Maria, "Empatia în educaţie", Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008

DEZVOLTAREA PARTENERIATULUI ŞCOALĂ-FAMILIE ŞI EFECTELE LUI ASUPRA ELEVULUI

SABĂU CORINA

PALATUL COPIILOR TG-MUREȘ

Şcoala are relaţii de parteneriat cu diverşi actori comunitari locali: familiile elevilor, autorităţi, poliţie, unităţi sanitare, unităţi de asistenţă socială, biserică, agenţi economici, organizaţii neguvernamentale. Parteneriatul şi colaborarea sunt diferenţiate. Cele mai strânse relaţii se desfăşoară cu cei care sunt cei mai interesaţi de binele copiilor, cu familiile acestora.

Colaborarea cu ceilalţi agenţi comunitari: poliţie, biserică, autorităţi locale, unităţi sanitare ţin pe

de o parte de exercitarea obligaţiilor instituţionale ale acestor organizaţii şi pe de altă parte de calitatea resurselor umane, de motivaţia celor implicaţi, de conştientizarea rolului comunitar pe care îl au.

Parteneriatul şcoală - comunitate locală se desfăşoară mai ales pe acele componente care

vizează copiii: educaţie, sănătate, siguranţă, instruire, petrecere a timpului liber, administrarea

spaţiului şcolar etc.

Însă, parteneriatul şcoală-familie este cel mai important deoarece părinţii sunt primii educatori (familia fiind prima şcoală a copiilor) şi parteneri ai şcolii. Aceasta înseamnă că rolul părinţilor este acela de a împărţi acest rol cu învăţătorul, iar mai târziu cu profesorii, apare nevoia de colaborare cu şcoala, chiar de implicare activă în cadrul ei. Atunci când cele două medii educaţionale (şcoala şi familia) se completează şi se susţin, ele pot asigura într-o mare măsură o bună integrare a copilului în activitatea şcolară, dar şi în viaţa socială. Indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, se observă o îmbunatăţire a performanţelor elevilor.

Implicarea părinţilor în educaţia şcolară a copiilor este un element cheie în educaţia propriilor copii. Ei îşi doresc tot ce e mai bun pentru copiii lor.

Ca parteneri într-o relaţie, este normal ca părţile implicate să aibă anumite aşteptări una faţă

de cealaltă.

O piedică pusă în faţa parteneriatului şcoală-familie o reprezintă resursele limitate de timp pe care părinţii le consumă pentru educaţia propriilor copii sau în relaţia cu şcoala, gradul ridicat de stres al unui astfel de parteneriat cu activităţi propuse şi cu un orar zilnic bine stabilit, cu

obiective clare de atins, sau chiar educaţia limitată a părinţilor. În această situaţie, cadrele didactice trebuie să înţeleagă nivelul de disponibilitate existent pentru implicarea părinţilor în activităţile şcolare, dar şi să-şi adapteze strategiile pentru a contribui la realizarea unui

parteneriat reuşit între şcoală şi familie.

Pentru a nu se ajunge la asemenea dificultăţi, este de preferat ca părinţii să ia legătura cu şcoala nu doar atunci când sunt chemaţi la şedinţele cu părinţii sau atunci când copiii se confruntă cu anumite dificultăţi. Ei trebuie să participe la toate evenimentele importante ale şcolii (serbări, festivităţi, concursuri, spectacole, etc.), să uşureze misiunea educativă a şcolii prin continuarea educaţiei în cadrul familiei, dar şi să manifeste disponibilitate pentru participarea la cursuri cu caracter educativ realizate pentru părinţi.

În concluzie, pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii şi, implicit, succesul în viaţă, e nevoie ca toţi factorii implicaţi în procesul educaţional să formeze o echipă în care fiecare ştie ce are de făcut şi îi acordă partenerului respectul şi încrederea cuvenită.

Şcoala şi familia trebuie să găsească făgaşul colaborării autentice bazată pe încredere şi respect reciproc, pe iubirea faţă de copil, să facă loc unei relaţii deschise, permeabile, favorizante schimbului şi comunicării de idei. Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenţa materială, cât şi un climat familial, afectiv şi moral.

Sunt situaţii în care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc.), ignorând importanţa unei comunicări afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenenţă.

Acasă trebuie să creeze un mediu de încredere, echilibrat, în care copilul să se manifeste neîngrădit iar în relaţia cu şcoala pot colabora cu alţi membrii ai comunităţii şcolare pentru a crea un climat care sprijină învăţarea, atât în şcoală cât şi în afara ei.

Este necesar ca părinţii să îşi schimbe optica pe care o au asupra întâlnirilor din mediul şcolar, aceastea putând deveni un sprijin real în îmbunătăţirea relaţiei dintre părinte şi copil, părinte şi cadru didactic. Cercetările arată că "în programele în care părinţii sunt implicaţi elevii au performanţe mai mari la şcoală decât aceleaşi programe, dar în care părinţii nu sunt implicaţi"

(Henderson şi Nancy, 1995). Gradul de implicare al părinţilor în viaţa şcolară a copiilor lor influenţează şi rezultatele acestora, în sens pozitiv: cu cât părinţii colaborează mai bine cu şcoala, cu atât notele copiilor sunt mai mari. Educaţia nu este un proces de care este responsabilă în mod exclusiv şcoala, dar nici părinţii; este un proces al cărui succes depinde de colaborarea dintre cele

două părţi implicate.

Reacţia scolii, ca instituţie de educaţie, formare si orientare, la mobilitatea socială și economică, trebuie să fie de adaptare a conţinutului, structurii și funcţiilor sale, de creare de premise favorabile pentru elevi care să le permită integrarea socială rapidă, flexibilitatea, iniţiativa și rezolvarea de probleme, diminuarea imprevizibilului. Şcoala trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru valorizarea maximă a fiecărui individ prin mai raţionala stimulare intelectuală a elevilor, a aptitudinilor, a atitudinilor și a trăsăturilor lor de personalitate. Avem în vedere că şcolile de toate gradele sunt organizaţii responsabile pentru educaţia formala a copiilor și adolescenţilor. Şcolile care duc la bun sfârşit mult mai eficient această responsabilitate se consideră pe ele însele și elevii lor ca parte a sistemului social ce include familiile și comunităţile. Când şcolile, familiile și comunităţile lucrează împreuna ca parteneri, beneficiari sunt elevii.

Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi pregătirea părinţilor pentru toate problemele ce le comportă această acţiune. În ceea ce priveşte relaţia şcoală-familie se impun deschideri oferite părinţilor privind aspectele şcolare, psihopedagogice, pe lângă aspectele medicale, juridice etc. O bună colaborare între familie și scoală se poare realiza prin parteneriate. Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes la şcoală și, mai târziu, în viață. Atunci când părinţii, elevii și ceilalţi membri ai comunității se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţială în organizarea școlii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sunt de mult considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor publice.

BIBLIOGRAFIE:

• Stoian, M., Abecedarul părinţilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşi, 1972;

• Şerbănescu, D., Exemplu în educaţia copiilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967;

• https://ro.wikipedia.org/wiki/Comunicare

ROLUL PARTENERIATELOR EDUCAȚIONALE
ÎN VALORIZAREA ELEVILOR

Prof. înv. primar Sandu Florin-Laurențiu

Școala Gimnazială Budești

Comuna Budești, județul Vâlcea

Şcoala este o organizaţie care învaţă, dar nu e totdeauna şi un loc al învăţării: şcolile rezistente la noutate şi la schimbare nu sunt un astfel de loc; organizaţiile care învaţă sunt flexibile, adaptabile, inovatoare şi responsabile. Cel mai mare duşman al învăţării organizaţionale este incapacitatea de a ieşi din propriul sistem de gândire, dintr-un cerc vicios de practici, de experienţe şi de reguli, pe care organizaţia ajunge să le considere imuabile.

Școala modernă se bazează pe metodele care diferă mult de cele uzuale bazate pe expunere, memorizare, repetare. Elevii de azi au nevoie de metode care se bazează pe participare interactivă, socială, pe experimentare de situații de observare a realității, dar și pe posibilitatea de a valorifica cele învățate și în viața de zi cu zi. De multe ori se pune problema cum pot fi motivați elevii, cum să fie puși în situații în care să-și testeze cunoștințele într-un mod cât mai eficient și nu în ultimul rând, cât mai atractiv.

Parteneriatele școlare facilitează realizarea unor proiecte prin care elevii au posibilitatea să își perfecționeze și să pună în practică cunoștințele, să participe la competiții, excursii, schimburi de experiențe, socializând și perfecționându-și competențele de comunicare.

Proiectarea şi implementarea unor activităţi extracurriculare şi extraşcolare, în şcoală şi în comunitate, pe baza proiectelor şi parteneriatelor dintre elevi, profesori şi membri ai comunităţii locale este o necesitate a activităţii didactice.

Parteneriatul reprezintă procesul de colaborare dintre două sau mai multe părţi care acţionează împreună pentru realizarea unor interese sau scopuri comune. În practica şcolară există mai multe expresii destinate parteneriatului educaţional: acord de parteneriat, acord cadru de parteneriat pentru educaţie, parteneriat de colaborare, protocol de colaborare, protocol de parteneriat, contract de parteneriat, convenţie de parteneriat, parteneriat, parteneriat de colaborare instituţională, proiect de parteneriat şi altele.

Pentru realizarea unui parteneriat de succes, sunt necesare parcurgerea unor etape precise: explorare - evaluare - planificare - formare - iniţiere - realizare - verificare - reglementare - consolidare - acţionare - implementare - evaluare. Astfel, este nevoie a fi respectate cele patru condiţii de realizare a acestui proces: comunicare, coordonare, cooperare şi parteneriat. Procesul de colaborare porneşte de la un nivel inferior, cel al comunicării pentru a ajunge la un nivel superior, cel al parteneriatului. Astfel, parteneriatul reprezintă o formă avansată a relaţiei dintre două sau mai multe părţi, cooperarea şi coordonarea sunt formele intermediare, cele care facilitează stabilirea unui parteneriat, iar comunicarea reprezintă punctul de plecare în vederea realizării parteneriatului între două sau mai multe părţi.

Condițiile realizării unui parteneriat reuşit implică:

• identificarea scopurilor, intereselor comune, utile partenerilor şi comunităţii;
• găsirea modului optim pentru realizarea scopului propus;
• organizarea şi conducerea resurselor disponibile pentru a atinge scopul propus;
• identificarea competenţelor persoanelor implicate în aceste proiecte pentru a le putea folosi la maxim;
• combinarea eficientă a atitudinilor, abordărilor şi tehnicilor care se pot aplica diferitelor sarcini;
• utilizarea cu succes a schimbării în folosul instituţiei.

Elaborarea, coordonarea şi desfăşurarea unor proiecte educative extracurriculare atrag atenţia nu atât asupra importanţei acestora în sine, cât mai ales asupra implicaţiilor pe care le au asupra construirii şi modelării personalităţii viitorilor cetăţeni ai planetei, elevii de azi. Aceste activităţi sunt apreciate de către copii şi factorii educaţionali în măsura în care:

• urmăresc lărgirea şi adâncirea influenţelor exercitate în procesul de învăţământ ;
• valorifică şi dezvoltă interesele şi aptitudinile celor supuși actului educațional;
• organizează timpul liber într-o manieră plăcută, relaxantă;
• formele de organizare ale acestor activităţi au caracter recreativ, dar urmăresc un scop educativ;
• au un efect pozitiv pentru munca desfășurată în grup, creează un sentiment de siguranţă şi încredere.

Organizarea unor activităţi extraşcolare prin care elevii să contribuie, după puterile lor, la creşterea calităţii vieţii în comunitatea în care trăiesc, are nenumărate avantaje din punctul de vedere al educaţiei pe care o face şcoala. Acestea sunt:

• împletirea teoriei cu practica, elevii constatând că ceea ce învaţă la şcoală poate fi aplicat în cadrul unei acţiuni concrete;
• acţiunile dezvoltă la elevi empatia, responsabilitatea faţă de semenii lor;
• se creează legături la nivelul comunităţii;
• se stimulează gândirea critică;
• se educă percepţia multiculturalităţii;
• se dezvoltă stima de sine şi devotamentul pentru ideile civice.

Printre efectele majore pe care le produc proiectele educative, se pot menţiona:

• creşterea calităţii actului educaţional şi a rezultatelor învăţării;
• stimularea şi multiplicarea iniţiativelor tinerilor în dezvoltarea vieţii comunităţii şcolare/comunităţii;
• creșterea gradului de socializare și valorizare a elevilor;
• reducerea procentului fenomenelor antisociale, a abandonului şi absenteismului şcolar;
• creşterea ratei promovabilităţii şcolare;
• asigurarea şanselor egale de dezvoltare personală;
• ridicarea calităţii resursei umane din sistemul educaţional;
• formarea resursei umane necesare dezvoltării societăţii cunoaşterii;
• transformarea educaţiei în sursă de dezvoltare comunitară.

Proiectele de parteneriat educaţionale vizează întărirea relaţiilor dintre părinţi, elevi, dascăl şi comunitate, creşterea gradului de implicare a tuturor factorilor educaţionali. Activitatea în parteneriat are nenumărate avantaje, deoarece creează relaţii de colaborare, clarifică diverse probleme educative, oferă un nou cadru în dezvoltarea personalităţii elevului. Iniţierea diferitelor proiecte de parteneriat educaţionale sunt benefice atât pentru elevi, cât şi pentru toţi factorii implicaţi: şcoală, familie, comunitate.

Astfel, elevii învaţă să gândească critic, complex, îşi dezvoltă gândirea multicauzală, experimentează abilităţi de rezolvare de probleme, de empatie, de toleranţă și, nu în ultimul rând, socializează, învăţând să fie mai apropiaţi, să lege noi prietenii, să-şi împărtăşească experienţe personale.

Bibliografie
1.Bătrînu, E.. Educaţia în familie. Bucureşti: Editura Politică, 1980.

• Cucoş, C. (coord.) Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice. Ediţia a III-a revăzută şi adăugită. Iaşi: Editura Polirom, 2009

ŞCOALA, FAMILIA, COMUNITATEA LOCALĂ-PARTENERI ÎN COMBATEREA ABANDONULUI ŞCOLAR

Autor-prof.Santavan Simona Mihaela

Şcoala Gimnazială Nr.1 Aghireş, jud.Sălaj

Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte despre cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament, elevul le datorează educaţiei primite în familie. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral estetic, ş.a.. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale (despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiectelor casnice), familia este cea care ar trebuie să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi gândirea copiilor. Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare. Părinţii trebuie să asigure copilului cele necesare studiului, trebuie să-şi ajute copilul la învăţătură. Acest ajutor trebuie însă limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să se efectueze tema copilului. Cu timpul părinţii se vor limita la controlarea temei de acasă şi a carnetului de note. Deci, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să ajungă să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.

Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de unele lucruri încredinţate. Toate acestea reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii "a avea cei şapte ani de-acasă". Un elev fără "cei şapte ani de acasă" va crea mereu probleme chiar şi ca viitor adult. Aici trebuie reamintit că, în general, elevii nu primesc în cadrul şcolii nici un exemplu sau sfat negativ, toate acestea influenţându-l în afara şcolii. Din cele 24 de ore ale unei zile, elevul este la şcoală 5 - 6 ore, de restul timpului fiind responsabilă familia elevului. Uneori părinţii uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece şi unii şi alţii nu doresc decât dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia.

Una dintre cele mai importante preocupări ale familiei şi un punct comun pe care îl are aceasta cu şcoala este orientarea şcolară şi profesională. Cei mai mulţi părinţi sunt bine intenţionaţi în alegerea unei şcoli sau unei profesii pentru fiul sau fiica lor. Dar, de multe ori, buna intenţie şi buna credinţă sunt tocmai sursele greşelilor lor deoarece acestea nu ţin loc de competenţă şi de pricepere. Greşelile părinţilor decurg uneori şi din prea marea dragoste pe care o poartă copiilor.De aceea între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare care se poate realiza prin vizite reciproce, şedinţe şi lectorate cu părinţii. Un parteneriat familie-şcoalăeste relaţia cea mai profitabilă pentru toţi cei ce participă la acest demers. Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul nostru şi şcolarul nostru.

Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special pentru acest lucru.

Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om. Ora de dirigenţie este cea în care ne putem apleca asupra acestei laturi. Tot în această oră, se urmăreşte valorificarea abilităţilor de inter-relaţionare, de asumare a responsabilităţilor, de cultivare a capacităţii de a lua o decizie corectă, de descoperire a propriilor interese şi aspiraţii spre formarea şcolară şi profesională ulterioară. Şcoala a rămas punctul de pornire al orientării şcolare şi profesionale prin acţiuni de informare asupra posibilităţilor de continuare a studiilor, de detectare a intereselor profesionale şi a aptitudinilor, de discutare a criteriilor după care elevii îşi decid viitorul şi ponderii de implicare a părinţilor în alegerea şcolii şi a profesiei pe care copii lor o vor urma, dacă profesia aleasă este cea dorită de copil şi dacă aceasta din urmă are disponibilităţi intelectuale.

În zilele noastre s-a trecut la o nouă etapă a colaborării şcolii cu familia în care accentul este pus pe angajamentul mutual clar stabilit între părinţi şi profesori, pe un "contract parental" privind copilul individual; contractul între familie şi şcoală nu se mai consideră doar ca un "drept opţional", ci ca un sistem de obligaţii reciproce în cooperarea părinţilor cu profesorii.

Până la cuprinderea într-o unitate de învăţământ, rolul primordial în educaţie îl are familia. Odată cu înscrierea într-o unitate de învăţământ ponderea se schimbă, rolul mai mare îl are şcoala, dar nici acţiunea educativă a familiei nu este de neglijat. Între acţiunile educative ale celor doi factori există mai degrabă un raport de complementaritate decât de rivalitate, acţiunea fiecăruia venin să o completeze pe a celuilalt.

Căile perfectei colaborări constau, în primul rând, în cunoaşterea permanentă, de către şcoală şi familie, a problemelor ridicate de creşterea copilului, apoi de perfecta sincronizare a criteriilor educative, de intransigenţa activă, practică unitară a tuturor. În ceea ce priveşte relaţia şcoală-familie se impun deschideri oferite părinţilor privind aspectele şcolare, psihopedagogice, pe lângă aspectele medicale, juridice etc.

Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activităţi ale şcolii cu aceasta (lectorate cu părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la domiciliul elevului, serbări şcolare). Părinţii trebuie să vadă în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta prin atitudinea nepărtinitoare pe care trebuie să o afişăm. Aşadar e o sarcină a şcolii să identifice situaţiile problemă din familiile copiilor, să dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de colaborare şcoală-familie este determinantă în educarea copiilor. Educaţia în familie devine astfel un proces de pregătire pentru viaţă, prin întâmpinarea şi rezolvarea problemelor de viaţă.

BIBLIOGRAFIE:

• Nica, I; Ţopa, L., 1974,"Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I", Editura Didactică şi Pedagogică;
• Nicola, I., 1992, " Pedagogie", E.D.P., R.A;
• Osterrieth, P., 1973,"Copilul şi familia", Editura Didactică şi Pedagogică.

STIMULAREA SUCCESULUI ȘCOLAR

prof. Sarivan George-Ovidiu

Școala Gimnazială "Mihail Kogălniceanu" Buzău

Succesul şcolar se defineşte prin formarea la elevi, în concordanţă cu cerinţele programelor şcolare, a structurilor cognitive, operaţionale, psihomotrice, afectiv-motivaţionale şi socio-morale.
Succesul şcolar trebuie analizat din perspectiva obţinerii de către elevi a unui randament şcolar superior, care să le permită în viitor integrarea socio-profesională şi realizarea unei personalităţi productive, receptive faţă de schimbări, inteligente, creative, capabile să ia decizii şi să se adapteze rapid la situaţii noi.

Educația este o acțiune la care își dau concursul școala, familia, întreaga societate. Colaborarea între toți factorii educaționali, în primul rând între școală și familie este stringentă. Școala nu-și poate realiza pe deplin sarcinile, dacă nu cunoaște condițiile familiale de muncă și viață ale copiilor. Părinții nu pot cunoaște pe deplin psihologia copilului lor, dacă nu află și modul lui de comportare în condițiile școlare. Activitatea de acasă este o continuare a activității pedagogice de la școală și invers - activitatea de la școală este o continuare a activității de acasă.

Obiectivul primordial al parteneriatului școală - familie îl reprezintă obținerea succesului școlar. Evoluția pozitivă în planul activității școlare se exprimă prin termenii de progres, reușită și succes școlar.
Progresul - arată obținerea anumitor stări calitative superioare în raport cu o perioadă comparată. Poate fi continuu sau periodic. Reușita școlară se referă la nivelul de realizare a unui obiectiv propus pentru o durată mai mare de timp.

Succesul școlar se exprimă prin raportarea performanțelor elevului la cerințele programei școlare și la finalitățile învățământului.

Cunoaşterea condiţiilor determinante ale succesului în activitatea de învăţare, aflarea cauzelor reuşitei sau nereuşitei şcolare orientează activitatea profesorului, care poate astfel adopta măsuri pentru sporirea capacităţii intelectuale şi morale a elevului sau pentru lichidarea şi mai ales prevenirea pierderilor şcolare. Îi putem ajuta pe elevii slabi la învăţătură doar cu condiţia cunoaşterii formei concrete de manifestare a nereuşitei lor şcolare. Starea de insucces nu poate fi tratată la modul general şi absolut, deoarece depinde de conţinutul, condiţiile, modul de prezentare a activităţii şcolare. Factorii etiologici se caută atât în mediul şcolar, în special în calitatea activităţii instructive, cât şi în condiţiile familiale, precum şi în particularităţile individuale ale elevului; neadaptarea este întotdeauna multicauzală.

Este o sarcină a școlii, să identifice situațiile "dificile" din familiile copiilor, să dirijeze strategiile educative în favoarea elevului și mai ales să conștientizeze faptul că relația de parteneriat școală - familie este determinantă în obținerea performanțelor școlare.

Reuşita şcolară are menirea să exprime nivelul inteligenţei, al motivaţiei şi al atitudinii, adică să ne informeze despre nivelurile de dezvoltare psihică a elevului. Succesul şcolar este doar un "barometru" al gradului de adaptare şcolară a elevului, fără a fi un scop în sine, aşa cum poate deveni el în unele cazuri. Elevul trebuie să ajungă să lucreze nu numai pentru a lua un examen, a lua o pedeapsă, a obţine nota dorită, ci înainte de toate pentru a asimila informaţii necesare pe viitor. Nota şcolară este chemată să indice succesele realizate şi eşecurile posibile suferite de copil pe drumul ascendent al socializării şi umanizării personalităţii sale, mai exact să dezvăluie în faţa profesorului starea actuală a personalităţii elevului în permanentă schimbare sub influenţa continuă şi sistematică a cerinţelor externe.

O comunicare eficientă între profesor, părinte şi copil poate duce la diagnosticarea cauzelor care provoacă randamentul scăzut şi a valorificării capacităţilor copilului.

Bibliografie:

• Bătrănu, E., "Educaţia în familie", E.D.P., Bucureşti, 1974
• Kulscar, T., "Factorii psihologici ai reuşitei şcolare", E.D.P., Bucureşti, 1978
• Mahler, F., "Sociologia educaţiei şi învăţământului", Bucureşti, 1977

ȘCOALA ȘI FAMILIA, PARTENERI ÎN EDUCAȚIE

Profesor învățământ primar

Sîrbu Bianca-Lăcrămioara

Școala Gimnazială Buciumi,

Județul Bacău

,,Omul poate deveni om numai prin educaţie. El nu e nimic decât ceea ce face educaţia din el." Immanuel Kant

Parteneriatul școală-familie este o formă a parteneriatului pedagogic, noțiune relativ nouă introdusă în domeniul educației care ,,reflectă mutaţiile înregistrate la nivelul relaţiilor existente între instituţiile implicate direct şi/sau indirect în proiectarea şi realizarea obiectivelor sistemului de învăţământ: şcoala, familia, comunitatea locală, agenţii sociali (economici, culturali, politici, religioşi etc.), factori de asistenţă socială etc.(Cristea, S., 2000, p. 280,).

De a lungul anilor s-a observat că familia şi şcoala sunt agenţii educativi cu o influenţă covârşitoare asupra formării şi dezvoltării personalităţii copilului, iar un factor la fel de important îl constituie raporturile dintre cele două instanţe educative, atitudinile reciproce pe care le dezvoltă, poziţia pe care o adoptă fiecare în relaţia şcoală/familie, dar totuși, până nu demult, educația elevilor a fost considerată responsabilitatea şcolii, însă noile orientări în educație aduc schimbări în sensul că familia trebuie implicată și sub aspect educațional și cultural. Factorul hotărâtor pentru succesul şcolar este colaborarea directă și activă în cadrul ecuației şcoală-familie, efectul colaborării cu părinţii asigură reușita scopului educaţional și pornind de la necesitatea cunoaşterii sociopsihopedagogice ale elevului, şcoala stabilește colaborarea cu familia sub diverse forme, urmărind formele comune, distincte şi diferenţiate pe care viaţa de elev o prezintă, părinţii pot completa, susține şi dezvolta personalitatea viitorului adult cu o singură condiţie - colaborarea cu şcoala. Evoluţiile rapide din viaţa socială generează o cerere de continuare a proceselor de reînnoire a cunoştinţelor, deprinderilor si valorilor pe durata vieţii.

Din perspectiva unei analize sistemice, educaţia părinţilor apare ca o dimensiune a educaţiei permanente și școala este un mediu social organizatoric în care universul copilului se extinde depăşind constrângerea dependenţei parentale. Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţie pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală, fiecare factor interrelaţionează unul cu celălalt iar colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi înștiințarea părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această acţiune.

Pentru consolidarea unui set de valori stabil şi coerent care sprijină şcoala în formarea la copii a conduitei favorabile, a unui stil de viaţă sănătos mintal, emoţional, fizic şi socio-moral am urmărit implicarea familiei şi a comunităţii printr-un parteneriat educațional inițiat la începutul fiecărui ciclu. Familia reprezintă elementul cheie în socializarea copilului cu ceilalţi copii din clasă, fiind consultată cu privire la activităţile educative, extracurriculare şi cu privire la activităţile opţionale pe care doresc să le desfăşoare copiii. Acasă trebuie să se creeze un mediu de încredere, echilibrat, în care copilul să se manifeste neîngrădit, iar în relaţia cu şcoala pot colabora cu alţi membri ai comunităţii şcolare pentru a crea un climat care sprijină învăţarea, atât în şcoală cât şi în afara ei. În activitatea noastră didactică am conștientizat faptul că pentru o relaţie optimă de colaborare a școlii cu părinţii pot fi utilizate o multitudine de forme şi metode de colaborare. Pentru găsirea unor soluţii la problemele educative ale familiei, părintele trebuie văzut ca un colaborator, ca un partener care se implică activ în aceste forme de intervenţie socio-educaţională. Edificarea şi menţinerea unui parteneriat între şcoală şi familie depinde de asumarea responsabilităţilor de către toţi actorii educaţionali.

Școala și familia sunt doi factori primordiali în educația copiilor. Dacă cele două medii educaţionale se completează şi se susţin, ele asigură într-o mare măsură bună integrarea copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială. Obiectivul primordial al parteneriatului școala - familie îl reprezintă obținerea succesului școlar. Evoluția pozitivă în planul activității școlare se exprimă prin termenii de progres, reușită și succes școlar. Progresul arată obținerea anumitor stări calitative superioare în raport cu o perioadă comparată, acesta poate fi continuu sau periodic, reușita școlară se referă la nivelul de realizare a unui obiectiv propus pentru o durată mai mare de timp, iar succesul școlar se exprimă prin raportarea performanțelor elevului la cerințele programei școlare și la finalitățile educaționale.

Colaborarea dintre școală și familie este definitorie, iar binefacerile sunt numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă si depăşirea stereotipurilor şi continuând cu identificarea intereselor comune în beneficiul copiilor. În școală se pun bazele unei personalități care mai târziu va fi parte integrantă a unei societăți a cărei cerințe se diversifică în permanență. Școala trebuie să găsească o punte de legătura cu familia, prezentând părinților noi căi spre educație în beneficiul copiilor. Se cunoaște faptul că diriginții, sunt de multe ori asaltați cu întrebări și cereri ale familiei care exprimă dorința de a deține în continuare controlul situației, fiind ocrotitori, grijulii, uneori marcându-se prin impulsul de a verifica toți factorii care acționează asupra copiilor lor, la modul în care personalul relaționează cu cei mici. Orice modificări în comportamentul copiilor, cu excepția celor absolut pozitive, devin pentru unii părinți motive de îngrijorare, de suspiciune și ridică semne de întrebare referitoare la influențele din școală. Pe de altă parte, cadrele didactice au nevoie, oricum, de sprijinul familiei copiilor, atât pentru a prelua și dezvolta direcțiile de acțiune formativ-educative pe care le antrenează instituțional, cât și de a găsi rezolvări concrete la necesități de diverse categorii: financiare, practic-aplicative, organizaționale sau logistice. Toate aceste motivații conduc către necesitatea unui parteneriat real, activ, cu implicare susținută a familiei, iar programul educativ trebuie să fie cunoscut și înțeles de către părinți și realizat printr-o colaborare strânsa între instituția familială și cea școlară.

Orice parteneriat propus are rolul de a păstra cât mai eficient legătura părinte-învăţător: întâlniri pe teme date, afişarea lucrărilor copiilor, evaluări periodice, participarea la activităţi demonstrative, procurare de material informaţional necesar proiectelor tematice, activităţi extracurriculare, serbări, evenimente socio-culturale. Chestionarele aplicate şi discuţiile periodice individuale/de grup au evidenţiat diversitatea părerilor părinţilor legate de stabilirea unor reguli şi limite în comportamentul propriilor copii. Acţiunile derulate mi-au întărit convingerea că fără stabilirea unui sistem unitar de cerințe în şcoală şi în familie, colaborarea dintre cei doi factori educaţionali ar rămâne fără rezultatele scontate.

Rolul parteneriatelor educaționale este de a oferi părinţilor informații despre evoluția copiilor, aceștia vor şti "ce", "cum", "când" să facă cu ceea ce li se prezintă, în educarea copiilor, va spori încrederea în ceea ce face şcoala, va creşte prestigiul şcolii în comunitate. Numai acţionând unitar vom asigura caracterul de continuitate al conţinutului, formelor şi mijloacelor de instruire şi educare a copiilor, facilitând în mod evident condiţiile de adaptare şi integrare a lor la noile cerinţe impuse de noul curriculum, la realitatea contemporană.

Bibliografie:

• Cristea Sorin. Dicţionar de pedagogie. Chişinău, Bucureşti: Grupul Editorial Litera, 2000;
• Vrasmaş, Ecaterina, Intervenţia socio-educaţională ca sprijin pentru părinţi, Ed. Aramis, București, 2008.

COLABORAREA DINTRE ȘCOALĂ ȘI FAMILIE, O COMPONENTĂ IMPORTANTĂ A EDUCAȚIEI

Prof. Sîrbu Simona,

Școala Gimnazială nr.24

Timișoara, jud. Timiș

Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţia pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la comunitate.Aspiraţiile, rezultatele şi sprijinul social şi familial constituie trei aspecte ale unei interacţiuni dinamice între copilul individual şi cercul său imediat.

Implicarea părinţilor joacă un rol semnificativ în cadrul intervenţiei şcolare.Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi.

Colaborarea eficientă şcoală - familie reprezintă o reuşită a procesului educaţional. Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia, întreaga societate, iar colaborarea este absolut necesară. Şcoala trebuie să colaboreze cu familia :

• în domeniul învăţării elevului ;
• în domeniul comportamentului ;
• în domeniul dezvoltării fizice ;
• în domeniul dezvoltării intelectuale, morale şi estetice ;
• în domeniul deprinderilor şi priceperilor de muncă, deprinderilor igienico - sanitare;
• în domeniul activităţilor libere, angajării copilului în diferite domenii de activitate în afara clasei şi a şcolii.

Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului, din următoarele puncte de vedere: fizic, intelectual, moral, estetic. Pe parcursul mai multor ani de muncă la catedră mi-am pus mai multe întrebări legate de relaţia dintre şcoală şi familie. O întrebare a fost aceasta: ,,Cum am îmbunătăţit eu relaţia şcoală - familie?" Această relaţie s-a îmbunătăţit printr-un parteneriat adevărat între şcoală şi familie. Acest parteneriat a urmărit să atingă următoarele obiective :

• realizarea unei comunicări optime între părinţi şi profesor;
• înlăturarea factorilor perturbatori în cadrul comunicării şcoală - familie ;
• creşterea gradului de implicare a părinţilor în toate activităţile şcolare şi extraşcolare ;
• schimbarea mentalităţii neadecvate a unor părinţi faţă de şcoală ;
• cunoaşterea de către părinţi a posibilităţilor şi nevoilor psiho-fizice ale copiilor ;
• învăţarea unor deprinderi şi tehnici de muncă intelectuală sub formă de activităţi comune: elevi-părinţi-învăţători.

În contextual pandemic actual, se observă o accentuare a preluării sarcinilor didactice de către părinți. Tocmai din acest motiv, propunem câteva repere vizând optimizarea colaborării școală-familie.

Se recomandă:

• acordarea de suport elevilor și părinților pentru utilizarea platformelor/aplicațiilor IT, organizarea și derularea lectoratelor de informare cu părinții on-line (prezentarea de tutoriale, dacă este cazul, simularea conectării sau a derulării unor operații pe platforma unității școlare );
• lămurirea unor aspecte referitoare la clasa virtuală, ca și parte integrantă din demersul didactic: implicarea cu diplomație, cu empatie a părinților ca parteneri în educație, în desfășurarea activităților, inclusiv a celor on-line. Acest lucru presupune atât oferirea informațiilor privind modul de lucru on-line, cât și consilierea acestora în domeniul digital și în cel al dezvoltării inteligenței emoționale a elevilor, crearea unui mediu educativ confortabil emoțional, securizant, bazat pe încredere și respect reciproc;
• monitorizarea prezenței elevilor în activitățile online de către profesori, dar și exercitarea controlului parental vizând participarea elevilor la cursuri; păstrarea unei comunicări constante cu părinții, pe baza unui grafic de întâlniri, cu scopul menținerii unui contact permanent cu aceștia. Este recomandat ca profesorul-diriginte să transmită periodic părinților notele obținute de elevi și o situație a monitorizării prezenței la ore. De asemenea, este recomandabil ca părinții elevilor să comunice (ori de câte ori situația o impune) modificările survenite în starea de sănătate a copilului.
• stabilirea unui mod de organizare a programului elevilor în clasa virtuală, a unor reguli precum: elevul va participa la lecția on-line într-un spațiu dedicat, de lucru, fără alți factori perturbatori în jur; ținuta va fi adecvată unui mediu școlar; nu se vor consuma alimente în timpul orelor de curs online etc.

Bibliografie:

• Cerghit Ioan, Neacșu, Ioan, Dobridor Ioan, Prelegeri pedagogice, Ed. Polirom, Iași, 2001;
• Andrei, Angela, Parteneriatul școală-familie, Editura Universitară, 2020;

EFICIENȚA RELAȚIEI ȘCOALĂ- FAMILIE, ÎN FORMAREA PERSONALITĂȚII ELEVILOR

Prof.Slăvulete Coralia Mariana Liceul Tehnologic Iancu Jianu, județul Olt

Motto: "A ÎNVĂŢA PE CINEVA ÎNSEAMNĂ A SCHIMBA O VIAŢĂ PENTRU TOTDEAUNA..."

"Un învăţător adevărat, când îşi formează ucenicii, prin creşterea şi prin învăţătura ce le-o dă, trebuie să se încarneze nepieritor în sufletul lor. Învăţătorul, ca sărmană persoană fizică, se vestejeşte (...) învăţătura lui însă îl hipostaziază în inima ucenicului" (Gala Galaction)".

Cultura umană este de neconceput fără cele două instituții sociale: familia și școala. Ambele reflectă și reproduc particularitățile dezvoltării societății. Familia reprezintă cea mai importantă curea de transmisie a valorilor și a nomelor culturale din generație în generație, ea este o realitate persistentă și structurală de o importanță majoră. Pentru ca o familie să își exercite eficient funcția educativă, ea trebuie să dispună de o anumită cultură un nivel intelectual adecvat, valori morale, etice și un cadru economic decent de viață. Familia este în mediul educațional cu influență decisivă asupra formării personalității. Potențialul familiei este este condiționat de structura acesteia, de stilul de viață al membrilor, de climatul socio-afectiv existent, precum și de statutul socio economic al adulților. Având funcții importante( economic, de socializare, educativă și de reproducere) familia ocupă un loc aparte în ansamblul mediilor educative, pentru consolidarea unui set de valori stabil și coerent care sprijină școala în formarea la copii a conduitei favorabile, a unui stil de viață sănătos mintal, emoțional,fizic și socio-moral. Familia reprezintă elementul cheie în socializarea copilului cu ceilalți copii din clasă, fiind consultată cu privire la activitățile educative și pe care doresc să le desfășoare copiii.

Școala ne învață că pentru o bună conviețuire în societate, este necesar să manifestăm toleranță față de semeni, compasiune față de cei nevoiași sau de cei suferinzi, că indiferent de etnie,religie sau apartenență politică, trebuie să ne bucurăm de aceleași drepturi.

Omul manifestă o atitudine cu caracter prospectiv față de mediul înconjurător, de o mare complexitate astăzi. Educația ecologică începe în familie prin puterea exemplului și apoi prin cea a cuvântului.

Până la șapte ani copiii îi imită pe părinți și pe educatorii lor. Gesturile, felul de adresare verbală, atitudinile și comportamentele adulților sunt preluate fidel de către copii. De acest aspect părinții trebuie să țină seama, chiar și numai de dragul copiilor, căci ajunși acasă, în mediul familial, eliberați din mediile artificiale în care își desfășoară activitatea, adulții au tendința de a fi "ei înșiși", nu se mai controlează și oferă copiilor lor modele nepotrivite și desigur nedorite.

Expresia "cei șapte ani de acasă" reflectă acumulările fiecărui individ în această perioadă, având consecințe pozitive sau negative pentru întreaga sa viață.

Pentru această vârstă, jocul este activitatea esențială pentru dezvoltarea fizică și psihică a copilului. A strânge jucăriile, a lasă curat locul unde s-a petrecut jocul se imprimă repede copiilor, dacă părinții se implică împreună cu copiii în această activitate.

Copiii sunt dornici să muncească. Li se pot încredința, în paralel cu părinții, diferite sarcini: hrănirea unor animale, unele lucrări de grădinărit. Responsabilitatea câștigată astfel îl obligă pe copil să fie atent, să întrețină, să îngrijească locul,planta sau animalul din proprie inițiativă.

La această vârstă copiii nu au teamă de animale. Cărțile ilustrate nu prezintă fidel animalele. Imaginile lor sunt deseori umanizate, înveselite, iar din faptele lor copiii învață multe.

Nu este deloc prea devreme să sădim în sufletele copiilor și sentimentul de apartenență la o colectivitate, de întrajutorare și acțiune comună pentru înfăptuirea unor obiective ( acțiunile părinților pentru curățarea parcului, locului de joacă, ocrotirea și hrănirea unor animale).

În școala primară și în gimnaziu, elevii sunt foarte receptivi la ceea ce li se arată și li se spune în legătură cu mediul și sunt dispuși să acționeze. Menirea școlii este să ofere în mod gradat și în acord cu particularitățile de vârstă, cunoștințele științifice care motivează conduitele și normele eco-civice, să creeze și să organizeze activități și acțiuni educative privind mediul înconjurător.

Procesul de colaborare cu părinții asigură atingerea scopului educațional. Pornind de la necesitatea cunoașterii sociopsihopedagogice a copilului, școala impune colaborarea cu familia sub diferite aspecte.

În ceea ce privește relația școală- familie se impun deschideri oferite părinților privind aspectele școlare, psihopedagogice, juridice. Informarea și formarea părinților în ceea ce privește școlaritatea copilului presupune ca fiecare părinte să cunoască obligațiile legale privind educația copilului, importanța atitudinii lui pentru reușita școlară a copilului, metodele de colaborare cu școală. Părinții trebuie să fie pregătiți pentru a juca rolul educativ în cooperare cu cadrele didactice.

Cadrele didactice sunt responsabile de construirea unor strategii de parteneriat viabile care pot facilita modul de implicare a familiilor. În cadrul parteneriatului școală-familie o serie de activități revin și școlii care ar trebui:

• Să încurajeze familiile și să stabilească acorduri de învățare;
• Să ofere teme care să-i atragă pe părinți;
• Să acorde părinților dreptul de a lua decizii;
• Să extindă programul de lucru prin activități recreative.

Părinții trebuie să acumuleze o informație generală suficientă despre sistemul de învățământ și o informare specială amănunțită despre modul de școlarizare care are ca finalitate profesiunea aleasă. Este necesar ca fiecare copil să cunoască numai ce școală trebuie să urmeze pentru a învăța meseria aleasă, să știe precis din ce discipline va da concurs, care sunt disciplinele de specialitate pe care le va studia, care va raportul dintre pregătirea teoretică și practică, durata studiilor , modul de absolvire al școlii și șansele de inserție profesională.Este necesar ca atât copiii cât și părinții trebuie să fie conștienți că școala de urmat se alege în funcție de profesia pentru care optezi. Parteneriatele educaționale trebuie văzute ca o componentă esențială în organizarea școlii.

Bibliografie:

Barna A., 1998,Predarea biologiei în învățământul gimnazial,E.D.P București;

Băran-Pescaru, A.,2004, Parteneriat în educație,Editura Aramis, București;

Ionescu M.,2000,Demersuri creative în predare învățare,Editura Presa Universitară Clujană

PARTENERIATUL ȘCOALĂ- FAMILIE PENTRU EFICIENTIZAREA DEMERSULUI DIDACTIC

Profesor psihopedagog Sledz Carmen, Școala Gimnazială Specială nr. 8, sector 1, București

A educa și a instrui înseamnă pentru un cadru didactic folosirea unor metode care să formeze atenția elevilor pentru munca independentă, să dezvolte virtuți sociale, să întărească încrederea elevilor în propria valoare. Înainte de a transmite valori cognitive, cadrul didactic transmite valori morale, prin sublinierea importanței semnificației unor sentimente precum cel de satisfacție a reușitei, a respectului față de realizări.

Conceptul de partener al educației se referă la raporturile cadrului didactic cu alți factori educativi, îndeosebi cu părinții, și la concepția după care elevii și cadrele didactice formează o comunitate școlara. Școala este a doua instituție de socializare, după familie, iar cadrul didactic trebuie să colaboreze cu toți factorii educativi.

La nivelul învăţământului special, cadrul didactic determină sarcinile în funcţie nu numai de caracteristicile deficienţei, dar mai ales în funcţie de potenţialul restant funcţional al fiecărui copil, astfel încât să se asigure că există un factor, chiar minimal de progres.;

• organizează activităţile clasei, fixează programul muncii instructiv-educative,

structura şi formele de organizare;

• comunică informaţii ştiinţifice, seturi axiologice sub forma mesajului, stabileşte

canalele de comunicare şi repertorii comune;

• conduce activitatea desfăşurată în clasă, direcţionând procesul asimilării, pe cel

al formării elevilor;

• coordonează activităţile instructiv-educative ale clasei urmărind sincronizarea

între obiectivele individuale cu cele comune ale clasei; prin aceasta se contribuie la întărirea solidarităţii grupului;

• îndrumă elevii pe drumul cunoaşterii prin intervenţii adaptate situaţiilor

respective, prin recomandări care să susţină comportamentul şi reacţiile elevilor;

• motivează activitatea elevilor prin întăriri pozitive şi negative; utilizează

aprecieri verbale şi reacţii nonverbale în sprijinul consolidării comportamentelor pozitive; orientează valoric prin serii de intervenţii tendinţele negative identificate în conduitele elevilor;

• consiliază elevii în activităţile şcolare, dar şi în cele extraşcolare, prin ajutorare,

sfaturi;

• controlează elevii în scopul cunoaşterii stadiului în care se află activitatea

acestora;

• evaluează măsura în care scopurile şi obiectivele dintr-o etapă au fost atinse

prin instrumente de evaluare sumativă, prin prelucrări statistice ale datelor, prin elaborarea sintezei aprecierilor finale.

Profesorul model

• răspunde necesităților unice de învățare și dezvoltare ale elevului și asigură susținerea necesară pentru ca toți elevii să-și realizeze întregul potențial;
• abordează dezvoltarea elevului în mod integrat;
• cunoaște specificitatea procesului de învățare a elevului de vârstă școlară mică;
• promovează incluziunea socială și toleranța;
• are competențe de planificare a activităților de învățare;
• cunoaște și utilizează diverse strategii, predominant interactive, care contribuie la învățarea activă și demonstrează competențe în utilizarea jocului didactic ca formă integratoare;
• creează pentru copii, multiple oportunități de alegere și luare a deciziilor;
• asigură elevilor un mediu în care fiecare să se dezvolte și să învețe în conformitate cu nevoile, interesele și abilitățile sale;
• folosește metode și instrumente de evaluare care sunt relevante pentru activitățile de învățare realizate de elevi și adecvate vârstei acestora;
• se preocupă permanent de îmbunătățirea competențelor sale profesionale;
• utilizează lucrul în echipă cu alți colegi și specialiști, recunoaște importanța cunoașterii mediului familial în care copilul crește și se dezvoltă și consideră fundamentală comunicarea permanentă cu părinții pe care îi încurajează, prin forme variate, să participe la programul educațional al școlii.

Concluzionând, a învăța să știi, a învăța să faci, a învăța să trăiești împreună cu alții și a învăța să fii reprezintă piloni ai educației. Implicarea familiei în activitatea școlară contribuie la centrarea pe valori, atitudini și motivație, pe cultivarea independenței, a propriei responsabilități, flexibilități, facilitând dezvoltarea tuturor.

BIBLIOGRAFIE

1. Popovici, D., V., Elemente de psihopedagogia integrării, Editura Pro Humanitate, Bucureşti, 1999

2. Şchiopu, U., Dicţionar de psihologie, Editura Babel, Bucureşti, 1997

3. Verza, E., Verza, FL.,E., - Tratat de psihopedagogie speciala- Editura Universității din București, 2011

4. Vrăşmaş, E.A., Consilierea şi educaţia părinţilor, Editura Aramis, Bucureşti, 2002

ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAȚIA COPIILOR DIN PRIMII ANI DE VIAȚĂ

Prof. SPIREA LOREDANA PETRUȚA

G.P.P. PUI DE LEI

Primii ani din viaţă influenţează comportamentul viitor al copilului şi, nu în puţine cazuri, chiar a viitorului adult. Potrivit psihologului, primul pas în dezvoltarea bună a copilului, imediat după naştere, este satisfacerea nevoilor imediate ale copilului.

Expresia "cei şapte ani de-acasă" este folosită, în general, pentru a descrie conduita unei persoane într-un context anume, însă, psihologii spun că educaţia din primii ani de acasă, de care cei mici au parte în familie, defineşte în bună măsură viitorul adult. Încă de la naştere, fiecare etapă din viaţa copilului îşi pune amprenta asupra dezvoltării sale afective, motrice şi intelectuale. Chiar dacă, aparent, lucrurile decurg "de la sine", există factori care pot influenţa această dezvoltare, pe toate palierele sale, iar o parte din aceşti factori ţin strict de mediul familial şi de felul în care cei care intră în contact cu copilul se raportează la lumea din jur.

"Copilul plânge pentru că are o nevoie - este forma lui de comunicare la acea vârstă. Este indicat să identificăm acea nevoie şi să o satisfacem. În momentul în care nu o satisfacem, apar frustrările atât pentru mamă, cât şi pentru copil", explică specialistul, precizând că această satisfacere a nevoilor bebeluşului, în special de către mamă, constituie baza unei bune relaţii ulterioare între cei doi. Nevoile bebeluşului şi felul în care mama le tratează, sunt importante în dezvoltarea copilului Psihologii spun că acea dorinţă permanentă - manifestată la vârsta de câteva luni - de a fi luat în braţe reprezintă o altă nevoie a copilului şi nicidecum un moft, motiv pentru care ea trebuie satisfăcută, nu refuzată celui mic. El încă nu poate merge, iar nevoia lui de explorare este foarte mare. Fiind în braţe, mama se mişcă, el, copilul, poate exploara tot ceea ce îl înconjoară.

În jurul vârstei de 9 luni apare nevoia de autonomie, care - din nou - trebuie satisfăcută, cu condiţia de a asigura un mediu sigur pentru cel mic. "Dacă un copil umblă la dulap, soluţia nu este să legi uşile dulapului, cum fac multe mămici, pentru că atunci el va fi în permanenţă tentat să vadă ce e acolo. Cel mai bine este să îl laşi să vadă ce este acolo, pentru că în acest fel, data viitoare nu i se va părea interesant", explică ea. La dezvoltarea armonioasă a copilului contribuie şi banalul joc "cucu-bau", care ajută la perceperea permanenţei obiectului (conştientizarea faptului că un obiect există chiar dacă el nu îl vede, abilitate care se dezvoltă în jurul vârstei de un an).

Tot acum, se dezvoltă limbajul si este foarte important ca mama să vorbească în permanenţă cu copilul şi să-i citească poveşti, pentru că el învaţă prin imitaţie. Referitor la obiceiul adulţilor de a vorbi "pe limba bebeluşilor" în preajma celor mici, specialiștii spun că nu trebuie neapărat eliminat acest obicei, însă pentru a-l ajuta pe copil să progreseze din punctul de vedere al limbajului, trebuie dublat cu expresii corecte. "Spre exemplu, putem spune «hai să păpăm», dar să adăugăm imediat şi «hai să mâncăm»", explică ea. Între 1 şi 3 ani, este foarte important ca micuţul să aibă în jurul lui foarte mulţi stimuli, în special jucării, şi este bine să fie încurajat să exploreze, chiar dacă asta dă bătăi de cap părinţilor. "Să zicem că trage de faţa de masă. El nu face asta pentru a trage acea faţă de masă, ci pentru a ajunge la ceva ce este pe masă şi la care nu ajunge. O face, deci, pentru a-şi rezolva o problemă", Crizele de personalitate - o etapă normală. Cum le gestionăm ?

După vârsta de un an apar şi crizele de personalitate, care se manifestă, de regulă, în locurile publice. "Copilul este egocentric şi ştie că, dacă va face o criză, mama îi va satisface dorinţa. Foarte important pentru părinţi este să încerce să controleze această criză (încercăm, spre exemplu, să-l ţinem, pentru a preveni lovirea) şi să-i explice, calm, că nu va primi acea jucărie sau acea bomboană pentru care face criza", spune psihologul. Specialistul atrage atenţia că, după ce trec de un an şi jumătate, doi, aceste crize se transformă în "simptomele" unui copil răsfăţat, pe termen lung. Între 1 şi 3 ani, apare şi conştientizarea identităţii sexuale, iar între 3 şi 5 ani, copilul trebuie să abordeze jocul de rol, extrem de important pentru dezvoltarea lui intelectuală şi socială. Tot acum, se dezvoltă şi dexteritatea, chiar dacă asta înseamnă pereţi desenaţi cu creioanele colorate. "Şi aici, este mai bine să-i dai un colţ, în care poate să scrie pe pereţi liniştit, ba chiar să-l şi lauzi pentru asta", recomandă psihologul.

Între 5 şi 6 ani, copiilor începe să le placă rutina. Este momentul în care, prin repetarea unor ritualuri (trezit, mers la baie, spălat, pieptănat, îmbrăcat şi aşa mai departe) se formează cel mai bine obiceiurile dezirabile. Este, însă, şi perioada în care apar "fricile" (frica de întuneric, de eşec) care nu întotdeauna pot fi depăşite fără un ajutor de specialitate.

Tot acum - sau chiar mai repede, de pe la 3 - 4 ani - copilul învaţă, la început prim imitaţie, reguli de politeţe. "Sunt lucruri care se învaţă implicit. Spre exemplu, dacă îşi va vedea fratele mai mare că în autobuz îşi cedează locul unei persoane în vârstă, va învăţa că aşa este normal. Sau dacă va vedea că mama o salută şi o respectă pe vecina de alături, va învăţa şi el să fie respectuos cu ceilalţi.

Dacă cei din apropiere vor vorbi pe un ton calm, şi copilul va vorbi calm. În general, copiii care ţipă sunt cei în ale căror familii se vorbeşte pe un ton răstit", explică psihologul. Tot în această perioadă (începând cu 3 ani), se învaţă şi formulele de adresare. "Un copil care va fi învăţat de mic să se adreseze într-un anumit fel, cu greu va reuşi să schimbe, mai târziu, acele formule de adresare. Sunt mulţi copii care ajung chiar şi în gimnaziu fără a putea să se adreseze profesorilor cu «dumneavoastră», tocmai pentru că, în familie, a fost învăţat să spună tuturor «tu»". Ce trebuie să ştie un copil "de acasă" Până la 6 - 7 ani, un copil trebuie să aibă dezvoltate - în principal prin educaţia primită "acasă", un anumit grad de autonomie (să se îmbrace singur, să se spele, să fie ordonat), un nivel rezonabil de politeţe, învăţată din regulile impuse de familie, un limbaj dezvoltat care să-i permită să comunice eficient, un grad de dezvoltare emoţională care să-i dea posibilitatea de a-şi controla fricile şi emoţiile şi capacitatea de relaţionare socială .

BIBLIOGRAFIE.

Miftode V., Tratat de metodologie sociologică, Editura Lumen, Iaşi, 2003

Kallay, E., Ștefan, C., (2007), Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari- Ghid practic pentru educatori, Editura ASCR, Cluj-Napoca

Șchiopu U.- Psihologia vârstelor, E.D.P. , București,1981

ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAȚIA COPIILOR

Prof.Stoica Irina-Elena

Școala Gimnazială ,,Petre Ispirescu"

București, sector 1

În educarea ,,puiului de om", părinții , educatorii, școala și societatea, în general, sunt mijloace importante de educație si instrucție.

Printre problemele importante ale învățământului în această etapă de schimbare și modernizare rapidă se găsește și cea vizând parteneriatul cu alți factori educaționali, între care familia ocupa un loc privilegiat. Familia, prima scoală a vieții este cea care oferă copiilor primele cunoștințe, primele deprinderi ,dar și primele modele comportamentale, echivalentul psiho-afectiv-stimulativ necesar debutului socio-familial.

Ca primă verigă a sistemului educativ, familia are responsabilități clare și diverse.Întrebarea care se pune este dacă familia de astăzi are timp pentru îndeplinirea responsabilităților educative, daca este pregătita să activeze constant ca un factor educativ.

Fără sprijinul activ al părinţilor, şcoala nu poate realiza obiectivele educaţionale stabilite, oricât de competenţi ar fi educatorii.

Părinţii trebuie să cunoască, să devină conştienţi de influenţa pe care o exercită prezenţa lor în viaţa copilului, să fie convinşi că educaţia dată copilului, pentru societatea actuală este diferită de cele precedente, că societatea actuală va fi diferită de cea actuală, iar copilul trebuie pregătit corespunzător.

Aspiraţiile, rezultatele şi sprijinul social şi familial constituie trei aspecte ale unei interacţiuni dinamice între copilul individual şi cercul său imediat.

Implicarea părinţilor joacă un rol semnificativ în cadrul reușitei şcolare.

Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi.

Mediul familial este primul mediu educativ şi socializator pe care îl cunoaşte copilul şi a cărui influenţă îi marchează esenţial dezvoltarea ca individ. Legătura copilului cu familia este extrem de puternică şi de neînlocuit.

Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de unele lucruri încredinţate. Toate acestea reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii "a avea cei şapte ani de-acasă". Un elev fără "cei şapte ani de acasă" va crea mereu probleme chiar şi ca viitor adult. Aici trebuie reamintit că, în general, elevii nu primesc în cadrul şcolii nici un exemplu sau sfat negativ, toate acestea influenţându-l în afara şcolii. Din cele 24 de ore ale unei zile, elevul este la şcoală 5 - 6 ore, de restul timpului fiind responsabilă familia elevului. Uneori părinţii uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece şi unii şi alţii nu doresc decât dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia.

A fi părinte este ceva înnăscut, acest sentiment aflându-se în noi în stare latentă. Se întâmplă totuşi ca ceea ce consideră părinţii a fi o măsură corectă pentru copilul lor într-o anumită situaţie, să nu fie tocmai ceea ce are nevoie copilul în acel moment. De aici apar conflictele, rupturile dintre membrii familiei, renunţarea la intervenţii din partea părinţilor care sunt depăşiţi de situaţie.

Realitatea ne-a dovedit că nu toate familiile sunt dispuse să-și îndeplinească consecvent responsabilitățile educative față de copii, acuzând lipsa de timp, grijile vieții zilnice, minimalizând rolul de factor educativ. Alte familii, deși doresc să asigure educația corespunzătoare copiilor le lipsește pregătirea psihopedagogică, experiența.

Factorii care influențează azi mediul educativ sunt: noua concepție care se cristalizează asupra educației ca serviciul social și extinderea mass-media(TV). Părinții trebuie să-și întărească fundamentarea relațiilor pe baza dragostei lor față de proprii copii și pe dorința lor ca aceștia să aibă performanțe și succes în viață. Aceasta nu se poate realiza dacă parinții nu cunosc personalitatea propriului copil. Educația copilului este factorul principal care dezvoltă personalitatea lui. În educația copiilor trebuie să existe între părinți înțelegere și acord în diferite probleme și de aici decurg normal și celelalte.

În activitatea de educație în familie ,un rol important îl are,,climatul" care este rezultatul raporturilor dintre membrii familiei. Aceste raporturi și caracterul lor pot forma ,,climatul pozitiv"(favorabil) sau ,,climatul negativ"(nefavorabil) educației, adică formarea copilului ca cetățean, ca om.

Raporturile dintre părinți și copiii acestora sunt raporturi educative, cu repercursiuni asupra formării lor, lucru de care ar trebui să fie conștienți toți părinții. Atitudinile, comportamentul nostru, vorbele noastre, ale părinților influențează atitudinile, comportamentul și modul de a fi al copiilor.

Voi enumera câteva din posibile atitudini și comportamente ale părinților si implicațiile lor în formarea profilului moral al copilului.

*,,Familia severă"-în anumite limite imprimă ordine, disciplină, seriozitate, asigură unitatea și echilibrul familiei. Severitatea este necesară în raporturile educaționale din familie, dar cu măsură. Ce s-ar întâmpla în cazul în care părinții aplică copiilor pentru orice abatere pedepse corporale? Atunci, copilul crește timorat cu gândul pedepsei, ascunde greșelile făcute, simte nevoia să mintă, se îndepărtează afectiv și efectiv de părinți și își caută înțelegerea și afectivitatea în altă parte. Așa se nasc,,găștile " și ,,bandele" de minori. Mai gravă este situația când părinții sunt împărțiți în ,,tabere":unul sever și unul indulgent. Astfel ,se formează viitorul demagog, viitorul ipocrit, trăsături de personalitate pe care nu și le dorește niciun părinte pentru copilul său.

*,,Familia permisivă" stă la polul opus al familiei severe, are un climat de ,,puf".Asemenea copil va fi neajutorat , un egoist, un meschin, căci în familie îi este permis orice, el are numai drepturi, în timp ce părinții, doar datorii. Un asemenea copil se adaptează și se încadrează cu mari dificultăți în colectivele de școală sau mai târziu la locul de muncă.

*,,Familia rigidă" prejudiciază maturizarea copiilor, generând lipsa de încredere în sine, teama de nereușită și sancțiune. Învățătorul/profesorul diriginte trebuie să intervină, după ce cunoaște situația reală, prin vizite la domiciliu, discuții cu părinții (în particular, nu în ședințe) sugerându-le cu discreție, tact și calm în ce mod și sub ce formă se poate atenua și echilibra severitatea. Cadrul didactic trebuie să fie în postura sfătuitorului și nu a judecătorului.

*,,Familia libertină" creează o atmosferă lejeră, prezentând riscul de a întârzia sau împiedica maturizarea socială a copiilor datorită preocupării excesive a unui părinte sau a ambilor pentru ei înșiși. Învățătorul /profesorul diriginte trebuie să intervină pentru a dezvolta siguranța de sine în sensul obținerii unor rezultate bune la învățătură, capacitatea de decizie, spiritul de independență. Punerea fermă în gardă a părinților în legătură cu pericolul evoluției nefavorabile a copiilor este posibilă și necesară.

Părinții trebuie să înțeleagă bine relația dintre faptă și măsura ei educațională. În climatul educațional sunt necesare toate ipostazele acestuia (severitatea și blândețea, afectivitatea și sobrietatea, larghețea și strictețea ) toate însă cu măsură și la timp, orice exces fiind păgubitor în sfera formării umane.

Un proverb spune :,,O vorbă bună rostita la timp, înviorează sufletul copilului, precum și ploaia bună, căzută la timp potrivit, înviorează câmpul".

ROLUL PĂRINŢILOR ÎN COLABORAREA CU ŞCOALA

Prof. Claudia Ramona Stoiconi, Colegiul Economic Francesco Saverio Nitti, Timișoara

Motto: "Iubirea este necesară, deoarece pentru fiecare dintre noi nu este suficient faptul de a exista. Un copil poate să trăiască fericit numai atunci când ştie că este iubit. Numai atunci devine complet el însuşi." Luigi Verdi

Dacă până în prezent acest parteneriat şcoală-familie a fost dezvoltat unilateral, fiind de multe ori considerat "responsabilitatea şcolii", acest lucru trebuie să se schimbe pe viitor. O educaţie de calitate se realizează atunci când, la procesul de formare a micilor şcolari participă în mod armonios toţi factorii educaţionali. Relaţia de colaborare permanentă cu familia este una dintre condiţiile esenţiale care asigură succesul şcolar.

Copilul trăieşte un sentiment de mândrie atunci când părinţii săi se implică în activităţile şcolii sau îi sprijină în realizarea sarcinilor de învăţare. În mod sigur aceste fapte au ecouri pozitive în formarea personalităţii copilului, în conştiinţa lui. Ca urmare îşi va respecta mai mult părinţii, va învăţa să aprecieze munca celorlalţi, îi va fi asigurat succesul şcolar. Dăruirea, tinereţea, experienţa, profesionalismul, puterea, curajul, interesul, dedicarea, perseverenţa, implicarea, sensibilitatea sunt câteva din calităţile şi în acelaşi timp valorile unui mare pedagog care, prin implicarea eficientă a părinţilor în dezvoltarea intelectuală a copiilor, asigură o educaţie de calitate.

Colaborarea eficientă şcoală - familie reprezintă o reuşită a procesului educaţional. Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia, întreaga societate, iar colaborarea este absolut necesară. Şcoala trebuie să colaboreze cu familia :

• în domeniul învăţării elevului ;
• în domeniul comportamentului ;
• în domeniul dezvoltării fizice ;
• în domeniul dezvoltării intelectuale, morale şi estetice ;
• în domeniul deprinderilor şi priceperilor de muncă, deprinderilor igienico - sanitare;
• în domeniul activităţilor libere, angajării copilului în diferite domenii de activitate în afara clasei şi a şcolii.

Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului, din următoarele puncte de vedere: fizic, intelectual, moral, estetic. Pe parcursul mai multor ani de muncă la catedră mi-am pus mai multe întrebări legate de relaţia dintre şcoală şi familie. O întrebare a fost aceasta: ,,Cum am îmbunătăţit eu relaţia şcoală - familie?" Această relaţie s-a îmbunătăţit printr-un parteneriat adevărat între şcoală şi familie. Acest parteneriat a urmărit să atingă următoarele obiective :

• realizarea unei comunicări optime între părinţi şi învăţător ;
• înlăturarea factorilor perturbatori în cadrul comunicării şcoală - familie ;
• creşterea gradului de implicare a părinţilor în toate activităţile şcolare şi extraşcolare ;
• schimbarea mentalităţii neadecvate a unor părinţi faţă de şcoală ;
• cunoaşterea de către părinţi a posibilităţilor şi nevoilor psiho-fizice ale copiilor ;
• învăţarea unor deprinderi şi tehnici de muncă intelectuală sub formă de activităţi comune : elevi-părinţi-învăţători.

Numai implicând toţi factorii educaţionali în formarea personalităţii umane vom reuşi să atingem toate aceste obiective. Un parteneriat eficient şcoală - familie este dorinţa oricărui învăţător. In fiecare an, am încheiat astfel de parteneriate eficiente cu părinţii elevilor, bazate pe principii de comunicare şi colaborare. Obiectivele propuse le-am urmărit pe tot parcursul anului, iar rezultatele pozitive nu au întârziat să apară. Dacă vom reuşi să-i atragem pe părinţi de partea noastră într-o colaborare eficientă, într-un parteneriat, sub deviza "Împreună vom reuşi", se vor îmbunătăţi astfel relaţiile ce se stabilesc între şcoală şi familiile elevilor, iar realizarea acestui obiectiv va avea un impact pozitiv asupra formarii de caractere, personalităţi şi valori viitoare. Activităţile desfăşurate în parteneriat facilitează înlăturarea barierelor de comunicare dintre participanţi, clarifică unele probleme ivite la nivelul grupului de elevi, îndeamnă la autocunoaştere, la autodepăşire, la găsirea acelei soluţii care să conducă la realizarea obiectivelor propuse. Am aplicat părinţilor elevilor pe care îi îndrum o serie de chestionare, pentru a-mi da seama de interesul pe care-l manifestă fiecare parinte pentru şcoală, pentru copilul său şi ce aşteptări au aceştia.

Analizând răspunsurile date de părinţi şi din discuţiile cu aceştia, am ajuns la concluzia că e nevoie de implicare şi colaborare pentru o educaţie valorică din perspectiva afectivităţii, a cunoaşterii, a trebuinţelor, atitudinilor, valorilor şi motivaţiei. Pentru ca parteneriatul să devină eficient, am propus o serie de acţiuni comune la care să participe atât elevii, cât şi părinţii lor sau alţi parteneri educativi din comunitate. În acest fel, activităţile au devenit benefice, finalizându-se printr-o evaluare ce a vizat atingerea obiectivelor propuse. Forme concrete de colaborare cu părinţii în cadrul parteneriatului încheiat :

a) lectorate şi consultaţii pe teme educative ;

b) activităţi extraşcolare ;

c) lecţii demonstrative pe teme educative ;

d) colaborarea cu alţi parteneri educativi ;

Implicându-i pe părinţi şi stabilindu-le responsabilităţi în acţiunea comună de educare a propriilor copii, de supraveghere şi control al acestora, de participare la activităţile educative comune, am reuşit să-i conving, să-i motivez, iar rezultatul a fost "aproape" de cel aşteptat.

Bibliografie:
1. Allport, G. W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998.

2. Alb, G., Achim, V., Elevul - participant la propria formare, în Învăţământul primar, nr. 2-4, Editura Miniped, Bucureşti, 2004.

3. Athanasiu, A., Elemente de psihologie medicală, Editura Medicală, Bucureşti, 1999.

4. Beznea, N., Familia şi şcoala în relaţie de parteneriat educaţional, în Învăţământul primar, nr. 1-2, Editura Miniped, Bucureşti, 2005.

FAMILIA ŞI ŞCOALA - PARTENERII IDEALI ÎN ASIGURAREA SUCCESULUI ŞCOLAR AL ELEVILOR

Prof. înv. primar, Strifler Adela

Şcoala Gimnazială " Mihai Veliciu " Şepreuş,

jud. Arad

Una dintre cele mai importante condiţii ale creşterii eficienţei activităţii educative desfăşurate cu elevii o constituie asigurarea unei depline unităţi de acţiune a tuturor factorilor educativi: şcoală, familie, comunitate. Dacă este adevărat că şcoala este factorul de care depinde în mod covârşitor devenirea personalităţii umane, tot atât de adevărat este că educaţia coerentă nu poate face abstracţie de rosturile familiei în această comuniune. Şcoala şi familia sunt două instituţii care au nevoie una de cealaltă. Şcoala şi familia trebuie să găsească făgaşul colaborării autentice bazată pe încredere şi respect reciproc, pe iubirea faţă de copil, să facă loc unei relaţii deschise, permeabile, favorizante schimbului şi comunicării de idei.

Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenţa materială, cât şi un climat familial, afectiv şi moral. Sunt situaţii în care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc.), ignorând importanţa unei comunicări afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenenţă. Acasă trebuie să creeze un mediu de încredere, echilibrat, în care copilul să se manifeste neîngrădit iar în relaţia cu şcoala pot colabora cu alţi membrii ai comunităţii şcolare pentru a crea un climat care sprijină învăţarea, atât în şcoală cât şi în afara ei. Este necesar ca părinţii să îşi schimbe optica pe care o au asupra întâlnirilor din mediul şcolar, aceastea putând deveni un sprijin real în îmbunătăţirea relaţiei dintre părinte şi copil, părinte şi cadru didactic. Cercetările în domeniul educaţiei arată că în programele în care părinţii sunt implicaţi elevii au performanţe mai mari la şcoală decât aceleaşi programe, dar în care părinţii nu sunt implicaţi.

Gradul de implicare al părinţilor în viaţa şcolară a copiilor lor influenţează şi rezultatele acestora, în sens pozitiv: cu cât părinţii colaborează mai bine cu şcoala, cu atât notele copiilor sunt mai mari. Educaţia nu este un proces de care este responsabilă în mod exclusiv şcoala, dar nici părinţii; este un proces al cărui succes depinde de colaborarea dintre cele două părţi implicate. Reacţia scolii, ca instituţie de educaţie, formare si orientare, la mobilitatea socială și economică, trebuie să fie de adaptare a conţinutului, structurii și funcţiilor sale, de creare de premise favorabile pentru elevi care să le permită integrarea socială rapidă, flexibilitatea, iniţiativa și rezolvarea de probleme, diminuarea imprevizibilului. Şcoala trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru valorizarea maximă a fiecărui individ prin mai raţionala stimulare intelectuală a elevilor, a aptitudinilor, a atitudinilor și a trăsăturilor lor de personalitate. Avem în vedere că şcolile de toate gradele sunt organizaţii responsabile pentru educaţia formală a copiilor și adolescenţilor. Şcolile care duc la bun sfârşit mult mai eficient această responsabilitate se consideră pe ele însele și elevii lor ca parte a sistemului social ce include familiile și comunităţile. Când şcolile, familiile și comunităţile lucrează împreună ca parteneri, beneficiarii sunt elevii.

Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi pregătirea părinţilor pentru toate problemele ce le comportă această acţiune. În ceea ce priveşte relaţia şcoală-familie se impun deschideri oferite părinţilor privind aspectele şcolare, psihopedagogice, pe lângă aspectele medicale, juridice etc. O bună colaborare între familie și scoală se poare realiza prin parteneriate. Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes la şcoală și, mai târziu, în viață. Atunci când părinţii, elevii și ceilalţi membri ai comunității se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţială în organizarea școlii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sunt de mult considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor publice.

Parteneriatele dintre școli, familii și comunitate pot ajuta profesorii în munca lor; perfecţiona abilităţile şcolare ale elevilor; îmbunătăţi programele de studiu și climatul şcolar; îmbunătăţi abilităţile educaţionale ale părinţilor; dezvoltă abilităţile de lideri ale părinţilor; conecta familiile cu membrii şcolii și ai comunităţii; stimula serviciul comunității în folosul şcolilor; oferi servicii şi suport familiilor şi crea un mediu mai sigur în şcoli. Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această acţiune. În ceea ce priveşte relaţia şcoală-familie se impun deschideri oferite părinţilor privind aspectele şcolare, psihopedagogice, pe lângă aspectele medicale, juridice etc.

Şcoala are relaţii de parteneriat cu diverşi actori comunitari locali: familiile elevilor, autorităţi, poliţie, unităţi sanitare, unităţi de asistenţă socială, biserică, agenţi economici, organizaţii neguvernamentale. Parteneriatul şi colaborarea sunt diferenţiate. Cele mai strânse relaţii se desfăşoară cu cei care sunt cei mai interesaţi de binele copiilor, cu familiile acestora.

Colaborarea cu ceilalţi agenţi comunitari: poliţie, biserică, autorităţi locale, unităţi sanitare ţin pe de o parte de exercitarea obligaţiilor instituţionale ale acestor organizaţii şi pe de altă parte de calitatea resurselor umane, de motivaţia celor implicaţi, de conştientizarea rolului comunitar pe care îl au. Colaborările cu autorităţile, instituţiile, organizaţiile locale de orice tip ţin de cele mai multe ori de manifestarea atribuţiilor legale ale acestora, de rolurile tradiţionale percepute de către cei din comunitate. Manifestarea parteneriatului este dependentă de resursele umane implicate, de voinţa şi disponibilitatea acestora de a se implica, de a găsi resurse care să răspundă nevoilor comunităţii.

Motivaţiile care stau la baza iniţierii parteneriatului sunt: rezolvarea unor probleme instituţionale, administrative; rezolvarea unor probleme specifice beneficiarilor (elevi, părinţi, cadre didactice), promovarea rolului educaţional al şcolii, satisfacţia celor implicaţi, "binele comun" etc. Parteneriatul şcoală - comunitate locală se desfăşoară mai ales pe acele componente care vizează copiii: educaţie, sănătate, siguranţă, instruire, petrecere a timpului liber, administrarea spaţiului şcolar .

Însă, parteneriatul şcoală-familie este cel mai important deoarece părinţiisunt primii educatori ( familia fiind prima şcoală a copiilor) şi parteneri ai şcolii. Aceasta înseamnă că rolul părinţilor este acela de a împărţi acest rol cu învăţătorul, iar mai târziu cu profesorii, apare nevoia de colaborare cu şcoala, chiar de implicare activă în cadrul ei.Atunci când cele două medii educaţionale ( şcoala şi familia) se completează şi se susţin, ele pot asigura într-o mare măsură o bună integrare a copilului în activitatea şcolară, dar şi în viaţa socială. Cercetările realizate arată că, indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, se observă o îmbunatăţire a performanţelor elevilor.

Bibliografie :

*Miron Ionescu si Vasile Chis-,,Pedagogie aplicată", Ed.Eikon, 2010

*O.Sofran-,,Instrucţie şi educaţie", Ed.Orizonturi, 1982

*Constantintin Cucoş-,,Pedagogia"-ed.Polirom Iaşi, 1998

CINEMATOGRAFUL ÎN ROMÂNIA ANULUI 1924

Profesoara Tatu Emilena Irinela C.N.,,AL.Vlahuţă'', Rm-Sărat, jud. Buzău

Cele mai frecventate erau cinematografele, o cauză fiind şi diferenţele de preţ faţă de teatru. Un bilet la teatru era în 1923 de doua ori mai scump faţă de un loc la cinema. Anul 1924

s-a caracterizat prin deschiderea unui număr nou de cinematografe şi prin sporirea cerinţelor publicului. Se cereau tot mai mult filme superioare pe plan calitativ, în vreme ce filmele mediocre nu mai erau luate în seamă. Filmele îndelung aplaudate în Vechiul Regat, erau dezastruoase în Transilvania, Basarabia, Bucovina. Daca înainte în Bucureşti erau aduse cele mai multe filme, iar în provincie ajungeau foarte rar, acum situaţia se schimbă radical. E o luptă pentru obţinerea datelor de programare în provincie şi o lupta între cinematografe pentru acapararea celor mai bune filme. Pentru atragerea spectatorilor era nevoie de reclamă. Cea mai răsuflată era cea a automobilului cu afişe şi placarde ce străbătea străzile oraşului. Iată şi o reclamă, cu multă priză la public :

"Dacă sunteţi necăjit !

Dacă v-aţi certat cu nevasta !

Dacă v-a evacuat proprietarul !

Daca resimţiţi lipsa de numerar !

Veniţi cu toţii la redeschiderea cinematografului Belle-Vue în ziua de sâmbată 5 aprilie 1924. Veţi râde cu hohote asistând la reprezentarea celei mai ilariante comedii a sezonului Fatty milionar", comedie în şase acte; supliment la program:celebrul artist Mole cu senzaţionalul lui Teatru de fantoşe, marionete parisien". Pentru prima dată în România decoruri de mare lux, proprii. Orchestra Regimentului 26 Rovine".

Mai ales ziarele de provincie publicau în fiece număr lista oficialităţilor, a elitelor ce mergeau la film. De exemplu, la cinema "Modern" din Craiova au mers pe 2 aprilie:

C. Poienaru-prim-preşedintele Curţii de Apel, Titică Popovici- prefectul judeţului, doctorul Cernătescu cu doamna, avocatul Boboc cu doamna, doamna Pop Mişu, tinerii Spirt, Stăncescu, Zviligher, domnişoara Fieraru, domnii Fănică Dumitrescu, Aurica Bălăcescu, căpitanii Săndulescu, Petrescu, Popescu, Marinescu. Erau preferate filmele de producţie americană sau franceză. Din mai, la cinematografele "Modern" şi "Apolo" rula "Contesa din Montmartre", cu Mia May, Janings şi Goidarow. La prezentarea filmului "La Garçonne" din februarie, B-dul Elisabeta, din Calea Victoriei până la strada Brezoianu, era blocat de lume. La cinema "Grădina Colosseum" pe 25 mai au asistat la filmul "Cei patru cavaleri ai apocalipsului", prinţesa Elena a României, moştenitoarea tronului, regele George şi regina Greciei, prinţul Paul şi prinţul de Hohenlohe.

Conform jurnalelor străine existau în ţara noastră 270 de cinematografe, din care doar o parte dădeau reprezentaţii zilnice, celelalte având doar câte 2-3 reprezentaţii săptămânal. În Bucureşti, în baza gazetelor de specialitate din Austria, funcţionau 25 de cinematografe. Dintre filmele ce rulau pe ecranele lor, 35% erau de producţie americană, 25% din Germania şi Austria, 10% din Franţa, 10% din Italia, restul engleze şi daneze.

La începutul anului s-a iniţiat un sondaj cu următoarele întrebări :

• Ce film v-a plăcut mai mult până azi ?
• Care artistă vă place mai mult ?
• Pe care artist agreaţi mai mult ?

Pe primul loc la filme s-a clasat "Casa misterelor" cu 3.118 voturi, urmat de "Kean" şi "Monumentul indian", cu 3.115 şi respectiv 3.113 voturi. Ordinea preferinţelor pentru actriţe a avut în frunte pe americance: Priscilla Deen cu 3. 825 voturi, urmată de Raqhelle Meller 3. 806, Pearle Withe 3. 792. Locurile 5, 6, 7 şi 44 au aparţinut unor actriţe românce: Pola Negri 3.754 de voturi, Maria Iacobini 3.715, Lia Mora 3.715, Nutzi Stănescu ce juca la Paris. La bărbaţi-actori cel mai mare număr de voturi a revenit rusului, născut în 1899, Mosjouvine. L-au urmat L.Mathot 3. 880 voturi, faţă de 5. 322 pentru rus, apoi Eddie Polo. Charles Chaplin s-a situat pe locul 21, cu un număr de 2.602 voturi. Chiar dacă pe primele locuri ale preferinţelor spectatorilor nu s-au aflat actori români, aceştia s-au remarcat în dese rânduri, în special în străinătate. Eduard de Max devenise societar al Comediei franceze. Apreciatul Genică Missirliu era originar din Craiova. Mihai Florescu turna la studioul Gaumont. Femeile-actrițe se distinseseră mai mult decât bărbaţii. Raquel Meller se născuse la Iaşi. Emmy Seineanu apărea sub numele de Emmy Lynn. Nu trebuie uitate Florica Alexandrescu, Nutzi Stănescu etc.

În condiţiile în care, reprezentanţii cinematografiei româneşti obţineau succese

răsunătoare peste hotare, foarte mulţi doreau să devină actori. La 1 aprilie 1924 a început organizarea unui concurs de frumuseţe-fotogenie cu filmarea tuturor persoanelor ce doreau a participa. Urma a fi realizat un film ce va fi proiectat în Bucureşti. Scopul urmărit era " pentru ca tot publicul să admire noile fotogenie române". Se hotărâse ca pe 19 mai, orele 15 30-16 00 la bufetul de la şosea, să aibă loc filmarea participantelor. În ziua aleasă soarele puternic, condiţiile tehnice şi greutăţile ivite din cauza participantelor, au amânat filmarea. Filmul realizat a rulat în cele din urmă la Palace Bulevard.

La filmele lunii iulie s-a anunţat organizarea Academiei de Mimica şi Cinema, cu o taxă de intrare de 200 lei. Inaugurarea s-a amânat pentru septembrie deoarece, cei mai mulţi elevi erau plecaţi la băi. În lunile următoare, publicitatea s-a facut prin magazine, localuri de consumaţie, frizerii. Putea fi înscris "oricine va corespunde cerinţelor cinematografice". Iniţial se anunţase că din comitetul de examinare vor face parte ministrul artelor şi alte personalităţi artistice. În ziua examenului n-au venit în juriu decât trei persoane, fără prea mare legătură cu lumea artistică. S-au înscris 70-80 de persoane, de toate vârstele şi din diverse clase sociale. Toţi clienţii filmelor senzaţionale, funcţionari, comercianţi, cocote, elevi de liceu cu pantalonaşi scurţi, birjari, corişti de operă, muncitori "se vedeau dând mâna cu Eddie Polo, Tarzan sau alt erou al ecranului".

Se considera că actoria e o profesie uşoară şi că oricine poate deveni actor.

Reprezentanţi ai primăriei, prefecturii, Ministerului de interne, comisarii regali îşi susţineau rudele, prietenii, slugile, toţi cunoscuţii. Proprietarii de cinematografe erau obligaţi a acorda bilete oficiale. Acestea dădeau posibilitatea politicienilor, slujitorilor şi particularilor să intre gratis oricând şi la orice spectacol.

Şi cinematografia româneasca a înregistrat progrese. Regina Maria a terminat un scenariu de film cu subiect românesc. Câteva întreprinderi cinematografice engleze au dorit imediat să intre în posesia manuscrisului. Suverana mai era autoarea unui film în colaborare cu Loie Fuller, prezentat în 1923 şi care s-a bucurat de un mare succes. În octombrie a început filmarea unei comedii româneşti după o nuvelă franţuzească. Rolul principal a revenit lui I. Georgescu, actor la Teatrul Mic. Toamna s-a terminat copia filmului "Milionar pentru o zi", o comedie sentimentală în două acte. Scenaristul şi regizorul Ion Georgescu a distribuit pe L. Brezeanu, Gaby Danielopol. La cinematograful "Clasic" din Bucureşti a rulat primul film românesc, "Ţigăncuşa de la iatac", după nuvela lui Radu Rosseti. La premieră au asistat regele şi regina, suveranii Greciei-întreaga familie regală, miniştrii, înalţi demnitari, ziarişti, corpul diplomatic. Succesul extraordinar s-a datorat subiectului, regiei, jocului actorilor, execuţiei tehnice. Din 15 septembrie a început să ruleze noul film românesc "Păcatul", care până atunci rulase doar peste hotare. S-au remarcat actorii : Ghiţă Popescu, Pepe Georgescu, Marioara Tomescu, Nella Savin şi regizorul Jean Mihail.

Anul 1924 e anul afirmării unor artiste importante ale teatrului românesc :

Marilena Bodescu, Elvira Popescu, Aura Almăjan Buzescu, Maria Filotti, Maria Ciucurescu Bulfinschi, Marioara Ventura, Lucia Sturdza-Bulandra[1] . În decembrie marea tragediană Agatha Bârsescu face o vizită la Asociaţia feministă din Iaşi, iar doamna Elena Meissner a dat un ceai. Cu acest prilej declara : "Dacă oamenii superiori sunt simpli în felul lor de a fi, apoi Agatha Bârsescu e o ilustrare a acestui fapt" [2] . Teatrele au propriul lor public specializat, cele mai cunoscute fiind: Naţional, Teatrul Mic, Teatrul Regina Maria, Teatrul Carol cel Mare.

GRĂDINIȚA ȘI COMUNITATEA - ÎMPREUNĂ PENTRU DEZVOLTAREA AUTONOMIEI COPILULUI

Prof. Trifoi Dalia

Liceul Teoretic Peciu Nou

Întrebarea pe care de multe ori ne-o punem, este cât de importantă este urmarea ciclului preșcolar pentru dezvoltarea copilului, pentru a deveni un adult matur și responsabil, care poate fi integrat cu rapiditate pe piața muncii. De cele mai multe ori răspunsul nu poate fi aflat decât dacă, părinții și educatoarea, se implică efectiv și cu responsabilitate în formarea unei personalități autonome și creatoare a micului preșcolar care va fi "capabil să răspundă cerințelor actuale și de perspectivă ale societății".

Dacă cei interesați, în mod direct nu se implică total în acest proces educațional destinat primilor ani de viață, nu vor înțelege că ea este temelia pe care vor construi viața pe care copiii o vor avea mai departe. Astfel, aducem în discuție "triada de succes", parteneriatul și colaborarea dintre grădiniță - familie - comunitate care este indispensabilă în acest proces de educare și formare. Atât familia, grădinița, cât și comunitatea trebuie să efectueze în comun activități care vor dezvolta personalitatea copilului, îi vor asigura securitatea și bunăstarea lui, vor încerca să-i ofere o educație de calitate și corectă, dar cel mai important vor găsi soluții la problemele ce apar pe parcursul școlar al copilului.

În organizarea sistemului de învățământ, ciclul preșcolar este prima treaptă și chiar dacă nu face parte din învățământul de stat obligatoriu, necesită o mare atenție și susținere. La baza desfășurării lui stau acte reglementate care vizează un anumit conținut instructiv-educativ, organizat pe domenii, susținute de un curriculum minuțios construit, unde sunt specificate obiective precise, dar care nu neagă respectarea particularitățile individuale și de vârstă ale copiilor de 3-6 ani. Toate acestea urmăresc negreșit integrarea cât mai rapidă a preșcolarului în activitatea viitoare de școlar.

Dirijorii din umbră, părinții, educatorii, comunitatea, își vor atinge scopurile uzitând în cele mai multe situații jocul, cu reguli și cu caracter intenționat. Jocul este modalitatea cea mai facilă pentru copil de a lua contact cu realitățile care se petrec în jurul lui: "Gândirea lui are caracter global, intuitivă, în sensul că el nu percepe ansambluri concrete, ci situații prea puțin diferențiate, nu este capabil încă de analiză și sinteză, nu știe să scrie și să povestească după criterii logice, nu își exprimă sentimentele concludent, dar fabulează și inventează, are tendința de a crede că ființele și obiectele există pentru folosința și interesul său și este egocentric. Copilul gândește, în primul rând cu ochii, cu urechile, cu mâinile, cu corpul, dar treptat începe să gândească tot mai mult prin cuvinte." Datorită celor notate mai sus de I. Mihăilescu familia este cea care se va implica, în mod deosebit în integrarea copilului în grădiniță. Nevoile pe care copilul și le satisface cu ajutorul și suportul familiei fac prezența și implicarea acesteia foarte importantă.

Comportamentul și evoluția copilului este supus analizei familiei, dar și cadrelor didactice, care "antrenând părinții în depistarea părților bune ale personalității copilului, dar și asupra aspectelor ce trebuie înfrânate, stopate sau călăuzite spre altă directivă."

"Pecetea pe care părinții o lasă asupra structurii și profilului spiritual-moral al personalității propriilor copii se menține toată viața" spunea P. Popescu Neveanu. Atenția asupra comportamentului pe care îl etalează părinții și educatorii trebuie cenzurat deoarece copiii observă, apoi imită ceea ce văd, aplicând inconștient puterea exemplului oferit de adulți. Copiii vor încerca să genereze în mare parte experiențe pozitive.

Colaborarea dintre familie, comunitate și grădiniță debutează de la primul contact al copilului cu mediul educațional, deoarece atunci apare prima schimbare majoră din viața copilului. Plecând din mediul familial unde și-a petrecut primii ani de viață, copilul va fi nevoit să îl petreacă în afara ei, adică la grădiniță. Aici copilul va trebui să se supună altor reguli, va fi nevoit să se descurce singur în anumite situații, acțiuni care îi vor produce uneori un disconfort psihologic și emoțional. Într-un colectiv nou, copilul se va simți poate frustrat sau dezamăgit, dar educatoarea și familia vor interveni și îl vor sprijini pe acesta să le depășească.

Misiunea comună a celor trei factori, grădiniță-familie-comunitate, este de a oferi micului preșcolar un mediu prielnic dezvoltării fizice și psihice manifestat prin creșterea gradului de autonomie.

Instituțiile specializate în oferirea educației preșcolarilor au ca obiectiv formarea unor copii cu personalități puternice, care să aibă numeroase succese educaționale și nu numai. Debutul se face așadar, în perioada preșcolarității, în prima parte a vieții copilului și reprezintă o treaptă importantă în evoluția și dezvoltarea ulterioară a copilului.

Chiar dacă succesele copilului nu sunt atât de răsunătoare, atât părinții cât și comunitatea trebuie să le aprecieze, să le ofere sprijin și încurajare în realizarea lor. Succesele de orice natură fie ele de asimilare de cunoștințe, de integrare într-un anumit colectiv, dar și artistice trebuiesc apreciate. Prin cooperare grădinița îi formează pe copii pentru activități încununate de succes.

"Părinții trebuie să-și perceapă, în mod realist, copilul așa cum este" fără a cere copilului ceea ce el și-ar dori pentru propria persoană.

Contribuția grădiniței, prin activitățile desfășurate, se manifestă atât prin dezvoltarea curajului, curiozității, creativității, răbdării, încrederii în propria persoană, perseverenței, corectitudinii și dreptății, dar mai ales a autonomiei și independenței.

Bibliografie:

I. Nicola, Tratat de pedagogie școlară, București, Editura Didactică și Pedagogică R.A., 1996

I. Mihăilescu, Rolul familiei în dezvoltarea copilului, București, Editura Universitară, 2006

Revista învățământului preșcolar, nr. 3-4, București, 1995

P. Popescu Neveanu, Curs de psihologie generală, București, 1977, p. 87

Revista învățământului preșcolar, Editura Corsei, nr. 1-2, 2009, p. 51

ADOLESCENȚA -PERIOADA SPRE MATURITATE

Profesor Tudor Andreea-Silvia

Școala Gimnazială,, Nicolae Coculescu"Scornicești

Considerată ca perioadă de tranziţie între copilărie şi maturitate, adolescenţa se caracterizează printr-o serie de trăsături generale şi specifice care condiţionează şi determină procesul de cristalizare a personalităţii tânărului. Incluzând indivizi a căror vârstă este cuprinsă între 13 şi 18 ani, adolescenţa cuprinde două subperioade principale aflate una în prelungirea celeilalte: a). Preadolescenţa, cuprinzând copiii între 13 şi 16 ani, caracterizată prin stabilizarea maturităţii biologice şi dobândirea unei individualităţi mai nuanţate; b). Adolescenţa propriu-zisă (sau marea adolescenţă), cuprinzând tinerii între 16 şi 18-20 ani, care se caracterizeazăprin fundamentarea principalelor trăsături de caracter. Se poate spune că la capătul acestei perioade tulburi, plină de asperităţi şi de convulsii în plan relaţional, din punct de vedere psihologic, profilul de bază al personalităţii apare pe deplin conturat în liniile sale definitorii.În culturile vestice tranziţia de la copilărie la maturitate necesită trecerea prin câţiva ani de adolescenţă, perioadă a vieţii adeseori descrisă ca fiind cea mai tulburată, cea mai stresantă şi cea mai dificilă dintre toate stadiile dezvoltării.

Fiind o perioadă de dependenţă economică şi afectivă, care se opune participării active cu drepturi depline la exigenţele normative ale vieţii sociale, adolescenţa reflectă atât particularităţile climatului familial şi educaţional, cât şi transformările complexe ale mediului social. Problemele sociale particulare cu care se confruntă adolescentul se caracterizează prin structuri mentale şi atitudini specifice, deosebite de cele ale adultului. Uitând adeseori această realitate, riscăm să comparăm în mod mecanic comportamentul adolescentului cu cel al adultului, atribuindu-i primului imperativele morale şi cerinţele sociale ale ultimului. Pentru acest motiv, studiul personalităţii adolescentului nu se reduce la prezentarea caracteristicilor genetice sau a celor fizice, de ordin biologic-ereditar, ci presupune interpretarea diferenţiată a factorilor de personalitate, în funcţie de caracteristicile particulare ale mediului social şi familial.

Cele două faze ale adolescenţei sunt dificil de delimitat net datorită continuităţii proceselor de bază, de creştere fiziologică şi de maturare psihologică, care se petrec în această perioadă şi care fac ca problemele delimitării diferențierii să se pună în termeni de deplasări de accente şi aspecte de ordinul nuanţelor. Personalitatea elevului preadolescent relevă nu atât trăsături stabilizate, ci mai degrabă relaţii între trăsături. De exemplu, nu întotdeauna rezultatele şcolare îşi găsesc corespondenţa în nivelul capacităţilor intelectuale; se interpun relaţii ca aceea dintre psihic şi ambianţă, îşi exercită influenţa mulţi factori mediatori precum motivaţia, interesele, echilibrul emoţional, imaginea despre sine şi despre alţii. O trăsătură determinantă a preadolescenţei este lupta dintre extrovertire şi introvertire. Ca urmare a acesteia, perioada abundă în manifestări excentrice adesea contradictorii, şocante, teribiliste, negative. Cei din jur sunt uimiţi şi iritaţi de uşurinţa cu care puberul trece de la o stare la alta, de la o conduită la cea opusă; el este când dur când timid, când dependent, când independent la acţiuni, deschis şi comunicativ în unele situaţii, neîncrezător şi suspicios în altele. Toate acestea se explică prin faptul că elevul încearcă să se identifice confruntându-se cu alţii, căutând modele pretutindeni. L Specificul asimilării valorilor morale şi structurii atitudinii morale la preadolescenţi constă în aceea că relaţiile elevului cu sfera moralului reflectă puternic relaţiile dintre el şi microgrup (familia, clasa, grupul stradal).. Dacă înaintea şi la începutul etapei copilul manifestă tendinţa de a se subordona regulilor şi cerinţelor din dorinţa de evitare a pedepsei, în preadolescenţă are loc, treptat, un transfer al autorităţii absolute deţinută de părinţi asupra profesorului şi asupra microgrupului de copii, care preiau şi funcţia de normator direct al conduitei. Este deosebit de important ca adolescență, elevul să fie asistat în consolidarea componentelor conştiinţei morale: tendinţa de autodepăşire, decizia morală autonomă, respectul pentru norme, pentru profesori şi pentru colectivul clasei. Adolescenţa este perioada în care se încheie în linii mari procesele de creştere şi maturare din perioada pubertăţii. Adolescenţa stă sub semnul pudorii, al sensibilităţii, al autoreflecţiei şi al autoanalizei. În plan intelectual, se consolidează elaborarea mintală şi structurile superioare ale gândirii, raţionamentul de tip analogic-deductiv. Aceasta permite de acum o interpretare critică a realităţii, conştientizarea problemelor de importanţă majoră din diferitele sfere ale vieţii şi activităţii sociale, formularea explicită a unor întrebări nodale vizând locul şi menirea pe lume a propriei persoane. Închiderea în sine pe care adolescentul o afişează frecvent trebuie înţeleasă ca expresie a nevoii lui interne de a găsi răspunsuri la problemele care îl frământă. Aflat într-o asiduă căutare de modele, adolescentul devine, nu o dată, critic şi intolerant faţă de anumite manifestări ale adulţilor, faţă de discrepanţa dintre vorbele şi faptele acestora, refuzând să mai accepte autoritatea lor formală. El este gata să intre în conflict oricând cu cei din jur în apărarea propriului punct de vedere, a demnităţii personale, dornic să impună recunoaşterea şi respectarea acestora. Uneori adulţii sunt tentaţi să treacă cu nonşalanţă pe lângă aceste semnale sau cu oarecare iritare, dar mai mult cu indiferenţă sau cu indulgenţă, luându-le drept expresii ale spiritului de frondă, de rebeliune, punându-le pe seama ,,crizei" comportamentale şi, în general, de valori, tipic adolescentină, inerentă vârstei. Realitatea şcolară implică fenomene şi situaţii adesea greu de stăpânit şi de controlat, doar de un singur profesor. Viaţa oferă de asemenea multe situaţii greu de depăşit fără un ajutor specializat. În adolescenţă, între aspiraţiile individuale şi posibilităţile concrete ale tânărului de realizare a acestor aspiraţii, există un etern conflict. Întotdeauna, nivelul aspiraţiilor devansează ca intensitate posibilităţile concrete ale tânărului.

Pentru crearea unui climat favorabil, profesorul trebuie să procedeze astfel: să-şi definească aşteptările de la elevi în termeni precişi; să-şi antreneze elevii în formularea, modificarea diverselor obiective cu privire la comportament; să colaboreze cu conducerea şcolii pentru instaurarea şi menţinerea unui ansamblu de reguli aplicate în clasă; să remarce şi să încurajeze comportamentele dezirabile; să dea fiecărui elev să aibe experienţa continuă a succesului, să-şi fortifice astfel stima de sine; să promoveze şi să dezvolte aptitudini sociale în cadrul şcolii; să se familiarizeze cu un anumit număr de strategii pentru ameliorarea comportamentului; să găsească modalităţi eficiente de comunicare cu elevi şi familiile acestora .

Pentru cunoaşterea personalităţii elevului, profesorul trebuie sa procedeze în modul următor: să se familiarizeze cu comportamente tipice corespunzând diferitelor stadii de dezvoltare: să se studieze dosarele elevilor pentru a se informa asupra antecedentelor; să cunoască atitudini şi conduita elevilor în relaţiile sale cu şcoala, cu familia: să practice ascultarea activă pentru o mai bună percepţie a situațiilor; să reacţioneze diferit de la caz la caz, să fie deschis faţă de elevi cu scopul de a-i încuraja să vină să discute problemele pe care le au; să comunice cu părinţii atât pentru ,,veştile rele", dar mai ales pentru ,,veştile bune".

Bibliografie:

1.Adler, A. (1991) Cunoaşterea omului, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti;

2.Albu E. (2002) Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenţi, Ed. Aramis, Bucureşti;

FAMILIA-SPAȚIU FORMATIV

Tudora Tatiana

Liceul Sanitar ,, Antim Ivireanu,, Rm. Vâlcea

Familia este unul dintre factorii care se preocupă de educația copilului. Ea este cea care oferă copiilor primele cunoștințe , primele deprinderi dar și primele modele comportamentale. Din punct de vedere sociologic, familia este instituția fundamentală în societate, ea oferă mediul în care copilul se naște, se dezvoltă și se formează pentru viață. Rezultatele unor cercetări recente au demonstrat că dezvoltarea copilului e influențată în proporție de 70% de către familie. De-a lungul existenței umane, familia a fost una dintre cele mai vechi si mai stabile forme de comunitate și cea care asigură evoluția și continuitatea vieții sociale. Caracteristicile specifice ale familiei derivă din multitudinea de funcții ale acesteia: fiziologică, psihologică, morală, educațională, economică și emoțională. Dacă rolul moral este bine definit în familie (dragoste, afecțiune, înțelegere și respect reciproc), atunci vorbim de o familie puternică și integră. Această familie va genera întotdeauna un climat favorabil în care copiii vor crește armonios și vor fi educați ca la carte. În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament : respectul, politețea, cinstea, sinceritatea, cumpătarea. Părintele este un exemplu pentru copil. În formarea morală, un rol important îl are "climatul" care este rezultatul raporturilor dintre membrii familiei. Aceste raporturi și caracterul lor pot forma climatul pozitiv (favorabil) sau climatul negativ (nefavorabil) educației. Raporturile dintre părinți și copiii acestora sunt raporturi educative, cu repercusiuni asupra formării lor, lucru de care ar trebui să fie conștienți toți părinții. În sfera noțiunii de cămin trebuie să intre neapărat atributele "dragoste" și "înțelegere", singurele în stare să creeze acel climat de liniște și siguranță, absolut necesar dezvoltării normale a copilului, un climat anxios (acte de violență), starea tensionată și indiferența distrugând unitatea căminului. Părinții sunt primii educatori din viața copilului, fapt recunoscut în pedagogie încă de la Komenski, care, în prima carte de educație a copilului, considera că educația primită de acesta până la vârsta de 6 ani, în primul rând de la mama, este determinantă pentru dezvoltarea sa ulterioară. Pentru a stimula evoluția intelectuală a copilului, familia trebuie să-l antreneze într-o serie de experiențe care să-i precizeze acestuia capacitățile cognitive. Un parteneriat familie - școală este relația cea mai profitabilă pentru toți cei ce participă la educarea copilului. Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reține că același subiect este copilul nostru și școlarul nostru. Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la succes, ce îl interesează și-l pasionează, iar părinții vor cunoaște în ce momente să-l susțină pe școlar, în ce fel să-l motiveze și să-l ajute. Școala este instituția socială în care se realizează educația organizată a tinerei generații . Ea este factorul decisive și pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societății, să ia parte activă la viața, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învățământ este cel care conferă școlii rolul decisiv în formarea omului. Menirea școlii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoștințe cât mai mare, ci și de a stimula calitatea de om. Colaborarea dintre școală și familie presupune o comunicare efectivă și eficientă, o unitate de cerințe și o unitate de acțiune când este vorba de interesul copilului. O comunicare optimă învățător/ diriginte/ familie are rolul de a acționa în mod pozitiv asupra copilului și de a stopa comportamentele negative. De multe ori apar dificultăți de comunicare și de dezvoltare a relației școală-familie. De aceea trebuie cunoscuți factorii care favorizează dar și blochează o comunicare eficientă. Lipsa de comunicare din partea uneia dintre ele afectează evoluția elevului, rezultatele școlare și natura comportamentului. Părinții, copiii și comunitățile se influențează puternic unii pe alții. Mediul în care trăiesc părinții poate sprijini sau devia viețile lor, poate determina multe dintre valorile lor. De asemenea, părinții pot influența comunitatea și pot contribui la dezvoltarea valorilor comunității. Activitatea educativă ce se realizează în școală nu poate fi separată, izolată de alte influențe educative ce se exercită asupra copilului. Educația este cea care desăvârșește ființa umană, educația pe care copilul o primește în familie, în școală și de la comunitate. Implicarea părinților joacă un rol important în cadrul intervenției școlare. Acțiunile care implică părinții produc o schimbare în ambientul familiei și cresc aspirațiile, atât ale părinților pentru copiii lor, cât și ale copiilor înșiși. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoștințele uzuale, familia este cea care ar trebui să dezvolte spiritul de observație, memoria și gândirea copiilor. Copilul obține rezultatele școlare în funcție de modul în care părinții se implică în procesul de învățare, asigurându-i copilului cele necesare studiului.

Bibliografie:

Muntean, Ana, 2006, Psihologia dezvoltării umane, editura Polirom, Iași

Stănciulescu, E., 1997, Sociologia educației familiale, Editura Polirom, Iași.

EDUCAȚIA ÎN PANDEMIE

Profesor învățământ preșcolar Măgulean Paula,

Grădinița PP "Căsuța piticilor" Arad

Trăim într-o perioadă în care apar schimbări peste schimbări: școala trece online, iar angajații sunt încurajați să lucreze de acasă. E o adaptare rapidă la un ritm incert pentru părinți, elevi și profesori, privind cu îngrijorare anul școlar. În contextul acesta, care sunt și cum se modifică rolurile familiei și ale școlii, în educația copiilor?

Cu răbdare, compasiune și susținere, timpul petrecut acasă cât și conceptul de școală online pot fi o oportunitatea de a întări relația familie-școală de care e atâta nevoie pentru viitorul copiilor.

Ce probleme apar odată cu trecerea la școala online?

Dacă anul trecut am navigat cum am putut prin apele tulburi ale carantinei și ale învățării acasă, fără să știm încotro, odată cu întoarcerea în online, epuizarea pare și mai greu de gestionat, în timp ce încă dibuim ce funcționează mai bine pentru noi.

Copiii resimt în mod diferit schimbarea în online. Printre cele mai mari provocări pe care le întâmpină se numără:

• Scăderea nivelului de interacțiune și comunicare dintre profesor-elev sau dintre elevi
• Pot dezvolta un program neregulat de odihnă
• Trebuie să învețe să utilizeze tehnologia nu doar pentru distracție, ci pentru studiu
• Evaluarea online poate fi subiectivă
• Sunt distrași și nu pot să se concentreze la fel de bine ca la școală
• Sunt izolați de colegi și de prieteni
• Nu mai fac activitate fizică și nici activități sociale
• Au nevoie de o perioadă de adaptare și de reguli potrivite.

Așa cum descrie și raportul UNICEF privind crearea unor sisteme de educație reziliente în contextul pandemiei, închiderea școlilor la nivel global a afectat aproape 50 de milioane de copii, de la preșcolari la liceeni.

Şcolile nu sunt doar un loc pentru educaţie academică, ci şi pentru învăţarea abilităților sociale şi emoţionale, interacţiune şi sprijin social. Închiderea şcolilor nu numai că a perturbat procesul de educaţie a copiilor, ci şi accesul la mese oferite în cadrul școlii, sprijin pentru bunăstare şi referire la servicii medicale şi sociale de bază. (din raportul UNICEF) Pentru că aceștia se află în proces de formare și funcționează diferit, au nevoie de sprijin, de comunicare și de susținere din partea familiei și a școlii ca parteneri în educația lor. Dar provocările sunt semnificative pentru toți: familii, profesori, comunități.

Provocările profesorilor legate de educația online

Chiar dacă nu este prima situație în care educația trece în digital, problemele cu care încă se confruntă cadrele didactice încă trebuie gestionate:

• Lipsa metodologiilor în situații de urgență precum pandemia
• Lipsa infrastructurii pentru a facilita predarea online (tehnologii)
• Lipsa de experiență cu metodele de lucru online și cu pedagogia digitală
• Schimbarea mediului de predare și adaptarea la predarea experiențială
• Schimbarea programului de ore

Cu toate acestea, ne bucurăm să vedem comunități de profesori și lideri, care se formează pentru a ajuta atât dascălii, cât și părinții și elevii, creând un mediu prietenos pentru parteneriatul dintre aceștia. Pas cu pas, se construiesc noi programe și metodologii de educație, transformând criza într-o oportunitate de creștere și adaptare la nevoile elevilor, ale profesorilor și ale părinților.

Dacă mulți părinți sunt stresați și nu fac față pentru că fie nu au cu cine lăsa copii acasă în timpul jobului, fie lucrează de acasă și nu pot supraveghea copiii în același timp, profesorii încă se adaptează la pedagogia digitală și învață, la fel ca elevii, principiile învățării online.

Tocmai de aceea, este important ca rolurile familiei și ale școlii să se completeze în contextul actual (și în noua normalitate), fără a se afla în contradicție.

Profesorii află de la părinți ce nevoi are elevul, ce pasiuni și interese, dar și ce stări și emoții resimte acesta în această perioadă. Părinții pot afla, în schimb, când și cum are nevoie copilul să fie ajutat și încurajat pentru a reuși și a dezvolta un comportament pozitiv.

În parteneriatul acestora, este nevoie și de membri ai comunității care să asigure dezvoltarea personală și socială, cât și sănătatea fizică și emoțională, prin diferite căi: consiliere, îndrumare spirituală, programe de dezvoltare, servicii de sănătate, parteneriate cu școala etc. - cu atât mai mult în perioada pandemiei.

Acest parteneriat educațional se menține cel mai bine, în contextul învățatului acasă, prin:

Comunicarea periodică, onestă și eficientă a informațiilor despre copii (stări și dificultăți acasă, pasiuni, nevoi particulare)

• Cunoașterea de către părinți a cadrelor didactice și a comunității (colegi, alți părinți)
• Discuțiile individuale părinte-profesor pentru învățare personalizată a copilului
• Colaborarea pentru rezolvarea problemelor copilului
• Implicarea în activități organizate de școală și comunitate
• Asistarea copiilor în realizarea temelor și proiectelor online
• Participarea părinților la deciziile luate împreună cu școala
• Implicarea în cunoașterea nevoilor copilului ca elev (părinți) și cunoașterea elevului în mediul său familial (profesori)
• Colaborarea pentru activități extracurriculare atractive pentru copii, cât stau acasă (ateliere digitale, cursuri online în care să-și formeze pasiuni).
• Dacă adesea au apărut conflicte în relația părinte-profesor (lipsa de comunicare, percepții diferite, monopol asupra deciziilor luate cu privire la educație), criza poate fi o oportunitate pentru o transformare pozitivă foarte interesantă.

Învățarea online sau hibrid poate fi chiar ceea ce au nevoie copiii, practic, pentru viitorul lor: de autonomie și responsabilitate, de simțul colaborării și de încredere, de reziliență.

11 moduri prin care părinții pot susține în continuare educația copiilor și o relație productivă cu programul școlii online

1. Oferă-ți răgaz pentru tranziție

2. Asigură-i un spațiu doar al lui, pentru învățarea online

3. Susține-i responsabilizarea în procesul de învățare

4. Validează-i emoțiile

5. Cere ajutorul profesorilor

6. Alegeți o rutină clară, a voastră

7. Ajută-l să folosească tehnologia în mod benefic

8. Uită ce credeai despre timpul petrecut în fața ecranului

9. Încurajează-i reușitele mici și mari, în fiecare zi

10. Creați un acasă plin de siguranță și o stare de bine

11. Se plictisește? Ajută-l cu activități distractive (și educative)

Nu există proces educativ separat, el are loc acasă, la școală și în societate. De aceea, este atât de important să existe o comunitate unită, în care fiecare membru contribuie cu resurse, dar și cu compasiune, pentru același scop: binele copiilor.

COLABORAREA ȘCOALĂ ȘI FAMILIE

Profesor învățământ preșcolar Ursoi Cristina,

Colegiul "Mihai Viteazul" Ineu - Grădinița cu Program Prelungit

Școala și familia urmăresc același scop educativ formarea copiilor spre a deveni oameni multilateral dezvoltați.

Pentru realizarea acestui scop unic este necesară unitatea de acțiune, concordanța dintre mijloacele specifice de influențare folosite de aceste două instituții sociale. Școala este interesată să colaboreze cu familia, să-și facă din ea un aliat, pentru ca acțiunea sa educativă să fie mai profundă și de durată. Colaborarea școlii cu familia este necesară și în vederea unei informări reciproce cu privire la dezvoltarea copilului, la comportarea lui.

În convorbirea cu părinții, educatoarea trebuie să dovedească mult tact. Să aibă atitudinea unui prieten, nu a unui șef care dă ordine. Să fie apropiată, să găsească argumente potrivite și temeinice, ca părinții să le accepte fiind convinși de utilitatea lor, dar să nu renunțe la convingerile sale dacă acestea sunt bine întemeiate. Cadrul didactic se va interesa de modul cum este respectat regimul de zi al copilului, cum este ajutat acesta, cum se comportă copilul față de părinți, frați, bunici cum se comportă aceștia față de el, ce influențe pozitive și negative se exercită asupra lui, cu ce se ocupă în timpul liber, ce prieteni are, cum se odihnește și cum se hrănește, care este starea sănătății lui, ce interese manifestă.

În general, toată lumea apreciază efectele benefice ale unei participări foarte active a părinţilor la activităţile şcolare. Numeroase cercetări la nivel de învăţământ preprimar au pus în evidenţă aspectul determinant al calităţii interacţiunii dintre familie şi şcoală asupra educaţiei copiilor.

Această recunoaştere a importanţei părinţilor în favorizarea succesului şcolar al tinerilor a determinat autorităţile educative să susţină necesitatea întăririi legăturilor dintre părinţi şi şcoală. De altfel, în contextul actual, aceste legături par a fi mai necesare ca niciodată. Într-adevăr, misiunea socială a şcolii depăşeşte tot mai mult simpla atingere a obiectivelor pedagogice ale curriculum-ului şcolar avâdn în vedere şi faptul că mulţi părinţi sunt prea preocupaţi de problemele familiale, profesionale sau sociale pentru a putea urmări evoluţia copiilor lor sau coerenţa dintre educaţia pe care copilul o primeşte în familie şi cea şcolară.

Atât părinţii cât şi cadrele didactice beneficiază de avantajele unei astfel de colaborări. Binefacerile sunt numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă şi depăşirea stereotipurilor, şi continuând cu identificarea unor interese comune în beneficiul copiilor. În sfârşit, colaborarea este benefică şi pentru şcoală, părinţii aducând deseori resurse suplimentare ce pot susţine rolul educativ al şcolii dar oferă şi un cadru pentru o continuă reevaluare.

Spre a-i ajuta eficient pe copii, părinții trebuie să țină legatura cu școala, spre a se informa despre rezultatele muncii și despre comportarea lor la grădiniță.

Accelerarea transformărilor sociale, democratice, emanciparea femeii, modificarea statutului copilului, dispersia familiei, încercarea de a restitui prestigiul educației familiale, progresele sociologiei si psihologiei, precum și alte cauze au dus la înțelegerea faptului că orice sistem de educație rămâne neputincios dacî se izbește de indiferența sau de opoziția părinților. Grădinița capătă astfel o misiune suplimentară.

Au existat întotdeauna educatori excelenți și părinți iubitori care nu și-au pus probabil atâtea probleme și totuși au reușit foarte bine, dar poate că acest lucru era mai ușor într-o lume foarte statornică, în care tradiția avea ultimul cuvânt. Modificarea pe care au suferit-o, în curs de o generație sau două, relațiile dintre părinți și copii, dintre adulți și tineri, apare mai vădită în considerația pentru copil.

Un raport asupra relațiilor dintre grădiniță și familie în țările Comunității Europene, bazat pe cercetări comparative, documentare și empirice enumera patru motive pentru care grădinița și familia se străduiesc să stabilească legături între ele:

- părinții sunt juridic responsabili de educația copiilor lor;

- învățământul nu este decât o parte din educația copilului, iar o bună parte a educației se petrece în afara grădiniței;

- cercetările pun în evidență influența atitudinii parentale asupra rezultatelor ale copiilor, în special asupra motivațiilor învățării, precum și faptul că unele comportamente ale părinților pot fi favorizate datorită dialogului cu grădinița;

- grupurile sociale implicate în instituția școlară (în special părinții și profesorii) au dreptul să influențeze gestiunea școlară.

MODURI DE PARTICIPARE A PĂRINŢILOR

Părinţii copiilor dintr-o grupă formează rareori un grup omogen și nu dispun toţi de aceleaşi mijloace pentru a se implica în mod activ în activităţile grădiniței. Cooperarea lor cu mediul şcolar trebuie, deci, să ia forme diverse pentru a răspunde nevoilor şi disponibilităţilor lor. Anumiţi părinţi sunt pregătiţi să consacre mai mult timp şi energie pentru participarea la activităţi. Unii dintre ei nu sunt disponibili decât în mod punctual şi pot să participe la un eveniment special (de exemplu să însoţească grupul de elevi cu ocazia vizitării unui muzeu). Alţii dispun de suficient de mult timp liber, energie şi cunoştinţe pentru a putea aduce o contribuţie mai importantă grădiniței. Unii pot veni în grupă pentru a susţine o expunere pe o anumită temă (legată de locul lor de muncă, tradiţiile lor culturale, anumite experienţe de viaţă specifice sau de modul cum îşi petrec timpul liber). Alţii sunt pregătiţi să se implice în animarea unor grupuri de întrajutorare de părinţi, care abordează probleme particulare.

TIPURI DE PROGRAME DE COLABORARE ÎNTRE ŞCOALĂ ŞI FAMILIE

O serie de programe au încercat să promoveze o participare mai activă a părinţilor la activităţile grădiniței şi au propus diferite forme de activităţi de colaborare. Anumite practici au drept obiectiv ameliorarea relaţiilor dintre familie şi grădiniță: în cadrul acestor programe, părinţii contribuie la elaborarea şi realizarea unor activităţi care stimulează schimbul de informaţii şi care favorizează relaţiile interpersonale armonioase. Aceste activităţi pot lua diferite forme: vizite reciproce, un club al părinţilor în grădiniță, comunicare scrisă, prânzuri sau cine comunitare, adunări informative.

În cadrul programelor vizând sprijinul şcolar, părinţii sunt invitaţi să se implice în conceperea şi susţinerea unor proiecte şcolare. Poate fi vorba despre însoţirea copiilor cu ocazia excursiilor, de conferinţe, despre predarea unei arte sau despre o activitate distractivă, despre organizarea de evenimente sociale sau culturale.

Implicarea părinților în viața activă a copilului este foarte importantă, deoarece copiii dacă sunt ajutați devin mai motivați și mai ambițioși în tot ceea ce fac.

Implicarea părinților în viața activă a copilului îl face pe acesta să fie mai încrezător în sine și mai puternic, putând să depășească toate obstacolele pe care le întâlnește nu doar la grădiniță, ci și în viața de zi cu zi.

Rețineți !! Dialogul cu familia este unul din elementele indispensabile ale reușitei școlare.

IMPORTANȚA PARTENERIATULUI ȘCOALĂ-FAMILIE ÎN EDUCAȚIA COPIILOR

Prof. înv. primar Ușvat Irina,

Școala Gimnazială nr.1 Roșia

Foarte multe cercetări care se bazează pe importanța relației școală-familie, au demonstrat efectele pozitive ale existenței acestei relații. Cu toate că familia și școala au același scop, adică, formarea unui copil multilateral dezvoltat, care se integrează cu ușurință în mediul lui, colaborarea celor două axe este inevitabilă pentru atingerea optimă al acestui scop. Pentru ca acțiunea educativă să aibă succesul scontat, părintele trebuie să conlucreze și să sprijine mediul școlar.

Educația a fost întotdeauna un subiect de mare însemnătate care a generat dezbateri aprinse cu susținători ai educației pornind din sânul familiei, dar pe de altă parte alții considerând că oricât de rea ar fi educația primită în familie, școala are un rol decisiv.

Mediul familial este universul natural al copilului, diferit în funcție de contextul social pe fondul căruia se constituie și ale cărui fenomen le reflectă, și de particularitățile fiecărei familii. Mediul influențează, iar educația acționează, nu însă independent, ci concomitent.

Se crede că educația din familie poate fi schimbată în bine atâta timp cât copilul este expus la exemple pozitive în școală, atâta timp cât școala se implică în educația elevilor nu numai științific ci și moral, dând exemple pozitive, vrednice de urmat, deoarece, cu cât ești mai înconjurat de persoane care te respectă și merită respect, cu atât mai mult și mai repede, inconștient, începi să-i copiezi pe cei din jur. Și cine ar fi un exemplu mai bun de urmat decât dascălii plini de căldură și dornici să împărtășească din vastele lor cunoștințe?

Prin urmare care sunt factorii de bază care ajută copilul în desăvârșirea propriei educaţii? Fără îndoială că răspunsul este simplu dar și complex: şcoala şi familia. Funcţia educativă a familiei constă în formarea priceperilor, deprinderilor de viaţă, sentimente. Rolul familiei este important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral si estetic.

Şcoala, alături de familie, influenţează, prin condiţiile concrete în care se desfăşoară procesul de învățământ, personalitatea copilului. Şcoala poate realiza un parteneriat cu elevul, prin valorizarea și respectarea identităţii sale cu familia, prin recunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic şi cu toate resursele educative ale societăţii pe care le identifică şi le foloseşte activ.

Parteneriatul educaţional între școală și familie este important din punct de vedere al comunicării, cooperării şi colaborării în sprijinul copilului la nivelul procesului educațional. Părinții, copiii şi comunităţile se influențează puternic unii pe alţii. Mediul în care trăiesc părinţii poate sprijini sau devia vieţile lor, poate determina multe dintre valorile lor. De asemenea, părinţii pot influenţa comunitatea şi pot contribui la dezvoltarea valorilor comunităţii. Activitatea educativă ce se realizează în şcoală nu poate fi separată, izolată de alte influenţe educative ce se exercită asupra copilului. Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţia pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la comunitate. Implicarea părinţilor joacă un rol important în cadrul intervenţiei şcolare. Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi. Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare, asigurându-i copilului cele necesare studiului.

Un alt aspect important este acela al deprinderilor de comportament care încep să se formeze de la vârste fragede, din sânul familiei: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudine, adică ,, cei şapte ani de acasă ''. Uneori părinţii uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece şi unii şi alţii nu doresc decât dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia. Se întâmplă totuşi ca ceea ce consideră părinţii a fi o măsură corectă pentru copilul lor într-o anumită situaţie, să nu fie tocmai ceea ce are nevoie copilul în acel moment. De aici apar conflictele, rupturile dintre membrii familiei, renunţarea la intervenţii din partea părinţilor care sunt depăşiţi de situaţie . Între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare care se poate realiza prin vizite reciproce , şedinţe şi lectorate cu părinţii.

Relaţia cea mai profitabilă pentru toți cei ce participă la demersul educațional este un parteneriat familie - şcoală este. Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul nostru şi şcolarul nostru. Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la succes, ce îl interesează şi-l pasionează, iar părinţii vor cunoaşte în ce momente să-l susţină pe şcolar, în ce fel să-l motiveze şi să-l ajute . Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv şi pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţa, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om.

Un parteneriat familie - şcoală este relaţia cea mai profitabilă pentru toţi cei ce participă la acest demers. Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul nostru şi şcolarul nostru. Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la succes, ce îl interesează şi îl pasionează, iar părinţii vor cunoaşte în ce momente să îl susțină pe şcolar, în ce fel să-l motiveze. Şcoala este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii. Este important ca fiecare părinte să știe că pentru fiecare copil în parte condițiile care asigură randamentul maxim în procesul de învățare sunt individualizate. De aceea, este bine că părinții să urmărească progresele înregistrate de copil și adapteze sprijinul acordat în funcție de nevoile acestuia.

Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune când este vorba de interesul copilului. Părinţii trebuie să vadă în şcoală un prieten, un colaborator, un om adevărat care îi poate ajuta prin atitudinea nepărtinitoare pe care trebuie să o afişăm. Așadar, e o sarcină a şcolii să identifice situaţiile problemă, din familiile copiilor, să dirijeze pe cât posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de colaborare şcoală-familie este determinantă în educarea copiilor. Greşelile părinţilor decurg uneori şi din prea mare dragoste pe care o poartă copiilor. De aceea, între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare.

Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale.

În zilele noaste se pune mare accent pe educația formală care nu poare fi atinsă fără ajutorul familiei, al părinților, rolul cărora nu pate fi ignorant, ei trebuie săpsă înțeleagă și să sprijine procesul educațional, dascălii, deoarece dascălii nu pot substitui familia, pot doar lucra împreună pentru binele mai mare, acela al educației copilului.

BIBLIOGRAFIE:

1. Bunescu Ghe., Alecu G. , Badea D. - Educaţia părinţilor . Strategii şi programe, E.D.P., Bucureşti, 1997;

2. Ecaterina Adina Vrasmas - Consilierea şi educaţia părinţilor , Editura Aramis, 2002;

3. Nica I., Ţopa L. - Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I , E.D.P. , Bucureşti, 1974;

4. Stoian M. - Abecedarul părinţilor, E.D.P., Bucureşti, 1972

ROLUL PĂRINŢILOR ŞI A CADRELOR DIDACTICE ÎN PREVENIREA MANIFESTĂRILOR VIOLENTE ALE ELEVILOR

Autor: Prof. Psihopedagog Vasilescu Elena Simona

Liceul Tehnologic Topoloveni, Jud. Argeș

Familia este rădăcina educaţiei. Aşa cum cât de corect ai sădit un pom, şi pe cât de adânc a fost sădit, adică este rezistent, aşa rol îl are şi familia în educarea tinerei generaţii.

Familia este un factor primordial de informare şi de creare a copiilor şi tineretului. Ea are rolul de al introduce pe copil în societate, de a implementa practici educative, construcţii cognitive. De observat faptul că, familia implementează mai mult valori practice, decât teoretice. Aceasta este mediul cel mai sănătos şi are o influenţă mare asupra individului.

Pentru buna dezvoltare a copilului, pentru formarea unei personalităţi armonioase, căldura căminului părintesc, afecţiunea părinţilor, înţelegerea familială sunt esenţiale. În creşterea, educarea şi formarea acestuia este nevoie de mult tact, de o îmbinare corectă a înţelegerii şi afecţiunii cu autoritatea părintească, astfel încât să lucreze disciplinat, dar cu plăcere, respectându-şi şi iubindu-şi părinţii. Dacă sunt neascultători sau greşesc uneori, să-i "pedepsim cu vorba", să le explicăm calm şi cu fermitate ce au greşit, vorbindu-le ca unor "prieteni" care ne înţeleg şi pe care-i iubim. Să nu insultăm, să nu lovim copilul care a greşit, el se va speria, nu ne va mai respecta, iar cu timpul se va obişnui cu bătaia, se va îndepărta sufleteşte de noi.

Pentru majoritatea părinţilor, a ajunge să-i înţeleagă pe copii reprezintă o lucrare de o viaţă întreagă pentru că fiecare copil este diferit în mod unic. Dacă un copil se simte neînţeles, respins şi manipulat, aceasta poate dezvolta cu uşurinţă în el trăsături negative şi, foarte adesea rezultatul va fi: amărăciune, conflict, răzvrătire prin violenţă.

Adesea, copilul devine agresiv fizic atunci când nu este înţeles de ceilalţi. Vrea să intre într-un cerc de prieteni sau îşi doreşte ce are altcineva, da nu-i poate face pe ceilalţi să înţeleagă acest lucru. Multe agresiuni dintre copii apar între cei de vârste diferite, când cel mai mic mai puţin agresiv. Unele dintre aceste agresiuni par a fi cauzate de lipsa de pricepere a copilului mai mare de a face pe cel mai mic să-i înţeleagă cuvintele.

Comportamentul agresiv se poate modela, dar pentru aceasta trebuie să-i înţelegem mai întâi pe copii, să înţelegem de ce au astfel de probleme. Copiii ignoră adesea ceea ce spun profesorii sau părinţii (,,Nu mai lovi!'') şi continuă să facă ceea ce au văzut că fac unii dintre ei (lovesc). De exemplu, C.P., elev în clasa a IV-a, atunci când se supără dintr-un motiv oarecare, apucă primul lucru pe care îl găseşte la îndemână şi loveşte cu el. Când am adus acest fapt în atenţia mamei, mama mi-a explicat că exact aşa se comportă şi tatăl lui atunci când este nervos. Realitatea a demonstrat că, în majoritatea cazurilor, copiii învaţă să devină violenţi urmărind scenele de agresivitate prezente în diferite filme şi chiar programe de desene animate. Ei chiar îşi depăşesc modelele, inventând gesturi şi acţiuni mai violente decât cele pe care le-au văzut.

Este întotdeauna mai bine să-i împiedicăm pe copiii noştri să devină agresivi. În acest sens este important să înţelegem şi să lucrăm cu emoţiile negative ale unui copil într-un asemenea mod, încât comportamentul acestuia să nu devieze. Problemele emoţionale profunde şi de durată sunt complexe şi necesită, de obicei, nu doar răbdare şi înţelegere din partea părinţilor, dar şi terapie şi consiliere specializată, din partea unui psiholog.

Violenţa tinerei generaţii este expresia vulnerabilităţii acesteia, a confuziei, a neliniştii, a suferinţei, a lipsei de repere în viaţă. Elevii care manifestă comportamente violente provin, de obicei, din familii dezorganizate sau cu situaţie materială precară, dar sunt şi copii care fac parte din ,,familii bune''.

Ce-i determină pe aceştia din urmă să fie violenţi? Părinţii lor cred că au ,,tot ce le trebuie''(referindu-se la calculatoare, maşinuţe, dulciuri, etc) şi nu le înţeleg comportamentul agresiv. Se impune deci consilierea acestor părinţi pentru că manifestările violente ale copiilor provin uneori din dorinţa de a fi ,,băgaţi în seamă''. În zadar le oferă tot ce-şi doresc dacă nu-şi fac timp, cel puţin o jumătate de oră pe zi, să le asculte bucuriile şi necazurile pe care le-au trăit în ziua respectivă, să le ofere un sfat, o mângâiere, să-i facă să simtă că părinţilor le pasă de ei.

Violenţa în general şi violenţa în şcoală în special, este o realitate a zilelor noastre cu care ne confruntăm uneori fără să o percepem suficient. Ne-am obişnuit să sesizăm actele de violenţă sau agresivitate puternice, neacordând suficientă atenţie celor minore, un gest, o vorbă, un fapt ce par a fi nevinovate la momentul respectiv, dar care pot duce la acte de violenţă majore.

Violenţa influenţează în mod negativ educaţia eficientă. Elevii care sunt victime ale actelor violente absentează de la şcoală, prezintă probleme de concentrare, întreaga lor dezvoltare cognitivă fiind afectată. Elevii expuşi violenţei şcolare fie refuză să frecventeze şcoala din cauza ameninţărilor, fie poartă la ei diverse arme pentru a se apăra. În multe cazuri elevii sunt exmatriculaţi din şcoală datorită numeroaselor acte de violenţă pe care le comit. La nivelul corpului profesoral apare sindromul "bourn out", stare de epuizare psihica ce apare ca rezultat al confruntării îndelungate cu probleme de disciplină, acte de violenţă, precum şi cu ameninţări de natură agresiva din partea elevilor.

O intervenție optima este acela de a orienta, în mod conştient, atenţia asupra evenimentelor pozitive, deoarece acestea trebuie evidenţiate mai mult decât cele negative. Este important să se intervină cu programe de prevenţie a agresivităţii deoarece aceasta poate degenera în comportamente antisociale sau delicvenţă.

Care dintre noi nu am aruncat uneori o vorbă mai dură la întâmplare, într-un moment de furie, de lipsa de auto-control, sau am făcut un gest, o glumă, ce ni se păreau lipsite de importanţă, fără să conştientizăm impactul pe care acest fapt l-a avut asupra copilului respectiv, urmările. Ce este mai grav este faptul că astfel de lucruri se întâlnesc şi, nu rareori, chiar la cadrele didactice, lucru care nu ar trebui să se întâmple.

• Dacă s-ar desfăşura mai multe programe de prevenire şi combatere a violenţei, atât elevii, cât şi cadrele didactice ar găsi căi paşnice de rezolvare a unor conflicte şi ar avea un profund sentiment de siguranţă în cadrul şcolii şi în afara acesteia.
• Dacă părinţii ar petrece mai mult timp cu proprii lor copii, dacă ar verifica, urmări cu discernământ anturajul acestora, dacă le-ar acorda mai multă încredere, i-ar implica ca pe nişte mici adulţi în problemele familiei, atunci, probabil, comportamentul acestora se va schimba, vor deveni mai încrezători în propriile forţe şi conştienţi de importanţa comportamentului propriu asupra viitorului lor.
• Dacă s-ar organiza mai multe activităţi extraşcolare, atunci ar exista o cale de a oferi şi alte moduri de petrecere a timpului liber, de a-i feri cât mai mult de influenţele negative.

Avem datoria dacă vrem să le smulgem elevilor influenţele nefaste, să găsim modalităţi de a le umple timpul liber,de exemplu prin cat mai multe activități extrașcolare şi în acelaşi timp de a le cultiva şi hrăni spiritul.Un păcat al unora dintre noi care încă mai organizăm astfel de activităţi şi ne referim în special la cele cultural artistice, este acela că de obicei aceste activităţi le organizăm sub deviza ,,că aşa vor copiii" şi acceptăm prea multe lucruri de mică valoare, eliminând din serbările şcolare ceea ce considerăm că ,,nu prinde" la elevii noştri.

BIBLIOGRAFIE

Kuzma K. - Înţelege-ţi copilul, Editura Viaţă şi sănătate, Bucureşti, 1985;

Piajet - Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1968;

Antoine de Saint-Exupery - Citadela, Rao International Publishing Company, Bucureşti.

ROLUL PARTENERIATULUI FAMILIE - ȘCOALĂ ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII ȘCOLARULUI

P.I.P. Vizantie Maria,

Școala Gimnazială Strejeștii de Jos,

loc. Strejești, jud. Olt

Relaţia şcoală - familie este un subiect des abordat în literatura de specialitate şi supus atenţiei întregii societăţi, mai ales pe fondul schimbărilor sociale din ultimul timp. Acest proces atrage după sine o serie de schimbări şi la nivel şcolar. Una dintre aceste schimbări se referă la relația dintre școală și familie.

Dacă până în prezent acest parteneriat şcoală-familie a fost dezvoltat unilateral, fiind de multe ori considerat "responsabilitatea şcolii", acest lucru trebuie să se schimbe pe viitor. O educaţie de calitate se realizează atunci când, la procesul de formare a micilor şcolari participă în mod armonios toţi factorii educaţionali. Relaţia de colaborare permanentă cu familia este una dintre condiţiile esenţiale care asigură succesul şcolar.

Copilul trăieşte un sentiment de mândrie atunci când părinţii săi se implică în activităţile şcolii sau îi sprijină în realizarea sarcinilor de învăţare. În mod sigur aceste fapte au ecouri pozitive în formarea personalităţii copilului, în conştiinţa lui. Ca urmare îşi va respecta mai mult părinţii, va învăţa să aprecieze munca celorlalţi, îi va fi asigurat succesul şcolar.

Dăruirea, tinereţea, experienţa, profesionalismul, puterea, curajul, interesul, dedicarea, perseverenţa, implicarea, sensibilitatea sunt câteva din calităţile şi în acelaşi timp valorile unui mare pedagog care, prin implicarea eficientă a părinţilor în dezvoltarea intelectuală a copiilor, asigură o educaţie de calitate.

Colaborarea eficientă şcoală - familie reprezintă o reuşită a procesului educaţional. Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia, întreaga societate, iar colaborarea este absolut necesară. Şcoala trebuie să colaboreze cu familia :

• în domeniul învăţării elevului ;
• în domeniul comportamentului ;
• în domeniul dezvoltării fizice ;
• în domeniul dezvoltării intelectuale, morale şi estetice ;
• în domeniul deprinderilor şi priceperilor de muncă, deprinderilor igienico - sanitare;
• în domeniul activităţilor libere, angajării copilului în activitate în afara clasei şi a şcolii.

Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului, din următoarele puncte de vedere: fizic, intelectual, moral, estetic. Pe parcursul mai multor ani de muncă la catedră mi-am pus mai multe întrebări legate de relaţia dintre şcoală şi familie. O întrebare a fost aceasta: ,,Cum am îmbunătăţit eu relaţia şcoală - familie?" Această relaţie s-a îmbunătăţit printr-un parteneriat adevărat între şcoală şi familie. Acest parteneriat a urmărit să atingă următoarele obiective :

• realizarea unei comunicări optime între părinţi şi învăţător ;
• înlăturarea factorilor perturbatori în cadrul comunicării şcoală - familie ;
• creşterea gradului de implicare a părinţilor în toate activităţile şcolare şi extraşcolare ;
• schimbarea mentalităţii neadecvate a unor părinţi faţă de şcoală ;
• cunoaşterea de către părinţi a posibilităţilor şi nevoilor psiho-fizice ale copiilor ;
• învăţarea unor deprinderi şi tehnici de muncă intelectuală sub formă de activităţi comune : elevi-părinţi-învăţători.

Un parteneriat eficient şcoală - familie este dorinţa oricărui învăţător. In fiecare an, am încheiat astfel de parteneriate eficiente cu părinţii elevilor, bazate pe principii de comunicare şi colaborare.

Obiectivele pe care mi le-am propus le-am urmărit pe tot parcursul anului, iar rezultatele pozitive nu au întârziat să apară. Dacă vom reuşi să-i atragem pe părinţi de partea noastră într-o colaborare eficientă, într-un parteneriat, sub deviza "Împreună vom reuşi", se vor îmbunătăţi astfel relaţiile ce se stabilesc între şcoală şi familiile elevilor, iar realizarea acestui obiectiv va avea un impact pozitiv asupra formarii de caractere, personalităţi şi valori viitoare.

Activităţile desfăşurate în parteneriat facilitează înlăturarea barierelor de comunicare dintre participanţi, clarifică unele probleme ivite la nivelul grupului de elevi, îndeamnă la găsirea acelei soluţii care să conducă la realizarea obiectivelor propuse. Am aplicat părinţilor elevilor pe care îi îndrum o serie de chestionare, pentru a-mi da seama de interesul pe care-l manifestă fiecare părinte pentru şcoală, pentru copilul său şi ce aşteptări au aceştia.

Analizând răspunsurile date de părinţi şi din discuţiile cu aceştia, am ajuns la concluzia că e nevoie de implicare şi colaborare pentru o educaţie valorică din perspectiva afectivităţii, a cunoaşterii, a trebuinţelor, atitudinilor, valorilor şi motivaţiei. Pentru ca parteneriatul să devină eficient, am propus o serie de acţiuni comune la care să participe atât elevii, cât şi părinţii lor sau alţi parteneri educativi din comunitate. Forme concrete de colaborare cu părinţii în cadrul parteneriatului încheiat:

• lectorate și consultații pe teme educative;
• activități extrașcolare;
• lecții demonstrative pe teme educative;
• colaborarea cu alți parteneri educative.

Implicându-i pe părinţi şi stabilindu-le responsabilităţi în acţiunea comună de educare a propriilor copii, de supraveghere şi control al acestora, de participare la activităţile educative comune, am reuşit să-i conving, să-i motivez, iar rezultatul a fost "aproape" de cel aşteptat.

La finalul anului şcolar, am putut spune că am avut împliniri dar şi eşecuri. Am înţeles că atât părinţii, cât şi noi, învăţătorii, avem de învăţat unii de la alţii. Am înţeles că au fost şi cazuri când nu am făcut suficient, împiedicându-ne în propriile noastre prejudecăţi. Sunt familii care trec prin situaţii dramatice. Sunt copii care trăiesc adevărate drame. Să îi descoperim, să îi ajutăm. Să apelăm mai des la instituţiile statului abilitate în acest sens, să nu uităm că nepăsarea sau ignoranţa noastră şi a părinţilor pot distruge destine.

Sigur, nu este uşor. Uneori familia, din diverse motive, îşi face în jurul ei un zid care nu este uşor de trecut. Alteori, lipsa de educaţie a părinţilor înşişi este atât de profundă, încât ai impresia că nu mai poţi face nimic. Familia actuală nu mai este cea de acum 20 de ani, nici măcar cea de acum 10 ani. Să ţinem seama de acest fapt, mai ales, să încercăm să ţinem pasul, să nu ne lăsăm păcăliţi sau intimidaţi, pentru că noi suntem cei care putem aduce speranţa şi cei care vom forma caracterele, personalităţile şi valorile viitoare.

Bibliografie:
1. Alb, G., Achim, V., Elevul - participant la propria formare, în Învăţământul primar, nr. 2-4, editura Miniped, București, 2004;

3. Beznea, N., Familia şi şcoala în relaţie de parteneriat educaţional, în Învăţământul primar, nr. 1-2, Editura Miniped, Bucureşti, 2005.

DIALOGUL PĂRINȚILOR CU ȘCOALA

Zăvoianu Ilie

Școala Gimnazială Nr.1 Motru

Trecerea de la un învățământ bazat pe stilul autoritar din perioada comunistă spre un învățământ unde se pune accent pe stilul democratic, a deschis calea spre intensificarea dialogului părinților cu școala.

Se vorbește din ce în ce mai mult despre deschiderea școlilor față de comunitatea locală, despre o relație mult mai apropiată a părinților cu cadrele didactice, în special cu profesorul pentru învățământ preșcolar și dirigintele clasei. Școala și familia reprezintă două instituții care au nevoie una de alta, nu se pot substitui. Cu toate acestea, există și părinți care se absolv de unele responsabilități după ce copiii trec pragul școlii, considerând că rolul educației revine în totalitate cadrelor didactice iar un eventual eșec este pus pe seama școlii. Este adevărat că școala are, pe lângă formarea unor competențe specifice disciplinelor studiate, un rol important în formarea personalității umane, dar nu poate face abstracție de rolul familiei.

Părintele trebuie să fie, încă din primele zile, deschis față de școală și să furnizeze dirigintelui sau învățătorului informații despre comportamentul copilului în familie, despre problemele afective și de sănătate ale acestuia. Sunt mulți părinți care ascund unele dintre aceste aspecte, considerând că scad stima de sine a elevului în fața cadrului didactic, lucru total greșit.

Cercetările realizate arată că implicarea familiei în parteneriatul cu şcoala contribuie la îmbunătăţirea rezultatelor, frecvenţei şcolare şi la dezvoltarea responsabilităţii elevilor pentru activităţile şcolare. Pe baza acestor rezultate, în şcoli se impune o regândire a rolului familiei şi implicării comunitare în sprijinul părinţilor şi în beneficiul elevilor.

Din experiența proprie am constatat că unii părinți se implică atât de mult în viața copilului, încât îi caută pe profesori la tot pasul și solicită mereu atenția acestora asupra copilului. La polul opus (într-un număr mai mare decât prima categorie) sunt părinții care nu se implică suficient: nu ajung la ședințe, nu pot fi contactați ușor de către profesori. Dacă părinții acordă importanță educației, și copiii vor învăța să facă același lucru. Când părinții consideră școala o povară prea mare pentru copilul lor, vor transmite această convingere și copilului lor.

Considerăm că deschiderea școlilor spre predarea on-line, urmare a noilor provocări generate de pandemie, a intensificat dialogul părinților cu aceasta. Utilizarea unor platforme educaționale, bazate pe predarea și notarea on-line, la care părinții au acces, i-a adus mai aproape de școală.

Bibliografie

1. Bunescu Gh., Alecu Gh., Badea D., Educaţia părinţilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997;

2. Cojocaru, Șt., Cojocaru, D., Educația parentală în România, Editura Alpha MDN, București, 2011;

3. Dragomir, M., Manual de management educaţional pentru directorii unităţilor de învăţământ, Editura Hiperborea, Turda, 2000.

IMPORTANŢA

PARTENERIATULUI EDUCAŢIONAL DINTRE GRĂDINIŢĂ ŞI FAMILIE

Zeldea Mihaela

Şcoala Gimnazială nr.133, Bucuresti

Părinţii, familia sunt primii oameni chemaţi să pună bazele educaţiei unui copil deoarece pregătirea pentru viaţă a omului de mâine începe din primele luni de existenţă. Faptele de astăzi ale copiilor reprezintă o prefigurare certă a celor de mâine. Deprinderile şi convingerile conturate acum formează baza modului de acţiune din viitor. Atitudinile şi comportamentele părinţilor vor fi primele modele copiate cu fidelitate de copii.

Preşcolarul ar trebui să aibă toate condiţiile unui cadru optim în care să se dezvolte şi această răspundere revine în mare măsură familiei care poate îndeplini această sarcină doar printr-o colaborare eficientă cu grădiniţa.

Familia oferă copilului un mediu afectiv, social şi cultural. Mediul familial, sub aspect afectiv, este o şcoală a sentimentelor deoarece copilul trăieşte în familia sa o gamă variată de relaţii interindividuale, copiindu-le prin joc în propria conduită. Cu triplă funcţie, reglatoare, socializatoare şi individualizatoare, familia contribuie în mare măsură la definirea personalităţii şi conturarea individualităţii fiecărui copil.

Grădiniţa este prima unitate de învăţământ cu care copilul dar şi familia intră în contact. Ea poate oferi părinţilor o imagine obiectivă a copilului, poate sprijini şi orienta familia în educarea copiilor. Educatoarele trebuie să lucreze cu familiile în scopul organizării activităţilor zilnice, asigurării educaţiei şi întâmpinării nevoilor sale. În acelaşi timp, educatoarea nu trebuie să uite că familiile învaţă împreună cu copiii. Copilul este un membru nou şi unic al familiei care trebuie să înveţe să-l cunoască cu tot ce ţine de personalitatea, temperamentul şi stilul său.

Unitatea de acţiune a celor doi factori (grădiniţă şi familie) în vederea formării copiilor este condiţionată de un mod comun de lucru şi de o bună cunoaştere reciprocă, iar începutul este dat de cunoaşterea familiei de către educatoare, a caracteristicilor şi potenţialului ei educativ. Familia este o sursă principală de informaţii privind relaţiile interpersonale dintre membrii acesteia, aşteptările privind educaţia copilului, stilul educaţional, autoritatea părinţilor şi metodele educative folosite, valorile promovate, climatul educaţional, responsabilităţile pe care copilul le îndeplineşte.

Educatoarele trebuie să asigure părinţilor numeroase ocazii de a se implica în programul grădiniţei, comunicând în fiecare zi, povestindu-le despre cum şi-a petrecut copilul lor timpul, ce activităţi de învăţare a desfăşurat, ce progres sau regres a realizat copilul sau anunţându-i ce activităţi sau întâlniri au planificat. Ele trebuie să ajungă să cunoască bine familiile şi copiii de aceea vor folosi toate ocaziile pentru a comunica cu părinţii şi a schimba informaţii. Unele familii vor dori să se implice mai mult, altele mai puţin. Frecvenţa şi conţinutul discuţiilor cu părinţii vor depinde şi de dorinţa acestora de a comunica sau de nevoile şi preferinţele lor.

Există numeroase căi de implicare a familiilor în programul de educaţie al copiilor. Unele familii pot veni la întâlniri, altele pot trimite materiale confecţionate acasă, altele ar putea participa la activităţile din grădiniţă, iar altele să facă parte din comitetul de părinţi.

În cadrul întâlnirilor individuale periodice educatoarea va analiza evoluţia dezvoltării copilului, va identifica care sunt domeniile de dezvoltare care necesită o diversificare a activităţilor, care sunt activităţile care sunt realizate cu uşurinţă acasă, modul în care copilul reacţionează la diverse activităţi propuse. Părintele se simte implicat în viaţa copilului său şi vede continuitatea relaţiei dintre "acasă" şi "la grădiniţă". În acest fel, începe să îşi verbalizeze temerile sau să se simtă valorizat în rolul său, se poate centra pe observaţiile asupra copilului său. Educatoarea poate evalua dacă abilităţile parentale au nevoie de suport şi îi poate oferi diverse materiale pentru aşi îmbogăţi cunoştinţele şi dezvolta capacităţile parentale. De aceea aceste întâlniri au un profund caracter de confidenţialitate.

O modalitate modernă de implicare o reprezintă familiile în sala de grupă. Uneori familiile se simt intimidate o dată intrate în sala de grupă, considerând că aceasta este "aria" de influenţă aparţinând exclusiv educatoarelor. Acesteia îi revine răspunderea de a încuraja familiile să vină în sala de clasă oricând doresc. Atenţia personală arătată îi va ajuta pe părinţi să renunţe la orice stânjeneală. Părinţii pot asista la activităţile desfăşurate de educatoare cu copiii, pot învăţa modalităţi de comunicare eficienţă cu aceştia şi modalităţi de soluţionare a situaţiilor de criză. Pe măsură ce părinţii se obişnuiesc să participe la activităţi ei vor ajunge să cunoască şi să respecte munca educatoarelor, vor vorbi mai liber despre progresele făcute de copiii sau despre problemele pe care le au, se vor împrieteni cu ceilalţi părinţi, vor învăţa mai multe şi vor înţelege mai bine modul de dezvoltare al unui copil, vor învăţa să desfăşoare activităţi similare acasă sau să continue acasă activitatea educatoarei cu activităţi în completarea acesteia, vor găsi răspunsuri la întrebările care îi frământă, îşi vor observa copilul la joacă şi vor învăţa să-şi conceapă copilul în relaţie cu ceilalţi. Participarea părinţilor la activităţile copilului are un dublu câştig: pe de o parte, copilul se va simţi securizat de prezenţa părinţilor, astfel încât va fi mai deschis spre explorare; pe de altă parte, se va face un transfer de abilităţi practice şi cunoştinţe de la educator spre părinte, prin exersarea amenajării spaţiilor, a comunicării cu copilul, prin observarea atentă a acestuia într-un alt context decât cel de acasă.

Acolo unde spaţiul o permite se poate amenaja o cameră rezervată familiei sau măcar un colţ în care se pot afişa lucrările copiilor sau poze ale acestora din timpul activităţilor precum şi informaţii utile pentru educarea copiilor acasă, pliante despre cursuri şi concursuri pentru copii. Aici ei se pot întâlni cu alţi părinţi, analiza şi aprecia munca copiilor, pot citi informaţiile expuse la avizier. De obicei acest spaţiu se poate amenaja pe holul grădiniţei. Acest spaţiu poate conţine şi cărţi de specialitate despre dezvoltarea copiilor şi despre educaţia parentală pe care părinţii să aibă posibilitatea să le împrumute.

Întrunirile şi întrevederile familiale sunt o componentă importantă a parteneriatului grădiniţă-familie. Există câteva tipuri de întâlniri familiale: întâlniri planificate de consultanţă, cele ale grupurilor de opinie şi dialog, întâlniri informale şi cele organizate cu ocazia unui eveniment special.

Educatoarele au responsabilitatea de a programa întâlnirile de consiliere cu părinţii săptămânal pentru a discuta despre proiectele tematice desfăşurate şi despre alte probleme care preocupă ambele părţi. Pentru că aceste întruniri sunt destinate părinţilor subiectele alese trebuie să fie de interes pentru aceştia. Întrunirile vor fi benefice numai dacă se axează pe problemele care îi preocupă pe părinţi care nu vor participa dacă nu le vor găsi interesante şi utile. De aceea este necesar ca educatoarea împreună cu familiile să descopere care aspecte îi interesează şi vor stabili data întâlnirii. Educatoarea află care sunt interesele familiei prin întâlnirile informale sau prin intermediul chestionarelor referitoare la interesele familiei. Anumite subiecte pot fi prezentate de o manieră mai formală, aşteptându-se şi o replică din partea părinţilor. Alte aspecte cer un mai mare grad de participare, familiile putând în acest caz să-şi practice abilităţile şi experienţa. Educatoarea va concepe o planificare a activităţilor de consiliere şi sprijin pentru părinţi incluzând teme generale dar şi particulare la sugestia părinţilor.

Grupurile de susţinere şi dialog se formează de obicei din dorinţa comună a câtorva familii care vor să dezbată împreună un subiect. Adesea după o întrunire, câţiva părinţi vor dori să dezbată anumite subiecte sau să afle mai multe date. Familiile cu un interes specific sau cu necesităţi deosebite se pot întruni şi susţine reciproc, schimbând opinii, sugestii şi resurse. Aceste grupuri de opinie pot fi formate din: taţi, părinţi unici, părinţi ai copiilor cu diferite deficienţe, părinţi tineri, mame. Educatoarele ar trebui să susţină aceste eforturi oferind informaţii de specialitate.

Educatoarea poate să propună părinţilor un program de vizite la domiciliu, dar acestea trebuie să apară în plan doar după consolidarea relaţiei de încredere dintre părinte şi educator. Important este ca părintele să nu resimtă aceste vizite ca abuzive, ci ca modalităţi de colaborare partenerială, pentru a determina un răspuns cât mai adecvat nevoilor de dezvoltare ale copilului lor.

Oricărei persoane îi place să fie apreciată, recunoscută şi să sărbătorească succesele. Reuşitele copiilor trebuie sărbătorite de aceea cu diferite ocazii educatoarele organizează serbări care constituie un prilej de cunoaştere reciprocă şi de satisfacţie reciprocă pentru realizările copiilor. Părinţii se pot implica în desfăşurarea repetiţiilor, în confecţionarea costumelor sau a decorului, în organizarea unor mini petreceri pentru copii la sfârşitul acestor serbări.

Meseria de părinte se învaţă în timp şi cu sprijinul educatoarei în perioada preşcolară, iar de buna colaborare a familiei cu grădiniţa depinde dezvoltarea armonioasă şi unitară a copilului.

Biliografie:

Dumitrana, Magdalena, 2000 "Copilul, familia şi grădiniţă", Editura Compania, Bucureşti Voiculescu, Elisabeta, 2001 "Pedagogie preşcolară", Editura Aramis, Bucureşti Popescu, Eugenia (coord.), 1995 "Pedagogie preşcolară. Didactica" E.D.P., Bucureşti

ASIGURAREA SUCCESULUI ȘCOLAR PRIN PARTENERIAT ȘCOALĂ - FAMILIE

Zestreanu Mihaela,

Liceul Tehnologic Bâlteni

Nivelul de complexitate al asistenței psihopedagogice proiectate pentru elevi depinde, în mare măsură, de accepțiunea pe care o conferim termenului de succes școlar. Asimilat cu "reușita școlară" la nivel general, succesul școlar constă în obținerea unui randament superior în activitatea instructiv-educativă, la nivelul cerințelor programelor și al finalităților învățământului.

Succesul școlar se definește ca formarea la elevi, în concordanță cu cerințele programelor școlare, a structurilor cognitive (sisteme de cunoștințe) operaționale (priceperi, capacități, abilități), psihomotrice (deprinderi) afectiv-motivaționale și sociomorale (atitudini, trăsături de voință și de caracter). Succesul școlar trebuie analizat din perspectiva obținerii de către elevi a unui randament școlar superior, care să le permită în viitor integrarea socioprofesională și realizarea ca personalități productive, receptive față de schimbări, inteligente, creative, capabile să ia decizii și să se adapteze rapid la situații noi.

Succesul, ca reacție socială la performanța umană, este o problemă intens cercetată în diferite contexte sociale, inclusiv în cel al şcolii, în care se operează cu noţiunea de succes sau de reuşită şcolară. Deşi este acceptat faptul că succesul nu poate fi identificat cu reuşita în învăţare (chiar în învăţarea şcolară, aşa cum a fost denumit conceptul), nu există prea multe studii cu privire la condiţiile de natură strict pedagogică în baza cărora să se diferenţieze cele două situaţii.

Din perspectiva teoriei pedagogice şi a practicii şcolare, rezultatele şcolare ale elevilor sunt "efecte ale activităţii didactice, diferite prin natura lor", performanţe pasibile de măsurare şi apreciere. Ele se raportează la obiectivele pedagogice şi la nivelul performanţei în atingerea acestor obiective. Sunt descrise ca rezultate şcolare: cunoştinţele acumulate; capacitatea de aplicare a cunoştinţelor (priceperi şi deprinderi); capacităţile intelectuale; trăsăturile de personalitate, atitudini, conduite.

Un rol important în vederea identificării și analizei procesului de eficiență școlară îl au și factorii care influențează atingerea succesului. Sistemul motivațional al fiecărui elev reprezintă o condiție necesară pentru obținerea unor rezultate școlare pozitive. Un alt element-cheie este atitudinea elevilor față de ceea ce înseamnă succes școlar.

Din perspectivă pedagogică, se diferenţiază două categorii de factori ai reuşitei şcolare: una care ţine de interioritatea elevului, alta care ţine de mediul extern. Factorii interni, subiectivi, care susţin reuşita în activitatea şcolară sunt maturizarea psihosocială, capacitatea intelectuală, abilităţile, motivaţia pentru învăţătură şi motivaţia pentru succes. Ca factori externi ai succesului şcolar sunt enumeraţi mediul sociocultural, familial, grupul de prieteni, politica şcolară, organizarea pedagogică, structura, conţinutul, competenţa profesorului, competenţa conducerii şcolii.

Rolul conducător în procesul de educație îl are fară îndoială școala, dar în calitatea sa de cel mai apropiat colaborator al școlii, familia, trebuie să o secondeze de aproape și sincer. Dialogul cu familia este unul din elementele indispensabile ale reușitei școlare.

Dintotdeauna școala a colaborat cu părinții în diverse forme, dar astăzi din punct de vedere a cerințelor sociale, apare mai mult ca niciodată necesitatea întăririi legăturii dintre școală si familie.

Cunoașterea cerințelor specifice ale școlii, valorificarea muncii elevilor, urmărirea activității de învățare în modul familial, contribuie la îmbunătățirea acestei legături și, diminuând sursele de neînțelegere, plasează părinții și elevii în relații de încredere cu mediul școlar.

Școala și familia sunt cei doi piloni de rezistență ai educației, pentru a-și exercita cu succes rolul în viața copiilor, care trebuie să găsească făgaşul colaborării autentice bazată pe încredere şi respect reciproc, pe iubirea faţă de copil, să facă loc unei relaţii deschise, permeabile, favorizante schimbului şi comunicării de idei. Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenţa materială, cât şi un climat familial, afectiv şi moral. Sunt situaţii în care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc.), ignorând importanţa unei comunicări afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenenţă.

Pentru un copil, primul educator este familia. Şi mai ales, dintre toţi membrii familiei, mama este cea mai direct şi cu efecte mai mari implicată în procesul complex de educare a copilului mic: "ea îi transmite afecţiunea deplină, gingăşia, tandreţea, însuşiri pe care nu le posedă într-un grad atât de mare decât mamă iubitoare, fericită de copilul din braţele sale".

Ulterior, intervine aportul educativ al şcolii. O educaţie completă, înţeleasă atât în sens afectiv, cât şi în sens instructiv, nu o pot oferi decât familia şi şcoala împreună. Astfel, raportul corect dintre familie şi şcoală, colaborarea dintre ele au un rol foarte important. Familiile trebuie să fie implicate în îmbunătăţirea învăţării acasă, precum şi în şcoală. Familiile pot întări învăţarea acasă, prin implicarea în şcolile în care studiază copiii, încurajându-i pe aceştia să participe la lecţii şi susţinându-le interesul pentru discipline interesante.

Părinţii şi profesorii pot crea "parteneriate", angajându-se în activităţi comune de învăţare, sprijinindu-se unii pe alţii în îndeplinirea rolurilor cerute, finalizând activităţile de îmbunătăţire la nivel de şcoală şi clasă, participând împreună la diverse activităţi de luare a deciziei şi fiind "apărătorii" copiilor lor. Atât părinţii, cât şi profesorii au roluri şi comportamente bine conturate în acest context. Rolurile parentale sunt performante în cadrul familiei şi al relaţiilor de tip şcoală - familie. Rolurile de bază pentru dezvoltarea familială sunt: creşterea, învăţarea şi modelarea. În interiorul structurii extinse familie-şcoală, părinţii trebuie să îndeplinească roluri de învăţare, de învăţare, de acţiune, de sprijinire şi de luare a deciziilor. În mod normal, părinţii folosesc aceste roluri variate în contex, dar le accentuează pe unele , în funcţie de situaţia dictată de familie sau de relaţia şcoală-familie.

Rolurile profesorilor includ pe cele centrate pe familie, cele de sprijin, educare şi îndrumare. Rolurile care vizează implicarea familiei în activităţile şcolii şi ale clasei le conţin şi pe cele de îngrijire, susţinere, ghidare şi luare a deciziilor.

O relație eficienta profesor-părinte presupune o ascultare activa, implicarea familiei în acțiunile extrașcolare ale copilului, cultivarea si practicarea tolerantei fata de un punct de vedere diferit.

Este foarte greu să educi un copil. Comparativ cu generaţiile anterioare, familia de azi petrece foarte puţin timp împreună. Părinţii şi copiii se confruntă cu dorinţa de a echilibra cererile vieţii de familie cu cele impuse de locul de muncă. Părinţii se află într-o perioadă când petrec foarte puţin timp cu copiii lor şi de aceea simt o nevoie imperioasă de a se implica în educaţie. Pe de cealaltă parte, şcolile trebuie să răspundă nevoilor părinţilor şi să le ofere acestora sprijinul necesar pentru a se putea implica în procesul de învăţare a copilului.

Bibliografie:

• Allport, G. W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998;
• Băran-Pescaru A., Parteneriat în educaţie - familie-şcoală-comunitate, Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004, p. 79;
• Băran-Pescaru, Adina, Parteneriat în educaţie, familie-şcoală-comunitate, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004.
• Beznea, N., Familia şi şcoala în relaţie de parteneriat educaţional, nr. 1-2, Editura Miniped, Bucureşti, 2005;
• Braghiş M., Parteneriatul şcoală-familie-comunitate în treapta învăţământului primar. Ghid metodologic, Chişinău, 2013, p. 199;
• Kulcsar T., (1978), Factorii psihologici ai reuşitei şcolare, E.D.P., Bucureşti;
• Mihăilescu I., Rolul familiei în dezvoltarea copilului, Cartea Universitară, Bucureşti 2004, p. 130;
• Moisin, A., Părinţi şi copii, E.D.P., Bucureşti, 1995;

[1] ,,Almanachul ,,Rampa", 1924, p. 91

[2] Arhiva Naţională Istorică Centrală Bucureşti, Fond Meissner, dosar XI/22 , 1914-1936, f. 28

PROIECTE EDUCAȚIONALE

PROIECT DE PARTENERIAT ȘCOALĂ - CĂMINUL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE BLAJ

Prof. înv. primar Alecuşan Elena Gabriela

Școala Gimnazială SIMION BĂRNUȚIU Blaj - Tiur

I.ARGUMENT

Dacă vom avea grijă de bătrâni, care sunt ai noștri, ai tuturor, atunci copiii vor fi mai buni, mai sensibili, mai umani, vor aprecia înțelepciunea dobândită de cei în vârstă si ...vor avea grijă cândva de noi!

Prin acest proiect ne-am propus să lărgim sfera de cunoaștere umană, copiii să trăiască în relație cu cei din jur, să-și dezvolte stări afective pozitive, să cunoască aspecte ale vieții ale unor persoane singure, bolnave sau abandonate, stabilirea unei punți de legătura între cele două medii diferite si adaptarea comportamentului la cerințele grupului cu care vin în contact.

Ajutorarea si protejarea bătrânilor este o problemă care trebuie să intereseze pe toată lumea: adulți si copii. Vrem să aducem un zâmbet pe fețele acestor «trecători prin viață», să fim nepoții pe care și i-ar fi dorit, să le deschidem ușa de Crăciun, de Paște, să le aducem un strop de bucurie prin cântecele, poeziile si colindele noastre.

II. DESCRIEREA PROIECTULUI

SCOPUL PROIECTULUI: Dezvoltarea sentimentelor de dragoste, prețuire și respect pentru persoanele în vârstă

OBIECTIVE SPECIFICE

• Educarea trăsăturilor pozitive de voinţă şi caracter, a unei atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi;
• Educarea abilităţii de a intra în relaţie cu cei din jur;
• Formarea unui comportament civic, onest față de oameni;
• Antrenarea în activități artistice si practice pentru beneficiile celor din jur;
• Formarea deprinderii copiilor de a cunoaşte şi a respecta norme de comportare în societate;

GRUPUL TINTA:

Elevii claselor I și a II-a de la Școala Gimnazială Simion Bărnuţiu Blaj-Tiur

BENEFICIARI INDIRECȚI:

• părinții;
• școala;
• comunitatea locală;

RESURSE UMANE

• copiii, cadre didactice ale școlii;
• părinții copiilor;

BUGETUL PROIECTULUI

• sponsorizări din partea părinților
• donații

EVALUAREA va fi realizată prin :

-albume ;

-fotografii ;

-portofoliu ;

-expoziţii cu lucrările elevilor.

PROGRAM DE ACTIVITĂȚI

2021-2022

Nr. crt

Perioada

Denumirea activității

Conținutul activității

Locul de desfășurare

1.

Noiembrie- decembrie

2021

"Făurătorii de bucurii"

Activităţi de confecţionare a unor daruri şi podoabe pentru bradul de Crăciun împreună cu copiii şi părinţii

Sălile de clasă

2.

Decembrie

2021

''Primiți cu colindul?''

Întâlnire pentru înmânarea darurilor şi a pachetelor

Căminul pentru persoane vârstnice Blaj

3.

Martie

2022

''Vestitorii primăverii"

Dăruim mărțisoare și felicitari

Vizita la Căminul de Persoane vârstnice

Căminul pentru persoane vârstnice Blaj

4.

Aprilie

2022

"Iată ce pot face două mâini dibace..."

Activitate practică pentru confecţionarea unor podoabe de Paşte, în colaborare cu copiii şi părinţii.

Sălile de clasă

5.

Aprilie

2022

"Soseşte iepuraşul"

Vizită cu înmânarea pachetelor pregătite.

Căminul pentru persoane vârstnice Blaj

Bibliografie:
1.Bătrînu, E.. Educaţia în familie. Bucureşti: EDP, 1998;
2. Cucoş, C. (coord.) Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice. Ediţia a III-a revăzută şi adăugită. Iaşi: Editura Polirom, 2009.

PROIECT DE PARTENERIAT ȘCOALĂ-FAMILIE-COMUNITATE

"CE VREAU SĂ DEVIN CÂND VOI FI MARE"

Avram Tudor,

Școala Gimnazială "Aurel Vlaicu"

1. Argument:

Școala oferă copiilor cel mai bun context de formare ca viitor membru al societății, incluzând pe lângă aspectele de ordin cognitiv și aptitudinal și pe cele care țin de formarea personalității, de atitudini, valori morale, de conviețuire și empatizare.

Implicarea în activitățile de cunoaștere a meseriilor din comunitatea locală și promovarea în rândul familiilor copiilor, solicită din partea actorilor implicați - cadru didactic, părinți, copii, dobândirea unor calități legate de comunicare, spirit de echipă, precum și curajul ieșirii din rutină. Prin realizarea acestor activități diversificate, realizate din proprie inițiativă, se contribuie la creșterea gradului de sensibilizare, conștientizare și responsabilizare a societății.

Prin proiectul "Ce vreau să devin când voi fi mare" se dorește cunoașterea meseriilor părinților și a modului în care activitatea acestora de la locul de muncă se răsfrânge asupra comunității locale. Fiecare meserie are frumuseţea ei, dar şi partea grea sau dificilă. Fiecare om îşi alege meseria pe care crede că o poate efectua. Profesia ne marchează viaţa şi personalitatea.

Proiectul nu are în vedere doar școlarii implicați, ci și părinții acestora, precum și instituțiile în care aceștia își desfășoară activitatea. Prin colaborare, susținere și înțelegere se poate crea o lume mai bună și se poate da o șansă în plus la educație.

2. Obiectiv general:

Familiarizarea elevilor cu diverse profesii și meserii întâlnite în societate; Activizarea vocabularului elevilor prin cunoașterea meseriilor și a profesiilor prezentate de către părinți și înțelegerea sarcinilor de lucru ale acestora;

3. Obiective specifice:

- să cunoască şi să recunoască meseriile prezentate de fiecare părinte şi instituţiile în care aceştia îşi desfăşoară activitatea;

- să identifice câteva activităţi specifice fiecărei meserii prezentate de către părinţi şi rolul lor în buna organizare a comunităţii locale;

- să realizeze corect asocieri între meseria prezentată şi obiectele specifice prezentate de către părinţi;

- să motiveze clar şi corect, alegerea meseriei preferate, pe care să o desfăşoare când va fi mare;

4. Analiza SWOT:

Puncte tari:

- realizarea unor activităţi diverse prin care copiii ies din rutina şcolii, prin implicarea directă a copiilor;

- implicarea activă a părinţilor din clasa pregătitoare, ca membri participanţi ai proiectului;

- implicarea unor noi instituţii în realizarea actului de educaţie;

Puncte slabe:

- unii părinţi nu doresc să își prezinte meseria, considerând că nu este atractivă pentru copii;

- părinții nu reușesc să se învoiască de la serviciu, pentru a se implica în activitățile proiectului;

Oportunităţi:

- dorinţa elevilor de a se implica activ în derularea acestor activităţi;

- dorinţa copiilor de a cunoaşte meserii noi;

Ameninţări:

- deplasarea în condiţii dificile la locul de desfăşurare al unor activităţi;

- spaţiul de prezentare al lucrărilor copiilor destul de restrâns;

5. Metodologie:

▪ Identificăm părinții care doresc și pot să se implice în derularea proiectului, prin completarea unui chestionar referitor la activităţile proiectului;

▪ Stabilim calendarul activităților, precum și locul în care fiecare participant în proiect își va derula propria activitate;

▪ Solicităm părinților să prezinte locul de muncă al acestora, precum și a instituţiilor în care își desfășoară activitatea;

▪ Pregătim resursele materiale şi umane necesare fiecărei activități;

▪ Vom asigura un climat de cooperare, întrajutorare, asumându-ne necesitatea de a depăşi barierele de comunicare;

6. Competențe vizate:

• Identificarea fiecărei meserii prezentate de părinți, invitați sau membri ai comunității locale;
• Exprimarea propriilor idei referitoare la activitățile desfășurate de cei care își prezintă meseria;
• Recunoașterea instituțiilor care se află în imediata apropiere a orizontului local;
• Rezolvarea unor exerciții simple bazate pe elemente din activitățile prezentate în proiect;
• Exprimarea unor trăiri sufletești, emoții în relația cu persoanele publice din mediul local;
• Realizarea unor compoziții plastice (desene, colaje), prin care să exprime mesaje artistice simple referitoare la modul în care se desfășoară fiecare meserie prezentată;

7. Produse ale proiectului:

- colecție de desene, colaje realizate în colaborare cu părinţii referitoare la meseria preferată;

- afişe, panouri, expoziţie cu produsele realizate de către copii, referitoare la meseria preferată;

- album foto cu expoziţia;

8. Resurse:

a) umane: cadre didactice, părinţii implicaţi în parteneriat, alţi reprezentanţi ai instituţiilor importante ale societăţii;

b) materiale: fişe, aparat foto, calculator, imprimantă, spaţii şcolare si extraşcolare;

c) informaţionale: proiectul de parteneriat, prezentări PPT, CD-uri;

d) financiare: donaţii, sponsorizări, contribuţii personale, alte surse;

e) procedurale: conversaţia, explicaţia, observaţia, exerciţiul, demonstraţia, problematizarea, prezentări Power Point, dezbateri, expuneri, întâlniri, vizite, excursii;

9. Evaluarea activităţii:

- evaluare formativă în urma fiecărei activităţi realizate și discuţii în grup despre produsele realizate;

- observarea directă a desenelor, colajelor, portofoliilor, impresii ale vizitatorilor;

10. Calendarul activităților:

1. Ce înseamnă să fii Transportator 8. Ce înseamnă să fii Florar-Grădinar

2. Ce înseamnă să fii Medic pe Ambulanţă 9. Ce înseamnă să fii Bibliotecar

3. Ce înseamnă să fii Fizician 10. Ce înseamnă să fii Pompier

4. Ce înseamnă să fii Medic 11. Ce înseamnă să fii Antrenor Fitness

5. Ce înseamnă să fii Inginer Topograf 12. Ce înseamnă să fii Tehnician dentar

6. Ce înseamnă să lucrezi la JOYSON (TAKATA) 13. Ce înseamnă să fii Ospătar

7. Ce înseamnă să fii poliţist (Mascat) 14. Ce înseamnă să fii Profesor

11. Bibliografie:

• Boca, C. ( coord.) - Noi repere ale educației în şcoală, Educația 2000+, București, 2009;
• Dumitrana, M. - Învățarea bazată pe cooperare, Editura V&I Integral, București, 2008;
• Manes, Sabina(coordonator), 83 de jocuri psihologice pentru animarea grupurilor, Editura POLIROM, Iași, 2008;

*https://prezi.com/jx5qupkf4wk3/explorarea-informatiilor-de-baza-despre-munca-si-meserii-de-catre-elevii-de-varsta-scolara-mica-ce-vreau-sa-fiu-cand-voi-fi-mare/

*https://www.didactic.ro/materiale-didactice/meseria-mea-preferata

VREAU LA GRĂDINIȚĂ!

PROIECT EDUCAȚIONAL PENTRU COMBATEREA ABSENTEISMULUI, PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR ȘI DEZVOLTAREA PERSONALĂ A PREȘCOLARILOR;

Profesor logoped Cristolțan Codruța Anca

C.J.R.A.E. Sălaj cu activitate în cadrul G.P.P. Nr. 1, 2 și 3 Șimleu Silvaniei

Coordonatori: Prof. înv. preșcolar Csatari Ioana Maria

Prof. logoped Cristolțan Codruța Anca

Tipul de proiect: local;

Perioada de desfășurare: anul școlar 2020-2021;

Tipul proiectului: proiect educațional pentru combaterea absenteismului, prevenirea abandonului şcolar și dezvoltarea personală a preșcolarilor;

Colaboratori: cadrele didactice din cadrul Grădiniței cu P.P. Nr.2 Șimleu Silvaniei, Grădiniței cu Program Normal Nr.4 Șimleu Silvaniei și Grădiniței cu Program Normal Cehei;

Argument

Acest proiect vizează implicarea părinţilor, preșcolarilor și a cadrele didactice în scopul prevenirii abandonului şcolar, combaterii absenteismului în grădiniță și susținerii dezvoltării personale a preșcolarilor.

Absenteismul și abandonul școlar pot fi prevenite/combătute prin educarea părinților în scopul asigurării timpului necesar pentru activitățile de învățare ale preșcolarilor, oferirea unor modele personale și cunoașterea importanței activităților educative la vârsta preșcolară. Preșcolarii care nu frecventează grădinița au dificultăți la vârsta școlară pentru că le lipsesc anumite preachiziții din perioada preșcolară. Proiectul își propune consilierea părinților pentru înțelegerea importanței educației preșcolare, dezvoltarea personală a preșcolarilor din categoria de risc și nu numai, cât și conștientizarea acestor aspecte de către cadrele didactice și implicarea lor în demersuri constatative și ameliorative.

Scopul

Combaterea absenteismului preșcolarilor și prevenirea abandonului timpuriu pentru preșcolarii proveniți din medii dezavantajate, înscriși în grădinițele cu program normal implicate în proiect.

Obiective generale

- Reducerea absenteismului în grădinițele cu program normal și prevenirea abandonului școlar;

- Formarea unei atitudini pozitive a preșcolarilor faţă de activitățile școlare, dezvoltarea stimei de sine a preșcolarilor;

- Informarea părinților cu privire la importanţa educaţiei preșcolare în formarea personalităţii copilului și integrarea socio-profesională la vârsta adultă;

- Îmbunătăţirea abilităților de comunicare ale preșcolarilor, prevenirea tulburărilor de limbaj;

- Descoperirea situațiile sociale diverse din comunitatea în care trăiesc preșcolarii și sensibilizarea la nevoile celorlalți;

Obiective specifice

- Conștientizarea corelației absenteism - eșec școlar, de către părinții preșcolarilor care fac parte din medii dezavantajate;

- Stimularea interesului preșcolarilor și familiilor acestora pentru activitățile desfășurate în cadrul grădiniței;

- Sprijinirea familiilor cu diverse obiecte prin colectele organizate cu diferite ocazii;

- Stimularea posibilităților de exprimare pentru prevenirea întârzierilor în evoluția vorbirii și a tulburărilor de limbaj.

Grupul ţintă

Preșcolarii din comunitățile defavorizate (comunitatea rromă și nu numai) înscriși la Grădinița cu Program Normal Nr. 4 Șimleu Silvaniei și Grădinița cu Program Normal Cehei, preșcolarii din grupele mari și mijlocii din cadrul Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Șimleu Silvaniei.

Activităţile proiectului:

Nr. crt.

Activitatea

Responsabil

Perioada

1.

Elaborarea proiectului și semnarea lui.

Coordonatori

octombrie

2.

Discuții cu părinții pentru cunoașterea problemelor cu care se confrunta familiile preșcolarilor și implicit a cauzelor absenteismului.

Educatoare

anul școlar

2020-2021

3.

Activități de consiliere a părinților pe probleme legate de participarea preșcolarilor la activitățile din grădiniță și dezvoltarea preșcolarilor.

Educatoare

Prof. logoped

Prof. consilier

Director

anul școlar

2020-2021

4.

Consilierea părinților pe probleme legate de comunicarea și limbajul preșcolarilor.

Educatoare

Prof. logoped

anul școlar

2020-2021

5

Activități de logoprofilaxie.

Prof. logoped

anul școlar

2020-2021

6.

Atragerea de sponsorizări pentru grupele cu program normal și preșcolarii din categorii dezavantajate.

Educatoare

Director

anul școlar

2020-2021

7.

"Copil ca mine"

-realizarea de desene de către preșcolarii de la program prelungit și oferirea acestora preșcolarilor din medii dezavantajate.

Educatoare

Director

Prof. logoped

iunie

8.

"Vreau la grădinița!"- expoziție de desene ale preșcolarilor care ilustrează ce înseamnă grădinița pentru ei.

Educatoare

Director

Prof. logoped

iunie

Rezultate așteptate

- întărirea coeziunii grupei de preșcolari pentru a reduce izolarea socială;

- întărirea legăturii dintre reprezentanții școlii și familiile preșcolarilor;

- îmbunătățirea frecvenței preșcolarilor la activitățile din grădiniță;

- dezvoltarea armonioasă a preșcolarilor care fac parte din comunități dezavantajate și trăirea unor emoții pozitive de către preșcolarii implicați în activitățile de ajutorare a copiilor din medii dezavanajate.

Evaluare

-convorbiri;

-expoziție;

Diseminarea rezultatelor

-prezentarea proiectului în cadrul ședințelor cu părinții;

-prezentarea proiectului în cadrul consiliilor profesorale;

-promovarea pe site-ul www.didactic.ro;

Bibliografie:

1. Bejan, L., Drugaș, I., Hărdălău, L. (2009). Aplicații practice în logopedie și psihologie școlară. Oradea. Editura Primus;

2. Roșan, A. (coord) (2015). Psihopedagogie specială. Modele de evaluare și intervenție. Iași. Polirom;

PROIECT DE PARTENERIAT EDUCAȚIONAL

"DĂRUIND VEI DOBÂNDI!"

Profesor pentru învățământ preșcolar: Grigorov Iulia Anamaria

Grădinița Nr. 196, Sector 3, București

ARGUMENT :

În perioada preşcolară, copilul trăieşte o amplificare şi diversificare a stărilor afective, dar i se conturează şi posibilitatea de valorizare a acestora. Pornind de la premisa cp inteligenţa emoţională constituie liantul între persoană şi mediul din care face parte, în acest context unul dintre obiectivele grădiniţei şi familiei este educarea copiilor în sensul omeniei, generozităţii, receptivităţii.

Având în vedere aceste considerente, am conceput un proiect de implicare a copiilor în acţiuni social-comunitare, intitulându-l sugestiv ,,Dăruind vei dobândi!,, prilej cu care încercăm să aducem o rază de soare şi bucurie în sufletele unor copii care duc lipsa afecţiunii părinteşti sau au o situaţie materială mai puţin bună.

DOMENIUL ÎN CARE SE ÎNCADREAZĂ:- activitate extraşcolară în domeniul social şi educațional prin acţiuni comunitare.

TIPUL DE PROIECT:- parteneriat educațional

ECHIPA DE PROIECT :

1. Grădinița cu Program Prelungit "Veronica Filip" Piatra-Neamț

Profesor pentru învățământ preșcolar : Pascariu Iulia Anamaria Alungulesei Elena-Cristina

2. Școala Gimnazială "Nicolae Iorga" Pângărați

Educatoare : Hiliuță Adriana

DURATA PROIECTULUI : anul școlar 2017/ 2018 (decembrie 2017-iunie 2018)

SCOPUL PROIECTULUI :

• reducerea marginalizării copiilor cu situaţii familiale deosebite, precum şi schimbarea mentalităţii în rândul părinților;
• dezvoltarea spiritului umanitar, colaborarea pentru îndeplinirea unui scop nobil.

OBIECTIVE:

• crearea momentelor de bucurie pentru copiii dezavantajaţi din diferite motive;
• ajutorarea copiilor cu posibilităţi materiale reduse şi cu situaţii familiale deosebite;
• promovarea ideii de voluntariat la vârsta preșcolară;
• cultivarea sentimentelor de prietenie, toleranță, armonie și bună dispoziție în relațiile
• cu copii din alte grupuri
• dezvoltarea abilităților de comunicare eficientă, de lucru în echipă, de asumare a
• responsabilităților

GRUPUL ȚINTĂ :23 de preșcolari de la grupa mică "B", Grădinița cu Program Prelungit "Veronica Filip" din orașul Piatra Neamț/ 18 de preșcolari de la grupa Școala Gimnazială "Nicolae Iorga " din Comuna Pângărați, județul Neamț

REZULTATE AȘTEPTATE :

• Creșterea stimei de sine ;
• Responsabilizarea copiilor, părinților acestora și a cadrelor didactice prin implicarea în acțiuni comunitare ;
• Promovarea imaginii școlii în comunitate ;
• Întărirea parteneriatului cu alte instituții școlare.

MODALITĂȚI DE EVALUARE :

• întâlniri lunare ale echipelor de proiect;
• chestionare aplicate beneficiarilor, voluntarilor, cadrelor didactice;
• procese verbale încheiate în urma desfășurării activităților;
• raport de evaluare finală.

FORME DE REALIZARE:activităţi de socializare, activităţi practice, activităţi de recreere, activităţi de ecologizare, concursuri, excursii, voluntariat

ÎMPACTUL PROIECTULUI:

Îmbunătăţirea imaginii şcolii în spaţiul comunităţii locale.

Calendarul activităților:

· "Spiridușii lui Moș Crăciun!" Semnificația Crăciunului prezentare colinde - Activitate de voluntariat: donație de jucării, dulciuri, haine copiilor nevoiași - decembrie 2018

· "La săniuș!"- jocuri distractive, jocuri de iarnă- ianuarie 2019

· "Mărțișoare - mărțisoare"- confecționarea de mărțișoare și oferirea acestora bătrânilor de la Căminul de bătrâni Sfântul Nectarie, Piatra-Neamț - martie 2019

· " Iepurașul ne învață să fim generoși!" - realizarea de către copii a unor colaje, desene pe teme religioase şi oferirea acestora partenerilor cu ocazia sărbătorilor Pascale- aprilie 2019

· "Împreună putem face lucruri mărețe!"- evaluarea activităților, excursie la Cetatea Neamțului- mai 2019

Proiectul "Dăruind vei dobândi!" a avut impact la nivelul celor două unități de învățământ, părinții implicându-se în mod activ încadrul tuturor activităților din proiect. Copiii s-au bucurat că s-au făcut prieteni noi, au învățat ce este dărnicia, empatia, responsabilitatea. S-a îmbunătățit considerabil și relația familie-grădiniță, părinții exprimându-și dorința de a se iniția și alte proiecte de acest fel.

"NOUÃ NE PASÃ"

PROIECT EDUCAŢIONAL

Prof. Hodoiu Daniela Prof.Stoica Elena Mihaela ,Scoala"Matei Basarab" Brebu,

Întotdeauna am avut convingerea cã activitãţile extracurriculare sunt modalitãţi importante prin care şcoala antreneazã elevii sã devinã participanţi activi la propria formare.

Astfel, am avut permanent în vedere sã propun activitãţi diverse, atactive, pentru elevi şi pãrinţi, educative şi pentru unii şi pentru ceilalţi,dar şi,pe cât posibil,utile comunitãţii.

Proiectul educaţional "Nouã ne pasã " pe care Il voi descrie aici consider cã îndeplineşte toate condiţiile arãtate mai sus,pentru cã:

-Vizeazã educaţia ecologicã a elevilor,care are ca scop esenţial formarea unei gândiri şi atitudini centrate pe promovarea unui mediu natural propice vieţii, de a le dezvolta spiritul de responsabilitate faţă de natură. Prin participarea tuturor factorilor educativi: şcoală, familie, comunitate, mass-media, la realizarea acestor intenţii, copilul înţelege mai bine efectele pe care le are un comportament necorespunzător asupra mediului.

-Parteneri în acest proiect au fost:

Primăria comunei Brebu

Ocolul Silvic

Consiliul reprezentativ al părinţilor de la Școala Gimnazială "Matei Basarab", comuna Brebu

Grupul ţintã a fost format din:

- școlarii claselor I - IV

-părinții școlarilor de la clasele I - IV

-comunitatea locală - locuitorii comunei Brebu

Proiectul a urmãrit:implicarea elevilor, profesorilor și a comunității locale în acțiuni ecologice, dezvoltarea conștiinței și a conduitei ecologice la elevi bazată pe respectul față de natură și protecția mediului, transformarea comportamentelor cotidiene ale elevilor în stiluri de viață ecologice, economice, sănătoase şi durabile prin întreţinerea unui ambient curat, responsabilizarea pentru prevenirea poluării și gestionarea resurselor fără a periclita echilibrul mediului și sănătatea comunității.

S-a derulat pe parcursul unui semestru şcolar şi a cuprins un numãr de şapte activitãţi;

1."Şi tu poţi participa'-constituirea grupului de elevi

2."Zece paşi pentru un mediu mai curat"- elaborarea unor reguli de protejare a mediului

3. "Prietenii naturii"- realizarea ecusonului ce a fost purtat pe toatã perioada derulãrii proictului.

4. " Un om, un pom "-acţiune de plantare de pomi

5."Micul creator ecologist"-paradã a costumelor din materiale refolosibile şi expunerea jucãriilor din aceleasi materiale

6."Un mediu curat, o lume sãnãtoasã '-expoziţie de desene, postere, creaţii literare referitoare la problemele globale ale mediului

7.Împreunã, vom reuşi!-expoziţie cu fotografii realizate în timpul activitãţilor

Ca şi rezultate aşteptate ale acestui proiect mi-am propus:

Concretizarea unei bune colaborări intre cadrele didactice - părinţi-comunitatea locală în vederea formării la copii a unei atitudini ecologiste.

Stimularea şi educarea copiilor pentru protecţia mediului;

Participarea părinţilor si a comunității locale alături de copii la activităţi de rezolvare a unor probleme de mediu (îngrijirea plantelor din curtea școlii, plantarea de răsaduri, de puieţi, amenajarea spaţiilor verzi), şi toţi cei implicaţi sunt de pãrere cã ele au fost obţinute, motiv de bucurie şi încurajare de a continua.

"ÎMPREUNĂ PENTRU COPIII NOȘTRI!"

-Parteneriat grădiniță- familie-

Prof. NICOARĂ LILIANA Prof. VUG ADELA Grădinița PP.Nr.5, Lugoj

ARGUMENT: "ÎMPREUNĂ PENTRU COPIII NOȘTRI", este un proiect de parteneriat educaţional iniţiat de educatoarele de la grupă, din dorinţa de a colabora, coopera cu familiile preşcolarilor în scopul dezvoltării relaţiei dintre grădiniță şi familie.

Parteneriatul are la bază interesul, atât al grădiniței cât și al familiei de a colabora pentru dezvoltarea fizică, cognitivă și socio-emoțională a preșcolarului, dar și stimularea interesului familiei de a se implica în activitățile grădiniței.

Această colaborare presupune desfăşurarea de activităţi curriculare, activităţi practice, dar şi extracurriculare - programe artistice, vizite, excursii.

Considerăm că părinţii trebuie stimulați și ajutați să conştientizeze rolul mediului familial în educaţie şi să înveţe modurile în care îşi educă și susține copiii, de aceea trebuie implicaţi într-o comunicare permanentă cu grădiniţa, încurajaţi să se ofere voluntar pentru realizarea diferitelor activităţi specifice.

Activitățile propuse creează părinților oportunitatea de a participa alături de copii la activitățile specifice grădiniței, de a cunoaște mult mai bine specificul acestor activități și de a-și observa îndeaproape copilul, modul de reacție și comportament al acestuia în timpul programului grădiniței.

SCOP: dezvoltarea unei colaborări între grădiniță şi familie, prin:

• Implicarea părinților în planificarea și organizarea activităților cu preșcolarii;
• Dobândirea de către părinți a unor informaţii corecte despre activitățile desfășurate în grădiniță;
• mai bună cunoaștere de către părinți a copiilor prin participarea la activități comune;
• Implicarea părinților în activități concrete cu preșcolarii, cu caracter curricular și extracurricular.

OBIECTIVE:

• Organizarea de activități cu participarea părinților/ bunicilor și a copiilor;
• Promovarea cooperării în domeniul educaţional;
• Stimularea interesului părinţilor de a participa la activităţile desfăşurate de grădiniţă;
• Desfășurarea de activități în cadrul programului Școala Altfel;
• Îmbunătățirea comunicării grădiniță - familie;
• Facilitarea înțelegerii de către părinți a activităților desfășurate în grădiniță, a specificului acestora.

CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR:

"Bogățiile toamnei"- prepararea unei salate de fructe.

"Uite, vine Moş Crăciun!"- program literar artistic prezentat de copii.

"O frumoasă prietenie" Eminescu- Creangă- moment de poezie.

"Să fim generoși!"- activitate caritabilă.

"Mărțișoare-mărțișoare! "- activitate practică confecționare de mărțișoare.

"Sărbătorile de Paște"- activități creative - pictură pe sticlă, pe figurine de ipsos, confecționare de felicitări, tablouri, etc.

"Să ne cunoaștem țara!"- excursie.

"Adio grădiniță!" - program literar -artistic.

IMPACTUL PROIECTULUI ASUPRA RESURSELOR UMANE.

Educatoarele au posibilitatea să-şi valorifice experienţa acumulată la clasă, să-şi lărgească sfera preocupărilor în ceea ce priveşte reuşita succesului copiilor.

Copiii se familiarizează cu activitățile din grădiniță, socializează unii cu alții, dar și cu adulții din jurul lor.

Părinţilor li se oferă prilejul de a petrece mai mult timp cu copilul, prin activitățile comune desfășurate împreună, socializând unii cu alții, schimbând idei, propuneri, într-o atmosferă plăcută și antrenantă.

Bibliografie:

• Ciofu Carmen, "Interacţiunea părinţi-copii", Ed. Medicală Amaltea, 1998.
• Dumitrana, Magdalena, 2000 "Copilul, familia şi grădiniţă",Ed. Compania, Bucureşti.
• Programa activităţilor instructiv - educative în grădiniţa de copii, 2008.
• Vrăsmaş Ecaterina Adina, "Consilierea şi educaţia părinţilor", Ed. Aramis, Bucureşti, 2002.

ADAPTAREA COPIILOR LA REGIMUL ȘCOLAR

PROIECT DE PARTENERIAT ÎNTRE ȘCOALĂ ȘI GRĂDINIȚĂ

PROF. ÎNV. PREȘCOLAR: ONCEA MARIA

GRĂDINIȚA P. N. ȘTIUCA

PARTENERI:

ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTIUCA- ÎNVĂȚĂTOARE:

GRĂDINIȚA P. N.ȘTIUCA - EDUCATOARE:

ARGUMENT:

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei.

Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.

Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței ci reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.

Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.

SCOPUL PROIECTULUI:

Familiarizarea copiilor cu specificul activităților desfășurate în cadrul clasei de elevi, în vederea unei adaptări optime la regimul școlar.

OBIECTIVELE PROIECTULUI:

• Antrenarea școlarilor și preșcolarilor în desfășurarea unor activități comune.
• Asimilarea de către preșcolari a unor reguli de conduită individuală și colectivă.
• Stimularea creativității și inițiativei copiilor prin jocurile didactice propuse.
• Consolidarea deprinderilor de comportare civilizată.
• Conștientizarea rolului noului adult - învățătorul.
• Dezvoltarea unor emoții și sentimente pozitive ce pot favoriza activitățile de învățare viitoare.
• Dezvoltarea unor abilități de a lucra în echipă.

GRUP ȚINTĂ:

BENEFICIARI DIRECȚI: ELEVII CLASEI PREGĂTITOARE DIN CADRUL ŞCOLII GIMNAZIALE ȘTIUCA ȘI PREȘCOLARII DE LA GRUPA MIJLOCIE G .P. N. ȘTIUCA.

BENEFICIARI INDIRECȚI: PĂRINȚII COPIILOR.

REZULTATE AȘTEPTATE:

• Responsabilizarea părinților preșcolarilor în vederea integrării cu succes îm clasa pregatitoare.
• Stimularea motivației copiilor și participarea lor activă și responsabilă la activitățile comune desfășurate.
• Cunoașterea de către copii a învățătoarei, precum și a școlii în care vor învăța.
• Formarea unor abilități de lucru în echipă.
• Îmbogățirea cunoștințelor copiilor prin implicarea lor în diversele activități comune.

RESURSE

RESURSE MATERIALE ȘI FINANCIARE:

• Reviste
• Aparat foto
• Autofinanțare
• Contribuții ale părinților.

RESURSE TEMPORALE: Noiembrie 2021- Iunie 2022

RESURSE SPAȚIALE: Sala de clasă de la școală și de la grădiniță

• Curtea școlii
• Curtea grădiniței

RESURSE INFORMAȚIONALE: Reviste

• Cd-uri, Dvd-uri cu diverse filmulețe

PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR

1.Lansarea proiectului - activitate de informare și lansare a proiectului - Noiembrie 2021

2.Astăzi s-a născut Hristos - serbare de Crăciun - activitate extracurriculară - interpretare de colinde, cântece de iarnă, scenete, sorcova, plugușorul, confecționare de materiale specifice sărbătorilor de iarnă- Decembrie 2021

3.Voi fi și eu școlar - activitate extracurriculară - vizitarea școlarilor în timpul activităților instructiv-educative, realizarea unor jocuri didactice în grup- Ianuarie 2022

Iarnă să te duci cu bine! - activitate extracurriculară - realizarea unor jocuri specifice anotimpului de iarnă - La săniuș, Să facem un om de zăpadă, Ne îmbulgărim - Februarie 2022

4.Scumpă mamă, te iubesc! - activitate extracurriculară - 8 Martie- momente artistice închinate zilei mamei, audiții muzicale, confecționare de felicitări- Martie 2022

5.A venit primăvara - activitate extracurriculară- încondeierea ouălor cu ocazia sărbătorilor pascale- Aprilie 2022

6.E ziua ta - 1 Iunie - activitate extracurriculară - desene, audiții muzicale, interpretare de cântece, recitare de poezii, bal mascat- concurs de costume- Iunie 2022

7.La sfârșit de an școlar - activitate extracurriculară - participarea elevilor la serbarea preșcolarilor - Iunie 2022.

EVALUAREA PROIECTULUI:

• Observarea sistematică a copiilor.
• Expoziții cu desenele și materialele realizate de către copii.
• Album cu fotografiile realizate pe parcursul desfășurării activităților.
• Discuții cu partenerii de proiect care au contribuit la activitățile desfășurate.

ACTIVITĂȚI DE PROMOVARE: Expoziții cu materialele rezultate în urma desfășurării activităților prevăzute în proiect.

Proiectul educațional DĂ MAI DEPARTE ! O FAPTĂ BUNĂ POATE SCHIMBA LUMEA!

Prof. Mihaela Parasca,

Structura Școala Gimnazială Șerbești

• Motivația:

Am considerat că este un proiect valoros din perspectiva păstrării legăturii cu copiii și părinții, atunci când contextul pandemic ne-a pus în fața ecranelor pe toți actorii implicați în procesul instructiv-educativ. Am desfășurat acest proiect în cadrul programului național Școala Altfel din săptămâna dedicată activităților extracurriculare în contextul învățării on-line, respectând cadrul normativ și metodologic în vigoare în acea perioadă, propunerile elevilor şi ale părinţilor,chestionare aplicate, recomandările și sugestiile de activități primite de la ISJ Iași.

De asemenea, proiectul a vizat respectarea tematicii, astfel că activitățile realizate au avut în vedere și starea de bine a comunității prin implicarea activă și conștientă a tuturor copiilor în actvitate și a părinților acestora, respectând valorile familiale, culturale, educative. Reacția copiilor și a părinților a fost una extrem de pozitivă, activă, asumată și responsabilă.

Anexez tabelul cu activitățile desfășurate, precum și fișele cuprinzând descrierea unora dintre acestea: anexa 1-tabelul, anexa 2- activități.

Anexa 1 Tabel-activități O FAPTĂ BUNĂ POATE SCHIMBA LUMEA!

NR.

CRT.

DOMENIUL TEMATIC-ZIUA

ACTIVITĂŢI

TIMP ALOCAT

CLASA/RESPONSABILI

1.

ZIUA VALORILOR

FAMILIALE ȘI CULTURALE

LUNI

1.Arborele genealogic.Catalogul cărțior din biblioteca familiei. Lecturi în familie.Peretele vedetă.

Pe tot parcursul zilei

V-VII

profesorul

copiii

părinții

2.Ne antrenăm pentru viață, învățând!

Pe tot parcursul

zilei

VIII profesorul

copiii părinții

2.

ZIUA VOLUNTARIAT

MARŢI

1.Dă mai departe! Mesaje cu zâmbet!

2. Îmbrățișări gratuite!

Pe tot parcursul zilei

V -VII

profesorul

copiii

părinții

3.Ne antrenăm pentru viață, învățând!

Pe tot parcursul zilei

VIII profesorul

copiii

părinții

3.

ZIUA EDUCATIVĂ

MIERCURI

1.Educație ecologică. Mesaj pentru PLANETA NOASTRĂ. Materiale informative

2.Ne antrenăm pentru viață, învățând!

Pe tot parcursul zilei

V-VII

profesorul

copiii

părinții

VIII

4.

ZIUA FEED-BACK

DEZBATERE

JOI

1.Dezbateri privind activitățile

2.Ne antrenăm pentru viață , învățând!

Pe tot parcursul zilei

V-VII/ profesorul

copiii

părinții

VIII

Anexa 2 FIȘE -DESCRIEREA ACTIVITĂȚILOR

Proiectul educațional Dă mai departe !O faptă bună poate schimba lumea!

• Propunere de activitate: MESAJE CU ZÂMBET!
• Mesaje care vor aduce zâmbetul pe chipul celor care le vor primi. Le printați și le decupați sau puteți să le scrieți voi.
• Ce trebuie să faceți? Într-o cutie sau căciuliță, puneți mesajele și complimentele de mai jos, le amestecați și rugați membrii familiei să extragă un bilețel, să citească mesajul cu voce tare, apoi să îl dăruiască unui alt membru al familiei despre care consideră că are nevoie de acel mesaj. La final, și copilul care organizează această activitate va proceda la fel: extrage un bilețel, îl citește și apoi îl dăruiește unui alt membru al familiei.
• Rugați un alt membru al familiei să vă ajute să faceți fotografii sau scurte videoclipuri pe care să mi le trimiteți.
• ȘI MAI ALES NU UITAȚI: STAȚI ACASĂ!
• Pasul 1! IA BILEȚELUL CU MESAJUL DE CARE AI NEVOIE!

DRAGOSTE IERTARE SĂNĂTATE

RĂBDARE MOTIVARE PUTERE CURAJ PACE BUNĂTATE SPERANȚĂ

• Pasul 2! Ia un compliment și dăruiește-l!
• POT CONTA PE TINE! ȚIN FOARTE MULT LA TINE!
• EȘTI DE NEÎNLOCUIT! AI UN ZÂMBET EXTRAORDINAR!
• STILUL TĂU ESTE INCONFUNDABIL!
• TE ADMIR PENTRU CEEA CE FACI! AI ÎNCREDERE ÎN TINE!
• AI UN SUFLET MINUNAT!
• Propunere de activitate: ÎMBRĂȚIȘĂRI GRATUITE!
• Descrierea activității:

Îmbrăţişările sunt acte de bunătate menite să aducă un zâmbet pe buzele celor care le primesc. Astăzi le oferim doar celor din familie, pentru că Stăm Acasă . Veți crea propriile pancarte cu mesajul care să-i îndemne pe ceilalți membri ai familiei la o îmbrățișare.

• Fii motivul pentru care astăzi cineva zâmbește! Trimiteți poze sau videoclipuri care să surprindă aceste momente!
• ȘI MAI ALES NU UITAȚI: STAȚI ACASĂ!
• Referințe bibliografice/resurse utilizate:
• ISJ IAȘI-Ghid pentru Programul Școala Altfel de acasă! ÎN FAMILE NE DEZVOLTĂM, STĂM ACASĂ ȘI NE PROTEJĂM!
• sugestiile prevăzute în Ordinul MEN nr. 3191/20.02. 2019, art.5 , alin(1), alin(2)
• Educație pentru mediu- CARAVANA ECOLOGICĂ GUERILLA VERDE
• Materiale proprii
• Site-uri, mijloace de comunicare audio-video, aplicații audio-video.

ÎMPREUNĂ PENTRU COPIII NOȘTRI

POPA MARIA / MOLDOVAN ALINA

GRĂDINIȚA CU PP SÂNMICLĂUȘ,

loc. SÂNMICLĂUȘ, jud. ALBA

"Eu sunt copilul, tu ţii în mâinile tale destinul meu, tu determini în cea mai mare măsură, dacă voi reuşi sau eşua în viaţă. Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire, educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume."

Reuşita privind devenirea umană a copilului depinde de o colaborare prodigioasă dintre doi factori educaţionali de bază: grădiniţa şi familia. De aceea, în anul școlar 2021-2022, am realizat un parteneriat grădiniță-familie, în cadrul căruia dorim să descoperim cheia unităţii de acţiune.

Practica participării părinților la educația copilului preșcolar în mediul familial și unitatea de învățământ , se dovedește a fi focalizată pe elemente de asigurare a securității personale, a stării de sănătate, pe satisfacerea trebuințelor primare, fiind mai puțin orientate spre implicarea în socializarea și educarea copilului preșcolar.

Dacă nu se intervine printr-un program de consiliere a părinților, de informare privind modalitățile concrete prin care pot participa la educația copilului preșcolar, sarcina formării și educării acestuia, căzând numai în responsabilitatea grădiniței, aceasta nu își va putea atinge scopurile educaționale, la standardele propuse, indiferent de calitatea serviciilor oferite și în acest scop am gândit și proiectat acest parteneriat educațional.

SCOPUL PROIECTULUI :

• Sprijinirea părinților în conștientizarea și implicarea în formarea și dezvoltarea personalității copilului, pentru integrarea în viața socială.
• Stabilirea unor principii de bază ce trebuie respectate în formarea personalităţii copiilor, precum şi a unor procedee de corectare a unor devieri comportamentale;
• Eficientizarea relaţiei familie - grădiniţă.

OBIECTIVE :

• Cunoaşterea individuală a copiilor, urmărind manifestarea lor în familie şi grădiniţă;
• Iniţierea unor acţiuni comune prin contactul direct al grupului de părinţi cu persoane abilitate să desfăşoare un proces educaţional;
• Găsirea unor soluţii comune în educaţie;

OBLIGAŢIILE GRUPULUI ȚINTĂ :

Educatoare -au obligaţia de a participa la fiecare întâlnire pentru a direcţiona dezbaterile şi să stimuleze prezenţa părinţilor;

- au obligaţia de a consilia problemele care se ivesc în educarea copiilor, studiind cărţi şi articole de psihologie ;

Părinţi - aceştia participă benevol, dar au obligaţia de a contribui la asigurarea bunului mers al parteneriatului;

OBLIGAȚII COMUNE

- pregătirea şi asigurarea materialului de lucru (fişe, chestionare, cărţi etc.) ;

- implicarea directă în cadrul activităţilor desfăşurate şi găsirea unor soluţii în scopul rezolvării situaţiilor de natură educaţională ;

IMPLEMENTAREA PROIECTULUI : Cu ocazia desfăşurării şedinţei cu părinţii , am pregătit un material vizând câteva particularităţi de vârstă ale copilului de 5 ani. Părinţii au ascultat cu interes expunerile şi şi-au exprimat dorinţa de a organiza întâlniri pe teme similare. Împreună cu profesorul consilier al unităţii noastre am realizat o planificare orientativă a temelor desfăşurate pe parcursul parteneriatului, mizând pe cunoaşterea şi educarea copiilor prin influenţa pozitivă a celor doi factori educaţionali: grădiniţa şi familia. Am distribuit invitaţii pentru fiecare părinte, precizând data şi locaţia desfăşurării primei întâlniri.

MONITORIZAREA ŞI EVALUAREA PROIECTULUI : Întâlnirile se vor desfăşura lunar, cu o durată de aproximativ o oră, timp în care se vor transmite informaţii şi se vor împărtăşi experienţe proprii. La finele unei întâlniri se va prezenta tematica viitoare pentru a oferi părinţilor posibilitatea de a aduna informaţii din sfera cotidiană , din experienţele personale. Se va pune accent pe o activitate interactivă ; se vor oferi chestionare, fişe de evaluare pentru copii şi de autoevaluare pentru părinţi; se vor pune la dispoziţie publicaţii de specialitate etc. Totodată se vor realiza evaluări pe parcursul întâlnirilor şi la finele acestora.

DISEMINAREA REZULTATELOR : Beneficiarii proiectului vor fi invitaţi să participe la alcătuirea unui ,, jurnal al părinţilor". Pentru a imortaliza întâlnirile, vom realiza înregistrări foto, culminând cu realizarea unui album. Parteneriatul se va face cunoscut întregii grădiniţe, popularizând experienţa pozitivă. Rezultatele finale vor fi prezentate și celorlalte unităţi.

FINALIZAREA PARTENERIATULUI : Părţile implicate în parteneriat vor concluziona întreaga activitate desfăşurată pe parcursul anului şcolar 2021- 2022 şi se vor face cunoscute aspectele pozitive evidenţiate în cadrul întâlnirilor.

INVITAȚIE LA DIALOG

Prof. Oana Sturz, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară "Terezianum", Sibiu

Insuccesul educaţional este explicat de părinţi prin deficienţe ale sistemului şcolar, iar de către cadrele didactice prin lipsa de interes parental, atât şcoala cât şi familia lăsându-şi amprenta în procesul de construcţie a identităţii copilului. În comparaţie cu alţi factori educaţionali (sistemul şcolar, mass-media, colectivul de muncă) familia se singularizează: ea este prima care se implică în educaţie, iar influenţa pe care o exercită nu se limitează doar la o anumită perioadă, ci continuă cu o intensitate mai mică sau mai mare de-a lungul întregii vieţi, constituind primul mediu organizat în care este angajat copilul încă de la naştere şi are cea mai îndelungată influenţă asupra sa.

Familia este primul mediu social în care indivizii se comportă ca fiinţe umane; ea reprezintă un grup social omogen, un cadru fundamental, unde, datorită procesului de socializare, tinerii asimilează primele noţiuni cu privire la datorie, responsabilitate, interdicţie. Agenţii socializatori care acţionează la nivelul familiei au rolul de a stimula integrarea socială a tânărului la însuşirea normelor, atitudinilor permisive, interdicţiilor cerute de viitoarele norme sociale.

Majoritatea studiilor sociologice au scos în evidenţă anumite tendinţe ale diminuării funcţiei de socializare ale familiei şi redistribuirea ei altor instituţii sociale cu rol formativ specializat. Cel mai bun "aliat" pe care familia îl are în îndeplinirea acestui scop este şcoala. Această instituţie continuă procesul de socializare, sau, în unele cazuri, abia îl începe. Când familia eşuează în procesul de socializare, toate speranţele se îndreaptă spre şcoală, în special, deoarece aceasta desfăşoară o activitate sistematică de educare a tinerilor.

Şcoala nu deţine monopolul educaţiei, prin urmare, cunoaşterea mediului familial (prin chestionare, interviuri sau anchete sociale) este importantă în alcătuirea unor strategii didactice care să asigure reuşita şcolară a copilului.

În acest context, doresc să împărtășesc cu cei interesați un proiect de activitate desfășurat în cadrul Programului de parteneriat local "Școala și comunitatea" derulat în anul școlar 2018-2019 grupul-țintă fiind părinți ai elevilor noștri care fac parte din Comitetul reprezentativ al părinților din cadrul LTIA "Terezianum" Sibiu și care a avut un impact puternic asupra participanților, deschizând seria unor activități interactive de consiliere a părinților pe parcursul întregului an școlar.

PROIECT DE ACTIVITATE

Denumire: Invitație la dialog

Tipul activității:consiliere cu părinții/ atelier de lucru

Beneficiari: CRP

Loc de desfășurare: CDI

Materiale utilizate: prezentare ppt., fișe de lucru, chestionare, cartonașe, flppichart, TV, laptop, post-it, diplome

Metode și procedee: conversația, jocul, dezbaterea, expunerea, gândirea critică, debriefingul

Forme de organizare: activitate frontală, individuală și de grup

Evaluare: chestionar de satisfacție a beneficiarilor

Scenariul activității:

• organizarea pe grupe de lucru în funcție de cuvintele-cheie distribuite de coordonatorul activității (cartonașele conținând cuvinte precum: ȘCOALĂ, FAMILIE, COPIL, COMUNICARE, COLABORARE, sunt lipite pe spatele participanților de către coordonator, fără ca ei să vadă ce cuvânt li se alocă, ei trebuie să interacționeze ca să afle ce scrie pe spatele fiecăruia și să formeze grupele);
• motivarea alegerii temei: prezentare ppt (coordonatorul activității deschide sesiunea introducând grupul în tematică cu ajutorul unui motto, formulând premisele activității și explicând scenariul de lucru);
• prezentarea membrilor grupului-țintă și realizarea "pomișorului relațiilor" (părinții notează pe câte un post-it un cuvânt care să descrie relația cu copilul lor, se prezintă și apoi lipesc bilețelele pe flippchart unde este desenat pomișorul; se trag concluzii);
• pe grupe, se rezolvă, prin negociere, cerințele din Chestionarul de lucru pentru părinți, liderul fiecărei grupe prezintă rezultatele care se sintetizează pe flipppchart și se trag concluzii; (chestionarul conține întrebări referitoare la cel mai recent lucru descoperit la copilul lor, cele mai frecvente cauze ale discuțiilor în contradictoriu cu copilul, felul în care procedează părintele când copilul încalcă regulile); părinții împărtășesc sentimente și experiențe, învățând unul de la altul;
• aplicația EU - cele 5 grupe de părinți rezolvă și prezintă rezultatele de pe fișa de lucru Mesaje de tip EU pe o temă dată care a fost abordată în chestionarul anterior (vestimentație/ limbaj/ anturaj/ timp liber/ școală/ bani), după ce coordonatorul le-a prezentat, în prealabil, ce presupune acest tip de mesaje și care e scopul lor; părinții vor crea, pornind de la modele date, mesaje de tip EU de exprimare, de răspuns, de prevenire, de confruntare și de apreciere, comunicând asertiv, clar, precis și argumentat, exprimând dorințe, tendințe, așteptări de la copil, transmițând și emoțiile declanșate de un anumit comportament, utilizând afirmații pozitive, complimente, laude când copilul atinge un comportament dezirabil în raport cu tema primită;
• debriefing; (părinții răspund la întrebările formulate de coordonator cu privire la cum s-au simțit pe parcursul activității, ce au învățat, măsura în care această experiență i-ar ajuta în comunicarea cu propriul copil; se trag concluzii);
• chestionare de evaluare a activității (fiecare părinte completează și predă coordonatorului chestionarul care are în vedere menționarea punctelor tari/ slabe identificate cu privire la activitatea propusă, respectiv referitor la activitatea coordonatorului și a colegilor de grupă);
• înmânarea de diplome părinților, semnarea angajamentului de pe verso.

În concluzie, putem afirma că o apropiere mai atentă de proprii copii, o observare minuţioasă a manifestărilor lor şi un sprijin acordat la timp netezesc drumul depăşirii unor dificultăţi inerente vârstei şi pregătesc terenul desfăşurării unor activităţi cu efecte formative evidente.

Familia, prin condiţiile oferite, prin înţelegerea corectă a manifestărilor copiilor, prin contribuţia în lărgirea orizontului profesional al acestora şi prin oferirea unor modele pozitive de convieţuire socială contribuie la păşirea corectă a tânărului în viaţă. În consecință, activitatea de comunicare a şcolii cu familia va fi axată pe identificarea şi combaterea factorilor de risc care pot influenţa în mod negativ educaţia copilului.

Bibliografie

· Agabrian, M. (2006). Şcoala, familia, comunitatea, Institutul European, Iaşi.

· Neamţu, C. (2003). Devianță şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de comportament ale elevilor, Editura Polirom, Iaşi.

· Palaghia, C. (2006). Şcoala între educaţie și devianţă socială, în Revista de cercetare şi intervenţie socială, 12 (2006), Editura Lumen, Iaşi.

PARTENERIAT GRĂDINIŢĂ - FAMILIE

" ÎMPREUNĂ PENTRU O EDUCAŢIE MAI BUNĂ"

Prof.înv.preşcolar : Vasiliu Florentina Elena

Grădiniţa Nr. 185, Sector 5, Bucureşti

Datorită situaţiei actuale, generată de pandemia COVID-19, se impune adoptarea unor noi modalități de comunicare și colaborare. Indiferent de tipurile de servicii pentru educație timpurie (creșe, grădinițe, centre de zi etc.) care răspund nevoilor familiei şi copilului, este foarte importantă pentru dezvoltarea copilului relaţia partenerială dintre educatori, ca profesionişti care îşi derulează activitatea în acel serviciu şi părinții copilului. Familia reprezintă prim educator al copilului astfel este un factor important în stabilirea parteneriatului între serviciile de educaţie timpurie şi familie. Sânul familiei reprezintă primul context formativ pentru copil, reprezintă mediul socio-cultural în care copilul s-a născut, în care creşte şi de aceea este foarte important respectul pentru moştenirea culturală a fiecărei familii şi valorificarea acesteia în contextele în care copilul nu se află alături de părinții săi.

Mediul familial ocupă un loc central în multitudinea factorilor determinanţi ai evoluţiei individului. Copilul este deosebit de receptiv la influenţele pozitive sau negative, este ca o sugativă, un adult în miniatură. Trăsăturile şi coordonatele personalităţii se cristalizează în raport cu modelul şi contextul trăit în mod direct, nemijlocit, de către copil în mediul său familial, iar atitudinile părinţilor au consecinţe durabile asupra personalităţii, în formarea copilului. Primul model oferit copilului este familia sa, iar calitatea şi tipul relaţiilor copil-părinţi vor marca profund evoluţia viitoare a copilului.

În perioada copilăriei timpurii, eforturile depuse de părinţi şi educatori trebuie să se bazeze pe un schimb bogat de informaţii, de experienţe şi pe colaborare în asigurarea celor mai bune condiţii de creştere şi dezvoltare a copiilor, respectând regulile nou impuse care țin de distanțarea fizică, de igiena personală, de dezinfectarea spațiilor și a suprafețelor cu care intră în contact copiii. Este important ca părinții să regăsească un sprijin în serviciul de educaţie timpurie, să se simtă responsabili şi responsabilizaţi pentru a colabora cu educatorii şi a asigura condițiile necesare pentru a traversa, cu cât mai puține riscuri, perioada de pandemie și post pandemie.

Cooperarea dintre părinți și educatori este esențială atât pentru a asigura un mediu securizant copiilor, familiilor și personalului din unitățile de învățământ, cât și pentru a oferi sprijin educațional prin intervenții coerente și consecvente din partea celor doi factori fundamentali de educaţie a copilului.

În continuare voi da câteva exemple de teme abordate în cadrul parteneriatului cu părinții.

LUNA

TEMA

FORMA DE REALIZARE

PARTICIPANȚI

Septembrie

Parteneriat grădiniţă - familie

" Împreună pentru o educaţie mai bună"

Masă rotundă în aer liber

Educatoare, părinți

Octombrie

"Din activitățile noastre"

Expoziție online pentru părinți

Educatoare, părinți, preșcolari

Noiembrie

"Carnavalul Zânei Toamna"

Evaluare online proiect tematic

Educatoare, părinți, preșcolari

Decembrie

"Îl așteptăm pe Moș Crăciun!"

Program artistic online

Educatoare, părinți, preșcolari

Ianuarie

"Povești la gura sobei"

Transmisie live pe grup

Educatoare, părinți, preșcolari

Februarie

"Cum îmi petrec timpul liber cu familia?"

Prezentare filmulețe trimise de părinți

Educatoare, părinți, preșcolari

Martie

"E ziua ta, măicuţă dragă!"

Prezentare activitate demonstrativă online

Educatoare, părinți, preșcolari

Aprilie

"Un copil, un pomișor"

Activitate ecologică de plantare în aer liber

Educatoare, părinți, preșcolari

Mai

"De Ziua Familiei"

Prezentare filmulețe familii copii

Educatoare, părinți, preșcolari

Iunie 2021

"1 iunie- ziua tuturor copiilor"

Petrecere online-transmisie live

Educatoare, părinți, preșcolari

TE IUBESC, MAMĂ! - PROIECT DE ACTIVITATE

Prof.înv.primar Dobai Marinela

Liceul Tehnologic "Octavian Goga" Jibou

Scopul: Sărbătorirea mamelor cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii

Grupul ţintă: Mamele şi elevii clasei

Obiective:

Elevii şi mamele

• Să dovedească cât de bine se cunosc
• Să participe activ la activităţile propuse

Strategii didactice

• Organizatorice: Activităţi frontale, individuale şi de grup
• Metode şi procedee: Explicaţia, conversaţia, exerciţiul, observarea, jocul , etc.
• Temporale: Blocuri de timp, utilizate pentru desfăşuarea activităţilor integrate, îmbinate cu activităţi liber alese
• Materiale: jetoane, plicuri, mărgele, puzzele, hârtie colorată, foarfecă, lipici, paie, pahare, creioane colorate, carioci.

Desfăşurarea activităţii

1. Cântec: "Mama"

2. Brățări. Fiecare copil si mamă vor confecționa brățări din margele cu litere. Mama va avea brățară cu numele copilului, iar copilul cu initiala numelui mamei.

3. Puzzle cu mesaj. Fiecare echipă mamă-copil va primi piesele unui puzzle. După asamblarea acestora va rezulta mesajul "Cine are nevoie de super eroi când o are pe mama?". Apoi vor lipi piesele pe o coală de hârtie.

4. Întâmplări hazlii. Mama sau copilul va trebui să povestească o întâmplare hazlie trăită de copil.

5. Plicul cu inimioare. Copiii vor da mamei un plic în care sunt inimioare scrise cu însusiri ale mamei. După ce le vor citi, vor realiza o lucrare plastică din acestea.

6. Concursuri.

* Mamele, ajutate de copil vor trebui să scrie cât mai multe cuvinte care să înceapă cu inițiala prenumelui copilului

* Copiii cu ajutorul unui pai vor trebui să adune cât mai multe inimioare și floricele din hârtie pe care să le transporte până la mame și să le pună într-un pahar (fără să le atingă cu mâna).

7. Cântec: "Astăzi este ziua mamei"

La sfârșit se vor face aprecieri asupra activităților desfașurate, iar echipele câștigătoare vor primi diplome.

PROIECT EDUCATIONAL

,,PROFESORI ȘI PĂRINȚII - ÎMPREUNĂ

ÎN EDUCAREA COPIILOR "

Prof. Dinică Raluca Anca - Școala gimnazială nr.1 Cornetu

Prof. Simion Aurelia Nicoleta - Școala gimnazială nr.1 Cornetu, Ilfov

DESCRIEREA PROIECTULUI:

Acasă, familia, trebuie să fie un garant de securitate, de protecție fizică, afectivă pentru copii, iar la școală, profesorii trebuie să fie sprijin în dezvoltarea și evoluția elevului.

Prin derularea acestui proiect dorim ca părinții să fie determinați să se implice mai activ în viața elevilor, să gestioneze mai bine micile conflicte apărute, să încerce să asculte și opiniile celor mici și să-i înțeleagă, De asemenea, profesorii trebuie să se implice în educația și formarea personalității fiecărui elev în funcție de cerințele lor. Numai împreună vom reuși să dăm încredere copiilor în propriile forțe, să-i încurajăm și să-i determinăm să lupte pentru ceea ce își doresc peentru viitor.

Colaborare școală familie se realizează prin diferite activități venite în sprijinul elevului.

SCOPUL PROIECTULUI:

• Dezvoltarea capacității părinților de a relaționa cu copiii în funcție de vârsta acestora
• Implicarea familiei în viața școlii, cu scopul cunoașterii nevoilor propriilor copii
• Cunoașterea și acceptarea de către copii a normelor după care funcționează grupurile sociale care-i înconjoară(familie, școală, grup de prieteni, vecini, etc.).

ETAPELE PROIECTULUI:

• Analizarea comportamentelor nedorite la elevi;
• Cercetarea cauzelor care determină aceste comportamente;
• Organizarea întâlnirilor cu părinții în vederea împărtășirii experiențelor avute cu elevii;
• Desfășurarea calendarului de activități stabilit pentru proiect.

OBIECTIVE GENERALE:

• Consilierea părinților cu privire la noile strategii de relaționare cu copiii;
• Promovarea principiilor democratice în relaţia familie - școală;
• Dezvoltarea abilităților de comunicare între părinti- elevi- școală;
• Implementarea ideii de parteneri egali - școală- familie în educarea copiilor;

OBIECTIVE OPERATIONALE:

• Conștientizarea și cunoașterea schimbărilor apărute în evoluţia copilului;
• Autocunoașterea prin descoperirea tipului de părinte pe care il reprezintă;
• Realizarea schimbului de opinii în ceea ce priveşte necesitatea unui mediu sănătos de educație;
• Cunoașterea de către școală a problemelor reale cu care se confruntă familia și implicit copilul;
• Conştientizarea progresului sau eşecului copilului;
• Creșterea încrederii în forţele proprii la copii printr-un dialog deschis cu aceștia, atât la școală cât și acasă;
• Creșterea influenței pozitive a școlii și părinților asupre copilului, pentru a preveni agresivitatea manifestată de aceștia uneori.

ECHIPA PROIECTULUI: cadrele didactice din școală

PARTENERII PROIECTULUI : școala, părinții, familiile copiilor, consilierul școlar

GRUP ȚINTĂ: elevi din clasele V-VIII, familiile elevilor participanți

METODE/TEHNICI DE LUCRU: Consiliere, dezbateri, vizionarea unui documentar, jocuri de rol, lucrul în echipă, expoziție foto și cu lucrări ale copiilor/părinților,brainstormingul, exerciții de ascultare activă, comentarea unor imagini, problematizarea

LOCAȚIA: școala

RESURSE MATERIALE: aparat foto, cameră video, imprimantă, videoproiector și ecran, PC;

hartie albă A4 (material bibliografic, chestionare, fișe, diplome), hârtie albă și color A4, A3 (afișe, diplome), mape/dosare, folii protectoare, bibliorafturi, albume, panouri

MODALITĂȚI DE EVALUARE:

- observarea sistematică

- mape cu produsele rezultate în urma activităţilor desfăşurate ( postere, pliante, afişe)

- chestionare

- diplome

REZULTATE AȘTEPTATE:

• Dialog deschis școalaă- familie
• Formarea unei atitudini pozitive a părinților fața de școală
• Cunoașterea în detaliu a problemelor cu care se confruntă copiii

DISEMINAREA REZULTATELOR: Prezentșri în consiliul pedagogic, popularizarea studiului în sesiuni de comunicări, simpozioane, etc.

CALENDARUL ACTIVITATILOR

Nr. crt.

Tema

Mijloc de realizare

Conținutul acțiunii

Participanți

Evaluare

1.

Împreună la școală!

Activitate comună copii-părinți.

Părinții lucrează împreună cu copiii la realizarea posterului " Familia mea"

Diriginte

Parintii

Copii

Postere

Pliante

2.

Vă cunoșteți copiii?

Prezentare ppt

Informarea părinților despre noi strategii de relaționare cu copilul.

Completare de chestionare

Părinti

Diriginte

Consilier școlar

Chestionare

Pliante

3.

Să discutăm deschis

Masă rotundă

Dialog între părinți și dirigintele clasei cu privire la comportamentul copiilor și la situațiile familiare deficitare, în încercarea de a găsi soluții la problemele semnalate

Parinți

Diriginte

Album foto

4.

Sunt responsabil, respect reguli

Joc de rol-determinarea copiilor să accepte regulile grupului în care trăiește.

Părinții se joacă împreună cu copiii și stabilesc reguli.

Parintii

Copii

Joc de rol

5.

Împreună trecem peste toate

Atelier de lucru

Partenerii vor realiza o prezentare în care vor sublinia cum li s-a părut activitatea și ce s-a realizat.

Partenerii proiectului.

Panouri

Afise

CREAȚII LITERARE

FAMILIA MEA

Prof. înv.primar Bărburaș Parmina-Săndica

Școala Gimnazială Nr. 1 Românași, jud. Sălaj

Mi-e dor de tine tată,

De chipul tău cel drag.

Mi-e dor de tine mamă,

De chipul tău firav.

Voi fi copil cuminte,

Și bine-oi învăța.

Să fiți mândri de mine,

Și de purtarea mea.

Această depărtare,

Nu ne va-ndepărta.

Această depărtare,

Ne va apropia.

Cuvinte și povețe,

Când drumul l-ați luat,

Spre țări îndepărtate,

Cu drag eu le-am urmat.

Dar știu că pentru voi mereu,

Eu sunt odorul "mititel".

Când lacrimile îmi curgeau,

A voastre mângâieri mă linișteau.

Al vostru dor din depărtări,

Cu multe teze și lucrări,

Cu gândul de școlar cel bun,

A fost mereu un țel frumos și bun.

Mereu, eu școala voi iubi,

Pe-ai mei părinți voi răsplăti,

Cu note și cu fapte mari,

Pe podium de bun școlar.

Când părul, ghioceii,

Vă vor încununa,

Eu copilașul vostru,

Cu drag voi mângâia.

Mereu, mereu,

Voi zice așa:

Părinții și școala,

Sunt familia mea.

PUIUL MAMEI SCUMP ODOR

Halip Viorica Rodica,

Școala Gimnazială George Voevidca,C-lung Moldovenesc

Puiul mamei,scump odor; ai venit pe lume într-o zi însemnată și te-am primit cu inima curată și cu casa-ndestulată.Ți-am pus busuioc în scăldătoare,să fii frumos ca soarele și sprinten ca izvoarele și lăudat și binecuvântat și frumos și sănătos.Tu-mi ești cea mai mare avere,lumină și mângâiere și la bătrânețe toiag,puiul mamei drag.

Tu plângi și râzi și sari într-un picior,

C-așa-i făcută viața,scumpul meu odor.

Te leagănă mama sub clar de lună,

Ca să ai inima bună;

Te leagănă mama și-ți cântă duios

Să ai sufletul frumos.

Cântec de drag și sfântă omenie

În tine vreau să sădesc

C-așa e neamul românesc.

Să-și fie viața vis și-nțelepciune,

Speranță și aleasă rugăciune;

Să-ți fie viața doină,vers și joc

Speranță,alinare și noroc.

Se scurge timpul ca o apă lină;

Și îngerașii o să vină;

Să mângâie pruncul mamei

Cu aripa lor sfântă;

Și toată suflarea cântă.

Cântă pentru puiul mamei adormit,

Ca să crească fericit.

Și de bună seamă,

Strigă pruncul:mamă,mamă!

Și anii au trecut și puiul mamei a crescut;soarele și luna și stelele l-au luminat,florile l-au înviorat și mama,numai mama l-a legănat și l-a binecuvântat.

.Zburdă puiul prin ograda casei părintești

Și râd florile-n ferești;

Și râde cerul,când îl vede

Dar mama,numai mama

Din ochi nu-l mai pierde,

Și de bună seamă,

Pruncul strigă:mamă,mamă!

Și zburdă și strigă

Și se joacă fericit

Puiul mamei,pui dorit.

Și curge timpul

Și pruncul crește,crește

Și mama râde și-l privește.

Și curge timpul ca o apă,

Curge,curge;

Pe mama bătrânețea o ajunge.

Dar puiul,

Stejărel cu brațe tari

Tot crește.

Și mama-mbărânește,

Dar zâmbește.

Și mama are nădejde în flăcăul ei voinic și frumos și arătos și cu suflet mare.El pentru ea e cea mai sfântă alinare.

Cât voi trăi sub soare voi avea mângâiere și Dumnezeu îmi va da putere să trec în lumea fără dor cu suflet ușor și cu inima-mpăcată că am lăsat pe lume vlăstar tânăr și semeț,comoară-ntre comorile de preț,ce nu se frânge ușor.De aceea pot trece împăcată în lumea fără dor.

FAMILIA, UNIVERSUL COPILĂRIEI

Profesor Neagoe Loredana Liceul Teoretic "Tudor Arghezi"

Motto: Copiii au o mie de feluri de a se juca, gândi sau vorbi...O mie de feluri de a asculta, de a se minuna și de a înțelege ...O mie de lumi de descoperit, o mie de lumi de inventat, o mie de lumi de visat...

Copilăria ... mai întotdeauna ea trezește în sufletul omului un sentiment de melancolie! Ea e o lumină care mă umple de bucurie și speranță și care mă face să mă cufund tot mai mult în această lume a magiei și a fericirii. În această lume feerică, toate activitățile plictisitoare sunt nostime, toate fețele posomorâte sunt fericite, școala devine un loc de joacă și uimire, iar profesorii se prefac în zâne bune care îmi îndeplinesc orice dorință. Familia este un izvor nesecat de fericire în care se leagă cele mai frumoase conexiuni ale vieții, jucăriile prind viață, iar muzica, lectura, dansul și arta devin cei mai buni prieteni ai copilului. Îmi închipui copilăria o împărăteasă, iar tărâmul ei este jocul. În ochii copiilor, lumea reală are cu totul un alt sens, în fața ghioceilor inocenți rulând tot felul de făpturi: zâne, spiriduși, elfi. Copilăria e cel mai frumos dar pe care ni l-a oferit viața și de aceea trebuie să ne bucurăm din plin. Ea e o lume plină de miracole și creație scăldate în lumină, ieșind din ținuturi necunoscute pentru a ne purta în cele mai frumoase basme .

Cine a avut o copilărie luminoasă și fericită și-a adunat cea mai frumoasă comoară nesecată de fericire în care își găsește alinarea și în cele mai dureroase clipe ale vieții alături de părinți și bunici. Copilăria e inima tuturor vârstelor și poate fi trăită intens oricând. Copilăria este mugurul omenesc ce de-abia se deschide către un nou vis. Ea e prețioasa cheie ce ne deschide ușile către lumea miraculosului și a fanteziei. Copilăria este locul unde joaca este ținutul cunoașterii, iar muzica cea mai puternică formă de energie. Prieteniile ce se leagă în copilărie sunt asemenea unui curcubeu ce își adună toate nuanțele pentru a avea o diafană strălucire. Astfel, ca un foc uitat, copilăria se poate aprinde din nou, oricând în noi!

O FAMILIE MINUNATĂ

Prof. Stoica Irina-Elena

Școala Gimnazială ,, Petre Ispirescu", București

Familia mea e minunată :

Un tată, o mamă și-o soră frumoasă,

O pisică, un cățel,

O bunică ce-mpletește mereu la un flanel

Și-un bunic nițel peltic,

Vesel și haios,

Care se îmbracă pe dos

Ce ne spune toată ziua povești

Din vremuri apuse, împărătești.

Mai am și doi verișori

Cu capul în nori,

Cam visători,

Dar iubitori,

Puși pe fapte mari,

Căci deh! sunt școlari!

Dis-de-dimineață,

Se trezesc și-nvață,

Să-i vezi cum repetă,

Ba la geografie, la anatomie,

Vor ca la română,

Să ia notă bună,

Sunt cam studioși,

Dar și mofturoși.

Unchiul și mătușa sunt interesanți,

Ea, veșnic cochetă,

El, bărbat galant,

Doi oameni frumoși,

Puțin copilăroși,

Mereu optimiști,

Cu inimă mare

Și-n suflet candoare,

Săritori degrabă

La cine întreabă.

Am și-o străbunică amabilă,

De vârstă venerabilă,

Ziua-ntreagă tricotează,

Udă florile și brodează,

Are un zâmbet fermecător,

Și-n păr, mulți ghiocei,

Îi place să ne spună povești,

Cu zâne și zmei paralei,

Ne răsfață cu mere dulci,

Cu bomboane și cu nuci.

Aceasta-i familia mea,

Din care fac parte și eu,

O fetiță zglobie cu ochii verzui,

Puțin rebelă, dar ascultătoare,

Fermecată de soare și de flori,

De curcubeie și de culori.

Am o familie minunată,

Nu aș schimba-o niciodată.